FUTURISMUL

 Ciprian Manolache - 

        Numele acestui curent vine din italianul “future” (“viitor”). În cotidianul parizian “Le Figaro” apărea, la 20 februarie 1909, “Manifestul futurismului”, publicat puțin după aceea de revista milaneză “Poesia” și în fine declamat de autorul său, poetul italian Filippo Tommaso Marinetti, pe scena teatrului Alfieri la Torino.

         Tonul este agresiv, conținutul “scandalos”, toate valorile consacrate, ideile acceptate pînă atunci sînt sistematic atacate ori luate ăn derîdere, însă manifestul devine mai cu seamă un imn întru viața modernă, întru civilizația mașinistă. S-a proclamat aici că trebuie “distruse muzeele, bibliotecile și academiile, oricare ar fi ele”, că “un automobil de curse este mai frumos decît Victoria din Samotrake”, că “războiul este singura igienă a lumii”, că literatura trebuie “să exalte pălmuirea și loviturile cu pumnul” și că arta “nu poate însemna decît violență, cruzime și nedreptate”.

           Ceva mai tîrziu, după publicarea acestui manifest, Marinetti face cunoștință cu pictorii Boccioni, Carra și Russolo care viețuiau la Milano; împreună cu mai mulți alți artiști, între care Severini, ei publică la 11 februarie 1920 “Manifestul pictorilor futuriști”; apoi, la 11 aprilie, Balla, Boccioni, Carra și Russolo semnează “Manifestul tehnic al picturii futuriste”. Un număr de alte manifestări, însoțite de “reprezentații futuriste”, conferințe, expoziții, concerte de muzică futuristă, serate, editări de opere polemice, pamfletare, foi de propagandă, etc. vor jalona tumultoasa viață a grupului pînă în 1915, cînd Italia intră în război. Toate domeniile de activitate intelectuală și artistică, și chiar existența de zi cu zi, sînt raporate la muzica, fotografie, literatură, sculptură, arhitectură, teatru, la disprețuirea femeii și la desfrîu. Două reviste îi susțin – nu fără discuții intestine și polemice – pe futuriști: “Voce” și “Lacerba”.

            Apariția la Paris a Manifestului, urmată de trei ani mai tîrziu de prima expoziție futuristă – galeria “Bernheim Tinăr” – era o operațiune tactică, ea a avut un impact slab asupra artiștilor și intelectualilor parizieni, ce nu-i luau în serios pe futuriști, dar i-a insuflețit pe italieni. Italia era la acea vreme întoarsă aproape complet spre trecut, nu luase parte cîtuși de puțin la revoluțiile artistice recente, deci somnolența ei provincială nu fusese nicicum tulburată. Diverse acțiuni ale futuriștilor, de regulă fierbinți și agresive, aveau să o trezească și să o facă să intre, din 1910 pînă în 1914, în rîndul marilor curente internaționale.

           Pentru futuriști, viața modernă este noul resort al artei stimulate prin dezvoltarea mașinismului și prin cuceririle științei. Odată ce trecutul e mort, temele ce trebuie să- insprie pe artiști vor experimenta “învolburata noastră viață de oțel, de orgoliu, de febră și de viteză”, orașul (Milano, capitala industrială a Italiei, în plină dezvoltare), spectacolele străzii, vuietul sau aglomerația, violența șocantă a reclamelor luminoase, gările, răsufletul și fumul greu al trenurilor, mașinăriile, automobilul și viteza.

             Începând din 1914, futuriștii ferm intervenționiști proslăvesc războiul, uriașa-i eliberare de forțe, dinanismul lui....

             “Noi îl așezăm pe spectator în centrul tabloului”, declară Boccioni. Procedeele futuriștilor sînt din păcate departe de intențiile lor; dacă prietenii lui Marinetti se dovedesc, cel puțin prin atitudini sau declarații, cu mult avansați față de epoca lor, punînd în discuție, cu luciditate, structurile artistice și politice, operele lor rămîn destul de convenționale. Pe deasupra, ele există adesea în formă de ciornă ori de schiță.

               Noua mișcare se dorește aptă de a crea în artă o nouă dimensiune, prin reprezentarea simultană a mai multor momente ale aceleiași acțiuni. Pentru Boccioni, “sculptura futuristă poate astăzi în sfîrșit să modeleze atmosfera ce înconjoară lucrurile”.

