Şcoala Gimnazială,,O.Băncilă” Corni 
PROIECT EDUCAŢIONAL 
,,UNIREA PRINCIPATELOR ROMÂNE” 
 
 
,,Unirea este credinţa mea politică, ea este ţinta de mântuire a naţiunii române, la care părinţii noştri au căutat a ajunge, şi la care sper că vom putea ajunge. Eu trebuie să fac Unirea în fapt, Unirea deplină, căci sunt dator către naţia care m-a ales şi către istoria faţă de care trebuie să am o responsabilitate.” 
Alexandru Ioan Cuza 
I. Despre proiect 
Consolidarea unei identităţi proprii, individuale şi colective se realizează prin cunoaşterea patrimoniului istoric comun exprimat pe dimensiuni regionale, naţionale, europene şi mondiale. 
Intr-o societate aflată într-o continuă schimbare, este necesarǎ dezvoltarea  competenţelor de cercetare, analiză şi exprimare eficientă, orală şi în scris. 
Concursul  îşi propune promovarea valorilor culturale, secţiunile adresate elevilor urmărind valorificarea potenţialului intelectual şi creativ al acestora. 
De asemenea, acţiunea reprezintă o oportunitate în realizarea unui schimb de experienţă între elevii şi cadrele didactice  din judeţ, pornind de la premisa că eficienţa actului educativ constă în împletirea tendinţelor tradiţionale cu cele moderne şi prelucrarea informaţiei într-o manieră  care să se plieze pe cerinţele societăţii moderne. 
II. Argument 
Epoca Unirii Principatelor a fost un timp de mare intensitate istorică, pe toate planurile,  am asistat la transformări structurale, care au conferit  înfruntării dintre forţele vechi şi cele noi aspecte dramatice. Lupta pentru unire nu a reprezentat un scop în sine, nu a fost limitată la aspectele practice, politice, s-a extins asupra întregii vieţi a societăţii” s-a împletit firesc, cu tot ceea ce s-a întreprins pentru a se pregăti crearea statului modern”,al cărui beneficiar urma să fie poporul, în totalitatea lui. În perspectiv istorică , reformele care au succedat dublei alegeri” de la cele mărunte la cele majore, apar ca având o însemnătate tot atât de mare ca şi actul propriu-zis al Unirii, concretizat în dubla alegere, moment declanşator în procesul de formare şi organizare a statului modern român.” Pe drept, perioada istorică în care s-a realizat şi consolidat-prin reforme-statul naţional, poate fi apreciată drept perioadă a revoluţiei pentru unitate. De altfel, contemporanii înşişi i-au simţit ritmul, profunzimea şi dimensiunile”. 
II. Scop: sensibilizarea elevilor şi a comunitǎţii în vederea cunoaşterii identitǎţii  naţionale şi  dezvoltǎrii  sentimentului patriotic; 
IV. Obiective specifice: 
-o   conştientizarea semnificaţiei zilei de 24 Ianuarie în istoria românilor; 
-o   dezvoltarea capacităţii de a înţelege şi transmite intenţii, gânduri, semnificaţii prin mijloace 
de limbaj scris ; 
-o   încurajarea şi stimularea interesului elevilor pentru lumea miraculoasă a istoriei; 
-o   dezvoltarea  sensibilităţii elevilor faţă de valorile morale şi cultivarea sentimentului de a fi 
român; 
-o   antrenarea cadrelor didactice în organizarea activităţilor extracurriculare desfăşurate cu 
participarea elevilor; 
V. Grupul ţintă:  elevi clasele  V-VIII 
VI. Coordonator : 
Profesor istorie: Nichita Florica 
VII. Desfăşurare proiect: 14-24 ianuarie 2013 
VIII. Exemple de activităţi: 
I.                   Expoziţie de desene cu inspiraţie din tematica UNIREA PRINCIPATELOR ROMÂNE 
II.                Prezentări PPT UNIREA PRINCIPATELOR ROMÂNE 
III.             Referate despre UNIREA PRINCIPATELOR ROMÂNE 
IX. Evaluare: 
Pliante, referate, colaje, desene, fotografii, în legătură cu  evenimentul. Lucrările vor fi expuse la C.D.I. Se vor acorda diplome. 
 
 
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu