prof. Mihaela Pînzaru

Școala Gimnazială „Octav Băncilă” Corni

Prin procesul de evaluare ne pronunţăm asupra stării unui fapt, proces la un anumit moment, din perspectiva informaţiilor pe care le culegem cu ajutorul unui instrument care ne permite să măsurăm în raport cu o anumită normă la care ne raportăm.

1. Evaluare şi notare

Schimbările complexe în ceea ce priveşte utilizarea unor strategii moderne ale învăţării presupun şi metode de evaluare adecvate.

Evaluarea trebuie să fie coerentă cu noile stiluri şi metode de predare – învăţare şi să fie gândită ca un instrument pentru îmbunătăţirea activităţii, nu ca o „probă” a ceea ce ştiu sau nu ştiu?! elevii la un moment dat. Organizarea unei activităţi interesante, în care elevii (şi profesorii) se simt bine în timpul învăţării nu este un scop în sine. Trebuie să înregistrăm mereu progresele pe care le fac elevii în procesul de învăţare. De aceea, evaluarea este menită să ne sprijine pentru a îmbunătăţi învăţarea, nu să probeze că elevii au învăţat ceva anume (şi cât anume) ca şi informaţie.

Din aceste motive profesorii trebuie să folosească atât evaluarea formativă (pentru procesul de predare – învăţare) cât şi evaluarea sumativă (pentru „produsele” care rezultă în urma învăţării).

Pentru a evalua procesul, profesorii pot utiliza „cartonaşe de ieşire”, care să conţină trei întrebări:

Ø Care au fost cele mai importante concepte învăţate în această lecţie?

Ø Ce este încă neclar?

Ø Ce v-a plăcut cel mai mult în această lecţie?

sau chestionare de evaluare la sfârşitul fiecărui capitol sau chiar la sfârşitul unor lecţii. În acest mod profesorii primesc feed – back de la elevi şi pot să facă schimbări în procesul de învăţare pentru a îmbunătăţi paşii următori. Pe de altă parte, profesorii vor evalua şi „produsul” învăţării, măsurând însă ceea ce elevii au realizat în raport cu obiectivele lecţiei nu ce anume sau cât nu ştiu.

În ceea ce priveşte evaluarea sumativă, profesorii pot folosi pe lângă testele scrise sau examinarea orală şi alte „probe” de evaluare, care pun accentul pe „interactivitatea” dintre elev şi profesor. Profesorii trebuie să aibă în vedere utilizarea acestora şi pentru faptul că presupun munca în grup, unde fiecare elev acţionează ca membru al grupului respectiv (metode utilizate cu precădere de predarea – învăţarea interactivă). Deci ei trebuie să evalueze şi activitatea grupului ca un tot, dar şi felul în care fiecare elev lucrează în grupul respectiv. Se poate apela şi la autoevaluare; elevii trebuie încurajaţi să reflecteze asupra propriei activităţi şi trebuie să înveţe să-şi aprecieze (cu note!) propria învăţare.

2. Metode tradiţionale de evaluare.

Metodele tradiţionale de evaluare au căpătat această denumire

datorită consacrării lor în timp ca fiind cele mai des utilizate. Din această categorie fac parte:

Ø Probele orale;

Ø Probele scrise;

Ø Probele practice.

Probele orale reprezintă metoda de evaluare cea mai des utilizată la clasă.

Avantajele utilizării probelor orale vizează:

Ø Flexibilitatea şi adecvarea individuală a modului de evaluare prin posibilitatea de a alterna tipul întrebărilor şi gradului lor de dificultate în funcţie de calitatea răspunsurilor oferite de către elev;

Ø Posibilitatea de a clarifica şi corecta imediat eventualele erori sau neînţelegeri ale elevului în raport de un conţinut specific;

Ø Formularea răspunsurilor urmărind logica şi dinamica unui discurs oral, ceea ce oferă mai multă libertate de manifestare a originalităţii elevului, a capacităţii sale de argumentare etc.;

Ø Tipul de interacţiune directă creată între evaluator şi evaluat (profesor şi elev), de natură să stimuleze modul de structurare a răspunsurilor de către elev, încurajând şi manifestări care permit evaluarea comportamentului afectiv – atitudinal.

Limitele acestor probe:

Ø Diverse circumstanţe care pot influenţa obiectivitatea evaluării atât din perspectiva profesorului, cât şi cea a elevului. De exemplu, gradul diferit de dificultate al întrebărilor de la un elev la altul, variaţia comportamentului evaluatorului etc., generează o puternică varietate interindividuală şi intraindividuală între evaluatori sau la acelaşi evaluator în momente diferite, la fel cum starea emoţională a elevului în momentul răspunsului influenţează performanţa acestuia din punct de vedere al calităţii prestaţiei sale; nivelul scăzut de validitate şi fidelitate;

Ø Consumul mare de timp, având în vedere că elevii sunt evaluaţi individual.

Probele scrise sunt practicate, şi uneori chiar preferate, datorită unora dintre avantajele lor imposibil de ignorat în condiţiile în care se doreşte eficientizarea procesului de instruire şi creşterea gradului de obiectivitate în apreciere. Dintre acestea menţionăm:

Ø Economia de timp pe care o realizează în cadrul bugetului alocat relaţiei predare – învăţare – evaluare. Probele scrise permit evaluarea unui număr mare de elevi într-un timp relativ scurt.

Ø Acoperirea unitară, ca volum şi profunzime, pe care acest tip de probe o asigură la nivelul conţinutului evaluat. Probele scrise fac posibilă evaluarea tuturor elevilor asupra aceleiaşi secvenţe curriculare, ceea ce face comparabile rezultatele elevilor, iar evaluarea în sine mai obiectivă.

Ø Posibilitatea evaluatorului de a emite judecăţi de valoare mult mai obiective, întemeiate pe existenţa unor criterii de evaluare clar specificate şi prestabilite.

Ø Posibilitatea elevilor de a-şi elabora răspunsul în mod independent, reflectând cunoştinţe şi capacităţi demonstrate într-un ritm propriu.

Ø Diminuarea stărilor tensionale, de stres, care pot avea impact negativ asupra performanţei elevilor timizi sau cu alte probleme emoţionale.

Dezavantajul major este presupus de relativa întârziere, în timp a momentului în care se realizează corectarea unor greşeli sau completarea unor lacune identificate.

Probele practice sunt utilizate în vederea evaluării capacităţii elevilor de a aplica anumite cunoştinţe teoretice, precum şi a nivelului de stăpânire a priceperilor şi deprinderilor de ordin practic. Cu toate că activităţile practice oferă posibilitatea elevului de a-şi dezvolta atât competenţele generale (comunicare, analiză, sinteză, evaluare), cât şi pe cele specifice, aplicative (utilizarea datelor, a instrumentelor de lucru, interpretarea rezultatelor), evaluarea elevilor prin probe practice, atât în situaţii de examinare curentă, cât şi în situaţii de examen, este foarte puţin pusă în valoare. Pentru realizarea cu succes a unei activităţi practice, este normal ca încă de la începutul anului şcolar elevii să fie avizaţi asupra:

Ø Tematicii lucrărilor practice;

Ø Modului în care ele vor fi evaluate (baremele de notare);

Ø Condiţiilor care le sunt oferite pentru a realiza aceste activităţi (aparate, unelte, săli de sport etc.).

3. Metode complementare de evaluare

Principalele metode complementare de evaluare, al căror potenţial formativ susţine individualizarea actului educaţional prin sprijinul acordat elevului sunt:

· Observarea sistematică a activităţii şi a comportamentului elevilor:

- Poate fi făcută pentru a evalua performanţele elevilor, dar mai ales pentru a evalua comportamentele afectiv – atitudinale

- Caracteristici ce pot fi evaluate sunt:

§ Concepte şi capacităţi

§ Organizarea şi interpretarea datelor

§ Selectarea şi organizarea corespunzătoare a instrumentelor de lucru

§ Descrierea şi generalizarea unor procedee, tehnici, relaţii

§ Utilizarea materialelor auxiliare pentru a demonstra ceva

§ Identificarea relaţiilor

§ Utilizarea calculatorului în situaţii corespunzătoare

§ Atitudinea elevilor faţă de sarcina dată

§ Concentrarea asupra sarcinii de rezolvat

§ Implicarea activă în rezolvarea sarcinii

§ Punerea unor întrebări pertinente profesorului

§ Completarea/îndeplinirea sarcinii

§ Revizuirea metodelor utilizate şi a rezultatelor

§ Comunicare: discutarea sarcinii cu profesorul în vederea înţelegerii acesteia

· Investigaţia

- Reprezintă o situaţie complicată care nu are rezolvare simplă

- Deşi sarcina poate fi scurtă, timpul de lucru este relativ lung

- Începe, se desfăşoară şi se termină în clasă

- Poate fi individuală sau de grup

- Presupune obiective care urmăresc:

§ Înţelegerea şi clarificarea sarcinilor

§ Aflarea procedeelor pentru găsirea de informaţii

§ Colectarea şi organizarea datelor sau informaţiilor necesare

§ Formularea şi testarea ipotezelor de lucru

§ Schimbarea planului de lucru sau colectarea altor date dacă este necesar

§ scrierea unui scurt raport privind rezultatele investigaţiei

- Caracteristici personale ale elevilor care pot fi urmărite:

§ Creativitate şi iniţiativă

§ Participarea în cadrul grupului

§ Cooperarea şi preluarea conducerii/iniţiativei în cadrul grupului

§ Persistenţă

§ Flexibilitate şi deschidere către idei noi

§ Dorinţa de generalizare

· Proiectul

Activitatea, mai amplă decât investigaţia care începe în clasă prin definirea şi înţelegerea sarcinii (eventual şi prin începerea rezolvării acesteia), se continuă acasă pe parcursul a câtorva zile sau săptămâni (timp în care elevul are permanente consultări cu profesorul) şi se încheie tot în clasă, prin prezentarea în faţa colegilor a unui raport asupra rezultatelor obţinute şi dacă este cazul, a produsul realizat. Proiectul poate fi individual sau de grup. Titlul/subiectul va fi ales de către profesor sau elevi.

Criterii de alegere a proiectului. Elevii trebuie:

1. să aibă un anumit interes pentru subiectul respectiv;

2. să cunoască dinainte unde îşi pot găsi resursele materiale;

3. să fie nerăbdători în a crea un produs de care să fie mândri;

4. să nu aleagă subiectul din cărţi vechi sau să urmeze rutina din clasă.

Capacităţile/competenţele care se evaluează în timpul realizări proiectului:

Ø metode de lucru;

Ø utilizarea corespunzătoare a bibliografiei;

Ø utilizarea corespunzătoare a materialelor şi echipamentului;

Ø corectitudinea/acurateţea tehnică;

Ø generalizarea problemei;

Ø organizarea ideilor şi materialelor într-un raport;

Ø calitatea prezentării;

Ø acurateţea cifrelor/desenelor/etc.

· portofoliul

- reprezintă o colecţie exhaustivă de informaţii despre progresul şcolar al unui elev, obţinut printr-o varietate de metode şi tehnici de evaluare

- utilitatea portofoliilor:

§ elevii devin parte a sistemului de evaluare şi pot să-şi urmărească, pas cu pas, propriul progres

§ elevii şi profesorii pot comunica (oral sau scris) calităţile, defectele şi ariile de îmbunătăţire a activităţilor

§ elevii, profesorii şi părinţii pot avea un dialog concret despre ceea ce elevii pot realiza, atitudinea faţă de o disciplină şi despre progresul care poate fi făcut la acea disciplină în viitor

§
factori de decizie, având la dispoziţie portofoliile elevilor, vor avea o imagine mai bună asupra a ceea ce se petrece în clasă

· autoevaluarea

- întrebări pe care elevii ar trebui să şi le pună:

§ există un alt mod (metodă) de a rezolva această sarcină?

§ Am rezolvat sarcina suficient de bine?

§ Ce ar trebui să fac în pasul următor?

§ Ce produs, care mă reprezintă, ar trebui să-l valorific?

- Condiţii necesare pentru formarea deprinderilor autoevaluative la elevi:

§ Prezentarea obiectivelor pe care elevii trebuie să le atingă

§ Încurajarea elevilor în a-şi pune întrebările de mai sus şi de a da răspunsul în scris

§ Încurajarea evaluării în cadrul grupului

§ Completarea, la sfârşitul unei sarcini importante, a unor propoziţii de genul:

1. Am învăţat…

2. Am fost surprins de faptul că…

3. Am descoperit că…

4. Am folosit metoda…deoarece…

5. În realizarea acestei sarcini am întâmpinat următoarele dificultăţi…

TIPURI DE EVALUARE

După domeniu:

ü Evaluarea în domeniul psihomotor (capacităţi, aptitudini, deprinderi);

ü Evaluarea în domeniul socio – afectiv (atitudini);

ü Evaluarea în domeniul cognitiv (cunoştinţe);

După obiectul evaluării:

ü Evaluarea procesului de învăţare (atât a achiziţiilor, cât şi a procesului în sine);

ü Evaluarea performanţelor (realizarea individual, în grup sau de către grup);

ü Evaluarea a ceea ce s-a învăţat în şcoală sau a ceea ce s-a învăţat în afara şcolii.

După accentul pus pe proces sau pe sistem:

ü Evaluare de proces – se referă la performanţele elevilor;

ü Evaluarea de sistem – accentul se pune pe sistemul în care se desfăşoară procesul (participanţii la proces, instituţii, organizarea sistemului).

După cine face evaluarea:

ü Autoevaluare (realizată de către cel care învaţă);

ü Evaluare internă (realizată de către aceeaşi persoană care realizează procesul de predare – învăţare);

ü Evaluare externă (realizată de o persoană sau o instituţie din afara procesului de predare – învăţare).

După etapa în care se face evaluarea:

ü Evaluare iniţială (realizată la începutul procesului de predare – învăţare);

ü Evaluare continuă (realizată în timpul acestui proces);

ü Evaluare finală (realizată după o secvenţă de timp bine precizată – semestru, sfârşit sau început de ciclu şcolar etc.).

După cum evaluarea certifică sau nu calitatea celui care este evaluat:

ü Evaluare sumativă – arătă nivelul la care a ajuns un anumit elev la un moment dat. este o judecată definitivă care certifică sau sancţionează calitatea celui evaluat, care se produce „la termen”, fiind o evaluare finală şi se bazează pe informaţii obţinute în urma unui test, examen ori cumulând datele obţinute în timpul evaluării continue;

ü Evaluare formativă – nu certifică o etapă, ci permite ameliorarea rezultatelor, revenirea asupra celor învăţate pentru a le corecta şi a facilita trecerea spre o altă etapă, este orientată spre un ajutor imediat şi încearcă să coreleze caracteristicile elevului (inclusiv nevoile, interesele) cu caracteristicile conţinuturilor de învăţat. Se desfăşoară cu regularitate şi este utilizată în luarea deciziilor privind activitatea continuă.

După cum se apelează la o normă sau la un criteriu:

ü Evaluare normativă – apelează la o normă; furnizează poziţia individului faţă de altul într-un grup (ex.: ce poate face să facă elevul X în comparaţie cu elevul Y în realizarea sarcinii date?);

ü Evaluare criterială – apelează la un criteriu; se face judecând performanţa unui individ în funcţie de gradul de realizare a criteriului stabilit în funcţie de obiective (ex.: ce a realizat X şi Y din sarcina dată, faţă de „pragul de reuşită”):

După perspectiva temporală din care se face:

ü Evaluare diagnostică (stabileşte starea de fapt, identificându-se cauzele);

ü Evaluare prognostică (identifică potenţialul subiectului raportat la viitor).

După caracterul standardizat al instrumentelor:

ü Evaluare formală – realizată prin instrumente standardizate asociate sau nu cu teste psihologice;

ü Evaluare informală – realizată prin instrumente nestandardizate, alternative, proiectate de către profesor.

După caracteristicile tehnice ale probelor:

ü Evaluare convergentă – probe care presupun răspunsuri multiple, închise, la alegere;

ü Evaluare divergentă – probe cu răspunsuri deschise, construite fără limite fixe.

După modul în care rezultatele pot fi sau nu măsurate:

ü Evaluare cantitativă – la care rezultatele sunt cuantificabile în funcţie de un punctaj;

ü Evaluare calitativă – la care rezultatele nu pot fi măsurate prin cuantificare.

OPERAŢIONALIZAREA SISTEMULUI DE EVALUARE

Ce evaluăm?

· Cunoştinţe, atitudini, aptitudini, deprinderi;

· Dacă ştiu, dacă ştiu să facă, dacă ştiu cum să facă sau dacă ştiu cum vor aplica în viaţa reală ceea ce ştiu;

· Atingerea obiectivelor legate de un anumit conţinut;

· Performanţele celui evaluat;

· Obiectivele propuse de către profesor;

· Obiectivele pe care şi le-au propus cei evaluaţi;

· Programa;

· Metodele folosite;

· Organizarea procesului de învăţare;

· Serviciile pe care le oferă instituţia în care se desfăşoară procesul;

· Rezultatele (produsul) sau procesul în sine; etc.

De ce evaluăm?

· Pentru îmbunătăţirea performanţelor celor evaluaţi;

· Pentru îmbunătăţirea performanţelor instrumentelor de evaluare;

· Pentru îmbunătăţirea metodelor, mijloacelor şi strategiilor de evaluare;

· Pentru realizarea de selecţii;

· Pentru corectarea performanţelor;

· Pentru autocontrolul propriilor capacităţi de predare;

· Pentru identificarea deficienţelor sau disfuncţionalităţilor la nivelul organizării unei unităţi şcolare;

· Pentru optimizarea conţinuturilor; etc.

Cui foloseşte evaluarea?

· Celor evaluaţi;

· Evaluatorului (profesor, instituţie);

· Părinţilor;

· Factorilor de decizie şcolară;

· Celor care fac un anumit tip de selecţie (angajări); etc.

Pe cine evaluăm?

· Elevi luaţi individual;

· Elevi luaţi în raport cu grupul din care fac parte;

· Un grup, o clasă sau un lot de indivizi grupaţi după un criteriu anume, de exemplu o grupă de vârstă;

· Un eşantion; etc.

Când evaluăm?

· La începutul unui proces (evaluarea iniţială);

· În timpul procesului (evaluare continuă sau formativă);

· La sfârşitul unui proces sau al unei etape (evaluare sumativă sau finală); etc.

Cum evaluăm?

Prin ce metode?

Cu ce tehnici şi procedee?

Cu ce instrumente?

TEHNICI ŞI INSTRUMENTE DE EVALUARE

TEHNICI

Tehnica răspunsului scurt – se solicită din partea subiectului producerea unui răspuns şi obiectivarea acestuia;

Tehnica alegerii duale – se solicită asocierea unuia sau mai multor enunţuri cu una din componentele unor alternative (da – nu, adevăr – fals, corect – greşit);

Tehnica perechilor – se solicită stabilirea unor corespondenţe între cuvinte, fraze sau alte simboluri dispuse pe două coloane;

Tehnica alegerii multiple – solicită alegerea răspunsului corect dintr-o listă de răspunsuri posibile.

INSTRUMENTE

Ø Teste;

Ø Probe orale;

Ø Probe scrise;

Ø Probe practice;

Ø Grilele de evaluare/autoevaluare;

Ø Scările/scalele de evaluare;

Ø Chestionarul;

Ø Referatul;

Ø Proiectul.

ALGORITMUL DE ELABORARE A ITEMILOR DE EVALUARE

1. Se identifică scopul evaluării;

2. se identifică obiectivele evaluării;

3. se identifică etapa şi tipul de evaluare adecvat acesteia, în funcţie de obiectivele propuse;

4. se identifică conţinutul adecvat obiectivelor de evaluare şi pe cine evaluăm;

5. se selectează metoda, procedeul, tehnica şi instrumentul de evaluare;

6. se identifică normele sau criteriile de evaluare şi „pragul de reuşită”; pragul de reuşită reprezintă ceea ce se consideră a fi nivelul minimal de reuşită a unei sarcini date, fiind definit prin raport la un nivel de performanţă determinat ca acceptabil, la care se consideră că elevul (cel evaluat) a atins un anumit obiectiv de conţinut;

7. se construiesc itemii sau probele.;

8. se reanalizează obiectivele evaluării şi se stabileşte corelaţia dintre itemi, obiective şi indicatori de performanţă;

9. se aplică probele (după ce ele au fost standardizate, în cazul acestei categorii de probe);

10. se analizează rezultatele şi se comunică celor în drept.

REGULILE UNEI EVALUĂRI EFICIENTE

1. Construiţi o imagine pozitivă despre evaluare!

Evaluarea nu trebuie asociată cu eşecul, sancţiunea sau

controlul, ci cu posibilitatea de reflectare asupra rezultatelor, cu formarea unei imagini cât mai corecte despre sine, nu numai cu lipsurile pe care le are, dar mai ales cu calităţile pe care le poate valorifica şi dezvolta de aici încolo. Orice profesor ar trebui să-şi proiecteze evaluarea o dată cu proiectarea conţinutului şi să prezinte ce se aşteaptă de la elevi, ce progrese vor trebui să facă: o probă care este precedată de prezentarea obiectivelor de evaluare se va dovedi mult mai eficientă decât una la care elevul nu ştie la ce să se aştepte. Pentru profesor, evaluarea este un prim instrument ce îi conferă o imagine asupra acţiunii sale.

2. Nu utilizaţi evaluarea pentru alte scopuri decât cele pentru care este ea proiectată!

Ø Evaluarea de orice fel nu trebuie să pedepsească, ci să stimuleze pentru etapa următoare a învăţării! Cel care învaţă trebuie să înţeleagă că evaluarea are scopul de a-l informa obiectiv asupra a ceea ce mai are de învăţat.

Ø Evaluarea trebuie proiectată cu scopul judecării stadiului de dezvoltare a achiziţiilor individului, fiind o parte componentă a procesului de învăţare, chiar dacă este realizată de altcineva decât cel care este implicat în procesul de predare – învăţare.

Ø Nu generalizaţi datele obţinute în urma aplicării unei probe nestandardizate pentru că această generalizare poate produce multe erori de interpretare.

Ø Aplicarea unei probe de evaluare trebuie să respecte regulile sale proprii şi reguli generale de aplicare, care presupun obiectivitate prin uniformitatea aplicării probei.

Ø Interpretarea rezultatelor trebuie înţeleasă ca o parte componentă obligatorie a evaluării, şi ea se face, în funcţie de tipul de evaluare, în faţa celor evaluaţi, rezultatele trebuind să fie cât de repede posibil făcute publice în cazul unei evaluări cerute de o instituţie.

Ø Există o curbă a randamentului fiecărui elev care, în general, se poate stabili pentru anumite perioade. Nu este indicat să facem evaluări care se încheie cu notarea elevilor la începutul sau la sfârşitul unei săptămâni!

Ø Nu este obligatoriu să facem notări pentru orice tip de evaluare şi oricum putem folosi mai multe posibilităţi de apreciere a rezultatelor.

FLUX BOTOŞANI

Pagini

MONITORIZAREA ȘI EVALUAREA ACTIVITĂȚII ȘCOLARE