Tradiția înroșirii ouălor de Paște la români

  

Profesor: Gânju Alexandra

Școala Gimnazială Nr.1 Vlădeni-Deal, Botoșani

Cea mai mare sărbătoare creștină și totodată o importantă sărbătoare ebraică a fost și a rămas Paștele. Cea mai veche ipoteză privind etimologia cuvântului Paște, trimite la ebraicul Pesah. Termenul de Pesah,
își are originea în verbul ebraic psh, care înseamnă ,,a șchiopăta, a sălta, a trece peste”. La evrei această trecere se referea la omiterea de către înger a caselor evreilor, care fuseseră însemnate cu sângele mielului sacrificat. Astfel, întâii născuți ai evreiilor au fost salvați, iar ai egiptenilor uciși. În cazul creștinilor sărbătoarea comportă valențe noi, mai profunde, Paștele însemnând trecerea de la moarte la viață și de pe pământ la cer a neamului omenesc de către Dumnezeul întrupat Iisus Hristos.

Cum era și firesc, o sărbătoare de o asemenea importanță a implicat o mulțime de tradiții, datini și obiceiuri menite a o înfrumuseța și a-i spori bogăția spirituală. Poporul român nu a făcut excepție ci a consevat o multime de astfel de tradiții legate de această mare sărbatoare. Despre sărbătoarea Paștelui au scris autori precum Simion Florea Marian sau Artur  Gorovei,  preluând  din  popor  mărturii  ale obiceiurilor  românilor  în  vremea  acestei sărbători. Mai presus de toate însă sărbătoarea a fost trăită. Trăită cu maximum de evlavie, iubire și seriozitate.

În rândurile de față vom încerca a descrie succint una din principalele tradiții care au luat naștere în preajma sărbătorilor pascale: vopsirea ouălor de Paște.

Simbolistica oului de Paște a fost bogată încă din cele mai vechi timpuri. Astfel, perșii își făceau cadou ouă colorate cu prilejul sărbătorilor primăverii, romanii își trimiteau ouă roșii, împreună cu alte daruri cu prilejul sărbătorii zeului Ianus etc. Imaginea arhietipala a fost folosită și de lumea creștină. Pe filieră creștină oul de Paște amintește de Mântuitorul Iisus Hristos care a ieșit din mormânt, înviind, asemenea cum puiul iese din găoace.

Ouăle de Paște, precum și semnificațiile modelelor pictate pe ele ne învită la meditație, la aprofundare în realitățile spirituale. De aceea, considerăm de bun augur o cercetare a legendelor legate de ouăle de Paște, a modelelor pictate pe acestea, precum și a tradițiilor și obiceiurilor ce survin în legătură cu ele.

·         Originea ouălor înroșite

Originea tradiției înroșirii ouălor în lume nu poate fi cu precizie reperată. Avându-și izvoare vechi, legate de sărbătorile păgâne ale primăverii, tradiția a fost preluată și de creștini însă cu o simbolistică diferită, subordonată credinței creștine.   Pe filieră creștină a pătruns această tradiție și pe teritoriul țării noastre.

Credințele despre originea ouălor roșii, deși diverse, se leagă fiecare în parte de etapele calvarului prin care a trecut Mântuitorul Iisus Hristos pentru a săvârși lucrarea de mântuire a lumii.  În  cele  ce  urmează  vom  încerca  a  reda  câteva  din  credințe,  ce  le  considerăm edificatoare.

O primă legendă despre colorarea ouălor roșii face referire la perioada în care Domnul Iisus predica în templu. Cărturarii și fariseii, care nu-L iubeau ar fi vrut să Îl prindă. Iisus Hristos Dumnezeu fiind și cunoscându-le planurile ieși prin altă parte din templu. Evreii se luară după Dânsul și începură să arunce în El cu pietre. Aceste pietre însă se prefăceau în ouă roșii. Evreii uimiți de minune au renunțat să mai urmărească pe Domnul, fugind care-ncotro. Pornind de la această întâmplare s-ar fi încetățenit tradiția înroșirii ouălor.

În județul Mehedinți, tradiția ouălor roșii este legată de judecarea Lui Iisus Hristos de către guvernatorul Pilat din Pont. Se spune că guvernatorul nu i-a găsit nici o vină Domnului Hristos și a refuzat să-l condamne, spălându-se pe mâini. Evreii, indignați de poziția guvernatorului, cer insistent moartea Domnului. Pilat, întinzând mâna spre ei ar fi spus că păcatul uciderii unui nevinovat va cădea asupra lor. Imediat ar fi început o ploaie de pietre și urlete groaznice au pornit. Pe dată însă în mod miraculos toate pietrele s-ar fi prefăcut în ouă roșii. Începând de atunci oamenii aduc ca jertfă ouă roșii în amintirea sângelui nevinovat al Mântuitorului Hristos, care a fost vărsat pe nedrept.

În unele locuri din Ardeal, se crede că în drumul spre Golgota, copiii evreilor ar fi aruncat cu pietre înspre Iisus Hristos. Acestea însă se prefăceau în ouă roșii de îndată ce erau aruncate.

În Târgușorul Boian din Bucovina, există credința că după ce Domnul Iisus Hristos a fost răstignit, cărturarii și arhiereii evreilor s-au adunat într-o casă pentru a se ospăta. În cadrul acestei mese urma să se servească zeamă de cocoș și ouă fierte. Unul din meseni a amintit că Iisus proorocise că va învia din morți. Altul însă îi replică că Iisus va învia când va învia cocoșul din oală, iar ouăle fierte se vor înroși. Pe dată cocoșul sări din oală bătând din aripi și cântând, iar ouăle se înroșiră, confirmându-se astfel veridicitatea proorociei.

Tot în Bucovina, se spune că Maica Domnului, încercând a-i îmbuna pe evrei să nu-l mai chinuiască pe Domnul Hristos, le-ar fi dus o coșarcă plină cu ouă. Fapta ei nu a avut însă efectul dorit, evreii întărâtându-se mai tare și dându-i lui Iisus cand a cerut apă oțet și urzici. Maica Domnului îndurerată, puse coșarca lângă Crucea pe care era răstignit Fiul Său și începu a plânge. Sângele curs din ranele Mântuitorului Hristos înroși ouăle, iar Mântuitorul le spuse celor  prezenți  că  și  ei  vor înroși  ouă în  amintirea  celor  petrecute.  După  Înviere,  Maica Domnului a împărțit pască și ouă roșii dând tuturor vestea cea bună spunându-le ,,Hristos a înviat!”.

În alte zone ale țării legenda mai sus enunțată circulă cu unele diferențe. De exemplu în  localitatea Vașcău din Crișana se spune că lângă Crucea Domnului ar fi poposit o femeie ce avea cu dânsa un coș cu ouă. Până s-a închinat Domnului a pus coșul cu ouă lângă Cruce. Când s-a ridicat să plece vântul a dezvelit ouăle ce fuseseră acoperite cu o maramă iar femeia a putut observa mirată că ouăle se înroșiseră.

În localitatea Călieni se spune că după ce a înviat Domnul Iisus Hristos a căutat prin Ierusalim o persoană care să-i vestescă învierea. Întâlnindu-se cu o femeie care purta un coș cu ouă cu sine, i-a poruncit să spună ucenicilor Săi că a înviat. Femeia a cerut Domnului să-i dea un semn pentru ca nu cumva ucenicii să se îndoiască de spusele sale. Îndată Domnul i-a dat un semn doveditor, săvârșind o minune și înroșind ouăle din coș.

În Bucovina se spune că a doua zi după Înviere o fată de creștn porni la târg pentru a vinde niște ouă. Pe drum ea se întâlni cu o fată de păgân care își manifestă dorința de a le cumpăra. Cum însă nu avea bani la dânsa rugă pe fata de creștin să o însoțească până acasă pentru a-i da banii pentru ouă. După ce se învoiră și porniră la drum, în timp ce mergeau, fata creștinului începu a-i povesti fetei de păgân despre Domnul Iisus Hristos și despre învierea Sa, îndemnând-o să se convertească la creștinism. Fata păgânului se arătă neîncrezătoare și spuse că nu va crede până ce nu se vor înroși ouăle din coș. Pe dată ouăle se înroșiră, iar fetele leșinară de spaimă. Niște băieți care tocmai treceau pe acolo le stropiră pe fete cu apă, iar acestea își reveniră. Drept răsplată fata de creștini îi răsplăti pe băieți cu ouă roșii. Datorită acestei întâmplări a rămas obiceiul ca băieții să vină a doua zi de Paște cu udatul la casele    fetelor și să fie răsplătiți cu ouă roșii.

În județul Botoșani se spune că după învierea Sa din morți Domnul Iisus Hristos, pornind la drum alături de Maica Sa  întâlni niște găini. Acesta le blagoslovi și porunci ca de atunci încolo, de Paște, fiece om, oricât de nevoiaș ar fi să poată avea pe masa măcar câteva ouă înroșite.

Conform unei tradiții din localitatea Vașcău din Crișana se spune că ouăle roșii ar fi lacrimile  femeilor  mironosițe.  Acestea  au  stat  lângă  Crucea  Domnului  și  au  plâns,  iar lacrimile lor s-au prefăcut în ouă roșii ce au fost culese de copiii din preajmă.

Din studierea acestor legente privitoare la originea înroșirii ouălor putem observa că originea acestei datini este legată de Mântuitorul Iisus Hristos și de patimile suferite de Acesta, amintindu-ne de sângele vărsat în timpul jertfirii Sale pentru mântuirea neamului omenesc și totodată de puterea Sa dumnezeiască. Pentru a sublinia această putere Mântuitorul este înfățișat prefăcând ouăle, colorându-le în roșu pentru a dovedi veridicitatea învierii Sale din morți.

·         Colorarea și ornamentarea ouălor de Paște

Înroșirea  ouălor  se  obișnuiește  a  se  face  de  către românce în Săptămâna Mare, începând din Marțea Mare, săvârșindu-se cu precădere în Joia Mare. Alegerea ouălor ce urmează a fi vopsite este realizată cu atenție și minuțiozitate. Se folosesc mai cu seamă ouă de găină, alegându-se cele mai frumoase, mai curate și mai tari.

Pentru vopsirea ouălor, cu toate că legenda face referire la culoarea roșie, se uzitează și alte culori, cum ar fi: galben, verde, albastru, negru. Întru începuturi oamenii foloseau numai culoarea roșie pentru a vopsi ouăle. Cu timpul, au început să se folosească și alte culori pentru bucuria  oamenilor și mai cu seamă a copiilor.

Ouăle de Paște se împart, după cum ne relatează Artur Gorovei în patru categorii și anume: ouăle monohrome, adică acele ouă care sunt vopsite într-o singură culoarea indiferent dacă aceasta este roșie, galbenă, verde, albastră sau neagră, ouăle monohrome cu ornamente, adică acele ouă colorate într-o singură culoare dar cu ornamente pe ele, ouă polihrome, adică vopsite în mai multe culori și cu ornamente și ouă cu ornamente în relief.

În  anumite  părți  ouăle  monohrome  se  numesc  merișoare. Pe  lângă  acestea gospodinele vopsesc și celelalte tipuri de ouă acele ouă numite în funcție de zonă: închistrite, împiestrite, împistrite, împiestrițate. Aceste ouă se numesc și ouă muncite sau necăjite pentru că făurirea lor cere multă muncă, răbdare și migală.

Exemplele de desene pe care le realizează gospodinele pe ouă sunt numeroase. Dintre acestea am putea enumera: puii sau picăturile, brâul care se trasează împrejurul, de-a lungul sau de-a curmezișul oului, crucea Paștilor, crucea nafurei, crucea românească, brâul popii, desagii popii, roata carului, floarea Paștelui, frunza ștejarului, garoafa, frunza nucului, ghiocelul, trandafirașul,  fluturele,  albina,  laba  gâștei,     urechile  iepurelui,  coada  racului,  fluierul ciobanului, patruzeci de clini sau clinișoare, oala legată, calea rătăcită, etc.

La închistrirea sau încondeierea ouălor se   folosesc   două   instrumente:   chișița   și feleșteul. Chișița numită în funcție de zona folclorică și pișiță, pcișiță, tcișiță, fcișița, sau bijara, vizaric, condeiu sau închistritoare este un instrument cu care se trac liniile figurilor ce ornamentează oul. Cu acest instrument se construiesc de regulă liniile. Feleșteul, numit și feleștiuc,  motoc,  mătăz,  mătuf,  pămătuf  este instrumentul cu care se desenează punctele, numite și picățele sau pui. Acest instrument este un bețișor care are la capăt câțiva câlțișori, bumbac sau scamă de in.

·         Motive de ornamentare a ouălor de Paște

Motivele ornamentării ouălor de Paște sunt numeroase ele variind în funcție de localitate și chiar de persoana care vopsește ouăle.

Leonida Bodnărescu, în lucrarea sa   intitulată ,,Câteva datini de Paști la români”, clasifică desenele și motivele cele mai des utilizate în cinci categorii și anume: categoria regnului animal care cuprinde figuri de animale precum: albina, broasca sau șarpele, categoria ce cuprinde motive vegetale, adică plante precum: frunza bradului, trandafirașul sau spicul de grâu, categoria uneltelor casnice și de câmp, precum: vârtelnița, furca de tors, grebla sau hârlețul, categoria ornamentelor industriale precun clinul ce se formează la croirea cămășilor și mânecilor și în sfârșit ultima categorie, cea a motivelor diverse cum ar fi  desagii și brâul popii, crucea Paștilor ori calea rătăcită.

Alexandru   Tzigara-Samurcaș, în lucrarea sa intitulată ,,Arta în România” clasifică ornamentele ce se aplică pe ouăle de Paște în trei categorii: motive vegetale, motive animale     și     motive     de     origini deosebite.

            Artur Gorovei în lucrarea sa intitulată ,,Ouăle de Paști: Studiu de folclor”  găsește ca fiind cea mai potrivită, următoarea clasificare a motivelor aflate pe ouăle de Paști încondeiate de țărani: Dintr-o prima categorie ar face parte simbolurile (soarele, luna, steaua, luceafărul,  mănăstirea, prescura etc) și dintr-o a două parte ar face parte natura, având drept subdiviziuni animalele (albina, barza, broasca, corbul, fluturele etc)   plantele( bradul, cireșa, mușețelul, liliacul, vâscul etc)   și obiectele uzuale (brâul popii, calea rătăcită, grapa, lantul,zmeul etc).

·         Ouăle de Paște în tradiția populară românească

Sâmbătă seara după ce toate pregătirile s-au terminat, oamenii se primenesc pentru a

merge la Sfânta Biserică. Din această ,,primenire” face parte și spălarea pe față cu apă în care a fost pus un ou roșu, o monedă de argint și busuioc. În timpul acestui ceremonial rostesc pe rând anumite cuvinte. La atingerea feței cu oul roșu oamenii zic: ,,Să fiu sănătos (sănătoasă) și obrazul să-mi fie roșu ca oul; toți să mă dorească și să mă aștepte, așa cum sunt așteptate ouăle în zilele de Paști; să fiu iubit (iubită) ca ouăle în zilele de Paști”.  La atingerea feței cu moneda de argint ei zic: ,,Să fiu mândru (mândră) și curat (curată) ca argintul.” Apoi îmbrăcați în haine noi și curate. Credincioșii merg la biserică pentru ,,a lua lumină”.În unele locuri se obișnuiește a se pune un ou roșu în sân pentru a fi totdeauna roșu la față.

În prima zi de Paște, la masă, ouăle  vopsite  sau/și  cele  încondeiate sunt   de   nelipsit.   Se   obișnuiește   ca înainte de a fi consumate, acestea să fie ciocnite  între  ele,  existând  și  o rânduială a ciocnitului. Se consideră că oul are trei părți: vârful care este numit ,,cap”, partea opusă se numește ,,dos” și părțile laterale ,,coaste” Se obișnuiește a se ciocni ,,capul” cu ,,capul” și ,,dosul” cu ,,dosul”. În prima zi de Paște se ciocnesc ouăle numai cap în cap, a doua zi este permis a se ciocnesc cap cu dos, iar a treia zi dos cu dos.  Unii oameni, înainte de a ciocni ouăle ,,le încearcă”, ciocnindu-le ușor de dinți sau de cap. Se spune că acele ouă care în urma ciocnirii scot un sunet deschis sunt mai tari.   Se consideră că persoanele ce ciocnesc ouă între ele se vor întâlni pe cealaltă lume. Cel mai tânăr din familie ține oul și cel mai mare îl ciocnește. Cel care ciocnește oul spune ,,Hristos a înviat”, iar cel care ține oul răspunde ,,Adevărat a înviat”. Există și tradiția a se ciocni ,,pe luate”. În acest caz cel care sparge oul are voie să-L ia. Dacă partenerul refuză să i-l dea se spune că în viața viitoare îl va mânca stricat și uns cu păcură.

În Bucovina se spune că trebuie neapărat să ciocnești ouă de Paște. În caz contrar te vei rătăci în pădure și șansele de a fi găsit vor fi mici. Cei care ciocnesc ouă dacă se rătăcesc vor fi găsiți.

Se ciocnesc numai ouăle monohrome, cele încondeiate, ,,muncite” nu se ciocnesc, ele simbolizând patimile îndurate de Domnul Iisus Hristos pentru omenire.

În funcție de zonă, ouăle înroșite se ciocnesc fie doar până în ziua a treia de Paște, fie până la Ispas sau chiar până la Rusalii.

Ouăle monohrome sau ,,merișoare” sunt golite de albuș și de gălbenuș de către gospodine cu ajutorul unui ac. Acestea se păstrează în acest fel până la Paștele viitor. Ele sunt folosite uneori ca modele. Ornamentele de pe ele sunt uneori copiate de gospodine pe ouăle de la Paștele următoare. Uneori ele se întind pe o ață și se pun la icoane sau în cuie în scop decorativ. În unele locuri însă, dimpotrivă se consideră că nu e bine a se păstra găoace goale în casă, întrucât în ele se ascunde dracu .

Ouăle de Paști, dar și cojile acestora sunt considerate în popor a fi de bun augur aducând  frumusețe,  sănătate,  belșug  și  rod  bogat,  îndepărtarea  dușmanilor, favorizând căsătoria fetelor, înmulțirea vitelor din gospodărie etc.

În Sălăgeni, Fălciu se pun sub perna fetelor de măritat în noaptea de Înviere coji de ouă roșii. Se crede că astfel fetele se vor mărita mai repede.

Se consideră de asemenea că ouăle de Paște au proprietăți curative, ele vindecând mai multe boli. În acest sens Artur Gorovei îndeamnă sugestiv: ,,Strânge coji de ouă ce rămân pe cale, în ziua de Sfintele Paști, că, Doamne! De multe leacuri sunt bune”

Cu ouăle roșii se fac descântece pentru mai multe boli cum ar fi: durerea de dinți, durerea de urechi, de grumaz, de beșica cea rea, de roșeață, vindecă pulpa vacilor atunci când aceasta se umfla etc.

Ca și gând de final, putem afirma că această tradiție a încondeierii ouălor de Paști este adânc înrădăcinată în sufletul românului creștin, reliefându-i încă o dată în plus frumusețea și bogăția spirituală.

Această tradiție este o mărturie a încercării românului de a se raporta cât mai profund la divinitate, de a trece dincolo de sensibil, spre lumea inteligibilului, folosindu-se de materie

pentru a reda simboluri creștine ce îi definesc și conduc existența.

Ouăle de Paști așa cum spune tradiția, se vor vopsi până la sfârșitul veacurilor, ca dovadă în plus a realității învierii Domnului Hristos și ca încercare a creștinului de a se apropia de bunurile care nu trec și nu pot fi furate ori stricate: bunurile spirituale. Fără acesta tradiție, precum și fără celelalte tradiții definitorii, omul și-ar pierde identitatea, îndreptându- se depersonalizare.

În final voi reda o frumoasă legendă din Munții Apuseni din Transilvania, pentru a argumenta cele afirmate mai sus.

Se spune că Antihrist, are de ros un lanț mare și gros și când  ar termina de ros acest lanț va veni sfârșitul lumii. În ziua de Paște lanțul este subțire de tot. Copiii însă umblă atunci cu ouă roșii, iar el își lasă munca și privirile îi sunt atrase de ei. În acele momente lanțul se îngroașă, iar omenirea mai scapă un an de potop. De aceea, în ziua în care oamenii nu vor mai roși ouă, atunci și lumea se va sfârși.

Referințe bibliografice

1.   Bolocan, Carmen Maria, La început a fost Cuvântul...Încercare de sinteză asupra

terminologiei religioase de origine latină în limba română, Editura Erota, Iași, 2003

2.   Crăciun, Boris, Sfintele Paști în datini și obiceiuri, Editura Porțile Orientului, Iași,

1994

3.   Ghinoiu,  Ion,     Dicționar  de  mitologie  română,  Editia  a  2  a,  Editura  Univers

Enciclopedic Gold, București, 2013

4.   Gorovei, Artur, Ouăle de Paşti : Studiu de folklor, București, Editura Academiei

Române, 1937

5.   Munteanu, Antoaneta, Calendarele poporului român, Editura Paideia, București, 2001

6.   Nicolau, Irina, Ghidul Sarbătorilor românești, Editura Humanitas, București, 1998

7.   Simion,  Florea  Marian,  Sărbătorile  la  români.  Studiu  etnografic,  vol  II,  Editura

Fundației Culturale Române, București, 1994