Prof. Nichita Florica
Şcoala Gimnazială,,Octav Băncilă”Corni
Misterioasele personaje care l-au făcut pe
Alexandru Ioan Cuza domn, au fost implicate în momentele cruciale ale Unirii şi
sunt originari din acelaşi judeţ.Alexandru Ioan Cuza a fost ales domn şi prin
implicarea unor botoşăneni. Patru personaje puţin cunoscute au avut o
contribuţie decisivă la numirea şi alegerea lui Alexandru Ioan Cuza ca domnitor
al Principatelor. Acţiunile lor au fost puţin vizibile dar cruciale pentru prima
unire modernă a Moldovei cu Ţara Românească.În anul 1859 la 24 ianuarie,
Alexandru Ioan Cuza, un fost pârcălab de Galaţi, ajungea domn al Moldovei şi al
Ţării Româneşti fiind ales de divanurile Ad-hoc ale ambelor Principate.
Practic, românii au dat o lecţie de şiretenie şi inteligenţă politică,
speculând o singură omisiune a Marilor Puteri ale Europei.
Deşi erau organizate
alegeri distincte în fiecare Principat nu scria că domnii aleşi trebuiau să fie
diferiţi. Diplomaţii şi intelectualii români au exploatat această scăpare şi au
reuşit să pună Europa în faţa faptului împlinit, Moldova şi Ţara Românească
aveau acelaşi conducător. Au urmat ani de tatonări şi eforturi diplomatice
pentru recunoaşterea acestei realităţi, dar în cele din urmă până şi Imperiul Otoman
s-a împăcat cu Mica Unire.Numeroase personalităţi culturale şi politice ale
vremii au contribuit la înfăptuirea unirii. Numele lor se află şi astăzi în
manualele de istorie şi sunt arhicunoscute, cele mai bune exemple fiind Vasile
Alecsandri sau Mihail Kogălniceanu. Cu toate acestea, o parte din momentele
cheie ale acestui act politic de mare însemnătate, au fost în mâna unor
personaje mai puţin cunoscute. Cei patru misterioşi făuritori ai Unirii sunt
militari, clerici şi diplomaţi şi au în comun un singur lucru: locul de
origine, Botoșani.
Sofronie Miclescu, Mitropolitul Unirii a
fost unul dintre cei mai importanţi reprezentanţi ai clerului românesc de la
jumătatea secolului al XIX-lea. Acest înalt ierarh bisericesc a prezidat Adunarea
Electivă din 5 ianuarie 1859, zi în care Alexandru Ioan Cuza a fost ales domn
în Moldova.Sofronie Miclescu s-a născut în anul 1790 în judeţul Botoşani în
familia marilor boieri ai familiei Miclescu, ce stăpâneau întinse moşii în
zonă. A fost fiul marelui vornic Constantin Miclescu şi al Zoei din neamul
boierilor Vârnav.Cu o puternică origine nobilă Sofronie Miclescu a fost un
erudit şi un mare cărturar încă din tinereţe. Este atras însă de credinţa
ortodoxă şi de traiul mănăstiresc. Devine călugăr la mănăstirea Secu şi apoi la
Neamţ. Datorită meritelor sale dar mai ales a scrierilor şi a activităţii sale
intelectuale ajunge ieromonah în 1824 şi mai apoi episcop de Huşi în 1826. În
1851, după numeroase traduceri, cărţi scrise şi o activitatea deosebită este
ales mitropolit al Moldovei şi al Sucevei. Unul dintre cele mai mari merite ale
mitrpolitului Sofronie Miclescu a fost organizarea şcolilor teologice. Acest
mitropolit cărturar se va remarca însă în anii cruciali ai Unirii Principatelor
Române. Sofronie Miclescu a îndurat
numeroase neplăceri din partea adversarilor Unirii, în special a guvernului
moldovenesc. Totodată alte documente ale vremii arată că Mitropolitul a făcut
faţă la numeroase presiuni, chiar şi din străinătate pentru a reunţa la cauza
unionistă. ,,La 1856, dorinţele poporului romîn, între care punctul de
căpitenie era Unirea, au fost în cel mai viu şi mai puternic apărător. În acest
timp avu a se lupta nu numai cu guvernul provizoriu, dar şi cu streinii care
căutau a oprima dorinţele românilor. Pentru aceasta, el fu ameninţat cu
detronarea din scaunul mitropolitan, însă această ameninţare nu făcu alt decît
a-l întări mai mult în convingerile sale naţionale”, se arăta în Ceaslovul de
la mănăstirea Neamţ din 1874. Fără propaganda unionistă susţinută de mitropolit
în rândul unei populaţii care asculta orbeşte de cler şi mai ales fără
prestaţia sa ca preşedinte al Adunării Elective, alegera lui Cuza ar fi fost în
bună parte zădărnicită.
,,Moş Pisoi”, omul care l-a făcut pe Cuza
domn, un alt om crucial în alegerea lui Cuza ca domn al Moldovei la 5 ianuarie
1859 este mai puţin cunoscutul Nicolae Pisoski. Militar de carieră, colonelul
Pisoski s-a născut la Botoşani dintr-o familie boierească cu origini poloneze.
A fost un fel de gardă de corp a domnitorului aproape toată viaţa acestuia.
Puţini ştiu însă de rolul crucial jucat de Pisoski în alegerea lui Cuza şi în
problema Unirii. În primul rând a fost omul care a conspirat la alegerea lui
Cuza în ambele Principate alături de Sofronie Miclescu şi alţi unionişti de
seamă. „În seara de 3-4 ianuarie, pe când şedeam la masă în Iaşi, au venit la
noi câţiva amici, printre care şi fratele său de arme, colonelul Pisoski, ca
să-l roage să vie negreşit după masă la «Elefant», o sală de adunare, unde şedea
Costache Rolla, căci aşa s-au hotărât naţionaliştii ca să se lege cu toţii în
acea seară asupra persoanei de susţinut la domnie. Cuza, cu toate rugăminţile
amicilor săi, n-a voit să se ducă, deşi eu am insistat pe lângă dânsul, şi le-a
spus: «Faceţi voi ce credeţi, căci pe oricine veţi alege dintre ai noştri, eu
aprob şi semnez cu amândouă mâinile, numai Mihalache sau Grigore Sturza să nu
fie!». Şi a plecat la teatru“, îşi amintea Elena Cuza despre seara de dinaintea
alegerii lui Cuza. Pe 3 ianuarie în Marea Adunare electivă a Moldovei, adunată
în ,,Sala Elefant„ a fostului Muzeu de Istorie Naturală din Iaşi, Partida
Naţională deţinea controlul. Însă era divizată, fiind nominalizaţi printre
alţii şi Alecsandri sau Costache Negri. În timp ce Partida Naţională se certa,
într-un moment critic, pe nominalizări, Pisoski i-a cerut lui Lascăr Rosetti să
închidă uşile cu cheia. A scos sabia din teacă şi l-a nominalizat pe Cuza.
Jumătate dintre membrii Partidei Naţionale ezitau. În acel moment Pisoski şi-a
impus nominalizarea în felul său „Firea sa fiind a unui om de acţiune, i-a
somat cu arma pe cei prezenţi să-i accepte propunerea ca domn al Moldovei a lui
Alexandru Ioan Cuza. Nu mai era altă opţiune pentru ei“, scria, în numărul 6 al
Revistei „Hierasus“ din 1986, regretatul istoric botoşănean Ionel Bejenaru. Se
spune că le-ar fi transmis tranşat tuturor membrilor. „Dacă nu-l alegeţi pe
Cuza domn, eu vă tai pe toţi aici!”. Cuza a fost ales domn în unanimitate de
Partida Naţională, iar mitropolitul Sofronie înţelegând bine momentul a
ratificat imediat alegerea şi a închis şi şedinţa pentru a nu mai lăsa loc de
schimbări sau răzgândiri. Pisoski l-a urmat apoi pe Cuza în toată cariera sa
politică şi chiar în exil.
Un
alt militar care i-a stat mereu alături domnitorului Alexandru Ioan Cuza, a
fost generalul Savel Manu. Acesta a fost şeful armatei în perioada domniei lui
Cuza şi era născut la fel ca Pisoski şi Sofronie Miclescu tot la Botoşani, în
satul Cucorăni.
Unul dintre cei mai importanţi oameni în
obţinerea unirii a fost ambasadorul Theodor Callimachi, un alt apropiat al
domnitorului Alexandru Ioan Cuza. Acesta s-a născut anul 1836, la conacul
tatălui său Alexandru Callimachi de la Stânceşti, judeţul Botoşani, într-o
familie de mari boieri de origine românească, care au dat numeroşi domnitori
dar şi un mitropolit. Theodor Callimachi era un om cu o vastă cultură urmând studiile
la Paris, loc în care ia legătura cu unioniştii.„Era un om cu o cultură
deosebită.Avea o inteligenţă remarcabilă. A primit o educaţie deosebită din
partea surorii sale vitrege şi apoi a fost trimis pe cheltuiala ei la Paris să
înveţe.Aici şi-a definitivat crezul politic şi naţional“. Theodor Callimachi
era vărul lui Cuza şi lui i-a fost încredinţată delicata misiune de a obţine
din partea Marilor Puteri recunoaşterea alegerii lui Cuza în ambele Principate
şi implicit Unirea. Era omul trimis să rezolve o misiune aproape imposibilă şi
asta în condiţiile în care Austria sau Imperiul Otoman se opuneau vehement. Theodor Callimachi, prin calităţile sale
excepţionale a reuşit imposibilul, a reuşit să convingă Marile Puteri să
recunoască Unirea.A urmat apoi victoria finală. Tânărul diplomat, l-a convins
inclusiv pe sultan să dea firmanul de numire lui Alexandru Ioan Cuza şi să
recunoască Unirea necondiţionat. Toţi aceşti oameni care au contribuit decisiv
la Unirea Principatelor şi alegerea lui Alexandru Ioan Cuza aveau în comun
dorinţa de unificare, o vastă cultură, curaj dar şi o origine comună.
Bibliografie
Bejenaru, Ionel, Dicționarul botoșănenilor, Iași, Editura Moldova, 1994
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu