Prof. înv. prim. CHIŢU AURELIA
Şc.Gimnazială
Nr.1 Budeasa Mare
Iarna este unul dintre cele mai
frumoase anotimpuri, atât pentru cei mici, cât şi pentru cei mari, fiind
încărcat de emoţie, surpriză şi sărbătoare.
Cea mai importantă sărbătoare este Naşterea
Domnului Iisus Hristos. Oamenii împodobesc bradul şi aşteaptă colindătorii. La
această atmosferă încărcată de veselie se mai adaugă şi mult aşteptata venire a
lui Moş Crăciun, care soseşte încărcat cu daruri pentru copii. Satisfacţia cea
mai mare o reprezintă bucuria care se citeşte pe faţa fiecărui copil în
dimineaţa de Crăciun, când îşi găseşte sub brăduțul frumos împodobit cadoul mult-dorit.
Practicile tradiţionale ale sărbătorilor de iarnă
moştenite din cele mai vechi timpuri se desfăşoară şi în prezent în forme
deosebit de variate, implicând participarea întregii colectivităţi, inclusiv a
copiilor. Colindatul este un obicei străvechi. Cei dintâi colindători au fost
păstorii care au venit la peştera luminată unde s-a născut Pruncul Iisus şi
bucurându-se de acest semn ceresc şi de glasul îngerilor au vestit degrabă în
cetatea Betleemului minunea la care au fost martori. Colindul este o nepreţuită
zestre spirituală, pe care o moştenim din moşi-strămoşi. El este sfânt, pentru
că transmite un mesaj ceresc, o veste de la Dumnezeu. Dar colindul este şi bun
pentru că acesta are menirea să slujească vieţii, să aducă atâta bine în lume
şi între oameni. Colindătorii le cântă cu încredinţarea că sunt solii unei lumi
mai bune, cu binecuvântarea Domnului care a venit între noi : „Să se nască şi
să crească,/ Să ne mântuiască”. Colindele ne înalţă sufletele, ne apropie unii
de alţii, ne fac mai buni, mai iubitori, mai iertători, mai credincioşi, ne
picură în suflete acea linişte şi acel echilibru moral ce ne este atât de
necesar în călătoria vieţii.
Colindele domină sărbătorile
Crăciunului. Ele vestesc şi preamăresc naşterea lui Iisus, venit pe lume ca să
mântuiască oamenii de păcate. Sunt cântece sau poezii scurte în care urează
gazdei sănătate, bunăstare, noroc, iar gazdele, drept mulţumire, le oferă
acestora covrigi, mere, nuci sau colăcei. La ţară, la colindat participă întreg
satul, deşi efectiv colindă numai copiii, flăcăii, bărbaţii până la o anumită
vârstă. Sunt locuri unde colindă şi fetele.
Cu o săptămână înainte de Crăciun,
în zona Codru din Maramureş încep pregătirile pentru colindat, culminând în
cele două zile anterioare sărbătorii, când se pregătesc mâncărurile şi se
împodobesc interioarele locuinţelor: masa cu faţa brodată, feţe de perne
ornamentate, pe pereţi se pun şterguri şi blide ornamentate, crengi de brad,
baniţă, busuioc, brebenoc.
În unele zone ale ţării, porcul se
taie de Ignat, adică în 20 decembrie. Se zice că porcul care n-a fost tăiat în
această zi nu se mai îngraşă, căci şi-a văzut cuţitul. Sângele scurs din porc
după ce a fost înjunghiat se pune la uscat, apoi se macină şi se afumă cu el,
peste an, copiii ca să le treacă de guturai, de spaimă şi de alte boli.
În
seara de 23 spre 24 decembrie, până după miezul nopţii şi în unele locuri până
la ziuă, cete de copii merg din casă în casă cu colinda: „Moş-Ajunul”,
„Bună-dimineaţa”, „Colindişul” sau „Bună-dimineaţa la Moş-Ajun”.
În unele părţi ale Olteniei și Transilvaniei, copiii care merg cu colindatul se numesc piţărăi sau
pizerei. Ei poartă nişte beţe sau nuiele, cu care ating stâlpii porţilor, uşile
de la grajduri şi hambare, grinda casei şi scormonesc în cărbuni, pentru a
aduce noroc şi fericire. În alte zone, în noaptea de ajun, se merge la piţărăi.
Se adună toţi la răscruce în mijlocul satului şi se strigă: „piţărăi măă...”, „hai
la piţărăi măă..”. Din răscruce, fiecare grup de piţărăi merge pe uliţele unde
locuiesc şi primesc de la gospodari colaci, mere, covrigi, dulciuri şi strigă: „Dă-mi
covrigul şi colacul / Că mă mut la altul!”.
Începând cu întâia
zi de Crăciun şi în următoarele zile ale acestei sărbători, copiii umblă cu
„Steaua”, cântând colinde de stea prin care vestesc naşterea lui Iisus
Hristos. „Vicliemul” sau „Irozii” este datina prin care tinerii
reprezintă la Crăciun naşterea lui lisus Hristos, şiretenia lui Irod, care a
poruncit uciderea pruncilor, de a afla Pruncul şi adesea înfruntarea
necredinţei, personificate printr-un copil sau printr-un cioban. Despre cei
Trei Crai de la Răsărit sau Magii călători se spune că au venit să se închine
lui Iisus, după unii din Arabia, iar după alţii din Persia. Tradiţia ne arată
că ei se numesc. Melchior, Gaspar şi Baltazar.
În unele părţi,
când este aproape de a se revărsa zorile, colindători cu lăutari sau fără
lăutari pleacă pe la casele gospodarilor înstăriţi şi le cânta la fereastră un
cântec sau mai multe, aceste cântece numindu-se „zorit”, spunându-se că
atunci „cânta zorile”. Prin Transilvania, se înţelege sub numele de „zorit”
datina de a se cânta colinde de către feciori şi oameni însuraţi la „zorit” în ziua de Crăciun.
De Sfintele sărbători de
Crăciun se obişnuieşte să se meargă la Sfânta Biserică la slijbă, apoi se vine
acasă şi se cinsteşte mergând în grup, mai ales bărbaţii, pe la câteva case, de la unul la celălalt şi
primesc colac cu caltaboş şi cârnat, pomană pentru cei morţi şi se cinstesc cu
vin şi ţuică.
În fiecare zonă a României
există un mod specific de a întâmpina Crăciunul. În Mehedinţi, părinţii pun
copiilor bănuţi în buzunare pentru ca anul care urmează să fie îmbelşugat. În
alte zone, se aşază pâine sub masă pentru a aduce noroc familiei, iar sub faţa
de masă se pune pleavă de grâu pentru belşug. În satele hunedorene din zona Orăştiei,
vestea Naşterii Mântuitorului în ieslea sfântă este purtată pe uliţe de ceata
de căluşei colindători în zarvă de zurgălăi, tropote şi strigături. În părţile
Muscelului se crede că primele patru zile, începând cu 24 decembrie, corespund
în ordine celor patru anotimpuri: prima zi e de primăvară, a doua de vară, a
treia de toamnă, iar a patra de iarnă, şi cum va fi vremea în aceste zile aşa
vor fi şi anotimpurile.
Adevăratul colindat se
desfăşoară în seara şi în noaptea de Crăciun. Colindătorii se adună în cete
bine rânduite. Fiecare grup îşi alege un conducător numit de obicei „vătaf”,
sau „jude”. Pe vremuri, fiecare ceată putea să ia la colindat numai
o anumită parte a satului, având grijă să nu pătrundă în zona ce se cuvenea
alteia. Odată intraţi în curtea casei, colindătorii îşi depănau repertoriul
înaintea membrilor casei, adunaţi în prag. Cântecele sunt însoţite şi de
dansuri. După ce cântecele şi dansurile din faţa casei s-au terminat, gazda îşi
invită colindătorii în casă. Aici, înainte de aşezarea la masă pentru ospăţul
comun, vătaful cetei porunceşte să se cânte alte câteva colinde. Numărul
colindelor depinde în mare măsură de rangul gazdei şi de belşuguri de daruri pe
care ea urmează să le ofere colindătorilor. Unei singure melodii îi pot corespunde
mai multe texte( versiuni locale, varianta laică sau creştină).
„Capra”, „Ţurca”, „Brezaia”
fac parte dintre datinile de Crăciun si Anul Nou. Dimitrie Cantemir spune în
„Descrierea Moldovei” că „Ţurca este o joacă iscodită încă din vremurile bătrâne,
din pricina ciudei şi scârbei ce o aveau moldovenii împotriva turcilor”. Cu
ţurca, capra sau brezaia umblă tinerii începând de la Ignat si sfârşind cu
zilele Crăciunului şi prin unele părţi în ziua de Sf. Vasile până seara. Numele
de Țurca, Capra sau Brezaia îl poartă unul dintre tinerii
mascaţi.
„Pluguşorul” este un cântec
tradiţional, care se cântă în noaptea Anului Nou. Exprimă urări legate de
belşug în gospodărie pornind de la povestea lui bădica Traian, care a început
să are şi să semene, obţinând o recoltă bogată.
„Sorcova” se cântă în prima zi a
anului. „Sorcova” îşi are originea tot la romani, care se felicitau la
începutul anului cu o ramură de dafin verde.
Colinda a dobândit o destinaţie precisă ca
formă de magie benefică, ea marcând rodnicia câmpurilor, sporul animalelor
domestice, creşterea copiilor, pacea şi tihna bătrânilor, influenţarea, în sens
pozitiv, a vieţii oamenilor şi a naturii.
BIBLIOGRAFIE:
1.Carmen
Iordăchescu , Să dezlegăm tainele textelor literare, Editura Carminis,
Piteşti
2.
Dimitrie Cantemir , Descrierea Moldovei
3.Ion Ghinoiu , Sărbători și obiceiuri românești,
Editura Elion, București, 2002
*Îndrumător
pastoral al bisericii ortodoxe, Bucureşti
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu