PROFESOR ÎNVĂŢĂMÂNT PREŞCOLAR COJOCARU MONICA
GRĂDINIŢA CU
PROGRAM PRELUNGIT NR.23 BOTOŞANI
Folclorul este o sursă inepuizabilă de trăiri, de îmbogăţire
sufletească, iar în grădiniţă trebuie cultivat mai ales folclorul local, pentru
a-l păstra şi a-l transmite mai departe.
Obiceiurile şi
datinile de iarnă îi familiarizează pe copii cu elemente de folclor contribuind
astfel la dezvoltarea dragostei pentru arta populară, le educă gustul pentru
frumos şi armonie. Obiceiurile de iarnă au valenţe artistice şi sensuri umane, dar
şi religioase fiind străbătute de
optimism. Copiii învaţă şi înţeleg
universul satului românesc, reuşind să aprecieze aşa cum se cuvine şi să
preţuiască profunzimea obiceiurilor practicate.
Între comorile
neamului românesc, datinile şi obiceiurile populare de iarnă sunt îndrăgite şi
practicate şi de preşcolari: colindă, pluguşor, sorcovă, semănat, steaua,dansul
căiuţilor, teatru etnofolcloric (jocul
caprei, jocul ursului) etc.
Obiceiul Steaua se întâlneşte la toate popoarele
creştine. Acest obicei vrea să amintească steaua care a vestit naşterea lui
Iisus şi i-a călăuzit pe cei trei magi. Copiii învaţă şi cântă cu multă plăcere
versuri laice sau versuri religioase : „Steaua
sus rasare”; „În oraşul Viflaim”; „Trei crai de la răsărit”.
În Ajunul Anului Nou,
în Moldova, se merge cu pluguşorul.
Urarea de pluguşor este defapt un adevărat poem care descrie practicile agrare,
muncile agricole, dar recurgând la elemente
fantastice, fabuloase. Copiii, îmbrăcaţi în costume populare, cu clopoţel şi
traistă, fac urări de bine, sănătate şi
belşug Urătorii sunt răsplătiţi de păriţi cu colaci, mere sau nuci.
Cel mai
îndrăgit moment al serbării este Dansul
căiuţilor. Este un dans jucat de 8 băieţi, în perechi, un dans frumos,
spectaculos, cu o muzică ritmată şi cu costume şi măşti deosebite.Căluţul este
confecţionat din lemn îmbrăcat în pânză albă, cu căpăstru de piele, ornat cu
clopoţei şi mărgele. Deasupra capului este o coroană din trei rânduri de motocei coloraţi.Băieţii care interpretează
dansul căiuţilor sunt îmbrăcaţi cu tunici, iţari, fustă albă, iar în picioare
au cizme negre.
Jocul caprei (omorârea, bocirea, înmormantarea, învierea) este un ritual menit să aducă
rodnicie anului care urmează, succesul recoltelor şi sporîn casă.
Jocul caprei este un pretext pentru una din
tradiţionalele manifestări artistice, prilej de etalare a unor frumoase
podoabe, covoare, prosoape, în culori vii, stridente, pentru înveselirea
părinţilor şi pentru urări bune cu prilejul anului nou. Celelalte personaje (căpitanul,
ciobanul, ţiganul, baba, moşul) prin strigăte, chiote, mişcări caraghioase
măresc nota de umor şi veselie. Capra joacă după fluier, versurile sunt
satirice, muzica antrenantă.
Jocul ursului este
sprinten, energic, animat de intervenţia ţigăncii care îl provoacă pe urs şi-i
face pe părinţii spectatori să râdă.
Pentru buna
desfăşurare şi practicare a acestor obiceiuri, rolurile sunt stabilite cu mult
timp înainte.Se fac repetiţii cam 3 săptămîni, într-o atmosferă de sărbătoare
şi de veselie care precede serbarea propriu-zisă.
Costumele, măştile
sunt confecţionate/recondiţionate cu ajutorul copiilor şi chiar al părinţilor
care se oferă voluntari. In cadrul sărbătorilor de iarnă sunt folosite pentru
confecţionarea recuzitei materiale diverse: bucăţi de stofă strident colorată,
bumbac, lână, ciucuri, clopoţei, insigne, mărgele, blană de urs, iepure, păr de
capră, piele, hârtie colorată, conuri de brad, fasole, pene, fulgi, pănuşi de
porumb.
Datinile şi
obiceiurile populare de iarnă dispun de valenţe formative multiple vizând
memoria, imaginaţia, gândirea, spiritul de observaţie, dar şi deprinderile
psiho-motorii.
Grădiniţa trebuie să fie primul
element care să conştientizeze copilul despre valorile creaţiilor populare ce
depozitează tradiţie, obiceiuri şi artă.
Pentru a ne păstra identitatea şi valorile autentice copiii trebuie, de la cea
mai fragedă vârstă, să cunoască nemijlocit şi să practice cu plăcere şi bucurie
datini şi obiceiuri româneşti.
Bibliografie
Andriescu, Silvia- „Teatru folcloric şi jocuri de căiuţi
în judeţul Botoşani”, Editura Axa, Botoşani, 1997;
Agrigoroaiei, E., - „Din legendele Botoşanilor”, Editura
Sport-Turism, Bucureşti, 1991.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu