PARTICIPAREA CORNENILOR BOTOŞĂNENI LA OBŢINEREA INDEPENDENŢEI DE STAT A ROMÂNIEI

            În acest an se împlinesc 140 de ani de la obţinerea Independenţei de stat de sub dominaţia/suzeranitatea otomană, în urma victoriilor repurtate de armata română în luptele desfăşurate  pe teritoriul Bulgariei în perioada august-decembrie 1877.

            Obţinerea independenţei de stat a fost posibilă datorită unui complex de factori interni şi externi favorabilei, puşi în valoare de revoluţionarii paşoptişti, care în mare parte au studiat la Paris şi s-au inspirat din ideile marii revoluţii franceze. Pentru intelectualitatea română, anul 1848, a marcat triumful ideii de naţiune. În ambele Principate şi în imperiul habsburgic, ei şi-au justificat cererile de independenţă sau autonomie politică prin invocarea dreptului legitim la autodeterminare al unei comunităţi etnice (M. Bărbulescu, Denis Deletant, Keith Hitchins, Şerban Papacostea, Pompiliu Teodor – Istoria României, Editura Corint, Bucureşti, Bucureşti, 2007, p. 298). În cele trei ţări româneşti, intelectualii au desfăşurat diverse acţiuni în vederea realizării acestui deziderat, însă spaţiul acestui articol nu-mi permite detalierea lor.

Într-un context internaţional favorabil la 24 ianuarie 1859 are loc Unirea Principatelor. Astfel, românii au realizat de facto unirea, prin forţe proprii, prin respectarea întocmai a Convenţiei de la Paris şi au pus bazele obţinerii Independenţei de stat.

După detronarea lui Alexandru Ioan Cuza, guvernul provizoriu instalat a oferit tronul lui Carol de Hohenzollern Sigmaringen, şi la data de 7 mai 1866  acesta l-a acceptat.

În a doua jumătate a anului 1876, pe măsură ce relaţiile dintre Rusia şi imperiul otoman s-au deteriorat, guvernul român a apreciat că era imperativ necesar să se ajungă la o înţelegere cu Rusia, care  s-a realizat în urma negocierilor la care a participat prinţul Carol şi Brătianu. Aceştia au insistat asupra încheierii unui tratat general, care nu numai să acopere chestiunile militare, ci şi să asigure recunoaşterea independenţei României şi să asigure integritatea teritorială a ţării (Ibidem, p. 314). La început, ţarul şi miniştrii săi doreau o convenţie limitată, care să permită armatelor ruse traversarea teritoriului României pentru a ajunge la sud de Dunăre. În momentul în care războiul dintre Rusia şi  Imperiul otoman era iminent, Rusia a cedat şi a acceptat Convenţia, iar România a semnat-o la 16 aprilie 1877. Aceasta garanta armatei ruse dreptul de trecere prin România şi obliga guvernul rus să respecte drepturile politice şi integritatea existentă a României. Parlamentul României a ratificat convenţia la 17/29 şi 18/30 aprilie şi a declarat război Imperiului otoman la 30 aprilie/12 mai, iar la data de 9/21 mai a adoptat o rezoluţie care confirma independenţa absolută a ţării.

În timpul operaţiunilor militare împotriva turcilor la sud de Dunăre, relaţiile dintre Rusia şi România au fost încordate. Prinţul Carol dorea ca armata română să se angajeze în război  şi, prin aceasta, să câştige pentru ţară statutul de ţară cobeligerantă şi să asigure recunoaşterea independenţei de către marile puteri. Dar ţarul şi comandanţii militari ruşi afirmau că nu aveau nevoie de ajutorul militar al românilor. Atitudinea lor s-a schimbat în august 1877, când forţele otomane au oprit ofensiva rusă la Plevna, nordul Bulgariei (Ibidem, pp. 314-315). În consecinţă, au făcut apel la trupele române, au acceptat condiţiile  prinţului Carol ca armata română să aibă propria bază de operaţii şi comanda separată şi au oferit acestuia comanda trupelor aliate de la Plevna. În luptele şi asediul care au urmat, în perioada septembrie-decembrie, armata română a contribuit în mod decisiv la înfrângerea armatei otomane.

