Datini specifice locului

Prof. înv. primar.Obroceanu Constantin

Înv. Nechita Gheorghe - Radu

Şcoala cu clasele I – VIII "Octav Băncilă"

 Com. Corni, Jud. Botoşani

            Moto:

        „ Moştenim din bătrâni atâtea comori

           Şi-i păcat să le pierdem sub zare

Că-s eterne acestea prin ani trecători

Cum eternă-i prin valuri o mare .”

                                                 Mircea Juncănaru ( poet botoşănean)

        Satul Corni, reşedinţă a comunei Corni, este aşezat în extremitatea vestică a judeţului Botoşani, pe partea stângă a râului Siret, în cursul său mijlociu, la o distanţă de 20 km. sud- vest de municipiul Botoşani, într-un ţinut deluros cu altitudine redusă, în cea mai mare parte în jur de300 m.

Iată cum începe „Monografia satului Corni”, întocmită în anul 1957 de către învăţătorii Petru Babii şi Ilie Daniliuc:

„Călătorului care merge cu trenul de la Botoşani la Vereşti, după ce trece podul peste Siret în apropierea satului Huţani i se desfăşoară în stânga, adică spre sud-est , culmile dealurilor care se ţin lanţ spre târgul Fălticenilor, iar în faţă şesul larg al Siretului cu satele Corocăieşti, Bursuceni şi hăt în zare, spre răsărit, un sat mare asemănător unei uriaşe livezi de pomi răsfrântă sus, pe povârnişul unui platou. Acesta este satul Corni.”

Toponimul „Corni” vine de la arbustul „corn” (cornus mas) care predomina printre esenţele ce alcătuiau pădurea de pe actualul teritoriu al satului. Conform legendei satului Silişte, locuitorii care au scăpat atacului şi incendiului provocat de tătari s-au refugiat după Dealul Crucii, într-o poiană din pădurea de corni, unde exista un schit care mai târziu s-a transformat într-o mănăstire de călugări. Noul sat şi-a luat numele de Corni şi şi-a extins vatra de locuire prin defrişarea pădurii de corni.

 Cel mai vechi document (cunoscut) despre satul Corni, actul de atestare documentară este cartea dată de Ştefan cel Mare şi Sfânt, domn al Moldovei (1457-1504) care reprezintă un act de vânzare a satului de pe Siret - Vlădeni  cu mori cu tot, pentru 350 zloţi tătăreşti din 1489 (6997), martie, 14, Suceava. Am prezentat aceste date privind istoricul satului nostru pentru a putea percepe mai bine zona etnografică în care ne aflăm - microzona Corni - Vorona - Tudora, aflată în sud-vestul zonei etnografice a Botoşaniului, la interferenţa dintre specificul bucovinean şi cel al văii Siretului şi Moldovei.

Ţinutul Botoşanilor, considerat mult timp o pată albă pe harta etnografică a României, dezvăluie cercetătorului atent şi tenace o cu totul altă realitate: aceea a existenţei unor coordonate ce creionează o interesantă zonă etnografică în nord estul ţării între Siret şi Prut. Aceasta este zona etnografică a Botoşanilor cu un specific bine definit în toate genurile creaţiei populare tradiţionale (arhitectură, port popular, ceramică, interior popular, obiceiuri). O cunoaştere amănunţită a zonei evidenţiază în mod firesc delimitarea unor microzone în care pot fi sesizate cu mai multă uşurinţă anumite realităţi aparţinând civilizaţiei tradiţionale româneşti. Aşa este cazul microzonei Corni – Vorona – Tudora, aflată în nord-vestul  zonei etnografice a Botoşanilor.

Ca majoritatea aşezărilor botoşănene şi satul Corni se înscrie cu o bogată creaţie folclorică, purtând amprentele tradiţiei în cultura materială şi spirituală ce s-a născut şi s-a dezvoltat aici.

Satul Corni se înscrie cu o bogată creaţie folclorică în care se oglindesc toate momentele vieţii, cu bucuriile şi tristeţile acesteia, completată de manifestările şi obiceiurile de Crăciun şi Anul Nou, de căsătorie, de botez şi de moarte.

La Corni, instituţia culturală se organizează în anul1927, când a luat fiinţă Căminul Cultural, care a supravieţuit, cu mici întreruperi, până în zilele noastre.

Atât la nivelul Căminului Cultural cât şi la nivelul Şcolii Corni, au funcţionat şi funcţionează formaţii artistice care au dus renumele satului nostru pe plan naţional şi chiar internaţional, prin participări la diferite festivaluri şi concursuri, de folclor la care au fost invitate.

Creatorii acestei interesante culturi spirituale au zămislit şi transmis din generaţie în generaţie aceste obiceiuri de o mare frumuseţe, autenticitate şi varietate printr-un repertoriu original, care nu a suferit nici o influenţă străină. Acest lucru s-a întâmplat datorită unor dascăli inimoşi cu mare dragoste faţă de aceste valori inestimabile, care au ştiut să conserve şi să păstreze aceste obiceiuri nealterate. Învăţătorii Nechita Radu, Nechita Adriana şi Vasiliu Alexandru  organizează în cadrul şcolii ansambluri folclorice şi ansambluri  de datini şi obiceiuri de iarnă. Aceste formaţii au participat şi obţinut diplome şi premii la toate festivalurile  folclorice organizate în judeţ şi în afara judeţului.

           Cele mai frumoase obiceiuri ale locului, cu o mare încărcătură emoţională, rămân totuși obiceiurile de Crăciun şi de Anul Nou. Atmosfera specifică acestor sărbători începe cu peste trei săptămâni înainte, de Ziua Sfântului Andrei, la 30 noiembrie cu şezătorile, organizate la nivelul şcolii şi la nivelul Căminului Cultural. Aici” se pun la cale” acțiunile care se vor desfășura de Crăciun și Anul Nou. S-au organizat şi se organizează astfel de şezători care aduc în contemporaneitate pentru a nu fi pierdute, anumite activităţi legate de tradiţiile locului cum ar fi: ţesutul, torsul, împletitul, cusutul cu motive populare, cunoaşterea obiectelor din vechime: furca, războiul de ţesut, suveica, vârtelniţa etc. Toate acestea îmbinate cu cântecele locului, cu povestiri, snoave, ghicitori, fac din acest gen de activitate inseparabilă a educaţiei pentru valorile înaintaşilor noştri. (unele dintre ele au fost filmate pentru diferite documentare și difuzate pe posturi de televiziune ,iar despre altele s-au scris numai cuvinte de laudă in presa vremii)

 Încă de la începutul Postului Crăciunului, tinerii şi copii din sat, potrivit tradiţiei, împacă lăutarii, stabilesc rolurile pe care le vor avea în cadrul alaiului ce va colinda casele gospodarilor în perioada sărbătorilor şi încep repetiţiile.

În Ajunul Crăciunului începe „colindatul”, obicei din vremuri îndepărtate. Cu colinda umblă copiii, tinerii, adulţii.

În prima seară de Crăciun se umblă cu „Hoiranul”, un colind de origine slavă, colind care este cântat de tinerii care vor forma alaiul la Jocurile de Crăciun şi Anul Nou.

Alt obicei în a doua zi a Crăciunului este „Colindatul cu Steaua”, când copii umblă din casă în casă îmbrăcaţi în costume naţionale , cântând cântecul Stelei care vesteşte Naşterea Domnului Iisus Hristos.

Urmează apoi Ajunul Anului Nou, când, în centru satului se strâng toţi tinerii care participă la joc: mascaţi, „turci, urşi”.

   Specifice locului sunt „Jocul urşilor” şi „Alinierea” . Evoluţia urşilor aminteşte oamenilor faptul că aceştia au reuşit să îmblânzească natura, că au devenit atotputernici, reuşind să-l supună şi pe stăpânul de temut al pădurilor – ursul. Costumul urşilor şi ursarilor este confecţionat din floare de stuf, împodobit cu mărgele, panglici colorate şi oglinzi. Acestea sunt confecţionate de  meşteri locali şi după părerea noastră sunt unele dintre cele mai frumoase din zona Moldovei şi chiar din ţară. Jocul urşilor este dinamic, antrenant, ursarul conducându-l cu multă energie. Strigăturile acestuia sunt marcate de bătăi de tobă. Punctul culminant al jocului îl constituie moartea acestuia. Acesta reprezintă de fapt momentul în care omul învinge natura. În final, „ţiganca” rosteşte descântece şi reuşeşte să-l aducă la viaţă pe urs. El poate evolua în continuare liniştit ascultând îndemnurile ursarului. Acest moment evidenţiază faptul că ideea morţii şi învierii a stat la originea măştilor de An Nou la români.

Jocul „Alinierea” este jucat de tineri îmbrăcaţi în costume formate din nasturi metalici cusuţi pe curele, bluze roşii, iar pe cap – chipiuri împodobite cu mărgele, oglinzi , papioane. Jocul este „viguros”, executând diferite figuri care ilustrează finalul anului şi începutul unui nou an.

După prezentarea spectacolului în centrul comunei, jocul începe să umble pe uliţele satului până în seara zilei de 1 Ianuarie, când în una din intersecţiile principale ale satului se organizează ceremonialul de încheiere, pe care localnicii îl numesc „tăierea spinului”.

Datorită unicităţii lor, urşii din satul nostru au fost filmaţi şi prezentaţi pe posturile naţionale TV. În nenumărate rânduri.

În cadrul comunei noastre se organizează o dată la doi ani Festivalul de Datini şi Obiceiuri de iarnă „Vremea Colindelor”, cu participarea formaţiilor din întreaga ţară. Acest eveniment cultural are loc a treia zi de Crăciun.

Nu întâmplător am ales ca disciplină opţională „Datini şi obiceiuri locale”, ci din considerentul ca aceste frumoase obiceiuri să fie transmise din generaţie în generaţie, deoarece ele reprezintă ceea ce are poporul român mai frumos.

Fotografii cu aspecte din datinile şi obiceiurile de Crăciun şi Anul Nou  din satul nostru, au fost prinse şi în albumul fotografului Ozolin Duşa - „Botoşanii din inimă”, album care a participat la expoziţii din ţară şi din străinătate.

Tradiţia nu are numai latura statică ci şi una dinamică care duce, prin prefacere şi înnoire la purificare şi perfecţionare.

Multe din datinile strămoşeşti de Crăciun şi de Anul Nou s-au pierdut ori sunt pe cale de a se pierde. Din fericire, în comuna noastră, datorită implicării şcolii şi căminului cultural, ele se păstrează încă vii şi bogate, vorbindu-ne în limbajul minunat al poeziei şi spectacolului feeric de o civilizaţie străveche, mitică, a neamului nostru.

Din dragoste pentru trecutul nostru, pentru originea noastră daco-romană, dintr-un profund sentiment de îndatorire faţă de tradiţia noastră creştină, trebuie să păstrăm cu sfinţenie aceste datini şi obiceiuri pentru a dovedi că suntem buni români, ştiut  fiind că, aşa cum spunea Alecu Russo, „datinile, povestirile, muzica şi poezia sunt arhivele popoarelor, iar cu ele se poate reconstitui trecutul lor îndepărtat” .

Nu poate fi datorie românească mai vrednică de a fi îndeplinită şi nu e osteneală mai de folos decât să atragem cât mai mulţi tineri la cunoaşterea şi practicarea acestor creaţii spirituale de adâncă simţire românească, pentru a le duce mai departe ca pe o zestre de mare preţ a neamului nostru.        

Bibliografie:

Dr. etnografie şi folclor  Paveliuc – Olaru Angela :   „Zona etnografică Botoşani” Editura Sport – turism, 1983

Prof. Cojocariu Constantin: „Comuna Corni – Elemente de istorie şi geografie locală” Editura „Axa” Botoşani - 2000