Reclama de televiziune

 

 

Autor: Țucă Maria, Liceul Tehnologic „Ștefan cel Mare și Sfânt” Vorona

 

Reclama de televiziune este considerată cel mai eficient tip de mesaj publicitar pentru că, tot mai mulți receptori preferă să-și petreacă timpul liber în fața televizorului (conform statisticilor, timpul mediu de vizionare TV a depășit 6 ore pe zi, iar reclama ocupă 10-20 de minute pe oră în programele televizate).

Problema cu care se confruntă reclamele TV este credibilitatea, telespectatorii interpretând reclamele ca pe structuri regizate, departe de realitate. Elementul care atrage receptorii este, în acest tip de reclamă, elementul vizual: imaginea, ce trebuie să provoace, să fie îndrăzneață, cuceritoare și în acord cu textul reclamei. Maria Moldoveanu și Dorina Miron vorbesc de ,,coordonarea elementelor vizuale cu cele auditive”^[1] în redactarea reclamei, menționând că Testul SRI Gallup pentru evaluarea spoturilor publicitare TV pe rețelele naționale recomandă verificarea a patru componente-cheie ale reclamei: elementul de grabber - cel ce atrage atenția receptorilor, comunicabilitatea (capacitatea de transmitere clară și precisă a mesajului), reacția receptorilor la reclamă ca expresie a credibilității mesajului și capacitatea reclamei de a genera asociații stimulative în mintea receptorilor și de a produce o experiență emoțională agreabilă^[2].

Un post TV difuzează publicitatea sub următoarele forme:

• Anunțul publicitar - text video-sincron, uneori însoțit de text subtitrat sau de imagine statică; text citit din studio, pe imagine statică și text supraimpresionat, conținând cifre, adrese, denumiri etc.;

• Spotul publicitar - se difuzează fie în calupuri publicitare (cu o durată de 2-6 minute), fie încorporate în alte tipuri de mesaje, știri, emisiuni de divertisment. Publicitatea inserată poate fi plasată lângă genericele de început și sfârșit ale filmelor sau în interiorul filmului, prin întreruperea acțiunii;

• Reportajul publicitar - emisiune publicistică promoțională pentru un produs, o firmă;

• Emisiunea sponsorizată - face parte din programul postului TV, deci nu reprezintă comandă publicitară, dar ale cărei costuri sunt preluate, total sau parțial, de un agent economic, în schimbul anunțării sponsorului^[3].

Publicitatea a fost cea care a făcut posibilă în România nașterea unei veritabile concurențe și o alternativă la televiziunea națională. Românii au cunoscut în reclama televizată un fenomen cultural nou, pe care îl apreciază atât ca fenomen estetic, cât și ca mijloc de informare asupra ofertei.

Testarea directă a comportamentelor asociate actului de receptare al reclamei a pus în

evidență comportamente de respingere și un nivel ridicat de zapping^[4] pe care îl face posibil înzestrarea cu telecomandă a telespectatorilor. La întrebarea „Ce faceți în timpul difuzării reclamelor de televiziune?” telespectatorii clujeni răspund:

·       Urmăresc cu atenție clipurile publicitare - 32%;

·       Nu sunt atent, aștept să se termine publicitatea pentru a viziona programul

obișnuit-32%;

·       Trec pe alt canal - 28%;

·       Altceva - 8%^[5].

 

 

 

 

 

^[1] Maria Moldoveanu, Dorina Miron, Psihologia reclamei, Editura Libra, București 1995, p.96.

 

^[2] Ibidem, p.98.

^[3] Carmen Neamțu, Limbajul publicitar, Editura Mirador, Arad, 2002.

^[4] Zapping = acțiunea de a schimba frecvent canalele la televizor cu telecomanda. (din fr. zapper), Marele dicționar de neologisme, Florin Marcu, Editura Saeculum, 2000.

^[5] Sursa: Metro Media Transilvania, Barometrul audientei posturilor de televiziune în Cluj-Napoca, 1997.

 

Autor: Țucă Maria, Liceul Tehnologic „Ștefan cel Mare și Sfânt” Vorona