Practicate în jurul a două mari
sărbători, Crăciunul şi Anul Nou, obiceiurile de iarnă se desfăşoară într-o
perioadă extrem de concentrată, limitată la două săptămâni (Ajunul- 24
decembrie şi Sfântul Ion-7 ianuarie), dar foarte bogată în manifestări
tradiţionale aparţinând
tuturor domeniilor
folclorului. Un complex ritual şi ceremonial de asemenea anvergură şi densitate
necesită, însă, pregătiri speciale care se intensifică în jurul datei de 6
decembrie
(Sfântul Nicolae) şi
chiar de la 30 noiembrie(Sfântul Andrei) când copii şi tineri potrivit
tradi-ţiei,pregătesc alaiul ce va colinda casele gospodarilor în perioada
sărbătorilor.
Puţini sunt sfinţii din calendarul creştin
al cărui cult să fi cunoscut o atât de largă răspân-dire, ca acela al Sfântului
Nicolae.Caracteristica vieţii Sfântului Nicolae este iubirea faţă de Dumnezeu
şi de oameni. Astfel, este cunoscută în lumea creştină binefacerea pe care a
săvâr-şit-o faţă de un vecin de-al său, om de ispravă, care, pierzându-şi
averea, era pe cale să-şi vân-dă cele trei fete unui negustor.Sfântul îl certă
pentru acest gând şi, cu un gest creştinesc, aruncă de trei ori la rand câte o
pungă de bani în casa vecinului,salvând fetele şi ajutându-le să se
căsătorească cu oameni de ispravă.
De atunci a rămas frumosul obicei
creştinesc, practicat în ziua de Sfântul Nicolae: copiii cuminţi să primească
daruri.Cei mici sunt foarte fericiţi când aşeaza cu grijă ghetuţele lustru-ite,dar
mai ales când găsesc dulciuri şi lucrurile dorite.Dar uneori mai găsesc şi câte
o nuielu-şă, semn că au mai făcut şi pozne. În acea noapte, mai mult ca
oricând, Sfântul Nicolae este aproape de toţi copiii,îi cercetează şi vrea să-i
facă fericiţi.
Datini şi obiceiuri de Crăciun
Dintre toate sărbătorile de peste
an,Crăciunul este poate, pentru români, una dintre cele mai frumoase.Este o zi
aparte, unică în an, în care se cântă colinde, se adună toti ai casei în ju-rul
mesei,iar copiii aşteaptă cuminţi pe Moş Crăciun să le aducă daruri.În satele
din judeţul Botoşani, pregătirile pentru întâmpinare a acestei sărbători se fac
după o rânduială veche. Încă din post, copii de 7-2 ani “se prind tovarăşi” pentru umblatul cu colinda. Se adună şi învaţă colinde moştenite din moşi-strămoşi, vestind Naşterea
Domnului Iisus Hristos.
Aşteptat cu atâta nerăbdare, Crăciunul aduce un noian de bucurii şi
obiceiuri, care de care mai frumoase.Un obicei răspândit în judeţul nostru este
binecuvântarea mesei de Ajun.
Această datină, de a umbla preotul cu ICOANA ca să vestească creştinilor Naşterea Dom-nului Iisus
Hristos, este foarte veche Se pregăteşte masa pentru Ajunul Crăciunului cu mâncăruri de post. Se face şi
un colăcel în formă de opt, numit „Creciun”.Se ţine la icoana Naşterii Domnului
Iisus Hristos pe toată perioada sărbătorilor de iarnă. Preotul binecuvintea-ză
casa, masa şi pe cei ai
casei.Sărbătoarea Crăciunului este o bucurie imensă ce îmbracă aceste zile prin
cântările de slavă şi obiceiurile strămoşeşti. Copiii umblă organizaţi în cete cu colindul,cu
Steaua sau Luceafărul, cu Globul în mână, vestind Naşterea Mântuitorului.
În
unele sate din Botoşani a mai existat şi alaiul Irozilor, dar acest obicei aproape că a dispărut.Ascultând
colindele, cântecele de Stea şi de Glob,simţi fiorulde sfinţenie ce vine de
undeva de departe, prin veacuri,trecând din casă în casă, din suflet în suflet.
Colindele
Obiceiul colindatului de Crăciun există în
toate localităţile judeţului Botoşani, numai că se practică cu mici deosebiri.
În oraşe şi în unele sate se colindă în ajun, iar în altele în prima seară de
Crăciun. Semnificaţia colindatului o constituie anunţarea întregii comunităţi a
tainei celei mari,”cea din veac
ascunsă şi de îngeri neştiută”: Naşterea
Mântuitorului.Colindătorii, grupuri mai mici sau mai mari de copii şi de
tineri, merg pe la casele gospodarilor, cântând la fereastra luminată una sau
mai multe colinde.
Textele care se colindă nu sunt atât de variate ca în alte zone ale
ţării,dar există variante-atât laice,
cât şi religioase- pline de frumuseţe şi de originalitate. Ele ne
îndeamnă să primim în sufletul nostru pe Cel dintâi şi Sfânt colindător, pe
Iisus Hristos sosind din înălţimi de cer, dintre îngeri şi aştri.Precum îngerii
au intonat cântări de slavă, aşa şi astăzi, cu inimi tresăl-
tând de bucurie, colindătorii, în costume de
sărbătoare, poartă mesajul lor divin.
Fetele sunt îmbrăcate în ie, poale, catrinţă încinsă cu bârneaţă,
cojocel din blană de oaie.Pe cap poartă casâncă neagră, iar în picioare
opinci.Băieţii sunt îmbrăcaţi cu iţari albi, cămaşă cu flori, încinsă cu brâu
din lână cu flori, ci şitoare sau chimir, bundiţă din piele, suman negru sau
cojoc. Pe cap poartă căciulă neagră de miel, iar în picioare opinci sau cizme.
Pe braţ poartă trăistuţa din lână colorată,în care micii colindători pun
darurile oferite de gazde: nuci, mere, dulciuri sau bani. Colindătorii maturi
sunt invitaţi în casă şi serviţi cu ţuică, vin,sarmale, cârnaţi, cozonac.
Colindă
Am venit să colindăm,
Bună seara lui Crăciun,
Bună seara lui Crăciun,
După îngeri l-au trimis,
C-aşa- lăsat Dumnezeu, Bună
seara lui Crăciun,
Bună seara lui Crăciun,
Îngerii veneau în jos,
Să-ţi colinzi tu, neamul tău,
Bună seara lui Crăciun,
Bună seara lui Crăciun,
Unde s-a născut Hristos,
Să ne colindăm vecinii, Bună
seara lui Crăciun,
Bună seara lui Crăciun, Şi
spre casă au zburat,
Nu vrem să vă supărăm,
Bună seara lui Crăciun,
Bună seara lui Crăciun,
Pe Hristos că l-au aflat,
Am venit să colindăm, Bună
seara lui Crăciun,
Bună seara lui Crăciun.
În astă frumoasă casă,
Sculaţi gazde nu dormiţi, Bună seara
lui Crăciun.
Bună seara lui Crăciun,
La anul şi la mulţi ani!
Astăzi cerul s-a deschis,
(Vorona)
Steaua
În zilele Crăciunului, asemenea celor “trei crai de la
Răsărit ”,băieţii de 10-12 ani,
grupaţi câte 3, merg pe la casele gospodarilor cu STEAUA, un obicei vechi care se găseşte la toate popoarele creştine.Copiii
care umblă cu Steaua se numesc „stelari”. Ei se îmbracă cu costume populare, cu
brâu, cu veston de culoare închisă, peste care este prinsă în diagonală o
şiitoare tricoloră. Pe cap poartă coifuri sau căciuli de miel împodobite cu flori de hârtie în diferite cu- lori,
mărgele, panglici.
Steaua este confecţionată din lemn, în 5-6 culori, cu un băţ de
susţinere, cu care este purtată de către cel mai înalt dintre colindători. Este
împodobită cu hârtie divers colorată, mărgele, iar în colţuri cu motocei şi
clopoţei. În mijlocul Stelei este fixată icoana Maicii Dom-nului cu Pruncul în
braţe.Grupul stelarilor cântă colinda în casa gazdei, în faţa icoanelor,
ves-tind Naşterea Domnului Iisus Hristos. Din când în când,cel care ţine Steaua
o mişcă pentru a se auzi sunetul cristalin al clopoţelului.Aceasta are menirea
de a purifica lumea de duhurile rele care bântuie în jurul gospodăriei .În
unele sate din judeţul nostru(Stăuceni, Tocileni) se mergea cu LUCEAFĂRUL, obiect asemănător Stelei.
În construţie se deosebeşte printr-un artificiu relativ nou: scripetele.Pe
acesta se fixa Steaua şi cu ajutorul lui putea fi înălţată spre icoană, atunci
când colindătorii intrau în casă.
STEAUA SUS RĂSARE
Steaua sus răsare,
Ca o taină mare.
Steaua străluceşte
Şi lumii vesteşte.etc.
Globul
În
zilele de Crăciun, fetiţe de 10-12 ani,câte două sau trei, merg pe la casele
gospodarilor cu GLOBUL, vestind Naşterea lui Iisus Hristos.Globul este confecţionat din trei veşti de sită
înguste, încrucişate astfel ca să se obţină opt ferestre triunghiulare. Pe cele
opt feţe ale globu-lui se lipesc poze cu scene religioase. În interior,se
fixează într-un cui mic,în partea de jos, o lumânare aprinsă printr-o singură
fereastră mobilă,iar în partea de jos un clopoţel.
Globul se sprijină pe un suport de lemn, care este purtat de către una
dintre fetiţe. Cu privi-rea îndreptată spre icoana din casa gazdelor, ele cântă
frumoasele noastre colinde strămoşeşti,
picurând în sufletele oamenilor sfinţenie şi
speranţă. În Ajunul Crăciunului, cu ani în urmă, satele parcă aveau farmecul
atmosferei din poveşti,datorită luminilor multicolore ale globuri-lor. Cu
Globul nu se mai merge astăzi în judeţul nostru, decât foarte rar în satul
Coşula.
În noaptea de Crăciun, mai întâlnim un alt obicei ce se desfăşoară şi pe întinsul judeţului Botoşani,
ÎMPODOBIREA BRADULUI DE CRĂCIUN.Aproape în fiecare casă sau instituţie, se
găseşte câte un brad verde, împodobit cu globuri, lumânări şi beteală,iar sub
el sunt aşezate darurile din traista lui Mos Crăciun, pentru bucuria copiilor şi plăcerea celor mari. Acest
obicei, atât de mult îndrăgit de copii, nu
aparţine tradiţiei noastre strămoşeşti,ci a
fost împrumutat din lumea Europei Apusene,din Germania,acum aproape 100 de ani
în urmă.
La
început, se întâlnea numai în casele nemţilor din oraşele mari româneşti.După
primul război mondial,obiceiul s-a răspândit şi printre ortodocşi. Bradul a
fost acceptat fiindcă acest simbol face trimitere către “pomul vieţii”. El apare în momente importante din viaţa omului: la
naştere, la nuntă, la înmormântare. De asemenea apare pe ştergare, ţesut
pe covoare, sculp-tat pe lemn şi chiar pictat pe ceramică .Astăzi, păduri de brăduţi de brăduţi iau drumul spre oraşele
mari,încât şi cele mai modeste case pregătesc o crenguţă de brad,drept pom de
Cră-ciun.
Datini şi obiceiuri de Anul Nou
Seara de Sfântul
Vasile este cea mai bogată în obiceiuri şi datini strămoşeşti, cea mai
misterioasă şi mult aşteptată de cei mici şi cei mari. O candelă arde toată
noaptea înaintea icoanelor şi alături de ea gazda-şi pregăteşte casa pentru a
veghea ca Anul Nou să fie primit de toţi cu masa încărcată şi numai cu bucurie.
În
biserici, începând de la miezul nopţii, se fac slujbe şi rugăciuni de mulţumire
lui Dumne-zeu pentru anul care a trecut şi de binecuvântare a anului care
începe. Trecerea de la anul vechi la Anul
Nou
gospodarilor. Urările sunt de bine, de belşug,
de sănătate şi de fericire. Ele sunt însoţite de pocnetul biciului, de sunetul
clopoţeilor sau al tălăngilor sau de mugetul buhaiului.
Datinile şi obiceiurile legate de Anul Nou au avut continuitate în
această zonă etnografică a Botoşanilor. Sunt practicate pe o scară largă şi
includ o gamă bogată: Pluguşorul,
Semăna-tul, Căiuţii, Ursul, Mascaţii, Banda lui Bujor, Banda lui Jianu, Banda
lui Gruia, Banda lui Coroi, Banda lui Făgurel, Banda lui Merişor.
Aşa
cum era de aşteptat, cel mai răspândit obicei este Pluguşorul. Important este că s-a păstrat forma pluguşorului
tradiţional, chiar dacă a suferit unele schimbări.Jocul căiuţilor, caprei,
ursului, mascaţilor, teatrului haiducesc creează o atmosferă de feerie, de
bucurie şi de încredere ce caracterizează sărbătorile de iarnă.
Gazdele îi răsplătesc pe urători cu colăcei, mere, nuci, dulciuri.
Colăceii, nelipsiţi din colinde şi din pluguşor, reprezintă bogăţia, rodul
muncii de peste an. Vechimea, bogăţia şi frumuseţea acestor obiceiuri populare
dovedesc continuitatea românilor pe aceste ţinuturi, o bogată viaţă materială
şi spirituală..
Pluguşorul
Umblatul cu
PLUGUŞORUL este unul dintre cele mai vechi şi mai frumoase obiceiuri, care s-a
păstrat şi se mai păstrează la români.Vorbind despre aratul pământului, despre
semănatul, seceratul şi măcinatul grâului,acest obicei zugrăveşte în culori
atât de vii principa-la ocupaţie a românilor , agricultura.
În
Ajunul Anului Nou, cete de copii, cu clopoţel şi trăistuţă, îmbrăcaţi în
costume popula-re sau haine obişnuite, merg pe la casele gospodarilor să le
ureze un an mai bun, îmbelşugat, cu sănătate şi bucurii.Cel mai bun urător
spune Pluguşorul la fereastra gazdei, întrerupt de de-se “hăituri”. Urarea de Anul Nou
începe cu simularea aratului, în fiecare gospodărie, cu plu-gul simbolic. Unii
urători îşi însoţesc urările cu pocnete de bici sau harapnice, de sunetele
clopoţeilor, tălăngilor, buhaiului sau tobei.
Uneori, ceata de copii sau de tineri care umblă cu pluguşorul are un
plug (confecţionat sau chiar cel cu care se ară pământul) împodobit cu crenguţe
de brad, benzi de hârtie colorată şi ştergare. Urătorii sunt răsplătiţi cu: colăcei,
covrigi, nuci, mere sau bani.
Vechile pluguşoare au suferit transformări importante de la an la an. În
ultimul timp, unele sunt mai puţin legate de tradiţie, ci de viaţa de zi cu zi.
Alături de alte colinde, Pluguşorul bu-cură sufletul românilor în fiecare primă
seară a Anului Nou.
PLUGUŞORUL
Aho! Aho! Plugari voinici, Ca să
crească mari, voinici,
Încălţaţi toţi cu opinci, Dar să fie şi cuminţi,
Cu căciula pe-o ureche,
Să asculte de părinţi!
Pusă după modă veche!
Clopoţelul nostru sună,
Bună seara la obloane, Unde
merge lucrul strună,
La boieri şi la cucoane;
Unde ţine fiecare
Ş-apoi şi pe la ferestre,
Numele în cinste mare.
La copii şi la neveste!
-La grămadă, măi flăcăi,
Să-i poftim să se trezească, Şi
strigaţi din zurgălăi
Dar să nu ne bănuiască. Să strigăm odată:
Să urăm cuvinte mari
-Hăăăi!
Oamenilor gospodari,
Ce s-au strâns să ne asculte,
(Text cules din satul Coşula, comuna
Să ne asculte lucruri multe.
Copălău)
Să urăm copiii mici,
Semănatul
Umblatul cu SEMĂNATUL
este un obicei foarte vechi, practicat în toate zonele judeţului Botoşani. În
dimineaţa primei zile a Anului Nou, copii de diferite vârste (7-12 ani),
individual sau în grup, merg cu Semănatul pe la casele gospodarilor.
Semănătorii, băieţi şi fete, cu trăistuţele de gât, aruncă boabe de grâu
(secară, orz, ovăz sau orez) în faţa casei ori în faţa gazdelor. Imitând
semănatul pe ogor, le urează un an mai bun, cu roade bogate, sănătate şi
îm-pliniri. Boabele presărate sunt apoi adunate de gazdă şi aruncate deasupra
animalelor, cu deosebire deasupra oilor, ca să aducă întregii gospodării spor
şi belşug.
Copiii sunt primiţi în prag cu mere, nuci, bomboane,colăcei, covrigi sau
bani. Obiceiul este mult îndrăgit, gazdele primind cu plăcere pe “ semănători”, care pornesc de
dimineaţă, spre a înscrie pe prima filă a Noului An bucuria şi speranţa în
casele oamenilor.
Text
pentru ritualul Semănatului:
Bună vreme,
cinstiţi gospodari!
Am venit să vă
semănăm
Şi să vă urăm,
Că în anul
ce-aţi intrat,
Să aveţi rodul
bogat!
Să vă crească
grâu – nalt
Şi să aibă bob
maşcat!
Iar voi,
cinstite gazde,
Să trăiţi, să
înfloriţi,
Ca merii, ca
perii
În mijlocul
verii,
Ca toamna cea
bogată,
Cu de toate
îmbelşugată!
La anul şi la mulţi ani!
( Vorona)
Căiuţii
Căiuţii, joc
dramatic cu măşti zoomorfe(animaliere), este răspândit în mai toate satele
jude-ţului Botoşani (aproape nu este sat să nu aibă de Anul Nou joc de căiuţi).
În unele sate, se pune accentul pe dansul plin de virtuozitate, în altele este
simplu, fără figuri prea complicate, accentul punându-se pe teatrul dramatic al
acestuia. Căiuţii, în număr de 2, 4, 6 sau 8 joacă în perechi.Uneori şi mai
mulţi, alteori chiar unul, în funcţie de dorinţa şi posibilităţile
organiza-torilor. În jocul căiuţilor se distinge frumuseţea dansurilor şi
muzicii, dar şi varietatea costumelor şi măştilor de cai, de la sat la sat.
De
exemplu, căiuţii din Tudora joacă în număr de 8-12. Masca de căluţ este confecţionată din lemn cioplit, acoperit cu
pânză albă. Pe partea stângă a gâtului are o coamă din lână de oa-ie ţigaie. Pe
capul căluţului se află un căpăstru din fâşii de piele, ochii din doi nasturi metalici,iar
sub bot doi motocei roşii. Deasupra capului este prinsă o coroană din trei
rânduri de motocei din lână de culori diferite, iar în mijloc o oglindă
rotundă. Această coroană simbo-lizează soarele şi un număr de planete în jurul
soarelui.
Purtătorul măştii de căluţ are un
chipiu confecţionat din carton, îmbrăcat în pânză albă, decorat cu sutaş roşu
şi albastru, cu zgardană de mărgele mici colorate, deasupra cozorocului,iar în
partea din faţă, pe chipiu, un pompon roşu.Este îmbrăcat cu o tunică, izmene şi
fustă cu două rânduri de volanealbe.Pe tunică, în diagonală, are o curea de
piele prinsă pe centura de la mijlocul purtătorului. În picioare poartă cizme
din piele.Căiuţii pot evolua singuri sau în alai cu capra, cu urşii, cu
mascaţii. Dansurile interpretate diferă, ca şi costumele şi măştile, de la sat
la sat. La Vorona Marela Tudora. Lala
Poiana şi Icuşeni (Voro-na)se interpretează 5-7 dansuri, toate
de mare originalitate: Alinierea, Mazurca, Măriuţa, Sârba, Cărăşelul.
Ca
muzică de acompaniament, în trecut se foloseau: fluierul, vioara, cobza. În
prezent sunt preferate instrumente de fanfară: clarinetul, trompeta, toba.
Căiuţii sunt măştile cele mai admirate şi mai aşteptate pentru frumuseţea
împodobirii şi pentru virtuozitatea dansurilor.
Capra
După dansul
dezlănţuit al căiuţilor, în pocnete de harapnic şi de fluier,îşi fac apariţia
mândrele şi săltăreţele Capre. Este un moment vesel, atractiv, care aminteşte
de o veche ocupaţie a românilor: creşterea animalelor. Dansul lor vesel şi
sprinten sugerează vioiciunea şi neastâmpărul acestor animale. Capra este o
mască cu aspect diferit în alaiul măştilor de Anul Nou din judeţul Botoşani. În
unele sate ( Poiana, Icuşeni-Vorona) capra este acoperită cu stuf, în altele cu
pânză de sac ( Vorona Mare) sau cu blană de oaie( Suliţa, Dracşani).
Capul măştii, este confecţionat din lemn, cu un băţ lung, articulat din
două piese, este fixat de un băţ de care se sprijină purtătorul caprei în timpul
dansului ( Vorona Mare).Masca este prevăzută cu două coarne împodobite cu
canafi mici din lână, vopsite în roşu. În dosul coarne-lor este fixată o
oglindă rotundă, între şiraguri de mărgele. Maxilarul superior este vopsit cu
roşu sau acoperit cu blăniţă de iepure. Maxilarul inferior este mobil acţionat
de osfoară sau cureluşă de către purtătorul caprei, ceea ce provoacă un zgomot
sec, ritmic, care acompaniază sau însoţeşte jocul.
Purtătorul caprei joacă ascuns sub
îmbrăcămintea acesteia, confecţionată dintr-o pânză de sac în formă de clopot
şi prinsă de partea din spate a botului. Pânza este împodobită cu 2-3 rânduri
de stuf în partea de jos, apoi completată cu fâşii multicolore de hârtie sau pânză.
Dan-sul caprei se desfăşoară pe baza strigăturilor căprarului ( ciobanului), care este îmbrăcat cu costum popular ca
şi purtătorul ei, suman sau cojoc,cu opinci sau cizme în picioare, cu căciulă
cu panglică multicoloră şi mărgele. El poartă harapnic cu care pocneşte şi
dirijează jocul caprei. Capra saltă şi se smuceşte, se roteşte şi se apleacă,
clămpănind ritmic din fălcile de lemn. În oraşe, spectacolul se remarcă mai
ales prin originalitatea costumului şi a coregrafiei.
Jocul caprei (Strigături)
Foaie verde flori mărunte
Ţa,ţa, ţa, căpriţă, ţa,
Vin cu capra de la munte
Lupii, câinii te-or mânca!
Cu steluţe albe-n frunte.
Capra mea îi capră aleasă
De piele- am să te jupesc,
Că-i din cele mai frumoase.
Din ea haină să-mi croiesc.
Asta-i capră din Buzău,
Şi iar verde lemn sucit
Pe spinare-i numai său. Jocul
caprei s-a gătit!
Ursul
URSUL este un
joc cu mască animalieră, jucat de copii, dar şi de cei maturi, din Ajunul
Anului Nou şi până în seara zilei de 1 ianuarie. Acest joc se compune din: urs, ursar( ţigan) şi ţigancă
(căldărăriţă). Ursul, unul singur,doi sau mai mulţi, joacă la comanda
ursarului (ţiganului). Masca diferă în satele Botoşanilor, în ceea ce priveşte
aspectul capului. La Vorona ,
de exemplu, este făcută din piele de oaie, cu gură marcată cu fasole, cu nas de
cârpă roşie, cu tăieturi pentru ochi, cu urechi de care atârnă canafi din lână
vopsită în roşu. Din par-tea din spate a
capului sunt prinse multe panglici divers colorate.
Jocul ursului este însoţit şi de
mascaţi, cunoscuţi sub numele de ţigănci
sau căldărăriţe.
Poartă basmale, bluze şi fuste cât mai viu colorate, panglici, ciocane,
oale sparte. Rolul lor este de a înveseli gazdele şi de a-l provoca permanent
pe ursar. Jocul ursului este energic, ani-mat şi de intervenţia ţigăncii care
îl provoacă pentru a-i face pe spectatori să râdă. Momentul cel mai important
al jocului îl constituie moartea ursului,când, de fapt omul învinge natura.
Ţiganca rosteşte fel de fel de “descântece”,iar ursul îşi revine.Acest lucru arată că ideea
morţii şi a învierii a stat la originea măştilor de Anul Nou. Jocul ursului
aduce bucurie atât în sufletele celor mici, cât şi în ale celor mari.
Jocul ursului
Strigături
Frunzuliţă trei arţari
Şi-un butoi cu vin s-a dus,
Bună seara,gospodari!
Şi-un coşăr cu popuşoi,
Gospodari şi gospodine
De nu-l urneşti cu şapte boi.
Şi voi tinere copile. Dar urşii de
pe la noi
Frunză verde şi-un dudău
Nu trăiesc cu popuşoi.
Am venit din Copălău Ei trăiesc numai
la munte
Cu obicei de Anul Nou.
Şi mănâncă mure multe.
Obicei din moşi- strămoşi,
Ursul meu tarcat pe bot
Ăştia-s urşii mei frumoşi Umblă
după mure mort
Şi-s frumoşi şi delicaţi
Umblă mort şi leşinat
Şi de mine învăţaţi.
Că de tata-i învăţat
Învăţaţi să joace bine
Tata bate toaca sus
Să nu mă facă de ruşine. Şi eu bat toba la urs
I-am învăţat a juca
Foaie verde fir pe fus
Pe cuptior la soacra –mea. Eu cred că va fi de-ajuns.
Soacra mea, femeie bună, Frunză verde măr mustos
Toarce-un fus pe săptămână. Noi vă mulţumim frumos.
Nici un fir pe fus n-a pus La anul şi la mulţi ani!
(Text cules de la Şchiopu Neculai,
Satul Coşula, comuna Copălău)
Mascaţii
Jocul ursului este
urmat de cel al mascaţilor, care
poartă măşti umane. Acesta dă culoare obiceiurilor de Anul Nou din judeţul
Botoşani, creează o atmosferă de bucurie şi de încredere.
Mascaţii, în număr
de 2, 4, 6 sau 8, însoţesc alaiul de Anul Nou. Se îmbracă cu haine vechi, rupte, peticite.
Poartă genţi, ciocane, tălăngi, harapnice, buciume; pe cap – pălării rupte,
căciuli vechi cu pene, panglici multicolore. De sub pălărie sau căciulă atârnă
plete din păr de cal, de cânepă sau din fire colorate. Frumuseţea dansului este
completată de originalitatea şi diversitatea expresivă a măştilor. Acestea sunt
făcute din piele de oaie,din pălării sau cârpe vechi. Sunt împodobite cu
sprâncene din lână, cu nasturi mari şi dinţi din fasole.
Satul Chiscovata din comuna Vorona este recunoscut prin frumuseţea
măştilor sale. Sunt făcute din carton şi din alte materiale, colorate în aşa
fel încât sugerau anumite trăsături negative ale unor persoane. Mascaţii se
îmbrăcau cu costume populare. Dansul interpretat se numea “Dansul jidanilor”. Acesta s-a pierdut în
timp,dar măşti de acest fel a confecţionat cu o deosebită măiestrie
neîntrecutul meşter Gheorghe Ţugui şi fiul său, Gheorghe Gh. Ţugui din Vorona. Dansul
mascaţilor constituie momentul de vârf al evoluţiei alaiului de Anul Nou,
sporindu-i frumuseţea şi impresionând prin diversitatea măştilor.
Jocul măştilor
Strigături
Foaie verde fir
mohor,
Hai la dreapta, măi băieţi,
Hai la jocul
măştilor! Că la
stânga nu puteţi!
Câte unul, câte
doi,
Roată,roată,roticel,
Cum se joacă pe la
noi.
Ca cercul la copăcel!
Foaie verde
baraboi,
Foaie verde pădureţ
Înainte şi-napoi!
Înainte, măi băieţi!
Hai la stânga,numai una, Foaie
verde mărgărit,
Şi la dreapta-ntotdeauna! Jocul
nostru s-a gătit!
(Aurel Ştefan- Colinde, colinde…din poezia obiceiurilor de Crăciun şi de
Anul Nou din Vorona – Botoşani, Editura Axa, 1997)
Boboteaza
BOBOTEAZA (6
ianuarie), este ziua care ne aminteşte de botezul Domnului Iisus Hristos în apa
Iordanului de către Sfântul Ioan Botezătorul. Botezul este simbolul purificării
şi reînnoirii. După Anul Nou este sărbătoarea cea mai bogată în datini şi
credinţe. Ajunul Bobo-tezei este perioada de pregătire pentru marea sărbătoare.
De aceea, creştinii postesc. Gospodi-nele pregătesc grâu fiert îndulcit cu
miere, vărzări, colaci. Bunicii, părinţii şi copiii aşteaptă preotul. Însoţit
de copii care strigă “Chiraleisa!”, preotul are în mână crucea şi mănunchiul de busuioc pentru a stropi
cu agheasmă. Cei ai casei îi întâmpină cu lumânarea aprinsă şi cu un fuior de
in sau cânepă, care îl pun la cruce.
Lumânarea este simbolul luminii. Despre
fuior, în credinţa populară, se
spune că gospodina îmbracă în crijmă pe Hristos care iese din apa Botezului în
Iordan. În casă, preotul intră cu rugăciune şi stropeşte cu aghiasmă toate
încăperile, binecuvântând familia şi casa.
Crucea este sărutată de membrii
familiei, în ordine- de la cel mai vârstnic la cel mai tânăr,dar totdeauna
întâi bărbaţii şi apoi femeile. După acest ritual, preotul este invitat să se
aşeze măcar puţin şi să guste din bucatele pregătite.A doua zi de Bobotează, preotul face agheasma mare. Slujba
în biserică începe cu Sfânta Liturghie, apoi se merge la o fântână sau la o apă
curgătoare. Tot pentru momentul slujbei şi al binecuvântării, din timp, în
curtea bisericii este pregătită o cruce mare de gheaţă. În unele locuri, unde
este o apă curgătoare mai mare, unii bărbaţi curajoşi se aruncă în valuri
pentru a prinde crucea din apa sfinţită şi a primi binecuvântarea. Din această
zi, toate apele sunt sfinţite. De aceea, timp de opt zile, gospodi-nele
păstrează obiceiul de a nu spăla rufe în această perioadă. După slujbă,
creştinii iau agheasmă şi se îndreaptă spre casă. Aici stropesc cu busuioc şi
agheasmă gospodăria şi grădi-na. Apoi merg şi la cimitir, unde stropesc
mormintele celor apropiaţi. Agheasma rămasă se bea în fiecare dimineaţă timp de
opt zile, apoi se păstrează pentru a stropi prin casă din când în când pentru
alungarea relelor şi pentru spor şi ajutor în gospodărie.
Astfel se încheie
ciclul sărbătorilor de iarnă,la fel de bogat în obiceiuri precum a început.
BIBLIOGRAFIE
Oprea,
Gheorghe -Folclorul muzical
românesc
Ştefan,
Aurel -Colinde,
colinde …din poezia obiceiurilor de
Crăciun şi de
Anul Nou
din Vorona- Botoşani, Editura Axa, Botoşani, 1997
Ciubotariu,
Ştefan - Folclor din satele
Suliţa şi Dracşani, judeţul Botoşani, Editura
Axa, Botoşani,
1998
Andriescu,
Silvia -Teatrul folcloric şi
jocuri de căiuţi din judeţul Botoşani, Editura
Andriescu,Vasile Axa, Botoşani, 1997
Ungureanu,
Vasile - Pe sub poale de pădure –
folclor din comuna Tudora, judeţul
Botoşani, Editura Axa, Botoşani, 1998.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu