Profesor învăţământ preşcolar: Hoancia Liliana
Grădiniţa
cu P.P.Nr. 11 Botoşani
Vechi datini româneşti
te ajută în fiecare an să simţi şi să trăieşti atmosfera plină de căldură şi
veselie a Sărbătorilor de iarnă. Nu ştii întotdeauna cu exactitate care este
semnificaţia sau originea lor şi te gândeşti că, în fond, nu este aşa de
important. Vă dezvăluim însă câteva dintre aceste tradiţii, pentru ca tu să le
poţi gusta din plin şi să le simţi mai aproape de suflet...
Perioada Sărbătorile
de iarnă începe de la
Sfântul Nicolae , sărbătorit de credincioşii ortodocşi pe 6
decembrie, şi se termină de Bobotează, pe 6 ianuarie. Aşadar, o lună plină în
care tradiţia este la loc de cinste.
Cu ocazia
sărbătorilor de iarnă, în fiecare colţ din ţară reînvie datini şi obiceiuri
frumoase care-i unesc pe oameni. Cu această ocazie se fac urări de belşug,
sănătate, bucurie, hărnicie. Sărbătorile de iarnă au începuturi străvechi,
diferite. Ele reînvie după mulţi ani de uitare, în forme nepătate de modernism,
vremea când, case care respectau datina îşi făceau o plăcere şi o petrecere din
primirea colindătorilor.
Moş Nicolae. Decembrie vine cu sărbătoarea, atât de aşteptată de copii, a Sfântului
Nicolae. Câţi dintre noi nu au aşteptat cu înfrigurare dimineaţa de 6 decembrie
pentru a se uita dacă Moşul a lăsat ceva în ghetele pregătite de cu seară?
Acest obicei al darurilor aduse de Moş Nicolae, s-a împământenit mai mult la oraş.
Este posibil să fie un împrumut din ţările catolice, unde Moş Crăciun este cel
care pune daruri în ghete sau ciorapi anume pregătiţi. Copiilor din România li
se poate întâmpla ca Moş Nicolae să aducă si câte o vărguţa (pentru cei
obraznici). Rolul de ocrotitor al familiei cu care a fost investit de religia
ortodoxă Sfântul Nicolae îi dă dreptul să intervină în acest fel în educaţia
copiilor.
Acesta a fost un episcop care, după moarte
devine un sfânt. El este protectorul pompierilor, marinarilor, tinerilor,
copiilor, recoltelor. Se povesteşte că odată un tată necăjit era nevoit să-şi
vândă copiii ca să-şi salveze familia. Sfântul Nicolae l-a ajutat aruncându-i
trei pungi cu galbeni, pe geam, în casă. Una din pungi s-a oprit într-o gheată.
Astfel s-a născut obiceiul de a se pune ghete la uşă de Moş Nicolae. Se spune
că sfântul călătoreşte pe un măgăruş încărcat cu doi saci mari: unul cu
dulciuri şi jucării, altul cu nuiele. Darurile sunt pentru copiii care se
roagă, învaţă bine şi sunt cuminţi, iar nuielele pentru copiii răi,
neascultători şi leneşi.
Moş
Ajunul, 23-24 decembrie, este o sărbătoare îndrăgită
de copii. Aceştia merg din casă în casă cu un săculeţ şi un beţişor numit
colindă şi capătă colindeţe, adică mere, nuci, colaci, covrigi, bani, după ce
au cântat „Bună dimineaţa la
Moş Ajun ”.
Pentru cea mai aşteptată
sărbătoare din decembrie, Crăciunul, românii au apelat în egală măsură la
tradiţie, ştiind să accepte şi obiceiuri mai recente. Întâmpinată cu bucurie,
Naşterea Mântuitorului aduce cu ea şi o sumă de practici foarte vechi prin care
se celebra Echinocţiul de Iarnă, momentul în care natura dă speranţe că va
renaşte. Obiceiul colindatului a înglobat în el nu numai cântec şi gest ritual,
ci şi numeroase mesaje şi simboluri ale unei străvechi spiritualităţi
româneşti. El s-a păstrat asociindu-se cu celebrarea marelui eveniment creştin
care este Naşterea Domnului Iisus Hristos. În ajunul Crăciunului, pe înserat,
în toate satele din ţară, începe colindatul.
Colindele copiilor
sunt scurte, vestesc sărbătoarea Crăciunului, urează belşug, sănătate şi daruri
cuvenite ca răsplată pentru urare. Colindele de ceată vorbesc despre
înţelepciunea gospodarului, bogăţia gospodăriei, despre viaţa de la ţară,
despre vitejia flăcăilor, frumuseţea fetelor, dar şi despre naştere lui Iisus,
întâmpinarea noului an. Colindele sunt străbătute de optimism şi exprimă
dorinţele şi speranţele oamenilor.
Crăciunul este o sărbătoare
foarte importantă pentru creştini: este sărbătoarea Naşterii Domnului, timp al
bucuriilor, al păcii şi al liniştii sufleteşti. Este o perioadă în care primim
şi dăruim multă iubire şi căldură sufletească. Acest lucru se remarcă şi în
entuziasmul cu care se fac pregătirile pentru
această sărbătoare. Timp de 40 de zile înainte de această sărbătoare
creştinii respectă Postul Crăciunului când nu mănâncă carne sau produse lactate
pregătindu-se astfel pentru a sărbători.
Tăierea porcului este un moment
deosebit de important ce anticipă Crăciunul. Apoi, pregătirea mâncărurilor
capătă dimensiunile unui ritual străvechi. Mâncărurile tradiţionale: cârnaţii,
toba, răciturile, sarmalele, friptura de porc şi nelipsitul cozonac vor trona
pe masa de Crăciun, fiind la loc de cinste alături de vinul roşu cinstit de
toată lumea.
Unul din momentele
cele mai importante ale serii de 24 decembrie este împodobirea bradului de Crăciun, la care se obişnuieşte să
participe toţi membrii familiei. În timpul nopţii, Moş Crăciun va aluneca prin
horn şi va lăsa cadouri pentru toată lumea în ciorapi sau sub brad. Dacă ne
uităm pe cer s-ar putea să-l vedem pe Moş Crăciun trecând cu sania sa trasă de
opt reni.
Colindul este una din cele mai
cunoscute datini de iarnă. Colindele de iarnă sunt texte rituale cântate la
sărbători creştineşti, închinate Crăciunului şi Anului Nou. Originea lor se
pierde în vechimea istoriei poporului nostru. De-a lungul secolelor au devenit
mai frumoase şi au căpătat o mare varietate pe întreg teritoriul ţării. Ele
degajă atmosfera de sărbătoare şi buna dispoziţie cu care toţi românii
întâmpină Sărbătoarea Naşterii Domnului şi Anul Nou. Evocând momentul când, la
naşterea lui Iisus, steaua care i-a călăuzit pe cei trei magi s-a ivit pe cer, copiii
merg din casă în casă cântând colinde şi purtând cu ei o stea. Cu Steaua merg copiii din prima zi de
Crăciun şi până la
Sfântul Vasile. Este un obicei cu caracter religios,
curat creştinesc. Ea simbolizează steaua care a condus pe cei trei magi la Bethleem , în satul unde
s-a născut Iisus Hristos. Copiii care merg cu Steaua se numesc stelari,
colindători sau crai.
Pluguşorul este un colind vechi de mii de ani.
Îşi are originea în datele legate de începerea noului an agricol. Pe vremuri,
Anul Nou venea primăvara, odată cu renaşterea naturii. Atunci se mergea prin
sate cu pluguri trase de boi, împodobite cu brazi; de aici şi numele de
pluguşor. Cu pluguşorul se merge în ajunul Anului Nou sau chiar în ziua de
Sfântul Vasile şi se fac urări pentru noul an de sănătate , de bunăstare , de
bucurie şi fericire, se descriu muncile agricole. Se folosesc obiecte : plugul,
buhaiul ce imită mugetul taurului, bici, clopote, tălăngi, brad împodobit. În
funcţie de vârsta participanţilor colindători se poate vorbi de pluguşorul
copiilor sau plugul flăcăilor.
Anul Nou a fost din timpuri vechi şi a
rămas mare sărbătoare după Crăciun. Obiceiurile mai cunoscute şi practicate de
Anul Nou pe la noi sunt acelea de a face daruri, felicitări, slujbe la
biserică, colaci, aprinsul candelei, pluguşorul, sorcova, jocurile cu măşti.
Sorcova este un obicei vechi, întâlnit
la mai multe popoare, însă în loc de băţ împodobit cu flori, folosit la noi, la
români se mergea cu ramuri de măslin sau de laur. Înainte , sorcova se făcea
din mlădiţe tinere care se puneau în apă de Sfântul Andrei, iar de Anul Nou
dacă înfloreau, aduceau noroc. Azi se pune în loc de crenguţe , grâu şi, după
ce creşte frumos se dăruieşte de Anul Nou celor dragi cu urări, sau se
păstrează în casă ca semn al belşugului. Cu sorcova se merge de Anul Nou.
Copiii merg câte unul sau în grup şi fac urări de sănătate şi prosperitate.
Capra. Jocurile cu mască au ca punct
central caprele cu bot de lemn care clămpăne, fiind acţionat printr-o sfoară de
cel care joacă şi care stă ascuns sub un covor. Capra este împodobită cu
panglici lungi, multicolore din hârtie colorată,clopoţei. Cortegiul prezintă
diferite scene comice. Moşul e îmbrăcat cu un cojoc întors pe dos sau cu o
piele de capră sau cu zdrenţe. Pe faţă are o mască, are barbă, poartă o căciulă
şi are cocoaşă. De asemenea poartă clopoţei, tălăngi, şi o sabie. Diferite
manifestări mimice şi dramatice populare îşi au originea în străvechi practici
primitive şi rituri magice.
Obiceiuri
şi tradiţii sunt multe, dar datoria noastră a educatoarelor este să reamintim
copiilor aceste obiceiuri. Să nu lăsăm să se uite ceva atât de frumos precum o
colindă, o urătură, o stea, o sorcovă, o capră, un urs…
BIBLIOGRAFIE
1.Constantin Eretescu –“Folclorul literar al ronânilor”,editura
Compania 2007. 2.Narcisa Alexandru Stiuca-Sarbatoarea noastra de toate
zilele –sarbatori in cinstea iernii,Editura Cartea de buzunar,2005
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu