24 IANUARIE- ZIUA UNIRII PRINCIPATELOR ROMÂNE

Întocmit, prof. NICHITA FLORICA

“Alegându-te pre tine domn în ţara noastră, noi am vroit să arătăm lumei aceea ce toată ţara doreşte; la legi nouă, om nou.“

Mihail  Kogălniceanu

Unirea Ţării Româneşti cu Moldova, înfăptuită la 24 ianuarie 1859, reprezintă actul politic care stă la baza României moderne şi a formării naţiunii române. Împrejurările istorice nu au permis unirea simultană a celor trei ţări române - Moldova, Transilvania, Ţara Românească. Statul naţional român s-a format treptat, începând cu Unirea din 1859 şi încheindu-se în 1918, când lupta de eliberare naţională a poporului român va fi încununată de victorie.

UNIREA PRINCIPATELOR ROMÂNE

       Voinţa de unire a fost exprimată clar şi puternic în timpul revoluţiei de la  1848-1849. După acest eveniment

Unirea românilor a devenit problemă centrală, captând interesul diplomaţiei europene şi al opiniei publice internaţionale.

În timpul Congresului de pace de la Paris -1856- marile puteri abordează chestiunea Unirii în funcţie de propriile interese:

- Franţa, Rusia, Prusia, Sardinia-sunt favorabile Unirii;

- Austria şi Imperiul Otoman - se opun categoric;

- Anglia nu s-a pronunţat lăsând  problema deschisă.                                                                                                                                                                    Doi ani mai târziu, în Convenţia de la Paris - 1858 - marile puteri hotărau ca noul stat să se numească Principatele Unite ale Moldovei şi Valahiei. În cele două ţări ar fi trebuit să funcţioneze domni, adunări şi guverne separate. Nicăieri nu se stipula că domnii aleşi să fie persoane diferite. Aşa cum spunea deputatul Vasile Boerescu ”Europa ne-a ajutat, rămâne să ne ajutăm singuri”. Aşa s-a şi întâmplat. La 5 ianuarie 1859-Al.I.Cuza este ales domn al Moldovei iar  la  24 ianuarie  domn al Ţării Româneşti.

Se înfăptuia astfel UNIREA PRINCIPATELOR.

FĂURITORII UNIRII

       Generaţia care a înfăptuit marele ideal al Unirii din 1859 şi care înfăptuise revoluţia de la 1848 avea în frunte înflăcăraţi patrioţi, ca: Mihail Kogălniceanu,Vasile Alecsandri, Costache Negri, Alexandru Ioan Cuza,  Vasile Mălinescu, Constantin A. Rosetti, fraţii Ion şi Dimitrie Brătianu, Dimitrie Bolintineanu, Cezar Bolliac, Nicolae Orăşanu ş.a. Cărturari şi oameni politici de seamă, animaţi de idei înaintate, au adus o contribuţie preţioasă la progresul general al ţării. Fruntaşii revoluţionari din 1848, au întreprins o amplă acţiune de propagandă în favoarea Unirii atât în ţară cât şi în străinătate. Răspândiţi în diverse centre europene ( Viena, Frankfurt, Paris, Londra, Constantinopol ) , patrioţii au desfăşurat o laborioasă activitate pentru a crea un puternic curent de opinie în sprijinul cauzei româneşti.

Domnul Unirii-ALEXANDRU IOAN CUZA

       Sub domnia lui Alexandru Ioan CUZA (1859-1866) s-au pus bazele dezvoltării moderne a naţiunii române din punct de vedere economic, social, politic şi cultural.                      

Domnul Unirii a obţinut, prin demersurile sale, recunoaşterea din partea Marilor Puteri a actului înfăptuit la 24 ianuarie. A  desăvârşit Unirea Principatelor printr-o serie de acte de guvernământ, cum ar fi: contopirea Adunărilor  legislative de la Iaşi şi Bucureşti într-un parlament unic, numirea unui singur guvern şi fixarea capitalei noului stat la Bucureşti (1862). Întâmpinând rezistenţa guvernului şi a Adunării legiuitoare  (alcătuite din reprezentanţii  boierimii şi marii burghezii), în înfăptuirea unor reforme, Cuza formează în 1863 un guvern sub conducerea lui Mihail Kogălniceanu, care realizează secularizarea averilor mănăstireşti (decembrie 1863) si dizolvă Adunarea legiuitoare (2 mai 1864).

În acelaşi an, Cuza supune aprobării poporului, prin plebiscit, o nouă constituţie (statut) şi o nouă lege electorală, menită să asigure parlamentului o bază mai largă, şi decretează (14 august 1864) legea rurală concepută de Kogălniceanu, care, cu toate limitele ei, a reprezentat un moment însemnat în dezvoltarea noului stat,  desfiinţând şerbia secolelor.  În timpul domniei lui Cuza, au fost elaborate Codul civil şi Codul penal, legea pentru obligativitatea învăţământului primar, s-au înfiinţat Universităţile de la Iaşi (1860), care îi poartă astăzi numele, şi de la Bucureşti (1864), a fost dezvoltată armata naţională etc.

Alexandru Ioan Cuza  se trăgea dintr-o veche familie moldoveană din părţile Fălciului, ţinut de dealuri acoperite de păduri, vii şi fâneţe, care se întindea, în secolele XVI – XVIII de o parte şi de alta a Prutului, spre sud-est de ţinutul Iaşilor.

A învăţat, până în 1831, în pensionul francez al lui Victor Cuenin (Cunin), la Iaşi, unde a avut colegi pe câţiva din viitorii săi colaboratori: Mihalache Kogălniceanu, Vasile Alecsandri, Eugen Alcaz. E trimis apoi la Paris, unde îşi ia bacalaureatul în litere. Îl atrăgea medicina, dar spectacolul sălii de disecţie îl făcu să renunţe şi să se înscrie la drept. N-a isprăvit însă facultatea, dar a devenit, în schimb, membru al Societăţii economiştilor din Paris. A condus destinele românilor timp de 7 ani (1859-1866). Abdică cu demnitate la 11 februarie 1866, rostind: “ Sa dea Dumnezeu să-i meargă ţării mai bine fără mine, decât cu mine. Să trăiască România!”A murit în exil la 2 mai 1873 în Germania. A fost înhumat la Ruginoasa, iar în prezent osemintele sunt în Biserica Trei Ierarhi de la Iaşi.

Hora Unirii
 (1857)
(Versuri: Vasile Alecsandri, Muzica: Alexandru Flechtenmacher)

Hai să dăm mână cu mână

Cei cu inima română,

Să-nvârtim hora frăţiei

Pe pământul României!

Iarba rea din holde piară!

Piară duşmanii din ţară!

Între noi să nu mai fie

Decât flori şi omenie!

Măi muntene, măi vecine

Vino să te prinzi cu mine

Şi la viaţă cu unire

Şi la moarte cu-nfrăţire!

Unde-i unul nu-i putere

La nevoi şi la durere

Unde-s doi puterea creşte

Şi duşmanul nu sporeşte!

Amândoi suntem de-o mamă

De-o faptură şi de-o samă,

Ca doi brazi într-o tulpină

Ca doi ochi într-o lumină.

Amândoi avem un nume,

Amândoi o soartă-n lume.

Eu ţi-s frate, tu mi-eşti frate,

În noi doi un suflet bate!

Vin' la Milcov cu grăbire

Să-l secăm dintr-o sorbire,

Ca sa treacă drumul mare

Peste-a noastre vechi hotare,

Şi să vadă sfântul soare

Într-o zi de sărbătoare

Hora noastră cea frăţească

Pe câmpia românească!