Folclorul datinilor, credinţelor şi obiceiurilor

Prof.înv.preşc.CIOBANU CAMELIA 

Şcoala Gimnazială Nr.1 Săveni/ 

Grădiniţa cu P.P.Nr.4 Săveni,Botoşani 

Prof.itinerant Achilăriţei Maria 

Liceul Tehnologic Special “Sf. Stelian” 

Botoşani 

“Eu cred că veşnicia s-a născut la sat.” 

Lucian Blaga 

Ca manifestări spirituale , datinile , credinţele şi obiceiurile şi-au pierdut , în evoluţia lor , sensul originar mitologic sau mistico-religios, ele devenind astăzi mărturii ale unei continuităţi de trăire , venerabile tradiţii păstrate pentru parfumul lor arhaic. 

Consemnăm în cele ce urmează câteva dintre aceste manifestări identificabile la Drăguşeni , fără orgoliul realizării unei culegeri folclorice exhaustive. 

Anul Nou , “festum incipium” la strămoşii noştri romani sărbătoare cu belşug de bucate, petrecere şi urări de sănătate şi prosperitate pentru anul ce urmează. Obiceiurile , ceremoniile şi ritualurile ce se desfăşoară cu acest prilej îşi au originea în ceea ce la români se numea duodicessimo , cu serbări închinate zeilor Saturn(Saturnaliile) şi Ianus (Calendele lui Ianuarie). Aşa au ajuns pe meleagurile noastre obiceiurile din sărbatorile de iarnă , pluguşorul şi jocurile cu măşti , îmbogăţite cu creaţii folclorice româneşti , dăinuind de veacuri şi aşteptate an de an cu multă bucurie şi la Drăguşeni. 

Cu săptămâni înainte , începe agitaţia de pregătire : alcătuirea formaţiilor , confectionarea măştilor şi costumelor , distribuirea rolurilor şi a strigăturilor ce se vor rosti în timpul jocului , desemnarea urătorului şi a muzicantului. Toate amănuntele de recuzită şi regie sunt anticipate şi pregătite pentru ca spectacolul să fie cât mai reuşit şi mai antrenant pentru gazdele care aşteaptă cu nerăbdare. Se fac repetiţii , se învată jocul măştilor după cantec, însoţit de ţignal şi talgere. Căndva flacăii îşî alegeau „calfele” – doi-trei tineri liberaţi de armată – care organizau „giocul” (hora) din timpul sărbaăorilor şi „plugul cel mare” din seara Anului Nou. Astăzi , cand au mai rămas puţini tineri în sat , frumosul obicei cu hora a dispărut. 

„Uratul” incepe din ajunul Anului Nou foarte devreme . Se pornesc mai intai cei mici, inca inainte de amiază ; altădată erau întovăraşiţi câte doi şi mai mulţi , formând un „pluguşor” cu un urător , iar darurile primite (colăcei,nuci,mere sau bănuţi) se împărţeau între componenţii grupului , acum umblă în cete, ura fiecare şi-şi primesc darul (în bani, colăcei nu se mai fac). 

Cum se înserează apar uratorii mai mărişori în cete sau „benzi” cu căiuţi, capre,nunta etc., mascaţi care mai de care de nerecunoscut. 

Mai pe înnoptate se porneşte şi plugul cel mare al flăcăilor , aşteptat mai ales pe la casele cu fete de măritat, la rude şi la oamenii de vază ai satului.Intrucât zăbovesc mai mult pe la case, feciorii nu reuşesc să termine traseul decât a doua zi după amiază. Intr-un târziu se iau cu uratul pe la rubedenii şi gospodarii mai tineri , unii mascaţi spre a nu fi recunoscuţi imediat. Sunt poftiţi în casă şi îndemnaţi la masa plină de gustări şi băuturi anume pregătite. 

Incepând din preajma miezului de noapte , întreg satul este cuprins de o veritabilă euforie sonoră, cu voci de toate nuanţele însoţite de clopote , ţignale , tălăngi , pocnete de bici , muget de „buhai” si muzici. 

Aproape toate urăturile rostite la fereastră de cei mici si de cei mari , evocă muncile agricole – reminiscenţe ale unor străvechi rituri agrare – ori povestesc în versuri fapte de vitejie din istoria neamului sau unele alcătuiri spirituale , pline de haz. 

În mod obişnuit urăturile încep printr-o oprire imaginară a plugului tras de 2 , 4 sau „12 boi bouleni , /în frunte tintatei ,/ cu coarnele răsucite / şi cu aur poleite”. Urătura îşi urmează şi astăzi firul tradiţional cu aluzii istorice . „Aho,aho,aho … Copii si fraţi/ Staţi puţin şi nu mânaţi / lângă boi v-alaturaţi / Şi cuvântu-mi ascultaţi: / S-a sculat mai an/ Bădica Traian / Pe ochi negri s-a spălat / Părul şi la pieptănat / Şi-a-ncălecat pe un cal / Cu numele de Graur / Cu şeaua de aur/ Cu frâul de mătasă , / Cât viţa de groasă. / El în scări s-a ridicat , / Peste câmpuri s-a uitat , / Ca s-aleagă un loc curat , / De arat , de sămănat…”. Se înşiruie etapele lucrărilor agricole pana la coptul colacilor şi împărţirea lor la pluguri . Textul este tipic , cunoscut în toată Moldova sub mai multe variante . 

Alte urături încep cu : „Bună seara gospodari ca dumneavoastră! / Hodiniţi şi de-afară nu gândiţi / Că suntem şi noi osteniţi / Ca de când a înserat, / Multe case am colindat ,/ Da nu-aşa mândre şi frumoase / Cum sunt ale dumneavoastră ” dupa care urmează : „Puneţi capul la perdele/ Ş-ascultaţi vorbele mele…” se continuă cu textul urăturii însoţit de clopot şi pocnete de bici , uneori şi din cântul unui acordeon. La casele cu fete urătorul poate începe şi sub forma unui dialog(cu un coechipier aflat alături) : - „Bună seara doamnă gazdă!Ma-i lasa sa trag o brazda ? ” – „Da de ce nu mai băiete ,/ Vino-n casa ca am fete! / Fetele-s de măritat / Şi băieţii de-nsurat…”. 

Unele urături includ referiri satirice la adresa unor tineri certaţi cu munca : „Fetele din sat la noi / Nu prăşesc la păpuşoi ; / Lasă sapa pe ogor/ Şi pleacă la televizor : Ba e muzică uşoară, / Ba un meci cu altă ţară , Ba le cântă Dolănescu / Marcă gol Dudu Georgescu , / Şi aşa se face/ Ca la câmp nu le mai place”. Altă variantă pune in evidenţă lenea : „Măi Marie , Mărioară/ Eşti frumoasă domnişoară;/ Dar cum dracu să nu fii / Dacă tu la câmp nu vii. / Mama pleacă la prăşit , / Tu rămâi în pat dormind / Şi când soarele-i sus pe deal , / Tu scoţi capul din ogheal / Si te plimbi în papuci, / Dar la câmp nu te mai duci.” 

La fel de vehement sunt satirizaţi tinerii cu o comportare şi o ţinută improprie cadrului rural: „Fetele din sat la noi / Umblă după mode noi / - Fă-mi tăticule şi mie / Poşetă şi pălărie ; / Vinde porcul din ocol , / Şi îmi i-a Alen Delon ! / Ce să facă bietul tată? / Pe Grivei de la ochit , / Ia pus pielea la dubit / Si şi-a pus în gând să facă / O poşetă pentru fata . / I-a pus şi-un buzunărel / Şi-o codiţă de purcel ; / Şi când s-a gătit copila / Era nalta cât camila / Cu pantofii cu toc înalt; / Parcă-i capră pe asfalt ./ Şi-a mai dat şi cu parfum , / De nu poţi merge pe drum”. 

Nici pe flăcăii satului contemporan nu-i cruţă urătura satirică : „Foaie verde trei scaieţi ,/ Să vă spun şi de baieţi : / Că sunt mari şi sunt isteţi ; / Nu e nuntă , nu e bal , / Să nu facă ei scandal./ După ce se bat ca dracii, / Vin cu toţii să se-mpace./ Merg o luna , doua-n ţară, / Şi se-ntorc cu geanta goală. / Şi îşi lasă nişte plete / De nu-i deosebeşti de fete/ Pantalonii evazaţi , / Din vreo trei metri pătraţi , / Poartă toc italian / S-aibă mutră de golan”. 

Urătorii sunt aleşi dintre cei cu dicţiune clară şi cu glas puternic ; unii , cunoscuţi in localitate , sunt mai dinainte angajaţi , cu plată aparte , de către formaţiile mai mari. Toţi urătorii , mari şi mici , îşi leagă busuioc la clopot , în credinţa că le aduce noroc. 

Căiuţii constituie formaţiunile cele mai numeroase , obiceiul atestând dragostea ancestrală a românului pentru acest frumos şi inteligent animal. Masca este confecţionată din lemn , îmbrăcată cu pânză albă şi împodobită cu oglinzi , panglici şi laneturi colorate. Gâtul caluţului este fixat la centura purtătorului , iar la spatele lui o veşcă de sită formează crupa calului , de care atârnă coada. Purtătorul caluţului este costumat cu o bluză sau pulover de culoarea roşie şi o fustă albă (un cearşaf) ; pe cap poartă căciulă sau chipiu cu panpon . Peste umeri şi la picioare pune zurgălăi , şi în gură un ţignal din care fluieră tot timpul jocului. Formaţia cuprinde unul până la patru căiuţi , un urător , unul care bate talgerele , unul-doi „ofiţeri” şi alte personaje mascate precum şi un muzicant. Prin sat umblă şi formaţiuni mai mici cu un caluţ şi un urător , ba chiar şi un singur purtător de caluţ , care dansează după sunetul ţignalului , fără urător. 

Jocul cailor se desfăşoară după o melodie anume ; când sunt doi sau patru ei joacă in rond şi fată in faţă , uneori însoţiţi de o comandă rostită de un jucător ori de toţi în cor : „Foaie verde baraboi / Şi-nainte şi-napoi . / Foaie verde minte creaţă , / joacă caii faţă-n faţă . / Foaie verde bob de linte , / Să jucăm ca mai-nainte. / Foaie verde lemn sucit , / Calul meu a nebunit . / Foaie verde iarba deasă , / Intră calul meu în casă . / Foaie verde iarbă rară , / Iese calul meu afară; / Iese calul supărat , / N-a băut nici n-a mâncat”. 

Capra este , la Drăguşeni, o mască purtată de mai puţine formaţii şi nu prezintă interesul şi atracţia de care se bucură căiuţii , cu care de obicei nu intră in bandă. 

Masca , confecţionată din lemn , îmbrăcată cu pânză ori cu blăniţă de ied , are maxilarul inferior mobil încât , tras de sfoară , poate „clăpăni” in ritmul jocului . In frunte i se fixează o oglindă si corniţele-i sunt împodobite cu panglici colorate. 

Capul este montat pe un baţ şi mânuit de purtătorul , care stă aplecat sub un cearşaf , simulând corpul caprei . Altădată , corpul era acoperit de un ţol pe care se coseau spice de stuf închipuind asfel blana roşcată . Capra este însoţită de un „bătrân” , stăpânul ei care bate şi talgerele , de un urător şi un instrumentist , la fluier , vioara sau acordeon – ori măcar o muzicuţă – care cântă o melodie specifică. Uneori , între mascaţi există şi un „negustor” care se face a cumpăra capra ; dialogul lor este presărat cu glume care stârnesc hazul . Jocul caprei are un ritm ţopăit , însoţit şi de strigături : „Capra mea-i din Drăguşeni / Şi-i hrănită cu strujeni ./ Cu strujeni şi cu tărâtă,/ Are lapte cât o maţă , / Vai săraca capra mea / Ce-ar mânca şi ce-ar mai bea / Gospodaru-i om de treaba ,/ Nici cu una nu ne-ntreabă”. 

Către sfârşitul lunii decembrie şirul obiceiurilor noastre de peste an se încheie cu cele legate de sărbătoarea Naşterii Domnului – Crăciunul , cu colinde cântate la fereastra şi cu vestitoarea stea purtată de copii. In ultimele decenii , aceste frumoase şi creştineşti obiceiuri combătute furios de propaganda ateistă , au fost înăbuşite dar nu uitate , ca dovadă că ele au reînviat imediat după revoluţia din 16-22 decembrie 1989 , când peste tot in România s-a revenit la libera sărbătorire a Crăciunului. 

BIBLIOGRAFIE: 

1.Drăguşeni-500,Editura „Glasul Bucovinei,Ortansa şi Aristotel Crâşmaru,1992”; 

2.Revista Învăţământul Preşcolar 3-4/2006.