Învăţătoare: ROŞCA
ANA
ŞCOALA GIMNAZIALĂ
NR. 10 BOTOŞANI
Sărbătorile
de iarnă sunt poate cele mai aşteptate momente ale anului şi cuprind datini şi
obiceiuri păstrate din moşi – strămoşi.
Obiceiurile
şi tradiţiile specifice sărbătorilor de iarnă sunt păstrate în satele judeţului
Botoşani, începând cu primenirea caselor pentru sărbători, repetiţia
colindelor, pregătirea costumelor populare, ritualul sacrificării porcului de
Ignat, prepararea mâncărurilor tradiţionale, colindatul cetelor de copii,
tineri şi vârstnici, mersul cu steaua în zilele de Crăciun, petrecerile din
noaptea dintre ani, până la urăturile din Ajunul Anului Nou şi sorcova din
prima zi a anului.
În unele sate, sau chiar şi în oraş,
oamenii ( mai ales cei în vârstă) postesc până în seara din ajunul Crăciunului
când preotul ajunge cu icoana în casele gospodarilor şi vesteşte Naşterea
Domnului. În zilele premergătoare Ajunului Crăciunului, odinioară, femeile
"scoborau din pod" oalele pentru gătit mâncarea de "frupt",
pe bază de carne. Printre mâncărurile gătite pentru mesele festive din zilele
de Crăciun nelipsite sunt preparatele din carne de porc: cârnaţi afumaţi, tobă
sau "burdahan" sau chişcă.
Ritualul sacrificării porcului
Şi în trecut, dar şi în prezent,
ritualul sacrificării porcului are loc în 20 decembrie (de Ignat), oamenii
pregătind preparatele din carne pentru a fi apoi afumate.
Împodobirea caselor
Apropierea Sărbătorii Naşterii
Domnului este un nou prilej pentru gospodine de a-şi primeni şi împodobi
casele, de a agăţa de grindă sau de streaşină crenguţe de busuioc, levănţică
sau mentă ca să poarte noroc celor din casă, dar şi ca să parfumeze aerul
încăperilor sau să alunge moliile. Totodată, femeile de la sat obişnuiesc ca
înainte de Crăciun să-şi adune din vecini obiectele împrumutate peste an. Copiii
şi tinerii se pregătesc din timp pentru această sărbătoare repetând colindele
fie în cadrul şezătorilor, fie în casele unora dintre ei, alegându-şi cu grijă
şefii cetelor din rândul celor ce cunosc datinile locului şi se bucură de o
anumită notorietate şi autoritate în comunitate.
Colindatul
Şi în zilele noastre, în satele
botoşănene, cetele de copii mici, uneori costumaţi în portul popular
tradiţional pornesc încă din timpul amiezii din Ajunul Crăciunului cu colinda,
mergând din casă în casă. În această zi, copiii, în special, băieţii, merg cu
steaua, simbol al astrului care i-a călăuzit pe cei trei crai de la Răsărit
către ieslea în care s-a născut Iisus. Steaua este confecţionată dintr-un
contur de sită pe care se fixează beţe din lemn dispuse sub forma unor raze,
este împodobită cu beteală şi hârtie colorată, are uneori un clopoţel şi este
aşezată pe un băţ de lemn.
Spre
înserat, cei mici se întorc acasă, iar colindatul este continuat de cetele de
tineri care se adună în vatra satului şi îşi stabilesc traseul pe care fiecare
îl urmează pe parcursul nopţii. Mai întâi sunt colindaţi oamenii de vază ai
comunităţii, preoţi, dascăli, învăţători sau primari, doctori, cei mai
destoinici gospodari, apoi merg să colinde fetele de măritat.
Dacă în
perioada Crăciunului colindele au un caracter oarecum laudativ la adresa
gazdelor, a fetelor de măritat, conţinând urări de sănătate şi belşug, în
schimb, în ajunul Anului Nou, în cadrul jocurilor teatrale populare apar
satirele, anecdotele, ironiile care scot în evidenţă anumite trăsături de
caracter negative ale gazdelor.
Din
prima zi de Crăciun şi până la Bobotează, cei ce continuă colindatul sunt
tinerii gospodari căsătoriţi, dar şi persoanele vârstnice care merg în casele
rudelor sau vecinilor pentru a celebra Naşterea lui Iisus, colindele celor din
urmă având un caracter mai mult religios.
În
Ajunul Anului Nou, urătorii merg cu "Pluguşorul" din casă în casă,
cei mai mici acompaniindu-şi urăturile cu clinchetul clopoţeilor, iar cetele de
tineri folosind buhaiul, biciul şi un plug simbolic.
În
trecut, în satele noastre, cetele de urători ale oamenilor vârstnici erau
însoţite de un plug tras de boi, iar în curţile gazdelor se trăgea prima brazdă
şi se transmiteau urări de belşug pentru noul an, apoi în prima zi a noului an
copiii veneau cu semănatul şi aruncau cu boabe de grâu în brazda simbolică.
Superstiţii
Este
bine ştiut că de felul în care păşeşti în noul an depinde cum îţi merge pe parcursul
acestuia. Pentru a ocoli necazurile, bătrânii s-au înconjurat de tot felul de
superstiţii pe care le-au transmis cu grijă urmaşilor. Se spune că, la sfârşitul
anului, este bine ca tot omul să aibă datoriile plătite, pentru ca în anul care
vine să nu fie nevoit să scoată mulţi bani din buzunare. Se mai spune, de
asemenea, că în prag de an nou casa trebuie să fie curată, oricând gata să
primească oaspeţi. Nici rufele murdare nu este bine să fie lăsate pentru după
Anul Nou. Spălându-le înainte de intrarea în noul an, te fereşti de sărăcie şi
de mizerie.
Pregătirea
bucatelor pentru seara dintre ani este învăluită şi ea în umbra superstiţiilor.
Astfel, pentru noaptea dintre ani nu se găteşte mâncare din carne de pasăre,
deoarece aşa cum găina scormoneşte în pământ şi-l împrăştie, tot aşa se risipeşte
norocul şi bunăstarea casei.
O tradiţie
mai nouă cere ca miezul nopţii de Revelion să-i surprindă pe îndrăgostiţi
sărutându-se sub crenguţa de vâsc atârnată la uşă. Se spune că dacă noul an te
"prinde" astfel, atunci dragostea va intra tot anul în gospodărie,
iar cei ai casei vor trăi în armonie.
O altă
superstiţie este şi aceea ca prima persoană care intră în casă în noul an să
fie bărbat. Asta pentru ca el reprezintă stâlpul casei, iar dacă intră primul,
atunci fericirea casei nu va fi clintită de greutăţile cotidiene. Pe 1 ianuarie
este bine ca în case să intre "semănătorii". Aceştia aruncă cu grâu
sau, mai nou, cu orez în toate încăperile pentru ca cei ai casei să aibă parte
de un an prosper. La ţară se mai spune că dacă primul urător este băiat, atunci
vaca va făta un viţel, şi dacă e fată, atunci vaca va aduce pe lume o viţică.
În prima
zi din noul an nu se mătură şi nici nu se adună grâul sau orezul pentru a nu
atrage sărăcirea casei în anul cel nou. Se mai spune că acel care va dormi în ziua
de Sfântul Vasile va fi tot anul somnoros.
Dacă în
ajunul lui Sfântul Vasile, seara, fetele pun într-un vas cu apă un fir de
busuioc şi o ramură de măr, apoi un ban ca punte, lăsându-le astfel în noaptea
Anului Nou până dimineaţa, îl vor visa pe tânărul care le va cere în căsătorie.
Legat de Crăciun, o frumoasă legendă pe
care am auzit – o pe când eram copil, spunea că în noaptea dinspre Ajun spre
Crăciun, vitele pot vorbi cu grai omenesc şi pot prooroci ce întâmplări vor
avea de trecut stăpânii lor în viitorul an, dar nimeni nu le poate asculta,
deoarece cel care va face acest lucru, va fi pedepsit de Maica Domnului, luându
– i – se graiul sau chiar viaţa.
Semnele
• Când la masă se
varsă piper, e semn de ceartă;
• Dacă la masă
sunt puse din întâmplare mai multe tacâmuri decât numărul persoanelor, e semn
că vor veni musafiri pe neaşteptate;
• Când la masă se
varsă vinul din pahar, e semn de veselie;
• Pentru cel care
strănută e semn că va face chef;
• Când se varsă
cafea, e semn că respectiva persoană va primi bani.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu