Profesor Țifui Daniela,Școala
Gimnazială ELENA CUZA,Iași
Minunea de la Betleem –prin nașterea
Mântuitorului,acum peste două mii de ani ,devine pentru omenire început şi
temei al urcuşului duhovnicesc dela omenesc la dumnezeiescşi de pe pământ la cer. Apropierea Sa de noi devine
prezenţă reală şi în noi, în sufletele noastre tot mai însetate de roua
cerească a binecuvântării şi de binefacerile nemărginite de harul Duhului
Sfânt. Urcând ca pe o scară cerească de la înţelesurilenoastre omeneşti,
Dumnezeu ne descoperă lumina cunoaşterii vieţii veşnice şi ne umple de bucuria
unei prezenţe atât de calde şiîntăritoare în ceea ce este folositor şi
mântuitor.
Deci, sărbătoarea mare şi sfântă a Naşterii
Mântuitorului este invitarea Pruncului Divin “Mititel şi înfăşăţel/ În scutec
de bumbăcel” să intre în “peştera” sufletelor noastre, cum ne învaţă Sfântul
Apostol Pavel: “Nu mai trăiesc eu, ci Hristos trăieşte în mine.”
Scopul Naşterii Mântuitorului este chemarea
noastră adevărată vieţuire, nu neapărat după legăturile noastre doar cu
pământul, ci mai ales după aspiraţiile noastre cereşti. În primele veacuri,
creştiniisimţeau, trăiau şi mărturiseau
aceste tainice realităţi pe care le redescoperim şi noi în măsura în care Îl
primim pe Dumnezeu în “Betleemul” sufletelor, al inimilor, al caselor noastre
şi, împreună cu El, zidim tot atâtea “peşteri” şi în viaţa semenilor noştri tot
mai suferinzi şi ,,atinşi nu numai criza economică, ci şi decea spirituală,
care este chiar cauza deschiderii omeneştiîn lumea noastră,,(1).
Noua condiţie oferită de Dumnezeul lumii este
iubirea frăţească şi întrajutoarea creştinească. Astfel, Betleemul – “Casa
pâinii” – devine “altarul”, “steaua” călăuzitoare pentru toată umanitatea, prin
darul sfânt alapropierii lui Dumnezeu cel “milostiv şi iubitor de oameni” de
fiecare dintre noi. Dar această apropierenu nu este doar declarativă, festivă
ori emoţională, ea devine faptă: “Cuvântul (Dumnezeu Fiul) S-a făcut trup!” ( 2).
Şi iubirea, darul Preasfintei Treimi pentru lume, ne-a fost împărtăşită prin
Întruparea Mântuitorului Hristos! De aceea, iubirea Lui nu este doar invitaţie,
ci este împărtăşire, făcându-i pe toţi parte a Întregului, iar El pătrunde în
toţi, rămânând mereu Acelaşi!
În Sfânta Sărbătoare a Naşterii Domnului
participăm cu adevărat la împărtăşirea din darurile cereşti ale Mântuitorului,
Filantropul prin excelenţă. El uneşte iubirea Tatălui în fapta concretă
adresată omului spre ajutor şi astfel ne deschide şi nouă minţile şi inimile,
să ne apropiem de cei neadăpostiţi, săraci, bolnavi ori înstrăinaţi,
invitându-i în casa primitoare, “Betleemul” nostru – candelă aprinsă a
filantropiei!
Această atitudine betleemică se transmite
neîncetat prin Biserică şi devine lucrare sacră, asemenea unei liturghii,
pe”altarul” suferinţelor aproapelui nostru. Aceasta este viaţa creştinească
adevărată. Aceasta este filantropia – “uleiul” care luminează viaţa noastră de
la “candela” Betleemului, la viaţa concretă a semenilor noştri. “Dumnezeu nu
vrea ca un creştin să se mulţumească numai cu mântuirea lui, ci să zidească şi
pe alţii, nu numai prin învăţătură, ci şi prin viaţa şi purtarea sa (...)
Învăţătura cu fapta este mai bună şi cu mult mai vrednică decât învăţătura cu
cuvântul. Un om ca acesta poate să înveţe chiar când tace, chiar când nu este
văzut de nimeni. Un om ca acesta va înălţa mulţumiri şi laude Dumnezeului
Universului, prin mii de limbi şi prin mii de guri (...) Vor respecta
covârşitoarea lui virtute nu numai prietenii lui, ci şi duşmanii lui.”(1)
Fără bunătate şi milostenie, chiar la
sărbătoarea Naşterii Domnuluine întristăm, mai ales când ne preocupăm doar de
noi înşine! Dar cu cât ne-am înălţar inimile la Domnul, cu atât au slăbit
durerile, necazurile şi suferinţele. Cu cât am înălţat mâinile spre cer, cu
atât ele s-au deschis spre semeni şi, iată, astfel, o imensă ”biserică” vie,
constituită din slujitori şi creştini mărinimoşi, smeriţi şi milostivi, atâtîn
sfintele lăcaşuri, cât şi în centrele filantropice, adevăratele “peşteri” ale
Betleemului în viaţanoastră, unde ne alinăm durerea pricinuită de lipsuri şi
necazuri.
Astfel suferinţa este diminuată chiar în
plină criză economică, prin binefacerile filantropiei, a atâtor inimi şi braţe
ale aproapelui deschise în semn de iubire vindecătoare.
Hristos Domnul luminează din “sărăcăcioasa”
peşteră a Betleemului în sufletele şi în viaţa noastră pentru ca noi să-i
luminăm cu dragostea noastră peei, pecei lipsiţi de orice mijloace materiale,
pe ei, cei ce fac parte din familia noastră spirituală.
Cine ajunge lângă ieslea din “Betleem” nu se
poate să nu-şi schimbe Calea; poate deveni mai bun şi milos, ochii i se vor
deschide şi vor vedea ce până atunci nu puteau vedea şi auzi.
Sfântul Apostol Pavel ne atenţionează, că dacă
L-am întâlnit pe Hristos, trebuie să ne schimbăm Calea: “Dacă într-adevăr L-aţi
ascultat şi aţi fost învăţaţî întru El, aşa cum este adevărul întru Hristos, şi
vă dezbrăcaţi de vieţuirea voastră de mai înainte, de Omul cel vechi, care se
strică prin poftele amăgitoare, şi vă înnoiţi în duhul minţii voastre, şi vă
îmbrăcaţi în omul cel nou, cel după Dumnezeu, zidit întru dreptate şi în
sfinţenia adevărului” (3).
Cel ce merge pe calea luminii face bune.
Învăluiţi de dalbele datini ale Crăciunului, vom păşi pe o altă cale: CALEA
LUMINII.
Crăciunul nu trebuie să rămână doar o
frumoasă sărbătoare, ci un prilej de reînnoire duhovnicească după ce în
prealabilne-am pregătit “ieslea sufletului” prin post şi spovedanie pentru a-l
primi pe Hristos. “Slavă întru cei de sus lui Dumnezeu şi pe pământ pace, între
oameni bună voire” (4). Acest este cel mai frumos imn al păcii, al împăcării
noastre cu Dumnezeu. Este cel dintâi colind cântat pe pământ.
“Betleem, Crăciun, colinde, Naşterea
Domnului, magi, păstori, îngeri care cântă şi Fecioara Maria cu Pruncul Iisus
culcat în iesle, sunt cele dintâi cuvinte din Sfânta Evanghelie pe care ni
le-au rostit mamele noastre. Sunt cele mai sfinte cuvinte care s-au întipărit
adânc în memoria şi în inimile noastre” (5).
La Naşterea Domnului, inimile şi vocile
noastre să se unească într-o cântare, slăvind şi lăudând pe Dumnezeu, întocmai
ca păstorii de lângă peştera cea sfântă din Betleem.
“Cerul şi pământul (bis)
În cântări răsună
Îngeri şi oameni (bis)
Cântă împreună.”
Refren
Hristos se naște
Domnul coboară
Îngerii cântă
Magii Îl adoră
Păstorii aleargă
Ieslea o înconjoară
Mari minuni se-ntâmplară
Din răsărit vin(bis)
Magi cu bucurie
Cu dar și smirnă(bis)
Aur și tămâie
Refren
Din Cer Cuvântul(bis)
În trup se arată
Noaptea din lume(bis)
Zi se face îndată.
Refren
Hristos se naște(bis)
Veniți la închinare
Cu suflet vesel(bis)
Veselă cântare(bis)
Refren
Bibliografie:
1-Călăuză ortodoxă,2012
2-Ioan 1,14
3-Efeseni 4-21,24
4-Luca2,14
5-Arhimandrit Ioanichie Bălan-Pelerinaj la Mormântul Domnului,1994,Editura Episcopiei Romanului Hușilor
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu