CRĂCIUNUL ÎN SUFLETUL COPILULUI

Prof. de sprijin-  Ungureanu Paraschiva- Liceul Tehnologic Special “Sf.Stelian”

Prof.înv.primar – Julei Daniela Şcoala Gimnazială nr .10

Botoşani

COLINDA - Cântec tradițional cântat de cete de copii (flăcăi sau adulți) pe la casele oamenilor cu prilejul sărbătorilor de Crăciun.Cântec popular care se cântă de obicei în ajun de Crăciun și de Anul nou, în general, însoțit de diverse datini populare.

Ca în fiecare an, luminatul praznic al Naşterii Domnului nostru Iisus Hristos ne umple sufletul de o negrăită bucurie duhovnicească, pentru că această zi reprezintă împlinirea făgăduinţelor şi nădejdilor pe care Dumnezeu le-a dat oamenilor de la început, ca îndemn de călăuză pe drumul ce duce spre mântuire. Ascultând istorisirile minunate din Sfânta Evanghelie despre cele petrecute în noaptea sfântă a Naşterii, simţim în inimile noastre o tainică chemare de a porni cu cugetul pe urmele magilor de la Răsărit, cu ochii aţintiţi spre steaua călăuzitoare spre Betleem, unde s-a născut Hristos.

 Acolo, în peşteră, în ieslea cea săracă, Pruncul nou-născut a venit pe Pământ să sfinţească pe om, să-l facă sălaş dumnezeiesc.Împreună cu păstorii auzim şi trăim şi noi frumuseţea fermecătoare a cântării îngereşti: „Slavă întru cei de sus lui Dumnezeu şi pe pământ pace, între oameni bunăvoire!”. Aceste sfinte întâmplări din Betleem trezesc în sufletele noastre în primul rând recunoştinţă pentru nemăsurata dragoste a Tatălui Ceresc faţă de noi, oamenii, şi pentru marea jertfă pe care a făcut-o prin Fiul Său ca să ne mântuiască.

An de an bucuria sărbătoririi Naşterii Domnului pune stăpânire pe întreaga noastră fiinţă. Este, de fapt, partea comuniunii noastre la bucuria cea sfântă şi fără de sfârşit a vieţii dumnezeieşti, pe care o zugrăveşte Sfântul Apostol şi Evanghelist Ioan când afirmă: „Viaţa s-a arătat şi am văzut-o şi vă mărturisim şi vă vestim viaţa de veci, care era la Tatăl şi s-a arătat nouă” (I Ioan 1, 2-3).

Această mărturie exprimă o lucrare vie, căci prin Întruparea şi Naşterea Sa, Mântuitorul Iisus Hristos ne-a adus-o şi ne-a împărtăşit-o ca viaţă dumnezeiască, nemuritoare. Descoperindu-se oamenilor ca „pâinea vieţii” (Ioan 6, 48) şi lămurind că această pâine este Trupul Său pe care îl va da pentru „viaţa lumii” (Ioan 6, 51), Mântuitorul Iisus Hristos a ridicat viaţa omenească la plinătatea vieţii dumnezeieşti şi a arătat, peste veacuri, că viaţa este bunul şi darul suprem de care trebuie să se bucure nu numai omul, ci şi întreaga făptură. Sărbătoarea Naşterii Domnului este, astfel, sărbătoarea vieţii.

Prin Întruparea sa, Fiul lui Dumnezeu ne-a descoperit valoarea şi frumuseţile vieţii. Mântuitorul a venit în lume pentru a da un sens nou existenţei omeneşti.„Ziua de naştere a Domnului este ziua de naştere a păcii”, spune un sfânt părinte al Bisericii, întrucât Fiul lui Dumnezeu a venit pe pământ ca să împace pe om cu Dumnezeu şi pe oameni între ei. Totul este bine când trăim în linişte, iar bucuria noastră este deplină când avem siguranţa zilei de mâine.Hristos a coborât din ceruri, pentru ca noi să-i ieşim întru întâmpinare prin trăirea virtuţilor care duc la desăvârşire. Să avem, aşadar, mereu în inimile noastre fiorul sfânt, trăit de magii care au mers să se închine Mântuitorului, aducând daruri Celui ce S-a făcut om, pentru ca noi să ne îndumnezeim prin credinţa şi faptele noastre.

Pentru noi toţi, iarna nu este numai anotimpul zăpezii şi al frigului, ci şi acela al bucuriilor prilejuite de atâtea datini şi obiceiuri legate de sărbătorirea Naşterii Domnul.

         Fiecare popor are propria mitologie, alcătuită din legende şi povestiri ce explică anumite evenimente importante ale vieţii indivizilor şi poporului ca întreg. La români, legenda lui Crăciun, păstorul din poveste, a fuzionat foarte frumos cu mitul Naşterii Domnului.

         Putem spune că obiceiurile legate de sărbători fac parte din cultura tradiţională a neamului nostru. Este o mare bucurie că încă se mai păstrează în unele zone ale ţării aceste datini care ne ajută să înţelegem sărbătoarea respectivă precum şi să ne bucurăm împreună de Marele Praznic. Păstrarea acestor datini este o mărturie vie a faptului că avem o conştiinţă a neamului din care facem parte.

         In popor se spune că, fără acordul soţului, Crăciuneasa o adăposteşte pe Fecioara Maria în grajd, singurul loc cald care mai era liber. Supărat de nesupunerea soţiei, Crăciun îi taie mâinile, dar Maica Domnului i le lipeşte la loc. Minunea îl converteşte pe Crăciun la Creştinism. De bucurie că nevasta sa a scăpat de pedeapsa lui necugetată, Crăciun aprinde un rug din cioate de brad în curte şi joacă hora cu toate slugile lui. După joc, împarte Sfintei Familii daruri păstoreşti: lapte, caş, urdă, smântâna. De aici, transfigurarea lui Moş Crăciun într-un personaj mitologic, care aduce de ziua naşterii lui Iisus daruri copiilor. Acest obicei se suprapune cu amintirea darurilor pe care, după legenda evanghelică, le aduceau regii-magi, în staul, noului Mesia. Cântecele de bucurie adresate de slugile lui Crăciun s-au transformat în colinde.

Începând cu noaptea de 23 spre 24 decembrie, de la miezul nopţii şi până la revărsatul zorilor, uliţele satelor răsuna de glasurile cristaline ale micilor colindători. Cu traista după gât, cu bâta în mâna şi căciula pe urechi, colindătorii merg din casă-n casă şi strigă la ferestrele luminate:
„Bună dimineaţa la Moş Ajun, / Ne daţi ori nu ne daţi.

         Obiceiurile, după cum am mai zis, ţin de conştiinţa poporului român pentru că exprimă înţelepciunea populară a acestui neam, sunt esenţe ale bogăţiei noastre spirituale. Însă cele mai răspândite şi mai fastuoase s-au dovedit a fi cele legate de marele Praznic al Crăciunului şi de sărbătorirea Anului Nou. Repertoriul tradiţional al obiceiurilor şi tradiţiilor româneşti cuprinde pe lângă colindele propriu-zise - cântece de stea, vifleemul, pluguşorul, sorcova, vasilica, jocuri cu măşti (ţurca, cerbul, brezaia), teatrul popular, dansuri (căluţii, căluşarii) - şi o seamă de datini, practici, superstiţii, ziceri, sfaturi cu originea în credinţe şi mituri străvechi sau creştine.

Un obicei foarte cunoscut este „tăierea porcului”. În unele zone ale ţării, porcul se taie de Ignat, adică în 20 decembrie. Se zice că porcul care n-a fost tăiat în această zi nu se mai îngraşă, căci şi-a văzut cuţitul. Sângele scurs din porc după ce a fost înjunghiat se pune la uscat, apoi se macină si se afumă cu el, peste an, copiii ca să le treacă de guturai, de spaimă şi de alte boli.
         Un alt obicei foarte cunoscut este împodobirea pomului de Crăciun, a bradului. Bradul care este veşnic verde simbolizează viaţa, făcându-se astfel analogie cu viaţa care intră în lume o data cu Naşterea Fiului lui Dumnezeu, Căci Cel Ce este Viaţa Se naşte pentru ca noi să dobândim viaţa veşnică. Datina împodobirii bradului de Crăciun pare a fi de obârşie germană, aşa cum este şi cântecul"O,brad frumos!".

Din ajunul Craciunului şi până în ziua de Anul Nou, colindatorii pornesc în alai, oprindu-se la casele oamenilor pentru a le vesti Naşterea Domnului şi a le face urări de sănătate şi belşug. Copii si tineri de la sate şi de la oraş, toţi se dedică în această perioadă obiceiului popular străvechi, colindul. Având semnificaţii diferite de la o regiune la alta, colindele ca tradiţii româneşti de Craciun fac parte din magia nopţilor de iarna şi a sărbătorilor.

Din Bucovina şi pînă în Oltenia, din Dobrogea şi până în Banat, obiceiul popular al colindelor trăieşte intens în seara de ajun şi în zilele de Crăciun şi Anul Nou. Influenţate atât de conceptele bisericeşti cât şi de vechile practici pre-creştine, colindele sunt purtate din casa în casa de către cete de colindatori pentru a vesti sărbatoarea şi a ura de bine gazdelor sau celor ce deschid uşa.

Toate tradiţiile româneşti de Crăciun au o vârstă mai veche decât creştinismul, iar concepţia sărbătorii în sine echivalează cu practicile arhaice, păgâne, ale societăţilor antice. In jurul datei stabilite pentru solstiţiul de iarna, popoarele indo-europene celebrau moartea şi renaşterea ulterioara a Zeului-Soare, identificat cu Saturn la romani şi cu zeul Mithra la iranieni. In general, mistica sarbatorii este acceaşi; zeul îmbătrâneşte şi moare, însă renaşte o dată cu noul an şi marchează începutul unui nou ciclu solar.

Termenul de "Crăciun"se presupune ca provine din cuvântul latin "creatio" care înseamnă creaţie, naştere.

 Legenda spune ca Fecioara Maria, împreuna cu Iosif, rătăceau din casă în casă în Bethleem, ajungând intr-un târziu la casa unui om numit Crăciun, care le da adapost în grajd.

Colindele sunt texte ritualice, preluate ca obiceiuri populare, care povestesc despre nasterea Mântuitorului, despre venirea celor trei magi ăi apariţia stelei pe cer, cea care a vestit naşterea lui Iisus. Unele sunt create de autori anonimi, din popor, si au caracter specific, original sau au fost propagate de către primii creştini în toate teritoriile cucerite sau sub influenţa romană.

Altele sunt colinde culte, create de preoţi ai Bisericii sau de compozitori de muzica cultă.

 Iată vin colindatorii" de Tiberiu Brediceanu,

 "O, ce veste minunata" de D.G. Kiriac,

"Domnulet si Domn in cer" de Gheorghe Cucu sunt cateva exemple de colinde culte, dar care exista si in diferite variante modificate la nivel regional.

In Moldova şi în zona Cavnic din Maramureş s-au păstrat obiceiuri populare cu rădăcini străvechi şi anume personajele mascate în diavoli, moartea, moşi şi alte personaje cu măşti grotesti, care umbla mascaţi timp de trei zile şi nu au voie să-şi dezvăluie identitatea. Aceştia sperie gazdele şi lumea de pe stradă sau de pe uliţe şi se spune că femeile şi fetele trebuie să se ferească de ei.

Bucovina este o alta zonă cu tradiţii româneşti seculare, unde Crăciunul este aşteptat de toată familia şi întâmpinat cu obiceiurile populare moştenite din strămoşi: colindătorii se adună în cete de câte 6 persoane, în frunte cu un vataf sau calfă. Chiar daca la oras multe din obiceiurile colindului au fost lasate deoparte, colindele tot mai rasuna la sate.

 In Moldova se zice că spre Crăciun "se pun din toate mâncărurile într-o strachină, pe prispă, sub fereastră, dar să nu guşti din mancare, căci noaptea vine ursitorul, degustă şi atunci il vezi prin fereastră". Iar in ziua de Anul Nou se zice ca "e bine ca fetele să deschida poarta des-de-dimineaţă, ca să se marite".

Păgânii credeau că grânele au un spirit pe care, de obicei, il identificau cu un animal, astfel se explică o serie de credinţe şi superstiţii. De pilda, în Bucovina şi  Moldova, din turtele făcute de Crăciun se pastrează până primavara când sunt puse între coarnele vitelor când pornesc la arat. Se spune ca aceşti colaci, care se fac de Crăciun, trebuie să fie rotunzi precum Soarele si Luna.

In Botoşani nu se dă nimic din casă în ziua de Ajun, nici gunoiul nu se dă afară; nu se împrumută la nimeni nimic. "De ajunul Craciunului şi al Bobotezei, se ia din toate mâncărurile de deasupra: grâu, găluţte etc. Iar apoi şi două placinte, una o dai întâi argatului care e la vite, dar trebuie sa fie mâncăcios, ca apoi mănâncă bine vitele peste an şi cealaltă o rupi în bucăţele s-o pui in mâncarea vitelor. Cănd le dai să mănânce zici: “Cinaţi sănătos că şi noi cinăm”". (Elena Niculita)

Bibliografie:

• Costi Nicolescu,”Elemente de teologie ţărănească.Chipul creştin ţărănesc al lui Dumnezeu”,Editura Odeon,2001
• Dobre Magdalena Laura,”Etnografie şi Folclor”, Editura Teora,2000