                 Un curent futurist rus se semnalează în 1912, prin publicarea unui manifest de o rară violență – “Palma pe gustul publicului” – lansat de Malakovski și de David Burliuk, dar semnat bunăoară și de reprezentanții poeziei ZAUM (literal : “dincolo de intelect”). “Futuriștii ruși, scria Elsa Triolet, erau VIITORIENI nu doar pentru că ei căutau o artă nouă, ci pentru că imaginau omul așa cum va fi în viitor, unde se vor fi uitat pînă și chemările tarelor și mizeriilor noastre”. În 1914, F.T. Marinetti va întreprinde o călătorie triumfală în Rusia.

                   Mesajul autentic al grupării se sprijinea pe formula : arta este acțiune. Și acțiunea coroborată cu viața prezentă însemna deja o idee novatoare. Operele futuriste exprimă, adesea prin mijloace împrumutate de la diferite mișcări ( a se vedea cubismul ), “stări de suflet plastice”, însă încărcate de un potențial de modernitate, viteză mașinism, violență a maselor, exaltare a războiului.

                  Ca mișcare de avangardă ( G. Călinescu stabilea chiar înrudiri cu dadaismul ), futurismul a introdus noi termeni lingvistici : “passatismo” – desemnînd legătura ce trebuia ruptă cu trecutul conservator și “modernolatria” – ca mitologie a modernității dinamizate. Eroul preconizat de futuriști se revendică din Supraomul de care vorbea Nietzsche, un fel de stăpîn absolut al înălțimilor, nu neapărat spirituale ( aviator sau cosmonaut ).  Îl va “construi” Marinetti în romanul “Matafaka Futuristul”, scriere acuzată de impudoare, pentru care autorul va fi trimis în judecată.

                    VIVERE PERICOLOSAMENTE (“A trăi primejdios”) este un imperativ al mișcării, enunțat în incipitul Manifestului, Sintagma anunța de fapt un prim obiectiv al poeticii futuriste care chema la cultivarea în poezie a temerarității, a curajului și răzvrătirii.

                   “Nu mai există altă frumusețe decît aceea a luptei”, se proclamă la punctul 7 al aceluiași Manifest. Se solicită operei agresivitate, viteză, asalt violent împotriva forțelor necunoscute, pentru a fi supuse de către om.

                     Ființa umană necesită realmente, potrivit adepților curentului, cunoașterea propriei mecanizări, tehnicizări. Trebuie utilizat versul liber, ca metodă de descătușare a cuvintelor (“parole  in liberta”). Sintaxa va trebui nimicită, ordonarea substantivelor se va face la întîmplare, iar adjectivul, adverbul – considerat balast - și punctuația vor fi abolite.  Verbul trebuie folosit la infinitiv pentru a elasticiza substantivul ce va fi urmat, în absența conjuncției, de un dublu ( de exemplu : “femie-golf”, “om-torpilor”, “ușă-robinet” etc.).

                    “Poezia se constituie prin lanțuri de analogii, prin plase de imagini enigmatice, de metafore abstruse. Orchestrarea acestora trebuie făcută păstrîndu-se un maximum de dezordine posibilă”, spunea N. Balotă.

               În literatură, eul – adică logica, psihologia, va fi substituit de materie, de intuiție esențială. Înțelepciunea și inteligența, prejudecăți obsesiv-umane care conduc la rațiunea rece, vor trebui nemijlocit înlăturate. După Marinetti, din solemnitate, frumos și sublim ( deci, din estetică ) nu se poate constitui o literatură. Numai forța instituției  se dovedește o placă turnată între structura umană și metalul motoarelor. Omul nu se va putea elibera de ideea morții decît depășindu-și regnul animal și trecînd la regnul mecanic (“omul mecanic cu piese de schimb” din “Manifestul tehnic al literaturii futuriste”).

                Alte inovații în stil tehniciat  vor fi resimțite în deplasta “cronică” de război ZANG TUMB TUMB din 1914, dar Marinetti își va pierde pe rînd adepții atunci se va pune în slujba lui Mussolini și a fascismului italian.

                 Deși a condus la modificări fundamentale în artă, mișcarea futuristă a rămas totuși irelevantă pe plan poetic, însă un mare merit i se cuvine: acela că “i-a învățat pe poeți să se exprime mai liber” (G.Călinescu).