Prevenirea abandonului şcolar în sistemul educaţional

              

                    Învațător Nistor Andra

               Succesul şi insuccesul şcolar (reuşita şi nereuşita) sunt laturi complementare polare(pozitive-negative)ale unuia şi aceluiaşi fenomen-’’rezultatul’’activităţii.Abordarea procesului de învăţământ prin prisma eficienţei sale face necesară definirea acestor două concepte:succes-insucces şcolar.

                Insuccesul şcolar exprimă un randament dificitar al învăţăturii şi se manifestă sub două aspecte:rămânerea în urmă la învăţătură sau retardul şcolar şi eşecul şcolar care se manifestă la rândul lui sub două forme:abandonul şi repetenţia. Rămânerea în urmă la învăţătură este determinată de dificultăţi temporare de a face faţă obligaţiilor şcolare sau de refuzul de a învăţa. Rămânerea în urmă la învăţătură ce poate fi episodică(lacunele cuprind o singură temă sau un capitol dintr-o disciplină de învăţământ), la nivelul unui semestru, lacunele privesc o serie de teme sau capitole dintr-o disciplină,iar insuficienţele se manifestă prin nepriceperea de a folosi raţional operaţiile mentale sau persistentă unde lacunele se înregistreză la majoritatea disciplinelor,ritmul de învăţare al elevului este scăzut.

PERSONALITĂŢI DIN CORNII BOTOŞANILOR

                                              

            Localitatea în care trăim, fie cea de baştină sau cea de adopţie, reprezintă pentru fiecare dintre noi un leagăn mirific, un spaţiu încărcat de sacralitate, de viaţă autentică şi de amintiri de neuitat. Destinul ei istoric se uneşte cu cel al comunităţii şi generează în mod firesc trăiri intense, emoţie, nostalgie şi multă recunoştinţă. Din această perspectivă (civic-patriotică) este vorba de un ataşament de suflet faţă de istoria, valorile, tradiţiile şi oamenii locului.

            Prin geneză şi destin, omul ca fiinţă terestră, se naşte, trăieşte cu intensitate sau nu, pentru el însuşi cât şi pentru cei din preajmă şi de pretutindeni, după care pleacă la cele veşnice. În urma sa, rămân doar faptele şi  opera.

            La configurarea unor elemente de cultură şi civilizaţie locală statornice, parte a patriotismului regional  şi naţional, o contribuţie importantă şi-a adus-o şcoala şi slujitorii ei, biserica şi clericii ei, familia, administraţia şi comunitatea locală.

FUTURISMUL

 Ciprian Manolache - 

        Numele acestui curent vine din italianul “future” (“viitor”). În cotidianul parizian “Le Figaro” apărea, la 20 februarie 1909, “Manifestul futurismului”, publicat puțin după aceea de revista milaneză “Poesia” și în fine declamat de autorul său, poetul italian Filippo Tommaso Marinetti, pe scena teatrului Alfieri la Torino.

         Tonul este agresiv, conținutul “scandalos”, toate valorile consacrate, ideile acceptate pînă atunci sînt sistematic atacate ori luate ăn derîdere, însă manifestul devine mai cu seamă un imn întru viața modernă, întru civilizația mașinistă. S-a proclamat aici că trebuie “distruse muzeele, bibliotecile și academiile, oricare ar fi ele”, că “un automobil de curse este mai frumos decît Victoria din Samotrake”, că “războiul este singura igienă a lumii”, că literatura trebuie “să exalte pălmuirea și loviturile cu pumnul” și că arta “nu poate însemna decît violență, cruzime și nedreptate”.

           Ceva mai tîrziu, după publicarea acestui manifest, Marinetti face cunoștință cu pictorii Boccioni, Carra și Russolo care viețuiau la Milano; împreună cu mai mulți alți artiști, între care Severini, ei publică la 11 februarie 1920 “Manifestul pictorilor futuriști”; apoi, la 11 aprilie, Balla, Boccioni, Carra și Russolo semnează “Manifestul tehnic al picturii futuriste”. Un număr de alte manifestări, însoțite de “reprezentații futuriste”, conferințe, expoziții, concerte de muzică futuristă, serate, editări de opere polemice, pamfletare, foi de propagandă, etc. vor jalona tumultoasa viață a grupului pînă în 1915, cînd Italia intră în război. Toate domeniile de activitate intelectuală și artistică, și chiar existența de zi cu zi, sînt raporate la muzica, fotografie, literatură, sculptură, arhitectură, teatru, la disprețuirea femeii și la desfrîu. Două reviste îi susțin – nu fără discuții intestine și polemice – pe futuriști: “Voce” și “Lacerba”.

            Apariția la Paris a Manifestului, urmată de trei ani mai tîrziu de prima expoziție futuristă – galeria “Bernheim Tinăr” – era o operațiune tactică, ea a avut un impact slab asupra artiștilor și intelectualilor parizieni, ce nu-i luau în serios pe futuriști, dar i-a insuflețit pe italieni. Italia era la acea vreme întoarsă aproape complet spre trecut, nu luase parte cîtuși de puțin la revoluțiile artistice recente, deci somnolența ei provincială nu fusese nicicum tulburată. Diverse acțiuni ale futuriștilor, de regulă fierbinți și agresive, aveau să o trezească și să o facă să intre, din 1910 pînă în 1914, în rîndul marilor curente internaționale.

           Pentru futuriști, viața modernă este noul resort al artei stimulate prin dezvoltarea mașinismului și prin cuceririle științei. Odată ce trecutul e mort, temele ce trebuie să- insprie pe artiști vor experimenta “învolburata noastră viață de oțel, de orgoliu, de febră și de viteză”, orașul (Milano, capitala industrială a Italiei, în plină dezvoltare), spectacolele străzii, vuietul sau aglomerația, violența șocantă a reclamelor luminoase, gările, răsufletul și fumul greu al trenurilor, mașinăriile, automobilul și viteza.

             Începând din 1914, futuriștii ferm intervenționiști proslăvesc războiul, uriașa-i eliberare de forțe, dinanismul lui....

             “Noi îl așezăm pe spectator în centrul tabloului”, declară Boccioni. Procedeele futuriștilor sînt din păcate departe de intențiile lor; dacă prietenii lui Marinetti se dovedesc, cel puțin prin atitudini sau declarații, cu mult avansați față de epoca lor, punînd în discuție, cu luciditate, structurile artistice și politice, operele lor rămîn destul de convenționale. Pe deasupra, ele există adesea în formă de ciornă ori de schiță.

               Noua mișcare se dorește aptă de a crea în artă o nouă dimensiune, prin reprezentarea simultană a mai multor momente ale aceleiași acțiuni. Pentru Boccioni, “sculptura futuristă poate astăzi în sfîrșit să modeleze atmosfera ce înconjoară lucrurile”.

                 Un curent futurist rus se semnalează în 1912, prin publicarea unui manifest de o rară violență – “Palma pe gustul publicului” – lansat de Malakovski și de David Burliuk, dar semnat bunăoară și de reprezentanții poeziei ZAUM (literal : “dincolo de intelect”). “Futuriștii ruși, scria Elsa Triolet, erau VIITORIENI nu doar pentru că ei căutau o artă nouă, ci pentru că imaginau omul așa cum va fi în viitor, unde se vor fi uitat pînă și chemările tarelor și mizeriilor noastre”. În 1914, F.T. Marinetti va întreprinde o călătorie triumfală în Rusia.

                   Mesajul autentic al grupării se sprijinea pe formula : arta este acțiune. Și acțiunea coroborată cu viața prezentă însemna deja o idee novatoare. Operele futuriste exprimă, adesea prin mijloace împrumutate de la diferite mișcări ( a se vedea cubismul ), “stări de suflet plastice”, însă încărcate de un potențial de modernitate, viteză mașinism, violență a maselor, exaltare a războiului.

                  Ca mișcare de avangardă ( G. Călinescu stabilea chiar înrudiri cu dadaismul ), futurismul a introdus noi termeni lingvistici : “passatismo” – desemnînd legătura ce trebuia ruptă cu trecutul conservator și “modernolatria” – ca mitologie a modernității dinamizate. Eroul preconizat de futuriști se revendică din Supraomul de care vorbea Nietzsche, un fel de stăpîn absolut al înălțimilor, nu neapărat spirituale ( aviator sau cosmonaut ).  Îl va “construi” Marinetti în romanul “Matafaka Futuristul”, scriere acuzată de impudoare, pentru care autorul va fi trimis în judecată.

                    VIVERE PERICOLOSAMENTE (“A trăi primejdios”) este un imperativ al mișcării, enunțat în incipitul Manifestului, Sintagma anunța de fapt un prim obiectiv al poeticii futuriste care chema la cultivarea în poezie a temerarității, a curajului și răzvrătirii.

                   “Nu mai există altă frumusețe decît aceea a luptei”, se proclamă la punctul 7 al aceluiași Manifest. Se solicită operei agresivitate, viteză, asalt violent împotriva forțelor necunoscute, pentru a fi supuse de către om.

                     Ființa umană necesită realmente, potrivit adepților curentului, cunoașterea propriei mecanizări, tehnicizări. Trebuie utilizat versul liber, ca metodă de descătușare a cuvintelor (“parole  in liberta”). Sintaxa va trebui nimicită, ordonarea substantivelor se va face la întîmplare, iar adjectivul, adverbul – considerat balast - și punctuația vor fi abolite.  Verbul trebuie folosit la infinitiv pentru a elasticiza substantivul ce va fi urmat, în absența conjuncției, de un dublu ( de exemplu : “femie-golf”, “om-torpilor”, “ușă-robinet” etc.).

                    “Poezia se constituie prin lanțuri de analogii, prin plase de imagini enigmatice, de metafore abstruse. Orchestrarea acestora trebuie făcută păstrîndu-se un maximum de dezordine posibilă”, spunea N. Balotă.

               În literatură, eul – adică logica, psihologia, va fi substituit de materie, de intuiție esențială. Înțelepciunea și inteligența, prejudecăți obsesiv-umane care conduc la rațiunea rece, vor trebui nemijlocit înlăturate. După Marinetti, din solemnitate, frumos și sublim ( deci, din estetică ) nu se poate constitui o literatură. Numai forța instituției  se dovedește o placă turnată între structura umană și metalul motoarelor. Omul nu se va putea elibera de ideea morții decît depășindu-și regnul animal și trecînd la regnul mecanic (“omul mecanic cu piese de schimb” din “Manifestul tehnic al literaturii futuriste”).

                Alte inovații în stil tehniciat  vor fi resimțite în deplasta “cronică” de război ZANG TUMB TUMB din 1914, dar Marinetti își va pierde pe rînd adepții atunci se va pune în slujba lui Mussolini și a fascismului italian.

                 Deși a condus la modificări fundamentale în artă, mișcarea futuristă a rămas totuși irelevantă pe plan poetic, însă un mare merit i se cuvine: acela că “i-a învățat pe poeți să se exprime mai liber” (G.Călinescu).

Excursia didactică

Prof. înv. primar Mititelu Georgeana Cristina

Şcoala Gimnazială „Ion Creangă”- Tg. Frumos - Iaşi

Excursia este una din activităţile extraşcolare frecvent folosită pentru cunoaşterea trecutului local, naţional şi chiar a unor zone de pe diverse meridiane ale globului pe bază de experienţă directă.

Deosebit de eficace, excursia  se poate organiza în toate localităţile ţării, pentru că nu există palmă de pământ românesc care să nu aibă mărturii ale trecutului dintre cele mai semnificative.

Excursia, temeinic organizată şi pregătită, creează o atmosferă deosebit de favorabilă instrucţiei, educaţiei, formării complete a personalităţii elevului.

EVALUAREA ÎN ÎNVĂŢĂMÂNTUL PRIMAR

Prof. înv. primar Mititelu Georgeana Cristina

    Şcoala Gimnazială „Ion Creangă”- Tg. Frumos - Iaşi

Misiunea noastră ca dascăli este de a pregăti elevul pentru „a fi” şi „a deveni”, pentru autonomie, pentru autoeducaţie şi autoevaluare.

În condiţiile învăţământului românesc de astăzi, se impune o altă manieră de abordare a evaluării rezultatelor şcolare, un model de proiectare / realizare a procesului integrat de predare – învăţare – evaluare mai eficient, centrat, cu adevărat, pe elev. Activităţile de evaluare trebuie proiectate din perspectiva nevoilor de formare ale celui educat. Este necesar ca evaluarea să fie centrată pe aspectele ei formative, astfel încât să cultive şi să susţină interesul elevilor pentru studiu, să-i îndrume în activitatea de învăţare.

Învăţătorul trebuie să stăpânească toate metodele şi instrumentele de evaluare, şi să le aplice în funcţie de particularităţile clasei de elevi. Utilizarea eficientă a strategiilor, metodelor şi instrumentelor de evaluare va pune în valoare aspectul creativităţii, al gândirii critice, al manifestării individuale, proprii fiecărui elev, rezultatul final vizat fiind formarea, la nivelul individului, a culturii generale, formarea de abilităţi, atitudini, competenţe, priceperi şi deprinderi necesare integrării sociale a acestuia.

ABORDAREA DE TIP INTEGRAT - DIMENSIUNE A ÎNVĂȚĂRII

Prof. înv. primar Mititelu Georgeana Cristina

Şcoala Gimnazială „Ion Creangă”- Tg. Frumos - Iaşi

          Cel mai puternic argument pentru integrarea   disciplinelor este însuși faptul

că viața nu este împărțită pe discipline.

                                                            (J. Moffett)

                                                                                                                                              

Necesitatea abordării de tip integrat

                Schimbǎrile produse în cadrul societǎţii la trecerea în noul mileniu au generat modificări şi în domeniul educaţiei, care nu putea sǎ rǎmânǎ pasivǎ la provocǎrile lansate în toate sferele existenţiale.

                Având în vedere că problemele concrete de viaţă pe care trebuie sǎ le rezolvǎm în fiecare zi au un caracter integrat, soluţionarea lor, indiferent că acestea au un grad mai mic sau mai mare de complexitate, implică apelul la cunoştinţe, deprinderi, competenţe care nu pot fi încadrate în cadrul strict delimitat al unui obiect de studiu sau altul.

Sistemele educaţionale contemporane fac posibilǎ definirea unor noi paradigme acordându-se o atenţie crescândǎ modelelor de abordare a instruirii. Astfel, se realizeazǎ o trecere de la modelul monodisciplinar ca generator al unei instruiri segmentate, pe compartimente distincte, disjuncte, în care transferul este favorizat de operarea cu structuri foarte clar delimitate situate în interiorul „teritoriilor” disciplinare, la modele de tip transdisciplinar/integrat a predǎrii-învǎţǎrii-evaluǎrii.

              A face faţă solicitărilor şi provocărilor lumii contemporane înseamnă a face transferuri rapide şi eficiente între diversele „sertare” disciplinare, a colecta, a sintetiza şi a pune la lucru împreună cunoştinţe, deprinderi şi competenţe dobândite prin studierea diverselor discipline.

             Abordarea de tip disciplinar pune în prim-plan rigurozitatea şi caracterul academic al achiziţiilor educaţiei, abordarea integrată a curriculum-ului pornește de la problemele semnificative ale lumii reale şi de la nevoile de învăţare ale elevilor în contextul lumii de azi.

             Abordarea integrată a curriculum-ului propune apropierea şcolii de viaţa reală, astfel încât copiii să poată veni în şcoală „cu lumea lor cu tot”. Accentul se pune pe formarea unor competenţe, atitudini şi valori transversale şi transferabile, utile pentru dezvoltarea personală şi socială a elevilor.

               O învăţare dincolo de discipline, de rigiditatea canoanelor academice tradiţionale, poate fi mai profitabilă din perspectiva nevoilor omului contemporan.

                     Din punct de vedere curricular, integrarea înseamnă organizarea, punerea în relaţie a disciplinelor şcolare, cu scopul de a evita izolarea lor tradiţională; integrarea mai înseamnă şi „procesul şi rezultatul procesului prin care elevul interpretează materia care îi este transmisă pornind de la experienţa sa de viaţă şi de la cunoştinţele pe care deja şi le-a însuşit”.

                         Abordarea integrată se referă la o anumită modalitate de tratare, de organizare şi planificare a instruirii care produce o interrelaţionare a disciplinelor sau a obiectelor de studiu, astfel încât vine în întâmpinarea nevoilor de dezvoltare ale elevilor, ajută la crearea de conexiuni între ceea ce învaţă elevii şi experienţele lor prezente şi trecute.

              Cu toate că integrarea a adus la un oarecare consens specialiștii,mai ales în privința ideii că integrarea reprezintă o alternativă viabilă de complementarizare a disciplinarității,nu înseamnă că demersul integrator este lipsit de diferențe și limite.

  Limite ale abordării integrate

·         pregătirea profesorilor pentru a preda în acestă manieră:profesorii din România au o pregătire inițială predominant disciplinară,în funcție de specializarea de pe diploma de licență;un remediu în acest sens poate aduce noua Legea Educației Naționale,care introduce masteratul didactic;

·         imposibilitatea aprofundării de către elevi a cunoașterii științifice specializate;

·         lipsa de tradiție pedagogică a integrării;

·         opoziția latentă sau activă a cadrelor didactice privind tendința integratoare.

,,Drăgaica”-sărbătoarea luminii și a soarelui în Muntenia

prof.Gianina Mehedintu ,Sc. Gim. Nr 3 PALANCA,Giurgiu

Obicei vechi, astăzi aproape dispărut, Drăgaica este cea care protejează holdele, dă rod femeilor, dă semnul că e timpul secerişului. Fetele în prag de măritiş o aleg pe cea mai frumoasă şi pornesc spre câmp, cu voioşie, îndeplinind ritualul de leac. Drăgaica a fost, la origini, o divinitate agrară, spune etnograful Muzeului Judeţean Olt, Claudia Balaş.

Cunoscută sub acest nume în Oltenia, Muntenia, Dobrogea , sudul şi centrul Moldovei, sau ca Sânziana în Banat, Transilvania, Maramureş şi Bucovina, este cea care „se naşte la 9 martie, ziua morţii Babei Dochia, şi creşte şi se maturizează miraculos până la 24 iunie, ziua solstiţiului de vară în calendarul Gregorian, când înfloreşte planta ce-i poartă numele, Drăgaica sau Sânziana“, spune etnograful, amintind că este aceeaşi cu Diana şi Iuno la romani, sau Hera şi Artemis la greci. La români, astăzi, ca şi în cazul altor sărbători, se suprapune cu una religioasă, deosebit de importantă şi ea: Naşterea Sf. Ioan Botezătorul.

„Fata care a întruchipat Drăgaica nu se poate mărita decât după trei ani“ În vechime, de Drăgaică era mare sărbătoare-n sat. Fetele aflate în pragul măritişului o alegeau pe cea mai frumoasă dintre ele, care avea s-o întruchipeze pe Drăgaică. Obiceiul este, pentru prima dată, descris de Dimitrie Cantemir, care nota:

,,În acea vreme a anului când încep să se coacă semănăturile, toate fetele ţăranilor din satele învecinate se adună şi o alaeg pe cea mai frumoasă dintre ele, căreia îi dau numele de Drăgaica. O petrec pe ogoare cu mare alai, o gătesc cu o cunună împletită cu spice şi cu multe basmale colorate şi-i pun în mâini cheile de la jitniţe. Drăgaica aceasta, împodobită în acest chip, se întoarce de la câmp spre casă cu mâinile întinse şi cu basmalele fluturând în vânt, de parcă ar zbura, şi cutreieră toate satele din care s-a adunat lume s-o petreacă cântând şi jucând laolaltă cu toate tovarăşele ei de joc, care-o numesc foarte des sora şi mai–marea lor în cântecele alcătuite cu destulă iscusinţă. Fetele din Moldova doresc din toată inima să aibă parte de această cinstire sătească, deşi în cântecele lor spun mereu, după datină, că fata care a întruchipat Drăgaica nu se poate mărita decât după trei ani”.

Nu mult timp mai târziu, Anton Maria del Chiaro descrie la rândul său ce constatase, legat de aceeaşi zi de 24 iunie, în Muntenia: „Câteva fete se îmbracă bărbăteşte, iar una dintre ele, rămânând însă în haine de fată, ţine în mână o sabie goală şi colindă în felul acesta ca să strângă bani, pe la casele boierilor, jucând şi reprezentând pe Irodiada şi pe călăul Sf. Înainte Mergător. Acea fată care joacă cu sabia în mână e numită la români Drăgaică”. Numai că toate aceste obiceiuri se pierd în cea mai mare parte, în a doua jumătate a secolului XX, rămând, în schimb, în tradiţia populară interdicţiile care marchează această zi. Soarele se odihneşte pe cer, cucul încetează să mai cânte În această zi nici astăzi nu se lucrează, fie pentru că oamenii mai cred în puterile Drăgaicei, fie pentru că respectă, mai degrabă, sărbătorea religioasă asociată. Cert este că în vechime se credea că în această zi şi soarele se odihneşte, obosind pe cer, aşa că „încremeneşte“, strălucind cu putere. Cucul încetează să mai cânte, florile îşi pierd mirosul, ziua începe să se scurteze iar noaptea să crească. Cei care îndrăznesc să nesocotească această zi vor fi aspru pedepsiţi. Drăgaica va stârni vârtejuri şi vijelii, va duce grindina şi va lăsa florile fără miros. Foarte aproape de Sărbătoarea Rusaliilor, şi Drăgaica este dominată de amestecul dintre bine şi rău, dintre cele două lumi. Este perioada în care se fac şi se desfac vrăji, dar se şi vindecă. Femeile culeg, chiar şi astăzi, sânzienele, care acum înfloresc, folosindu-le ca leac în durerile de spate, purtându-le la cingătoare spre a rămâne gravide, pentru protejarea hainelor de molii, sau chiar pentru vrăji, pentru „descântece de întors inima“.

În vremea în care ritualul încă se mai păstra, fetele porneau cu Drăgaica în frunte purtând un steag împodobit cu panglici colorate şi bijuterii, dar şi cu o cruce, pelin, usturoi şi flori de sânziene spre a alunga spiritele rele.
„Totodată, obiceiul reprezenta un demers magic menit să ajute coacerea, maturizarea în bune condiţii a bobului, pregătind astfel începutul seceratului. Drăgaica reprezintă o tipică formă de magie prin analogie şi deopotrivă prin contact. Bobul trebuia să se împlinească, să se maturizeze asemenea fetelor aflate în pragul căsătoriei şi care, tocmai în acest scop, străbăteau holdele, cărora le transmiteau astfel condiţia, statutul lor“, spune etnograful. Drăgaicele „jucau“ hainele copiilor, iar aceştia erau trecuţi prin coroniţe de sânziene Fetelor care însoţeau Drăgaica, asemeni căluşarilor, li se atribuiau puteri extraordinare. Steagul purtat, ca şi cel din jocul bărbătesc, avea virtuţi vindecătoare. Tinerele femei le dădeau drăgaicelor hăinuţele celor mici să le poarte la steag şi astfel copiii să fie feriţi de rele sau vindecaţi de boli de care deja sufereau. „În anumite sate de la noi, din Olt, se împleteau coroniţe din sânziene, de dimensiuni ceva mai mari, prin care erau trecuţi copiii mici, cu acelaşi rost“, mai spune Claudia Balaş. De la seceratul holdelor, la dispariţia din viaţa efemeră În acelaşi ritual, în anumite zone Drăgaica sau Sânziana purta şi o secere sau o coasă, explicaţia specialiştilor fiind dublă: „Apariţia coasei nu poate avea altă semnificaţie în acest străvechi obicei decât secerarea (omorârea) plantelor care şi-au împlinit menirea parcurgând drumul de la sămânţa semănată la sămânţa recoltată. De aici până la reprezentarea morţii cu coasa în spate cu care seceră neincetat vieţile omeneşti este numai un pas. Moartea cu coasa este simbolul introducerii omului în marele ritm al naturii: omul este o sămânţă care germinează, creşte, se înmulţeşte şi moare“, mai spune etnograful. Dacă astăzi fetele mai pornesc spre holde, cu braţele pline de spice, îmbrăcate în ii tradiţionale şi împodobite cu basmale colorate sau panglici doar în faţa reporterilor şi a cameramanilor, la sat încă se mai păstrează credinţa că ziua trebuie să rămână una de odihnă, că sânzienele (florile) au virtuţi curative, prin urmare se mai culeg şi astăzi, 24 iunie fiind de asemenea ziua în care se organizează bâlciuri tradiţionale.

