Sărbătorile de iarnă în obiceiuri şi tradiţii

Prof. Nichita Florica

Şcoala gimnazială ,,O. Băncilă” Corni-Botoşani

Perioada sărbătorilor de iarnă începe de la Sfântul Nicolae, sărbătorit de credincioşii ortodocşi pe 6 decembrie şi se termină de Bobotează, pe 6 ianuarie. Aşadar, o lună plină în care tradiţia este la loc de cinste. Creatorii acestei interesante culturi spirituale au zămislit şi transmis din generaţie în generaţie, aceste obiceiuri de o mare frumuseţe, autenticitate şi varietate.

Sfântul Nicolae

Pe 6 decembrie, este ziua Sfântului Nicolae iar, după tradiţia populară, aceasta este prima zi de iarnă. Credincios, Sfântul Nicolae este făptuitor de minuni şi cel care face cadouri celor mici. În seara din ajun (5 decembrie), părinţii pun în încălţămintea copiilor, pe care aceştia şi-o pregătesc cu mare grijă, multe dulciuri şi, uneori, jucării. În unele locuri există şi obiceiul de a pune alături de cadouri şi o nuieluşă care ar trebui să îi cuminţească, măcar în principiu, pe copiii care nu s-au purtat bine în timpul anului.

Ignatul

Numele zilei provine de la Sf. Mucenic Ignatie Teofanul din calendarul ortodox. În ziua de Ignat se taie porcul şi nu e bine să lucrezi altceva. Se spune că în noaptea de dinainte, porcul îşi visează moartea. Cu sângele porcului se face semnul crucii pe fruntea copiilor, ca să fie sănătoşi peste an. După tăiere şi preparare, urmează „pomana porcului”, la care iau parte cei ai casei şi ajutoarele lor.

Ajunul Crăciunului

În ziua de Ajun se pregăteşte o mâncare numită julfă, care se face din fierberea unei cantităţi de sămânţă de cânepă pisată în piuă. Produsul rezultat se adună cu o lingură şi se pune într-o farfurie iar apoi între turte, care au fost coapte pe plită. Pentru că , în zilele noastre se cultivă foarte puţină cânepă, aceasta este înlocuită cu nucă măcinată. Ajunul Crăciunului începe cu colindul „Bună dimineaţa la Moş Ajun!”, casele frumos împodobite, îşi primesc colindătorii. Aceştia sunt răsplătiţi de gazde cu fructe, covrigi, dulciuri şi chiar bani. E bine să se împartă bucate, atât în numele morţilor, cât şi ca semn de belşug, fiind răstimpul prin excelenţă al darurilor. Se crede că zgârciţii primesc pedepse de la Moş Ajun (cele mai grele fiind ale acelora care nu primesc urătorii). Colindatul este nu numai o datină ci, un mod de organizare, cu legi şi reguli specifice. Copiii şi tinerii se întrunesc  din timp, în grupuri de câte 6 persoane, pentru alcătuirea viitoarelor cete, selecţia făcându-se în funcţie de afinităţile personale, calităţile morale sau gradele de rudenie.

Tot din timp se alege şi conducatorul cetei – numit vătaf, calfă – ce trebuie să fie un bun organizator, să aibă autoritate asupra tinerilor, să aibă o conduită morală ireproşabilă şi să fie un bun dansator.

Poate cel mai important moment în derularea sărbătorii Crăciunului este seara de ajun, atunci când se pregăteşte o masă specială numită „masa de ajun" şi încep colindele. Pregătirea mesei de ajun începea în primele ore ale dimineţii, când gospodinele coceau colacii, colacii Crăciunului se făceau în formă de 8.

Tot acum erau preparate douăsprezece feluri de mâncare de post (grâu pisat şi fiert, prune afumate fierte, bob fiert, sarmale cu crupe, ciuperci tocate cu usturoi, borş de bureţi, fasole fiartă, etc), precum şi mâncăruri din peşte. Bucatele erau aşezate pe masa din „casa cea mare", după ce pe aceasta se aşternea cea mai frumoasă faţă de masă.

În Ajunul Crăciunului începe „colindatul”, obicei din vremuri îndepărtate. Cu colinda umblă copiii, tinerii, adulţii. În prima seară de Crăciun se umblă cu „Hoiranul”, un colind de origine slavă, colind care este cântat de tinerii care vor forma alaiul la Jocurile de Crăciun şi Anul Nou. Alt obicei în a doua zi a Crăciunului este „Colindatul cu Steaua”, când copiii umblă din casă în casă îmbrăcaţi în costume naţionale, cântând cântecul Stelei care vesteşte Naşterea Domnului Iisus Hristos.

Crăciunul

Este sărbatoarea cea mai încărcată de obiceiuri, tradiţii, rituri, practice şi credinţe. În aşteptarea Crăciunului şi a Anului Nou, oamenii devin mai buni, mai generoşi şi mai optimişti sperând că Naşterea Domnului şi Anul Nou vor veni cu sănătate, bunătate şi pace.
Pe vremuri, când oamenii se întâlneau în aceste zile se salutau cu expresia „Hristos s-a născut!”, expresie care a dispărut din bagajul de expresii specifice sărbătorilor noastre de iarnă.
Jocurile de măşti populare sunt dovezi concludente ale existenţei cultului fertilităţii şi cultului morţilor – strămoşi la traco – geţi şi daci. Sărbătoarea de Crăciun îmbină o mulţime de obiceiuri. Dominantă este componenta creştină care marchează naşterea lui Hristos şi ea se vede în colindele religioase, precum „Steaua” şi „Irozii”. Obiceiurile au semnificaţii multiple.

Colindul, în acest context, începe, nu întâmplător, seara şi după reguli bine stabilite. În seara de Ajun colindă doar copiii, simboluri ale purităţii, ale curăţeniei fizice şi morale. Abia în ziua de Crăciun colindă flăcăii, femeile fiind excluse. Ceata de colindători se organizează pe vecinătăţi şi merge din casă în casă pentru că urarea lor este socotită de bun augur. Arsenalul lor, format din clopoţei, beţe şi bice are menirea ca, prin zgomotul făcut, să alunge forţele malefice. În acelaşi cadru trebuie amintite jocurile cu măşti: capra, ursul, căluţii, dar şi ceata de mascaţi, care are menirea de a stigmatiza toate relele din comunitate. Sunt reprezentate, de asemenea, şi profilurile ocupaţionale: crâşmarul, căldararul, agricultorul, etc. Din costum nu lipseşte niciodată şiragul de zurgălăi, care are aceeaşi menire – de a îndepărta forţele răului. Crăciunul este marcat şi printr-o masă bogată, din care nu trebuie să lipsească colacii, cornurile, fructele, peştele, dulciurile. Tot ce se pune pe masă are o trimitere clară la ocupaţiile tradiţionale ale comunităţii româneşti. De pe masă nu pot lipsi nucile şi ouăle, care au o simbolistică mai complexă, cu trimitere la rezistenţa în timp, la sămânţa care nu se pierde. Sărbătorile de iarnă, începute de Crăciun odată cu Naşterea lui Iisus, se încheie abia la Bobotează, când în lumea satului au loc alte petreceri unde, într-un cadru special, sunt prezentate comunităţii viitoarele cupluri şi astfel viaţa îşi reia ciclul firesc, odată cu renaşterea naturii. De la Crăciun şi până la Bobotează, copiii umblă cu „Steaua”, un obicei vechi ce se întâlneşte la toate popoarele creştine. Acest obicei vrea să amintească steaua care a vestit naşterea lui Iisus şi i-a călăuzit pe cei trei magi. Micul cor al stelarilor, care intră în casă în zilele Crăcinului, cântă versuri religioase despre naşterea lui Iisus: „Steaua sus răsare”; „În oraşul Viflaim”; „La nunta ce s-a întâmplat”; „Trei crai de la răsărit”.

Obiceiuri şi superstiţii de Anul Nou.

În ajunul Anului Nou, începând chiar de dimineaţă, se merge cu „Pluguşorul” şi jocurile cu măşti – capra, ursul, căluţul – obicei legat de speranţa fertilităţii, versurile făcând referire la practicile agricole şi urări de recolte bogate pentru anul care stă să vină. Costumul urşilor şi ursarilor este confecţionat din floare de stuf, împodobit cu mărgele, panglici colorate şi oglinzi, acestea sunt confecţionate de meşteri locali. Jocul urşilor este dinamic, antrenant, ursarul conducându-l cu multă energie. Strigăturile acestuia sunt marcate de bătăi de tobă. Punctul culminant al jocului îl constituie moartea acestuia. Acesta reprezintă de fapt momentul în care omul învinge natura. În final, „ţiganca” rosteşte descântece şi reuşeşte să-l aducă la viaţă pe urs. El poate evolua în continuare liniştit ascultând îndemnurile ursarului. Acest moment evidenţiază faptul că ideea morţii şi învierii a stat la originea măştilor de An Nou la români.

Pluguşorul, denumirea locală este uratul, iar textul urătură. Cu uratul merg în special copiii. Copiii între 5 şi 7 ani folosesc numai clopoţel, iar cei mai mari pot avea un bici sau tobă. Ei merg la casele unde lumina este aprinsă şi poarta deschisă. Urătorii primesc bani, colaci, mere şi nuci.

Semănatul, este un obicei înrudit cu pluguşorul, care se practică numai în dimineaţa zilei de 1 ianuarie, ca o continuare a ,,aratului cu plugul”, din noaptea precedentă.Cu semănatul merg mai cu seamă copiii. Localnicii preferă să fie semănaţi prima dată de un băiat, dar nu contestă dreptul fetelor de a semăna ele primele. Se folosesc la semănat, în special, boabe de grâu, care se aruncă prin casă în timp ce se rosteşte textul specific. Boabele care au fost aruncate de semănători nu se mătură în ziua de Anul Nou, fiindcă nu s-ar împlini cele menite. Boabele aruncate sunt adunate şi date la păsări.

În ajun de Anul Nou, locuinţa nu se mătură, ca să nu-ţi arunci belşugul. De asemenea, nu se dă nimic afară din casă, nici măcar gunoiul, pentru că rişti să-ţi rămână casa goală tot anul. Dacă nu ai dus gunoiul în seara de dinainte de ajun, atunci amână-l pentru 2 ianuarie, că nici pe 1 ianuarie nu se dă nimic din casă.

E bine că până în ajun de An Nou să-ţi plăteşti toate datoriile, ca să nu fii nevoit să dai bani tot anul. Să nu speli rufe în Ajun de Anul Nou. Unii oameni, foarte superstiţioşi, spun că nu e bine să speli rufe până la Bobotează, când se sfinţesc apele. Nu folosi foarfeca şi nu tăia nimic în această zi, deoarece se spune că-ţi    tai norocul. Ca să ai linişte în suflet, dar şi în casă, în această zi nu plânge şi nu te certa. Gurile rele spun că tot anul vei avea parte de lacrimi şi de ceartă, dacă te abaţi de la aceste reguli. Toată lumea îşi doreşte bani, prea puţini se gândesc la sănătate când le merge bine şi au masa plină cu de toate. Ca să-ţi meargă bine şi să ai bani tot anul, la miezul nopţii trebuie să ai cât mai mulţi bani în buzunare.

Pentru noroc trebuie să ai haine noi şi dacă se poate, ceva de culoare roşie, o culoare veselă care atrage energiile pozitive. Trebuie să ştii că zgomotul care însoţeşte trecerea de la anul vechi la cel nou nu este deloc întâmplător. Strigătele de bucurie, chiotele, biciul, artificiile, aplauzele, tobele, hăhăielile nu sunt numai un mod de manifestare a bucuriei, ci şi metode, moştenite din moşi strămoşi, de a speria şi alunga spiritele rele. La miezul nopţii, uşile se deschid larg ca să iasă anul vechi şi să intre, cu bine şi bune, anul cel nou. La Anul Nou, deasupra uşii de la intrare trebuie pus vâsc, o plantă parazit, veşnic verde, pentru că aduce noroc, spor în casă, sănătate, atrage îngerii şi pune bolile pe fugă şi asta se întâmplă cu cât are mai multe bobiţe care se coc în decembrie.

Bibliografie

Adăscăliţei, Vasile, Istoria unui obicei. Pluguşorul, Iaşi, Ed. Junimea, 1987

Butură, Valer, Etnografia poporului român, Cluj-Napoca, Ed. Dacia, 1978

Cojocariu, Constantin, Comuna Corni. Elemente de istorie şi geografie locală, Botoşani, Ed.   Axa, 2000

Olaru– Paveliuc, Angela,  Zona etnografică Botoşani, Bucureşti, Ed. Sport – turism, 1983