Etajarea vegetației în versuri eminesciene

 

           

            Natura apare în majoritatea poeziilor lui Eminescu. Motivele vegetale cât și cele faunistice se bucură de o atenție specială din partea autorului.

              Un exemplu sugestiv ar fi poezia ,,Călin(file din poveste), creație în care, utilizând un limbaj deosebit de expresiv,a sugerat cititorilor etajarea vegetației.

              Pașii lui Eminescu prin pădurea etajată sugerează, pentru început, etajul stejarului (150-500 m):

,,De treci codrii de aramă”, culoarea frunzei fiind arămie, apoi ,,de departe vezi albind/Șauzi mândra glăsuire a pădurii de argint”, urmează etajul superior stejarului, fagul, (500-1200m). Acest etaj al fagului este sugerat de metaforele ,,pădurii de argint”, coaja copacului având culoarea argintului , respectiv de ,,mândra glăsuire” – arborii sunt drepți, înalți, parcă mândri de ținuta lor superioară.

              Mai departe, prin versurile,,acolo lângă izvoară/iarba pare de omăt/Flori albastre tremur ude în văzduhul tămîiet”, ne duce cu gîndul la etajul superior fagului, coniferele, (1200-1800m), undede obicei râurile își au izvoarele ,,acolo lângă izvoară”. Condensarea de la nivelul solului face ca iarba să pară ,,de omăt” , iar florile albastre sunt ude ,,tremur ude”.Totodată rășina brazilor răspândește miros de tămâie , (,,văzduhul tămâiet”).

              Pădurea lui Eminescu este vie, dumbrava, codrul și lunca la fel. Viața silvatică  pulsează prin arbori : ,,Pare că și trunchii  vecnici poartă suflete sub coajă…”Arborii îi sunt prieteni cărora li se destăinuie și îl înțeleg.

Prof. Cîmpanu Monica

Școala Gimnazială Gheorghe Coman, BRĂEȘTI