How is grammar best taught?

 

 

Autor:prof.Grama Irina Cătălina,Școala Gimnazială Gâdinți ,județul Neamț,2018

 

            At the start of this new millennium, grammar was a broken subject. Grammar is often ignored, broken off altogether from the teaching of literature, rhetoric, drama, composition, and creative writing.

            The tensions between the traditional teaching of grammar and the goals of both confident writing and the culturally inclusive classroom entail complex issues and valid charges. We should propose answers to several questions:

• How can we teach grammar to support learning in all language skills?

• How can we teach grammar so that students discover its rules and principles on their own instead of hearing us impose those rules and principles on them?

• How can we teach grammar so that we strengthen rather than undermine our efforts to honor the voices and cultures of all students?

• How can we teach grammar so that the knowledge it provides can help students feel confident about their own language and appreciate the languages of others?

            We must answer these questions because, despite the rejection of traditional grammar teaching, grammar does not go away.

            The term grammar refers to two kinds of knowledge about language. One type of language is subconscious knowledge, the language ability that children develop at an early age without being taught. As children begin to talk, as they become able to form sentences, their brains are forming their grammar circuits automatically. The other kind of knowledge is the conscious understanding of sentences and texts that can help students improve their reading and writing abilities by building on that subconscious knowledge. This conscious understanding includes knowing the parts of sentences and how they work together, knowing how sentences connect with one another to build meaning, and understanding how and why we use language in different ways in different social situations.

            In teaching grammar in school, we are not really teaching grammar at all: children learn that automatically; rather, we are teaching students about grammar, and we are hoping to bring them the added clarity and confidence that go with any knowledge that strengthens skills and deepens understanding.

            According to the literature in the field, the three goals for teaching grammar are:

Goal A: Every student will complete school with the ability to communicate comfortably and effectively in both spoken and written English, with awareness of when use of English is appropriate.

Goal B: Every student will complete school with the ability to analyze the grammatical structure of sentences within English texts, using grammatical terminology correctly and demonstrating knowledge of how sentence-level grammatical structure contributes to the coherence of paragraphs and texts.

Goal C: Every student will complete school with an understanding of, and appreciation for, the natural variation that occurs in language across time, social situation, and social group. While recognizing the need for mastering Standard English, students will also demonstrate an understanding of the equality in the expressive capacity and linguistic structure among a range of language varieties both vernacular and standard, as well as an understanding of language-based prejudice, spoken and written English, with awareness of when use of English is appropriate.

            How well do the grammar lessons help students meet these three grammar goals? The teacher should ask himself the following questions about the grammar lesson plans:

v  Are students applying grammar to a real communication context?

v  Does the lesson take audience and purpose into consideration?

v  Will the lesson broaden the students’ understanding of and respect for different varieties of English? Different languages?

v  Are students using grammatical terminology correctly?

            A skill is treated as a self-acting part of awareness. Automatization of the action is the principal characteristic of skills.

            In order to form skills, it is necessary to know that:

v  just some definite elements of the action are automatic;

v  the automatization occurs under more difficult conditions, when the child can not concentrate his attention on one element of the action;

v  the whole structure of the action is improved and the automatization of its separate components is completed.

          Grammar is one of the most difficult aspects to teach.

Many people, inclusively some teachers, think of grammar as a fixed set of rules of usage and word forms. Teachers who adopt this definition focus on grammar as a set of rules and forms and they teach grammar by explaining the forms and rules, followed by training students on them. Other teachers tend not to teach grammar at all, influenced by recent theoretical work on the difference between language acquisition and language learning. Believing that students acquire their first language without overt grammar instruction, they expect them to learn their second language in the same way. They assume that students will absorb grammar rules as they hear, read, and use the language in communication activities. This approach does not permit students to use one of the major tools they have: their active understanding of how grammar works in the native language and what it is.

            The communicative competence model balances these extremes, recognizing that overt grammar instruction helps students acquire the language more efficiently, but it integrates grammar teaching and learning into the larger context of teaching students to use the language. Teachers using this model teach students the grammar they need to know to accomplish defined communication tasks.

 

NOI DATE DESPRE ISTORIA SATELOR DIN COMUNA CORNI, JUDEŢUL BOTOŞANI

            Urmare firească a eforturilor noastre pentru întregirea istoriei comunei Corni, judeţul  Botoşani, punem la dispoziţia comunităţii locale şi a celor care sunt interesaţi de memoria şi trecutul strămoşilor lor, noi  elemente legate de atestarea documentară a satelor existente, cât şi a celor dispărute din această unitate administrativă.

            Din cele înscrise în istoria comunei până la această dată, rezultă că pe teritoriul comunei sunt atestate un număr de 14 sate, din care 4 sunt în componenţa actuală a unităţii administrative, iar 10 sunt dispărute.

            Cele 4 sate din componenţa actuală a comunei sunt:

- Corni, atestat documentar prin actul de vânzare a moşiei Vlădeni, pe Siret, ci-i zic şi Cornii pe Săretiu din 1489 (6997), martie 14, Suceava, dat de Ştefan cel Mare şi Sfânt, care este înscris în Documenta Romaniae Historica (D.R.H), vol. III, paginile 94-97, doc. 51, Editura Academiei R.S. România, Bucureşti, 1980;

Proiect didactic" HAI CU TOTII LA CONCERT"

 ȘCOALA GIMNAZIALĂ ,, OCTAV BĂNCILĂ ”CORNI

 GRĂDINIȚA CU PROGRAM NORMAL NR. 2 CORNI

                                 

                             

                                   PROIECT DIDACTIC

                 SUSȚINUT ÎN CADRUL CERCULUI PEDAGOGIC

                 „Hai cu toții la concert”

Edu: Mitoșeru Daniela Monica

An școlar 2017-2018

NIVELUL: II

GRUPA :  Mare

GRADINIȚA:Grădinița cu P.N  Nr 2 Corni

EDUCATOARE:  Mitoșeru Daniela Monica

TEMA ANUALĂ DE STUDIU: Când, cum şi de ce se întâmplă?

SUBTEMA: „În lumea artelor” – instrumente muzicale

TEMA ACTIVITĂȚII: „Hai cu toții la concert”

TIPUL ACTIVITĂȚII: consolidare

FORMA DE REALIZARE: Activitate integrată ADP+ ALA 1+ ADE ( DOS+DȘ)+ALA2

CATEGORII DE ACTIVITATE: Domeniul științe (matematică) şi Domeniul om și societate

TIPUL DE ACTIVITATE: Mixtă

SCOPUL ACTIVIȚĂȚII: consolidarea unor deprinderi practice, a numerației în                                                           limitele 1-10 și a asocierii cantității la număr.

OBIECTIVE OPERAȚIONALE:

DȘ.: activitate matematică

   - să recunoască cifrele în limitele 1-10;

   -  să asocieze corect cantitatea la număr;

DOS:  activitate practică

    Sarcini didactice pentru centrele de interes:

Artă: - să realizeze măștile de animale, utilizând tehnici cunoscute;

Bibliotecă: - să confecționeze „Enciclopedia de muzică”

Strategii didactice: 

Metode şi procedee: conversaţia, explicaţia, observaţia, exerciţiul, problematizarea, jocul didactic, brainstormingul, turul galeriei.