Din ianuarie până la începutul lunii iulie 1878 s-au desfăşurat lucrările tratatului de pace de la San Stefano  şi Congresul de la Berlin. Tratatul de pace de la San Stefano (19 februarie/3 martie), la care reprezentanţii României nu au fost invitaţi  şi care, printre altele, recunoştea independenţa României. Întrucât, oficialii ruşi şi-au încălcat angajamentul de a respecta integritatea teritorială a ţării, România s-a alăturat celorlalte puteri europene şi a cerut revizuirea tratatului de pace. Acest lucru s-a realizat la Congresul de la Berlin (1/13 iunie 1878) când, puterile occidentale au revizuit tratatul de la San Stefano pentru a micşora influenţa Rusiei în această parte a Europei. Tratatul final, semnat la 1/13 iulie, recunoştea independenţa României şi acceptarea retrocedării sudului Basarabiei către Rusia. În compensaţie, România urma să primească Delta Dunării, Insula Şerpilor şi Dobrogea până la linia trasată de la est de Silistra, pe Dunăre, până la Mangalia, pe ţărmul Mării Negre.

Pentru România, rezultatul cel mai important şi aşteptat al Congresului de la Berlin a fost recunoaşterea independenţei. Aceasta a rupt în cele din urmă legătura juridică, care durase timp de patru secole, cu Imperiul otoman.

O consecinţă logică şi foarte importantă a independenţei a fost proclamarea României ca regat şi a lui Carol ca rege, la 14/26 martie 1881.

Independenţa naţională a României – proclamată la 9/21 mai 1877 în cadrul sesiunii extraordinare a Adunării Deputaţilor, prin glasul ilustrului diplomat M. Kogălniceanu, şi confirmată apoi, în faţa întregii lumi, de victoria armatei pe câmpurile de bătălie – a fost cucerită prin numeroase jertfe de vieţi omeneşti şi prin sacrificii materiale.

Documentele vremii şi lucrările de specialitate consemnează caracterul naţional şi popular al războiului, ajutorul permanent acordat armatei de pe front din partea tuturor judeţelor ţării, pentru cucerirea definitivă a independenţei de stat a României.

Fostele judeţe Botoşani şi Dorohoi s-au afirmat prin contribuţia umană şi materială, răspunzând cu promptitudine la toate chemările Ţării din acea perioadă grea, când finanţele statului erau în suferinţă din cauza crizei economice.

Despre această contribuţie şi dimensiunile ei  a scris reputatul profesor Ştefan Cervatiuc în lucrarea: Contribuţia fostelor judeţe Botoşani şi Dorohoi la susţinerea războiului de independenţă – mărturii documentare, Editura Axa Botoşani, 2002.

La pagina 84, cu numărul de ordine 103, este prezentat Ordinul Regimentului 5 de Infanterie cu următorul conţinut:

Satul Văcăreşti lângă Târgovişte, 1878, iunie 22

Regimentul 5 de Infanterie trimite Prefecturii Judeţului Botoşani 4 medalii Crucea trecerii Dunării ale subofiţerilor din acel regiment ce au încetat din viaţă pe câmpul de luptă şi în spitale, spre a fi trimise la comunele din care erau soldaţii.

România                                                                                           1878,iunie 22

Regimentul 5 de Infanterie                                                              satul Văcăreşti

1361                                                                                                  lângă Târgovişte

                                               Domnule Prefect,

Conform art. 16 din Regulamentul Crucei trecerii Dunării, am onoare a vă înainta numărul de (4) pentru Cruci cu panglicele lor a oamenilor notaţi pe contra pagină din acest regiment care au încetat din viaţă pe câmpul de luptă şi în spitale.

Şi vă rog a face să se depună la biserică în comuna din care face parte şi a se aşeza la intrare în biserică întocmai cum prescrie vorbitul articol din acest regulament.

De primire vă rog a ne răspunde.

Primiţi, domnule prefect, asigurarea consideraţiei mele.

Locotenent–colonel,

            Iarca

La nr. crt. 4 din tabel este trecut Ciubotaru Iordache, soldat, comuna Corni, Plasa Siret. La sfârşitului tabelului semnează pentru conformitate, Sergent Tăutu.

Domniei sale domnului Prefect al Judeţului Botoşani: Pr(imită) iunie 26. Se va pune aceasta în aplicare prin subprefecţii respectivi.

Pentru prefect, s.s. indescifrabil

La pagina 85, cu numărul de ordine 104 este prezentată Adresa depoului Escadronului III Călăraşi Botoşani, după cum urmează:

(Găeşti), 1878, iulie 5, Adresa depoului Escadronului III Călăraşi Botoşani prin care se solicită Prefectului Judeţului Botoşani să anunţe familiile celor morţi, conform tabelului anexat, să vină la Găeşti spre a primi caii rămaşi de la aceştia.

Depoul Escadronului III Călăraşi Botoşani

N. 434, 1878, Iulie 5

                                                          

                                                                       Domnule Prefect,

            Conform Ordinului depoului Regimentului 7 Călăraşi N. 784 am onoare a vă comunica pe                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                  contrapagină un tablou de gradele inferioare încetate din viaţă şi a căror cai au rămas la Regimentul 7 Călăraşi activi, pentru care am onoare a vă ruga să binevoiţi a da ordine D-lor primari respectivi ai comunelor notate în acest tablou a înştiinţa familiile acestor oameni ca să se prezinte la Regimentul 7 Călăraşi activ, aflat la Găeşti lângă staţia ce poartă acest nume a drumului de fier, în persoană sau prin procuratori, cu acte de identitate din partea autorităţilor respective, spre a-şi primi caii în chestiune.

            Primiţi vă rog încredinţarea consideraţiei mele!

            Comandant, Sublocotenent Poenaru

            Domniei Sale Domnului Prefect al Judeţului Botoşani.

                                                           Tablou

de gradele inferioare decedate ce au cai rămaşi la escadroanele active care urmează a fi înaintaţi familiilor

Tabloul (tabelul) conţine 5 persoane, din care primele două sunt din Corni, după cum urmează:

Matricola	Numele şi prenumele	Escadronul	Comuna	Judeţul	Nr. cailor
1595	Daniliuc Toader	3	Corni	Botoşani	Unul
1217	Casandra Vasili	3	Corni	Botoşani	Unul
……………	…………………………………………..	…………………….	………………..	………………..	……………….

La pagina 96, cu numărul de ordine 108, sunt trecuţi Eroii botoşăneni morţi, consemnaţi în memoriile căpitanului N. Codrescu – veteran al Războiului de Independenţă,  iar la pagina nr. 97, cu numărul de ordine 115, este trecut Dănăluc Toader din Corni.

La pagina 114, Capitolul IV, sunt trecuţi Eroii botoşăneni răniţi sau bolnavi ieşiţi din diferite spitale şi trimişi la casele lor în convalescenţă, iar la pagina următoare, cu numărul de ordine 139, este prezentat textul Telegramei Prefecturii Judeţului Argeş către Prefectura judeţului Botoşani. Prezentăm, mai jos, conţinutul acesteia, după cum urmează:

Piteşti, 1877, septembrie 25. Telegramă prin care Prefectura Judeţului Botoşani este înştiinţată de Prefectura Judeţului Argeş că ,,Soldatul Galon (probabil Galan) Gheorghe din comuna Corni porneşte astăzi cu trenul în concediu de convalescenţă. Vă comunic spre regula dv.” Pe versoul telegramei rezoluţia autografă a Prefectului de Botoşani: septembrie 25. Se face cunoscut primăriei locale şi politică spre a înlesni transportul. Prefect, J.C.Ciolac.

La paginile 171-172 este prezentat conţinutul Declaraţiei cetăţeanului Bogdan Buiukliu din Corni, după cum urmează:

Corni, 1877, mai 2/14. Declaraţie prin care Bogdan Buiukliu din comuna Corni donează un cal.

                                               Domnule Preşedinte,

După invitaţiunea ce mi-au făcut Dl. subprefect al Plăşii Siret şi de Primarele comunei Corni, vă prezentez un Nr. de 4 cai, din care unul oferez cu condiţiune de a fi scutit de alt.

Primiţi vă rog încredinţarea consideraţiei mele.

Bogdan Buiukliu

D-sale D-lui Preşedinte al Comisiei de rechiziţie de cai Botoşani.

Resoluţie: Nr. 5477, 2/5/877. Calul prezentat s-au găsit în condiţiunile cerute şi s-au primit.

Pref. J.C. Ciolac                                                                     Frank

La paginile 185-187, cu numărul de ordine 243, este prezentat Ordinul Ministrului de război nr. 8716/1877,după cum urmează:

Bucureşti, 1877, Iulie 5. Ordinul Ministrului de Război către Prefectura Judeţului Botoşani de a rechiziţiona 35 cai, în locul celor deveniţi improprii serviciului din comunele de baştină ale călăraşilor din Regimentul a 7-lea conform listei anexate.

N. 8716, Bucureşti, anul 1877, 5 iulie,

Ministerul de Resbel a II-a Direcţiune Administrativă

În Tabloul de numele călăraşilor din Regimentul A.7 ce fac parte din comunele ce cad în Distr. Botoşani, din cele 35 de persoane la nr. crt. 15 este trecut Oboroceanu Gheorghe din comuna Corni, Plasa Siret , cu specificaţia Trimis cal, iar la nr. 19, Uscatu Costache, Corni, Siret, cu specificaţia Trimis iapă.

La paginile 188-190, cu numărul de ordine 246 , este trimisă Ciorna raportului Prefecturii Judeţului Botoşani cu nr. 6922, după cum urmează:

Botoşani, 1877, iulie 10. Ciorna raportului prin care Prefectura Judeţului Botoşani înaintează Ministerului de Interne 3 tabele cu ofrandele bani, produse şi cai n. 6922.

În Tabloul de cai oferiţi gratis de persoanele mai jos notate din Judeţul Botoşani la nr. crt. 11 este trecut Iordache Ciolac, din comuna Corni, Plasa Siret (cu un cal).

Şi, în fine, la pagina 223, cu numărul de ordine 285, Bucureşti, 1877, septembrie 7/19, Ministerul de Război mulţumeşte unor persoane din Judeţul Botoşani care au oferit cai pentru armată, între care şi Gheorghe Eminovici, tatăl poetului nepereche Mihai Eminescu.

Persoanele mai jos notate, din judeţul Botoşani, au oferit armatei cai, ce se notează în dreptul fiecăruia, după cum urmează: … La nr. crt. 7 este trecut  D. Costache Ivanovici, din comuna Corni, cu un cal.

În concluzie, suntem convinşi că, contribuţia cornenilor botoşăneni la obţinerea Independeţei de stat a României a fost mult mai mare. Menţionăm că documentele de arhivă consultate, până acum, ne-au oferit cele înserate în acest articol, iar memoria colectivă nu ne-a pus la dispoziţie nici o informaţie. Este de datoria noastră să continuam investigaţiile arhivistice, iar cei îndreptăţiţi să-şi  ia locul în istoria localităţii.

Prof. Constantin P. Cojocariu, Corni, Botoşani                                8 noiembrie 2017