Ursuleanu Madalina(VIII A)
Proiect inițiat de Școala Octav Băncilă Corni în parteneriat cu Flux Botoșani (www.fluxbotosani.ro) și Vocea Ortodoxă (www.voceaortodoxa.ro)
1. De la ce vârstă aţi început să scrieţi?
Am început să scriu poezie la 15 ani, pe când eram elev, în primul an de liceu (câteva).
2. Cum se numeşte prima dv. Carte?
Prima carte se numeşte „Paradoxuri” (poezii), Editura Princeps, Iaşi, 2007.
3. Câte cărţi aţi publicat până acum?
Am publicat 15 cărţi, din care 5 volume în 2013, pentru care am primit medalia „Virtutea Literară”, pe 8 martie 2014, în cadrul Adunării anuale a Ligii Scriitorilor din România, dar şi pentru întreaga mea activitate literară.
4. Aveţi un subiect anume despre care vă place să scrieţi?
Nu am avut niciodată un subiect anume. Când scrii proză, ai un subiect anume, îţi faci osatura romanului, după care urmezi planul. În poezie nu ai subiecte premeditate ori predilecte. Scrii când îţi străfulgeră ideea. Niciodadă nu îţi poţi propune să scrii un poem de dragoste, despre natură etc. Scrii când „îţi vine”, altfel, nu poţi să scrii o poezie nici într-o viaţă de om. Poezia e transfigurarea unei realităţi, ci nu realitatea. Ea, realitatea, poate fi motiv de inspiraţie. Poezia, marea poezie, se scrie, îşi trage curgerea, nu atunci când eşti fericit (fericirea e relativă), ci mai degrabă din suferinţă şi durere. (Asta nu înseamnă că trebuie să ne autoflagelăm, ca să ne doară, că doar aşa ne iese şi nouă de o poezie, nu!).
Necazul omul vine pe neaşteptate şi nechemat.
5. Care a fost cel mai mare obstacol din viaţa dv.?
Cel mai mare obstacol? Aş! E ca şi cum ai călca pe ceva, întrându-ţi în picior 1000 de spini, dat tu îl simţi pe cel mai mare şi mai frofund intrat în talpa piciorului tău. Nu ştiu câte obstacole m-au împiedicat să ajung la un anume capăt, nu ştiu, oricum enorm de multe. Dar, pentru că m-ai întrebat care a fost cel mai mare, ei bine: cancerul. M-a pândit la cotitură şi m-a lovit; m-a lovit în aşa hal, încât, tot restul vieţii nu mai poate fi ca înainte. Acest obstacol nu mă lasă să alerg ca tine, nu mă lasă să ridic greutăţi, aşa cum o face tatăl tău, nu mă lasă să muncesc fizic până, obosit fiind, să nu-mi mai trebuiască nici mâncare, ci doar o clipă de tihnă şi odihnă.
6. Care a fost modelul dv. de viaţă?
Nu am avut un model de viaţă. Dacă ar fi să-mi aleg, l-aş alege pe tata, în multe privinţe. A fost un om blând, nu m-a atins vreodată cu un deget. Cea mai grea bătaie era să-mi facă o observaţie că lucrul făcut de mine nu este bine făcut. Preferam să intru în pământ, decât să-mi spună aşa ceva. Despre modelul în viaţă e mult de discutat, s-ar scrie cărţi întregi. Cel mai bun model este acela ca tu să devii, să fii cum ţi-ai dori să fii. Tinerele fete îşi iau model, să iau arbitrar unul, să fie precum Bianca lui Bote: frumoasă, suplă, aleargă băieţii, se ţin scai, e bine!? Dar, dacă, tu, care-ţi doreşti modelul, afli că Bianca minte, fură, îşi înşală aproapele, este necinstită…ţi-ai mai dori modelul? Un băiat şi-ar lua model pe Eminescu: cel mai mare poet al neamului, unul dintre cei mai mari poeţi ai lumii, frumos cum era, ca un semizeu…e bine până aici, nu? Afli – de fapt cum a şi fost – că a trăit o viaţă în sărăcie, mai apoi în boală, murind în Sanatoriul doctorului Şuţu, din Bucureşti, la numai 39 de ani, cu marea lui dragoste pentru Veronica Micle, neîmplinită…ai mai vrea „să fii Eminescu?” După mine, repet, după mine, nu există un model de viaţă perfect (perfect e numai Dumnezeu). Fiecare om bun nu este numai bun, ci este şi rău; orice om rău nu este numai rău, ci are şi părţi bune. Aşa că…
7. Când eraţi de vârsta mea, ce doreaţi să ajungeţi în viaţă?
Când eram de vârsta ta îmi doream câte-n lună şi în stele, soarele şi să prind stele-n palmă ca pe nişte petale de maci roşii…La vârsta ta se visează, totul este al tău, apoi…există şi un „apoi”. Când eram ca tine, miriştea îmi sângera piciorul precum steiul în urcuş pe stâncă, ducând în ţarini câteva vite, la păscut. Acum e altfel şi e bine că e aşa. Oricum, voiam să mă fac, mai degrabă popă decât doctor.
8. Care este sursa dv. de inspiraţie?
Sursa de inspiraţie…nu am avut o sursă; ea, sursa, vine când nici nu te-aştepţi şi de unde nu te-aştepţi. Văd un măr ce cade, un ieduţ alergând, o bătrânică pe patul de ducă, alta torcând ca-n alte vremuri, un cuvânt auzit de la cineva, ochii bulbucaţi ai unui brotăcel, un ţârâit de greier ori o înţepătură de jivină mică, un prunc nedezlipit de ţâţa mamei…iată surse!
9. Cum e să faceţi parte din lumea scriitorilor?
Lumea scriitorilor este frumoasă şi necruţătoare, în acelaşi timp. Scrii bine ori prost, între aceste două concepte îţi alegi urcuşul, dacă mintea te ajută ori …altfel, dacă n-ai reuşit să urci, n-ai de unde să cazi. Este o lume a intelectualilor, o lume elevată unde, ori nu poţi pătrunde, ori pătrunzi cu greu, cu multă caznă literară. Mai este şi răutăcioasă această lume, neprietenoasă. Unul care scrie mediocru, invidiază pe cel care scrie bine şi-i vrea gâtul rupt, tăiat pe ghilotină. Nu tot omul deştept este, poate fi model de viaţă, ca să invoc întrebarea pusă mai sus. Se înfiripă prietenii literare, care prietenii sunt cele mai trainice şi care au o bucăţică de dumnezeire, de divin. Lumea literară este raiul, dar şi iadul, deopotrivă. Când am fost la Iaşi, pe 8 martie, 2014, la Adunarea anuală a Ligii Scriitorilor Români, am fost îmbrăţişat de multă, multă lume pe care de-abia acolo am întâlnit-o în carne şi oase (ne cunoşteam doar virtual, cu o parte). Simţeam cum unele îmbrăţişări erau adevărate, dar altele? Când mi s-a înmânat medalia „Virtutea literară” pentru merite deosebite în creaţia literară, toată sala aplauda…nu chiar toată sala, înţelegi?
10. Care a fost cel mai bun prieten al dv.?
N-am avut prieteni, doar amici. Prietenia presupune şi jertfa de sine, până la sacrificiul suprem, ori nimeni nu vrea să moară de dragul tău.
11. Aveţi timp şi pentru familie?
Pentru familie am avut şi am tot timpul care-mi este dat în datumul meu. Pentru familie, las baltă poezia, nimic nu-mi este înaintea familiei; în orice situaţie, ea, familia primează. Este viaţa mea, scopul meu existenţial, pentru ea trăiesc, ca să dau trăirii mele sens.
12. De ce aţi rămas în Corni?
Am rămas în Corni pentru că aici sunt rădăcinile mele; nici n-am putut, nici n-am vrut a mă dezrădăcina. Puteam s-ajung oriunde. Aici suntîngropaţi străbunii mei, mai încoace părinţii şi fraţii, nu pot lăsa mormintele lor fără o lumânare aprinsă la căpătâi. Aici sunt amintirile mele, tinereţea mea, prima şi ultima mea dragoste!!!
13. Am auzit că vă place pescuitul, este adevărat?
Pescuitul şi vânătoarea sunt hobii ale scriitorilor, dar nu numai. Sunt momente de recreiere, meditaţie, linişte şi pace într-un mediu nesălbatic, detaşat câteva ceasuri de relele firii şi de Răul Universal.
14. Ce mesaj le-aţi transmite tinerilor de astăzi?
Să fie demni! Demnitatea este un principiu ontologic, adică al existenţialităţii.
Amintiţi-vă de Dimitrie Cantemir, în faţa gâdelui!
15. Dacă e să schimbaţi ceva din viaţa dv., care ar fi acel lucru?
Acum e prea târziu să mai schimb ceva. Aş vrea să se schimbe lumea, să fie mai altruistă, mai bună, mai spălată de păcate!!!
Dumnezeu a prăpădit Cetatea Sodoma pentru că nu s-au găsit în ea, în Cetate, 10 oameni buni şi frumoşi, plouând asupra ei cu foc şi pucioasă. Lumea asta care-mi lasă o grimasă şi îmi repugnă, de ce nu este prăpădită?! Pentru că în CETATE (prefer România), mai sunt încă 10 oameni frumoşi.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu