EDUCATOARE: Beraru Maria
Gradinita cu program prelungit nr 11 Botosani
La români sărbătorile de iarnă în special Crăciunul
sunt sărbătorile de suflet.Amintirea copilăriei ce ne revine puternic în suflet
şi în minte ,zăpezile bogate şi prevestitoare de rod îmbelşugat,colindele şi
clinchetele de clopoţei,mirosul proaspăt de brad dar şi de cozonaci,nerabdarea
aşteptării darurilor sub pomul de iarnă toate crează în sânul familiei o
atmosferă de linişte si iubire. Decembrie este luna
cadourilor şi a sărbătorilor de iarnă (Sfântul Nicolae, Crăciunul, Anul Nou) şi
poate unul dintre cele mai aşteptate momente ale anului mai ales pentru cei
mici care ard de nerăbdare să vadă ce primesc de la Mos Nicolae în ghetuţele
pregătite de cu seară.
De la Sfântul Nicolae până la Sfântul Ion românii se simt în sărbători.Cel
mai important este Crăciunul considerat ca sărbătoarea naşterii Domnului nostru Iisus Hristos.Oamenii
au adaptat-o creând tradiţii si obiceiuri conform culturi lor specifice . Acest obicei din seara Sfântului Nicolae a luat naştere la oraş şi
s-a răspandit şi în mediul rural. Fiecare traieşte din plin sărbătorile, însă
nu toată lumea cunoaşte adevaratele istorii şi semnificaţii ale datinilor de
iarnă . Pentru a aprecia mai mult tradiţiile, vă oferim o mică istorie a Moşului
Nicolae.
Pe 6 decembrie, este ziua Sfantului Nicolae iar, dupa traditia
populară, aceasta este prima zi de iarnă. Credincios, Sfantul Nicolae este
faptuitor de minuni si martir pentru credinţa in Iisus. La romani, Sfantul
Nicolae este închipuit ca un moş cu barba albă care poate aduce ninsoarea
scuturandu-şi bărbia. Datorită tradiţiei occidentale, Moş Nicolae este şi cel
care face cadouri celor mici. În seara din Ajun (5 decembrie), parinţii pun în încălţămintea
copiilor, pe care aceştia şi-o pregătesc cu mare grijă, multe dulciuri şi,
uneori, jucării. În unele locuri există şi obiceiul de a pune alături de
cadouri şi o nuieluşă care ar trebui să ii cumintească, măcar în principiu, pe
copii care nu s-au purtat bine în timpul anului.”Copii cuminţi primesc dulciuri
şi jucării iar cei obraznici nuieluşe “aşa auzeam în copilărie de la parinţii
nostrii .Acum la vremea maturitatii ne amintim cu bucurie de acele seri
nimunate când ne pregăteam cizmuliţele şi asteptam cu nerăbdare să vină Moş
Nicolae să ne lase în dulciuri şi jucării. Sfantul Nicolae mosteneşte la moartea
ambilor părinti, toată averea familiei pe care se hotaraşte să o folosească în
scopuri umanitare, ajutându-i pe cei săraci. El este cunoscut ca protector al
copiilor mici, al călătorilor, al comercianţilor, al celor acuzaţi pe nedrept,
al fetelor nemăritate şi mireselor. Legenda istoriei lui Moş Nicolae vorbeste despre
un nobil sărac care avea 3 fete pe care nu le putea marita din cauza situaţiei
financiare precare. Se spune că Nicolae de Mira, inainte de a deveni Sfant, a
decis să-l ajute pe acest nobil lasând câte un saculeţ cu aur la uşa casei
acestuia de fiecare dată când una dintre cele trei fete a ajuns la vârsta măritişului.
Vrând să ştie cine ii face aceste cadouri, nobilul a urmarit la cea de-a treia
fată uşa
în nişte sosete puse la uscat. Astfel s-a nascut ideea ciorapilor
atarnaţi la gura sobelor şi a şemineelor în care se primeau cadourile.
Crăciunul mai este numit şi sărbătoarea
familiei, este sărbătoarea când toţi se reunesc părinţi ,copiii nepoţi îşi fac
daruri,se bucură de momentele şi atmosfera din jurul mesei,cu credintă ca prin
cinstirea cum se cuvine a sărbătorii vom avea un am mai bun si mai bogat.La
sate sunt pastrate mai bine tradiţiile si obiceiurile specifice acestei sărbători.Repertoriul
tradiţional al obiceiurilor şi tradiţiilor româneşti cuprinde pe lângă
colindele propriu-zise - cântece de stea, vicleimul, pluguşorul, sorcova,
vasilica, jocuri cu măşti (ţurca, cerbul, brezaia), teatrul popular, dansuri
(căluţii, căluşerii) - şi o seamă de datini, practici, superstiţii, ziceri,
sfaturi cu originea în credinţe şi mituri străvechi sau creştine. Dintre
acestea, care exprimă înţelepciunea populară, realul sau fantasticul, esenţe
ale bogăţiei noastre spirituale, redăm câteva specifice diferitelor zone ale
ţării.Pe 20 decembrie in calendarul ortodox se sarbatoreste ziua Sfantului
Ignat. In aceasta zi datina randuieste sa fie taiat porcul de Craciun. Pentru
ca taranii cred ca un porc neinjunghiat in aceasta zi nu se mai ingrasa pentru
ca isi viseaza cutitul. Nerespectarea acestui obicei poate provoca, dupa unii,
incidente neplacute. In mod evident, si acest obicei pastreaza elemente de
ritual pagan (in Egiptul Antic si in Grecia Antica porcul era sacrificat in
cinstea unor zeitati. În Bucovina, în Ajunul Crăciunului se pun pe masă un
colac şi un pahar de apă, deoarece se crede că sufletele celor răposaţi vin în
această noapte pe la casele lor, gustă din colac şi-şi udă gura cu apă.
În Ajunul Crăciunului, cei ce cresc
albine, nu dau nimic din casă, ca albinelor să le meargă bine, şi să nu
părăsească stupul pe vremea roitului.
În Ajunul Crăciunului nu e bine sa
te baţi, nici măcar în glumă, cu cineva, căci faci buboaie peste an.
Cu o săptămână înainte de Crăciun, în zona Codru
din Maramureş încep pregătirile pentru colindat, culminând în cele două zile
anterioare sărbătorii, când se pregătesc mâncărurile şi se împodobesc
interioarele locuinţelor: masa cu faţa brodată, feţe de perne ornamentate, pe
pereţi se pun şterguri şi blide ornamentate, crengi de brad, baniţa, busuioc,
brebenoc. Aluatul frământat în noaptea de Crăciun e bun de deochi pentru vite.
Se crede că la
miezul nopţii, înspre Crăciun, apa se preface în vin, iar dobitoacele vorbesc.
La cele trei
sărbători mari - Crăciun, Paşte şi Rusalii - să te speli cu apa în care au fost
puşi bani de argint şi vei fi bănos.
Nu e bine ca în Ajunul Crăciunului
să fie pus pe masă mai intâi rachiul, pentru că nu el are întâietate în această
seară, ci bucatele.
Dacă visezi grâu
verde în postul Crăciunului e semn bun că anul care vine are să fie mănos în
toate.
În Ajunul Crăciunului se leagă pomii
cu paie, pentru că aceşti pomi să lege rod bogat. Pomul Crăciunului imbracă în
sate din zona Codru aspecte diferite, deosebindu-se de bradul cu elemente
ornamentale cumpărate din oraş.
Cel mai
răspândit era pomul cu cercuri din nuiele de salcie sau din sârmă, îmbrăcate în
hârtie colorată, peste ele sunt trecute sfori din aţă de fuior pe care sunt
înşirate boabe de fasole albă.
În alte sate se făcea pom împodobit cu
paie de grâu tăiate scurt şi înşirate pe sfoară, delimitate de floricele de
porumb. Fasolea albă simboliza "curăţirea sufletului". Unii locuitori
preferau pomul de vâsc, pe care se aplicau panglici de hârtie colorată.
În seara de 23
spre 24 decembrie, până după miezul nopţii şi în unele locuri până la ziuă,
cete de copii merg din casă în casă cu colinda: Moş-Ajunul, Bună-dimineaţa,
Colindişul sau Bună-dimineaţa la Moş-Ajun. În unele părţi din Ardeal, copiii
care merg cu colindatul se numesc piţărăi sau pizerei. După credinţa populară,
ei sunt purtători de noroc şi fericire.
Prin unele părţi, băieţii, dar mai cu seamă
cântăreţii bisericeşti umbla cu icoana în ziua de Ajunul Crăciunului - o icoană
pe care este zugrăvită naşterea lui Iisus Hristos în mijlocul staulului.
Oamenii, când se dau la băut rachiu sau vin în sărbătorile Crăciunului, nu zic
că beau, ci că se cinstesc.
În unele părţi, când este aproape
de a se revărsa zorile, colindători cu lăutari sau fără lăutari pleacă pe la
casele gospodarilor înstăriţi şi le cânta la fereastră un cântec sau mai multe,
aceste cântece numindu-se "zori", spunându-se că atunci "cânta
zorile".
Prin
Transilvania, se înţelege sub numele de "zorit" datina de a se cânta
colinde de către feciori şi oameni însuraţi la "zoritul" în ziua de
Crăciun.
Începând cu întâia zi de Crăciun şi
în următoarele zile ale acestei sărbători, copiii umblă cu Steaua, cântând
colinde de stea prin care vestesc naşterea lui Iisus Hristos.
"Vicliemul" sau
"Irozii" este datina prin care tinerii reprezintă la Crăciun naşterea
lui lisus Hristos, şiretenia lui Irod, care a poruncit uciderea pruncilor, de a
afla Pruncul şi adesea înfruntarea necredinţei, personificate printr-un copil
sau printr-un cioban. Capra, Turca, Brezaia fac parte dintre datinile de
Crăciun şi Anul Nou. Dimitrie Cantemir spune în "Descrierea Moldovei"
că "Ţurca este o joacă iscodită încă din vremurile bătrâne, din pricina
ciudei şi scârbei ce o aveau moldovenii împotriva turcilor". Cu ţurca,
capra sau brezaia umblă tinerii începând de la Ignat şi sfârşind cu zilele
Crăciunului şi prin unele părţi în ziua de Sf. Vasile până seara. Numele de
Ţurca, Capra sau Brezaia îl poartă unul dintre tinerii mascaţi.
Despre cei Trei Crai de la Răsărit sau Magii călători se spune că au
venit să se închine lui lisus, după unii din Arabia, iar dupa alţii din Persia
Datina împodobirii bradului de Crăciun
pare a fi de obârşie germană, aşa cum este şi cântecul "O, brad
frumos!". În Germania, această sărbătoare este cunoscută sub numele de
Cristbaum.
Împodobirea Pomului de Crăciun a
pătruns din Alsacia în Franţa la sfârşitul secolului al XIX-lea, precum şi în
Ţările de Jos, Spania, Italia, Elveţia. Tot pe la sfârşitul secolului al
XIX-lea, această datină se întâlneşte în casele nemţilor din oraşele româneşti
şi apoi se răspândeşte pe cuprinsul ţării, odată cu cântecul bradului "O,
Tannenbaum!" (O, brad faimos!)
Despre Moş Ajun se spune că a fost
baciul aflat în slujba lui Moş Crăciun, stăpânul staulului unde Maica Domnului
l-a născut pe lisus Hristos.
Colinda a dobândit o destinaţie
precisă ca formă de magie benefică, ea marcând rodnicia câmpurilor, sporul
animalelor domestice, creşterea copiilor, împlinirea prin căsătorie a
tinerilor, pacea si tihna bătrânilor, influenţarea, în sens pozitiv, a vieţii
oamenilor şi a naturii.
Vinul era în unele regiuni ale ţării
şi simbol al comuniunii, al unirii a doi tineri. În momentul solemn al
căsătoriei li se toarnă vin peste mâinile lor împreunate, simbolizând puterea
vieţii, trăinicia şi fericirea noii familii. "Paharul de aur" este
paharul ritual cu care se bea la zile mari, cum este sărbătoarea Crăciunului,
din care s-a băut cândva în momente solemne, la botez , la cununie, şi care
reprezenta un bun al familiei, transmiţându-se din generaţie în generaţie. La
origine are un înţeles magic, proprietăţi curative, unele dintre astfel de
pahare poartă inscripţii cu caracter misterios.
La miezul
nopţii, de Anul Nou, fetele iau de pe masă colacul ornamentat care se ţine pe
masă de sărbători, îl ţin pe vârful capului, se aşează pe tăietor şi aşteaptă
să audă un sunet dintr-o direcţie oarecare şi din ce parte vine sunetul, în
acea parte işi va găsi ursitul.
În Ţara Oaşului, în vatra focului de
la stână se introduc patru potcoave pe care, după ce se înroşesc, se mulg oile
peste ele, crezându-se că oile "stricate", care nu dau lapte, se
vindecă datorită funcţiei magice a fierului.
În tinda casei se pune un vas de grâu
ca să treacă colindătorii peste el, apoi grâul se da la păsări şi la animale,
"să fie cu spor ca şi colindătorii".
În Ajunul Crăciunului, în unele părţi
se umblă de către dascăli tineri bisericeşti cu icoana pe care este zugrăvită
naşterea lui Iisus Hristos. Intrând în casă, icoana este ţinută la piept de
către dascăli cântând troparul Naşterii Mântuitorului.
În Ajunul Anului Nou, feciorii care
merg la colindat schimbă porţile unor săteni care s-au certat în cursul anului,
determinându-i astfel să vorbească şi să se împace.
În ziua de Crăciun nu se scoate
gunoiul afară decat a doua zi, deoarece dacă-l arunci "iţi arunci
norocul!"
În părţile Muscelului se crede că
primele patru zile, începând cu 24 decembrie, corespund în ordine celor patru
anotimpuri: prima zi e de primavară, a doua de vară, a treia de toamnă şi a
patra de iarnă, şi cum va fi vremea în aceste zile aşa vor fi şi anotimpurile.
În seara de Crăciun, în satele maramureşene, se ung cu usturoi vitele pe la
coarne şi şolduri, şi uşile de la grajduri pentru a alunga spiritele rele să nu
ia laptele vacilor. Cu usturoi se ung şi oamenii pe frunte, pe spate, la coate
şi la genunchi, precum şi uşile şi ferestrele casei pentru a îndeparta demonii
nopţii.
În dimineaţa de Crăciun e bine să ne
spălăm cu apa curată, luată dintr-un izvor sau fântână în care punem o monedă
de argint, pentru ca tot anul să fim curaţi ca argintul şi feriţi de boli.
BIBLIOGRAFIE
1.Constantin Eretescu –“Folclorul literar al ronânilor”,editura
Compania 2007.
2.Narcisa Alexandru
Stiuca-Sarbatoarea noastra de toate zilele –sarbatori in cinstea iernii,Editura
Cartea de buzunar,2005
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu