Prof. Alexa Ana, Şc. Gimnazială Nr.12-Grăd. Nr.15
Botoşani
Prof. Hriţuc Camelia, Şc. Gimnazială
Nr.12-Grăd. Nr.15 Botoşani
Parte componentă a Ţării de Sus,actualul
teritoriu al judeţului Botoşani a păstrat vestigii care demonstrează vechimea
civilizaţiei şi culturii încă din epocile paleolitică şi neolitică. Mai
importante sunt aşezările de la Drăguşeni,Truşeşti,Ripiceni, Mitoc iar cea de
la Stânceşti are o deosebită însemnătate deoarece poartă urme ale unor cetăţi
traco-getice.
Sărbătorile şi obiceiurile populare,grupate
în preajma solstiţiului de iarnă( 20 decembrie-7 ianuarie), poartă numele
generic de sărbători de iarnă. Perioada este deschisă şi închisă de sărbători
prefăţate de ajunuri: Crăciunul dar şi Boboteaza, iar la mijlocul acestei perioade noaptea Anului
Nou.
Principalele sărbători ale ciclului de
iarnă –Crăciunul ,Anul Nou,Boboteaza - au funcţionat de-a lungul vremii ca
momente independente de înnoire a timpului şi de început de an. Românii
folosesc, pe lângă calendarul oficial,recunoscut de biserică, un calendar
neoficial,cel popular, creat şi transmis folcloric. Calendarul popular indică
timpul optim pentru arat,semănat,pentru peţit şi logodit,pentru aflarea
ursitei.
Sărbătorile şi obiceiurile populare care au
loc în decurs de o zi sau de mai multe zile, cu dată fixa sau mobilă,dedicate
divinităţilor calendaristice ,oamenilor,animalelor,păsărilor,plantelor
fenomenelor terestre şi cosmice sunt cunoscute şi respectate ,în unele zone
etnografice ,până astăzi. Unele au preluat numele sfinţilor creştini, altele nu
au nici o legătură cu creştinismul.
Sărbătorile de iarnă având ca punct central
Crăciunul ,încep cu sărbătorile Sfinţilor Andrei şi Nicolae după care starea de
spirit dominantă a oamenilor de altădată dar şi de astăzi era şi este bucuria.
Crăciunul şi Anul Nou la români sunt sărbători primite cu mai multă bucurie şi fast decât în alte părţi ale
lumii. Crăciunul este sărbătoarea cea mai încărcată de obiceiuri,tradiţii,rituri,practici,credinţe.
În aşteptarea Crăciunului şi a Anului Nou,oamenii devin mai buni,mai generoşi
şi mai optimişti. Ei speră că Naşterea Domnului va veni cu sănătate,bunătate şi
pace. Pe vremuri,când oamenii se întâlneau în aceste zile se salutau cu
expresia „ Hristos s-a născut”.Acest mod de adresare a dispărut din bagajul de
expresii specifice sărbătorilor noastre de iarnă. Etnografia are încă un rol
activ în contemporaneitate ca şi când ar avea un suflet care se manifestă: urmărindu-l,ne
urmărim pe noi,cercetându-l, ne cunoaştem pe noi. Povara vremurilor grele pe
care neamul românesc a purtat-o îndelung, a adus la viaţă un tip uman de o mare
înălţime spirituală,un om ales, un om simplu şi adânc - românul.
Analizând în profunzime activitatea de
conservare şi promovare a tradiţiilor populare se evidenţiază legăturile
multiple între literatura şi poezia populară,muzica populară, dansul şi portul
popular cu alte discipline precum istoria, geografia,lingvistica,
sociologia,antropologia,psihologia. Acest lucru era evidenţiat şi de marele
Mircea Eliade :
” Universul mental
al lumilor arhaice a ajuns până în zilele noastre,păstrat nu în chip dialectic
în credinţele explicite ale oamenilor, ci conservat în
mituri,simboluri,obiceiuri care, oricâte degradări ar fi suferit,au încă
sensuri originare transparente”.
Divinităţi moştenite de la substratul
autohton,trac şi greco-dac,cele împrumutate şi similate de la greco-romani şi
popoarele orientale cât şi creaţiile mitice strămoşeşti şi româneşti alcătuiesc
un original panteon.
Ignatul
este divinitatea solară care a preluat numele şi data de celebrare a Sfântului
Ignatie Teofanul ( 20 decembrie) din calendarul ortodox,sinonim cu Ignatul
Porcilor- în zorii zilei de ignat se taie porcul de Crăciun.
Potrivit calendarului popular, Inătoarea, reprezentare mitică a
panteonului românesc,pedepseşte femeile care sunt surprinse lucrând ( torc sau
ţes) în ziua de Ignat. Animalul sacrificat în această zi este substitut al
zeului care moare şi renaşte. În antichitate,porcul a fost simbol al
vegetaţiei,primăvara,apoi sacrificiul lui s-a transferat în iarnă.
Colindatul este un scenariu compus din texte ceremoniale (colinde),formule
magice,dansuri,gesturi,interpretat în casă,pe uliţe, de o ceată sacră. În
calendarul popular,acest fenomen apare sub diferite denumiri zonale în perioada
solstiţiului de iarnă
(„Steaua”,”Pluguşorul”,”Sorcova”).Colindele transmit urări de
sănătate,rod bogat,împlinirea dorinţelor în noul an. Colindatul este cea mai răspândită
tradiţie a românilor,copii formează grupuri şi pornesc pe la casele
gospodarilor cântând cântece ce au refrenuri ca „Florile dalbe”,” Lerui ler”,
” Ziurel de
ziuă”.În afară de seara mare a colindelor se mai colindă şi în seara Sfântului Vasile, paralel cu Pluguşorul sau
Uratul,precum şi de Florii şi de Paşte.
Când persoanele colindate nu primesc
colindătorii,închid uşile sau nu oferă daruri,efectele magice sunt opuse, ei
încălcând regulile acestui obicei.
Colindele sunt de două feluri:religioase şi
laice. Cele religioase au origine literară iar subiectele lor se referă de cele
mai multe ori la Iisus. Astfel întâlnim:
-Colindele
Domnului( Naşterea Domnului,Vestirea Păstorilor,Închinarea păstorilor,Pornirea
Magilor după stea,Închinarea Magilor,Numele Domnului,Patimile Domnului,Vânzarea
şi răstignirea,Coborârea de pe cruce,În drum spre Vifleim).
-Colindele
sfinţilor(Colindul Crăciunului,Sf. Vasile,Sf. Nicolae,Sf. Ion)
-Colindele Omului (
Colind de copil mic,de fată mare,de flăcău,colindul omului bogat şi
milostiv,colind de preot, de vânător, de cioban,de pescari de marinari, de
familie,de însurăţel).
Creatorii acestor producţii populare sunt
diferiţi,după cum diferit este şi felul colindului: pentru cele religioase de
nuanţă creştină putem socoti că făuritori sunt preoţii,călugării şi cântăreţii
bisericeşti,dascălii şi diecii pentru că ei erau cunoscători ai Evangheliilor
şi ai Vieţii Sfinţilor.
Mersul
cu icoana este un fel de colindat care se face de către preoţii comunităţii
locale cu icoana Naşterii Domnului ,binecuvântând casele şi creştinii. Această
datină de a umbla preotul cu ajunul să sfinţească masa şi să vestească
enoriaşii Naşterea Domnului este foarte veche. Prin nordul Moldovei se
pregăteşte masa de ajun cu mâncăruri de post. Nimeni nu are voie să descopere
masa până nu intră preotul pe uşă. Preotul blagosloveşte masa de post,gustă
primul bucatele ,apoi cei ai casei.
Irozii
–este un teatru religios cunoscut în Moldova,rămas din primele timpuri ale
creştinismului. El povesteşte dramatizat întâmplările de după naşterea
Mântuitorului,înfăţişează povestea celor trei magi care au zărit pe cer steaua
prevestitoare a Naşterii Domnului. Este adus în scenă crudul Irod care a
poruncit uciderea pruncilor pentru a nu-şi pierde împărăţia.
Steaua –între
Crăciun şi Bobotează colindătorii umblă cu steaua luminoasă şi întocmită cu
meşteşug,în opt colţuri,în fiecare colţ având un clopoţel. Pe icoana lipită pe
stea se vede ieslea în care s-a născut pruncul Iisus, Maica Domnului,magii şi
păstorii. Anunţarea sosirii colindătorilor cu steaua se face astfel:” Cine
primeşte steaua frumoasă şi luminoasă?”
În satele Moldovei,pregătirile pentru
sărbătorirea sfintelor sărbători de iarnă încep din vreme,copii şi tineri,fete
şi feciori se organizează în grupuri de colindători,urători şi semănători,ceea
ce demonstrează existenţa încă din vremuri imemoriale,a unei structuri săteşti
spirituale trainic închegate. Repertoriul deosebit de vast este preluat şi
transmis din generaţie în generaţie, de la vârstnici la copii.
Cântecele,urările de pluguşor ,de sorcovă şi semănat, momentele dramatice şi
jocurile în travesti,devenite, cu timpul ,spectacole complexe de aleasă
desfătare,duc din an în an şi din casă în casă , ca într-un fel de turnee
artistice,sincere şi spontane,mesajul lor de belşug şi sănătate,de bucurie, de
voie bună.
BIBLIOGRAFIE:
- Pop
Mihai, Ruxăndoiu Pavel, Folclor
literar românesc, Editura Didactică şi Pedagogică,Bucureşti,1991
- Noica,Constantin,
Pagini despre sufletul românesc,Editura
Humanitas,Bucureşti,1991
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu