Profesor:
Ivancov Elena
ȘcoalaGimnazială
„OctavBăncilă” Corni
Crăciunuleste o
sărbătoarefoarterăspânditășiașteptatăatât de ceimici, câtși de ceimari.
PentrufiecaredintrenoiCrăciunuladunăstărișisemnificațiiparticulare, dincolo de
simbolisticareligioasă.
OriginileCrăciunuluisunt diverse
șidiferăînfuncție de cultură, religie, istorieșisocietate.
Crăciunuleste
o sărbătoarecreștinășireprezintăNaștereaDomnuluiIsusHristos.
Existădouă date de celebrare, înfuncție
de calendar: 25 decembrieînțările care țincalendarulgregorianși 7
ianuariepentruceicețincalendaruliulian.
La noi, Crăciunulestesărbătorit la 25
decembrie, deoareceesteaproape de Solstițiul de iarnă, una din
celemaiimportantezile ale dacilor. Tot la data de 25
decembrieerausărbătoriteSaturnaliile – moment în care
oameniibogațifăceaudaruricelorsăraci.
Înaceastăperioadă,
conducătoriispiritualiaicelților, pregăteauansamblul de
ritualuripentrucelebrareaceleimaiimportantesărbătoricunoscute de universullor,
șianumetăiereavâscului.Procesiunileloreraupline de mister șitrebuiausă
participle la eletoțimembriicomunității. Acest ceremonial
începeaînsearasolstițiuluișiduraaproximativ o săptămână,
pânăînapropiereaAnuluiNou, cândculoareavâscului se schimba din verdedeschisînauriu.
Tot acumrealizaușisacrificiul de sânge, acest ritual fiindînchinatzeităților.
Astăzi, peteritoriul de
influențăcreștină, la data de 21 decembrieestesărbătoritSfântulIgnatieTeofanul,
episcop al Antiohiei.
SuprapuspesteaceastăsărbătoarepurcreștinăesteIgnatul,
cândîngospodăriisuntsacrificațiporci, însăacumsuntdestinațiconsumului, și nu
îmbunăriiunorzeități. Sacrificiulacestaestepurpăgân, însăobiceiul s-a extinsși
a fostadoptat.
Biserica a
încercatsăcontracarezeoarecumtradiția, hotărândcaîncepând cu anul 350 să fie
sărbătoritănașterealuiIsuspe 25 decembrie. De menționatestefaptulcă, pânăînacel
moment, sărbătoareaCrăciunului era celebratăpe 6 ianuarie.
Începriveșteorigineadenumirii
de Crăciunnu existăpăreriferme.
Al. Rosetti, Al. Graur, Ovid Denusianu
au ajuns la concluziacătermenulcreatioexplicăetimologiacuvântuluiCrăciun.PotrivitautorilormenționațicuvântulcreatiodescoperăziuacreăriiluiIsusHristos.Acestlucruar
fi greșit, însă din perspectivădogmatică, întrucâtCrezulstabilitprinprimulsinuodecumenic
de la Niceeaînanul 325 dupăHristosafirmădespreIsuscăestenăscut ( din DumnezeuTatăl), iar
nu făcut (creat).
AlțicercetătoriprecumVasilePârvan,
SextilPușcariuconsiderăcătermenulCrăciunprovine
din latinesculcalatio.La romani, princalatio se înțelegeaconvocareapoporului
de cătrepreoțiipăgâni, în prima zi a lunii, pentruanunțareasărbătorilor din
lunarespectivă.
O
altăexplicațieprivindorigineaacestuitermen a fostpropusă de profesorul Gheorghe
Musu (1913-1987). El susținecătermenulCrăciun ,numeabradul care era
aprinsînsearașidinainteasolstițiului de iarnă. Conform
adepțilorreligiilornaturiste, foculrezultat din ardereabutuculuiaveamenireasăîntăreascăsoareleamorțit,
să-i deaacestuiaputeresă-și continue călătoriasa.
CândHristos, numit „Soareledreptății”, a
luatlocul „vechiuluisoare” cinstit de religiilenaturiste, a
fostpreluatășidenumirea de Crăciun.
Crăciunul
a fostsărbătoritînainte de era pre-creștinăcafiind prima zi a AnuluiNou;
majoritateațărilor din Europa au păstratCrăciunulcafiind prima zi din noul an
pânăînsecolele XV-XVIII; înȚărileRomâne din Banat șiTransilvania, prima zi a
anului se numeșteCrăciunulMic, nu AnulNou.
Alțicercetători ne spun că de Crăciun,
dinmunte, coboraubătrâniiasceți, îmbrăcațiîncojoace de oaie,
șicărauîndesăgilelorcrengi de vâsc; vâsculeste un leac universal atât la
oamenicâtși la animale.
Tradițiileromânești de
Crăciunsuntasociate cu foculșilumina.Acesteelemente se regăsesc de
faptînmajoritateațărilor din Europa șireprezintăsperanțacăzeulsoarevaregăsiputeresăreînvieșisăaducăprimăvaraceabogată.
Unsimbolmultpreacunoscutestebradul
de Crăciun. Acestaexistăîntradițiileromânești cu multînainte de era creștină.
Pentrumultețărieuropeneși de
pecontinentulamerican, pomul de Crăciunesteunul din simbolurilepreferatepentru
a reprezentaaceastăsărbătoare. Dar, înrealitate, pomul nu are nici o legătură
cu NaștereaDomnului. Bradul, șialțipomiverzi, suntmereusimbolici la
vechilepopoaredeoareceindicauviața care continuășisperanțaîntoarceriiprimăverii.
La noi,
bradulesteîntâlnitșiacumînmulteritualuri de trecere, moștenit din tradițiile
pre-creștine, integrate de noileritualuricreștinești. Bradulesteprezent la
celemaiimportanteevenimente din viațaunuiom: botezul, căsătoriașiînmormântarea.
Bradul se considerăcăaducenoroc, viațălungă, prosperitateșifertilitate,
motivpentru care oameniiîșiîmpodobesc casa cu crengi de brad.
Obiceiul de aîmpodobiîncasăbradul de
Crăciun se pare că a fostadoptat din Germania.
S-a păstratînsășivechiulobicei de a
aduceîncasă, înperioadadinainteaAnuluiNou, o ramură de copac, în general de
măr, și de a o puneînapă. Ramuraînfloreștepână la
AnulNoușisimbolizeazăviațănouășiprosperitate.De aceea, multe din
colindelenoastre au carefrencuvintele „floridalbe, flori de măr”.
Uniioamenileagăbradul
de Crăciun de o legendă care povesteștecăînsecolul al VIII-lea,în Germania de
astăzi, un misionarpenumeBonifaciu a adunatînjurulsăucâteva personae botezate
recent care trebuiausărenunțe la obiceiurilepagâne.Înacestscop,
ceiproaspătbotezațitrebuiausădoboare la pământ un stejarbărtân care era utilizatpentrusacrificii.
Stejarul a căzutși s-a ruptînpatru, iarînmijloculsău a apărutun brad.
SfântulBonifaciu a propusatuncisă fie luatbradulșisă fie pus casimbol al
credințeiregăsite, deoarecebradularată cu vârfulsăusprecer, iarramurile sale
mereuverziamintesc de viațaveșnică.
O
altălegendă, din nordulEuropei, povestește cum odată, de mult, Credința,
SperanțașiIubirea, au fosttrimisepepământpentru a găsi un copac care să fie
înaltcâtsperanța, mare câtiubireași solid cacredința. În plus, trebuiasăaibă o
cruce la fiecareramură. Legendaspunecăceletreivirtuți au căutatîndelung,
pânăcând au găsitbradulînpădurile din Nord. Ele l-au luminat cu razelestelelor,
șiastfelpomul a devenitprimul brad de Crăciun.
ÎnRomânia,
bradul de Crăciun a fostîmpodobitpentru prima dată la palatulregelui Carol I de
Hohenzollern, înanul 1866, iar de atunciromânii au preluataceastătradiție.
Culoareaverde a braduluirămâneaceeași
de-a lungulanilorșisimbolizeazăsperanțaveșnicăaomenirii.
Verdeleesteculoareatinereții, a speranțeineînvinse, culoareapromițătoare de
belșug a naturii.
Luminițelepomuluireprezintăstelele care
sclipescpecer, simbolizândgândurileomului care se întorcmereuînspreînalturi,
spreDumnezeu. Prin forma satriunghiulară, bradulsimbolizeazăSfântaTreime,
iarpodoabele cu care acestaesteîmpodobitsuntsimbolurilecunoașteriișibogăției.
Învărfulbradului de Crăciun se pune o
stea, casimbol al stelei care i-a călăuzitpe magi până la Isus.
Pelângăbradul
de Crăciun, creștiniiorneazășiașanumitelecoronițe de Crăciun, ce le
agațăpeușile de la intrare, simbolizândsănătateșinoroc, iar forma rotundă a
acestorareprezintăveșniciadragostei care nu moareniciodată.
O altăplantăfolosită la
decorareacaselorînpreajmaCrăciunuluiestevâscul. Se spunedesprevâsccăeste o
plantătămăduitoare, simbolizând , la unelepopoare, armoniașipacea. De asemenea,
sărutul sub vâsc face maitrainicășimaiputernicăiubireaîntr-un cuplu.
Darulestepoateceamai
mare bucurie a Crăciunului. Cadoul, frumosîmpachetatgăsit sub
bradulîmpodobitîndimineața de Crăciun, estelucrul la care toțicopiii (și nu numai) se gândesc și îl așteaptă cu nerăbdare.
Cadourile sunt o manifestare de iubire, simbolizând actul de afecțiune de
care a dat dovadă Dumnezeu față de oameni când l-a trimis pe fiul său Isus.
Cadourile ne reamintesc că Isus Hristos a fost un dar dat omenirii de către
Dumnezeu. Obiceiul darurilor de Crăciun se pare că provine din exemplul celor
trei magi care au urmat steaua pentru a i se închina lui Hristos. Ei i-au
oferit lui Isus, ca unui împărat: aur, smirnă și tămâie.
O altă caracteristică a
acestei perioade sunt ciorăpeii de Crăciun. În spatele lor stă o legendă
frumoasă, care spune că după ce un nobil și-a pierdut soția și-a risipit de
durere întreaga avere, lăsându-le pe cele trei fiice într-o sărăcie cruntă.
Aflând povestea fetelor, Sfântul Nicolae a aruncat trei pungi pline cu bani de
aur în hornul casei. Pungile au căzut în ciorăpeii puși la uscat, agățați de
șemineu.
Clopoțeii, un alt simbol
al Crăciunului, anunță Nașterea lui Isus și de asemenea faptul că oițele
rătăcite sunt găsite după sunetul clopoțelului ce-l poartă la gât.
Sunetul clopoțelului ar trebui să-i reamintească omului că trebuie să se
întoarcă la turma din care s-a rătăcit. Clopoțelul înseamnă călăuzire și
regăsire; el înseamnă întoarcere și ne amintește că fiecare în parte are o
valoare neasemuită în ochii lui Dumnezeu.
Culoarea roșie, este prima
culoare a Crăciunului. Creștinii care au folosit-o pentru prima dată au ales-o
ca să le amintească de sângele Mântuitorului, sânge care s-a vărsat pentru toți
oamenii, atunci când Hristos și-a dat viața pentru noi, astfel ca fiecare să
putem avea parte de darul oferit nouă de Dumnezeu – viața eternă.
Roșu este o culoare plină, intensă, vie. Este cea mai măreață dintre toate
culorile. Ea simbolizează darul lui Dumnezeu pentru noi.
Lumânările sunt un simbol
al luminii Mântuitorului cuprinzând întregul pământ și o expresie a
recunoștinței oamenilor față de Steaua de la Bethleem. Lumânarea asociază
materia și spiritul. Ceara care arde și se distruge, și flacăra care se înalță
exprimă, din punct de vedere creștin, dubla natură a lui Isus Hristos: umană și
divină.
Ritualurile cu caracter
magic s-au păstrat până în prezent, fiind regăsite în tradiția noastră
populară.
Cel mai răspândit obicei românesc este cel al colindatului. Colindul este
unul atât de natură religioasă , cât și laică.
Termenul „colindă” vine din latinul calendae,
prima zi a lunii la romani (de aici și calendar). Calendele din ianuarie se
sărbătoreau cu cântări, urări de petreceri, pe care creștinismul nu le-a
îndepărtat, ci le-a adoptat și le-a dat un caracter creștin. De aceea, la noi,
colinde se cheamă atât cântările și urările religioase specifice Crăciunului și
Bobotezei, cât și cele ocazionale de Anul Nou.
Conform tradiției, în dimineața zilei de 24 decembrie și până aproape de
miezul nopții, cete de copii între 5 și 14 ani merg cu „Moș Ajunul”, un text
augural, scurt, rostit la fiecare casă și care anunță deschiderea seriei de
colinde și practici uzitate în această perioadă.
Colindele de Crăciun sunt un mod de a reflecta mai profund și totodată mai
simplu asupra misterului Nașterii Mântuitorului și de a exprima, totodată,
bucuria și recunoștința noastră față de Dumnezeu care s-a făcut om pentru
mântuirea noastră.
Crăciunul rămâne cea mai
adorată sărbătoare creștină, în care, cel puțin la nivel de teorie, trebuie să
devenim mai îngăduitori, iertători, mai umani, mai atenți la ceilalți, și mai
puțin la noi.
Crăciunul nu înseamnă doar o casă împodobită, Crăciunul înseamnă o casă
împodobită de întreaga familie care își dedică efortul de a scoate ce e mai
frumos din ea, nu înseamnă un brad plin de lumini, ci un brad plin de lumini ce
luminează atât încăperea, cât și sufletele oamenilor.
Crăciunul e acea dimineață în care te trezești zâmbind și totodată seara în
care te duci la culcare liniștit și împlinit, cu același zâmbet de mulțumire pe
față. E ziua în care ți-ai propus să fii mai bun, mai darnic. E ziua în care
împarți zâmbete fără vreun motiv anume, dar nu pentru că „trebuie”, ci pentru
că sufletul tău zâmbește fără să vrei, pentru că fiecare firicel din tine se
bucură în această zi, pentru că îți vezi prietenii și familia și pentru că e
una din zilele în care îți reamintești cum e să fii copil, cum este să ai
sentimente necondiționate pentru ceva ce nici nu e palpabil dar , cu toate
acestea, îți tramsmite emoții, și nu în ultimul rând pentru că definiția
Crăciunului se rezumă la un singur cuvânt: IUBIRE.
Bibliografie:
Dicționarul etimologic român – Alexandru Ciorănescu
http: //ro.wikipedia.org
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu