Prof. înv. primar, CHIRILĂ MARICEL
Școala gimnazială „Leon Dănăilă” – Darabani
,,… nu e datorie
românească mai vrednică de a fi îndeplinită și nu e osteneală mai de folos,
decât ca să facem părtași pe cei mai tineri, pe cei ce vin după noi, de
bunurile sufletești moștenite din vechime, să le predăm lor ca pe o zestre de
preț.”
G. Breazul
Așezat în nord-estul țării ,, acolo
unde se agață harta în cui ” cum ne place să spunem , cel mai nordic oraș al
țării, Darabani, își are originile strâns legate de numele marelui logofăt Th. C. Balș, acel boier luminat căruia
Dumnezeu i-a hărăzit să ctitorească pe aceste plaiuri , pe moșia sa de la
Darabani, un conac , biserica Sf. Nicolae si Prima Școală Săteasca de stat din
Moldova.
Numele acestei
localități , situate pe un platou din zona Podișului Moldovei, a fost la început
,, Căbiceni” , iar data schimbării denumirii in Darabani nu se cunoaște cu
precizie. Se pare că cele două denumiri au fost folosite multă vreme in
paralel. Tradiția populară afirmă că denumirea de Darabani provine de la ,,
darabani” ( soldați de pază). O serie de negustori aduceau marfă la acești
soldați de pază și întrebați fiind ,, unde merg” , răspundeau firesc ,,la
darabani”.
Populația
majoritară a orașului este creștin-ortodoxă și , ca urmare , foarte multe
obiceiuri si tradiții populare sunt strâns legate de sărbătorile religioase.
Deși considerate ca una dintre cele mai sărace localități din zona nord-estică
, din punct de vedere al păstrării tradițiilor si obiceiurilor ne-am situa pe
un loc fruntaș.
Obiceiurile țin
de conștiinta poporului român pentru că exprimă înțelepciunea populară a
acestui neam , sunt esențe ale bogăției noastre spirituale . Iarna nu este
numai anotimpul zăpezii si al frigului , ci și acela al bucuriilor prilejuite
de atâtea datini si obiceiuri legate de sărbătoarea Nașterii Domnului și a
trecerii în Noul An. Păstrarea acestor datini este o datorie morală a
locuitorilor urbei , o mărturie vie a faptului că avem o conștiință a neamului din care facem parte.
Festivalul
sărbătorilor de iarnă începe odată cu prinderea Postului Crăciunului ( 15
noiembrie) și se încheie la Sfântul Ioan ( 7 ianuarie ) . Cele mai importante
sărbători sunt : Sf. Nicolae, Crăciunul , Anul Nou, Boboteaza si Sf. Ioan ,
numite fiind si ,,sărbătorile de iarnă” , acestea constituind momente
independente de înnoire a timpului și de început de an.
Încă de la o
vârstă fragedă , copiii sunt cei care participă efectiv la păstrarea acestor
obiceiuri . Unul din cele mai importante momente de peste an, pentru ei, este
împodobitul Pomului de Crăciun. Bradul,
care este veșnic verde, simbolizează viața, făcându-se astfel analogie cu viața
care intră în lume odată cu Nașterea Fiului lui Dumnezeu. Împodobirea bradului
și așteptarea de către copii a „Moșului Crăciun” ( numit odinioară și Moș
Gerilă”) care vine cu daruri multe, este un obicei occidental , împrumutat din
Germania acum 100 de ani în urmă, care a pătruns de la oraș la sat. La început,
se întâlnea numai în casele nemților din orașele mari românești, după primul
război mondial , obiceiul răspândindu-se și printre ortodocși. Bradul a fost acceptat
fiindcă acest simbol face trimitere către „pomul vieții”. El apare în momente
importante din viața omului : la naștere, la nuntă, la înmormântare.
Odată cu lăsarea serii , în Ajunul Crăciunului
, peste întreaga așezare se înalță glasuri suave de copii, asemeni cântecului
îngerilor. Semnificația conlindului o
constituie anunțarea întregii comunități a tainei cele mari ,, cea din veac
ascunsă și de îngeri neștiută” : Nașterea Mântuitorului.
Copii , mai mari
sau mai mici , organizați în grupuri de colindători pornesc din casă în casă,
cu o traistă încăpătoare pe umăr, îndreptându-se spre ,, ferestrele luminate”
pentru a le ura gazdelor fericire, sănătate și prosperitate . Aceste colinde
sunt creații populare cu text și melodie , care conțin mesaje speciale :
vestesc Nașterea Domnului, urează gazdei sănătate și bucurii. Răsplata este una
pe măsură : cozonac, prăjituri , bomboane, covrigi, nuci, mere, colaci, toate
fiind pregătite din timp de gospodine. În ultima vreme , s-a renunțat la unele dintre acestea , locul lor
fiind luat de o răsplată ,, financiară” .
Îmi amintesc ,
cu nostalgie , de o asemenea seară , din copilărie. Eram un țânc de 8 anișori
si fremătam de nerăbdare să pornesc cu colindul , dar, spre surprinderea mea ,
tata mă anunță că este interzis să colindăm, fiindcă ,, ar putea avea probleme
la serviciu”. Toate ,,
planurile” mele au fost date peste cap. Nu se putea să ies din vorba tatei. „
Dar în mintea mea …numai eu știam”. Sub un pretext bine ticluit , mă strecor
afară din casă și mă îndrept în goana mare spre casa vecinilor, la ,, țața
Emilia”. Am început să cânt în grabă un colind cât mai scurt, pentru a nu
prinde ai mei de veste : ,, Rătăceam printr-o grădină” .Țața Emilia a ieșit
bucuroasă în prag , mi-a mulțumit și m-a răsplătit cu două mere și două nuci.
Am intrat tiptil
în casă ascunzând cu mare grijă ,, trofeele” obținute , în timp ce mama mă
privea cu un sentiment de înțelegere tacită.
În ciuda acestor
opreliști din perioada comunistă , obiceiul colindului s-a păstrat si va dăinui
peste ani, multe generații de acum încolo.
Acest fapt se
datorează și cadrelor didactice, care fac eforturi deosebite pentru perpetuarea datinilor din
străbuni .Astfel , cu prilejul sărbătorilor , a festivalurilor și
spectacolelor, sunt cei care pregătesc formații artistice specifice (
colindători , capre , căiuți , cerbi, urși etc) tocmai pentru ca acestea să nu
fie date uitării , având convingerea că prin cinstirea cuvenită a sărbătorilor
de iarnă , vom avea un an mai bogat.
Bibliografie:
1.
M. Rădulescu –
Codin , Sărbătorile poporului, 1909
2.
T. Pamfile , Mitologie românească , Ed. All , București
, 1997
3.
I. Nicolau , Ghidul sărbătorilor românești , Ed.
Humanitas, 1988
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu