Autor:
prof. înv. primar Plugaru Rodica
Şcoala
Gimnazială,,Leon Dănăilă”Darabani
Situată în nordul ţării
,între Siret şi Prut, zona Botoşanilor are un relief specific, puţin înalt,cu
holde bogate şi pâlcuri de pădure întrerupte de cursuri de apă şi de iazuri.
Meleagurile botoşănene au fost intens locuite din zorii neoliticului
până astăzi de oameni harnici ce au creat şi au păstrat valori etnografice
deosebite în domeniul arhitecturii populare , al portului , ţesăturii,
ceramicii dar şi al tradiţiilor şi obiceiurilor legate de sărbătorile familiale
şi cele calendaristice.
Localitatea Darabani ocupă poziţia
nordică a judeţului şi este cel mai nordic oraş al României. Este o localitate
preponderent agrară deoarece cei mai mulţi dintre locuitorii săi ,la fel ca şi
strămoşii lor se ocupă cu agricultura.
În ciuda vieţii tumultuoase şi a
tăvălugului schimbărilor din ultima jumătate de secol în sufletul ţăranului a
rămas neschimbată o filozofie despre lume şi viaţă.Tradiţia populară
consemnează importanţa pe care oamenii simpli au acordat-o unor elemente comune
de trai pe care le-au ridicat la rangul de evenimente.
În nici o altă parte a ţării
repertoriul Anului Nou nu cunoaşte o
atât de mare varietate şi bogăţie de manifestări folclorice. Transmise pe cale
orală, din generaţie în generaţie, într-o continuă schimbare şi înnoire
,obiceiurile tradiţionale legate de Anul Nou, de sărbătorile de iarnă în
general, au ajuns până la noi ca nişte grandioase spectacole populare care
antreneaza ca şi altă dată întreaga comunitate.Astăzi, ca şi în vechime, Anul Nou este aşteptat cu
nerăbdare şi bucurie de toată lumea.Comunitatea trăieşte o atmosferă de
sărbătoare ,de voie bună şi freamăt. Pregătirile sunt pe măsură.La fiecare
casă,gospodina a pregătit cu o zi înainte mere, nuci , bani şi bineînţeles
colăcei rumeni împletiţi cu mare măiestrie.La casele cu fete de măritat
pregătirile sunt mult mai temeinice. Se umplu oale de lut cu sarmale, se face
friptură de porc, se rumenesc cârnaţi proaspăt făcuţi, cozonaci şi alte
bunătăţi.
Cete de copii şi flăcăi se adună pe la
case , după cum s-au înţeles mai demult. Aşteaptă asfinţitul pentru a pleca cu uratul. Grupuri de 3-4 copii umblă din
casă în casă pe la prieteni,cunoscuţi, pe la rude.Micii urători intră în curte
cu un adevărat alai ,se opresc la fereastră,unul spunând urătura învăţată iar
restul grupului strigând,,hăi,hăi”şi sunând în acelaşi timp din clopoţei.
În conţinutul pluguşorului sunt redate
aspecte din viaţa satului ,luându-se atitudine critică faţă de relele
constatate.Într-un limbaj hazliu sunt redate trăsăturile de caracter ale unor
personaje importante din sat.Apar şi cuvinte la adresa gazdelor.Sunt prezentate
aspecte din munca câmpului.Finalul pluguşorului constă în urări de bine şi
sănătate ,recolte bogate pentru anul următor,îndeplinirea tuturor
dorinţelor.Grupul de urători nu are o costumaţie specială în afară de căciula
împodobită cu mărgele sau panglici colorate, de traista înflorată pentru
colăcei ,nuci sau alte daruri şi clopoţelul ,,pus pe lopăţic㔺i legat cu
,,steble de busuioc”din care fură fetele că e ,,bun de ghicit ursitul”.Dacă în
casă este un copil mic primului urător i se cere clopoţelul ,se toarnă apă în
el şi se dă pruncului să bea în timp ce se rostesc cuvintele ,,cum se mişcă
limba clopoţelului de repede aşa să vorbească şi copilaşul meu”.
Uratul celor mici se termină pe
înnoptate cănd se aud ,,clopotele la
flăcăii cei mari”care pornesc cu plugul
mare.Urarea acestora se face la fereastră, la fiecare casă unde primesc
permisiunea gazdei.Aceştia sunt acompaniaţi de un instrumentist ,de cele mai
multe ori un fluieraş ,de pocnetul bicelor şi uneori de ,,mugetul”buhaiului.La
terminarea urării sunt dăruiţi cu bani, băutură sau poftiţi la masă în casele
gospodarilor unde se ospătau cu chişcă,tobă, cârnaţi şi alte preparate cu carne
de porc.
Foarte aşteptat de copii şi apreciat
în alaiul cortegiilor de Anul Nou la noi este jocul căpriţei diferenţiat de alte zone etnografice prin mişcări,
componenţa grupului, ornamentaţie, cromatismul culorilor folosite şi a
materialelor deseori neaşteptate.La împodobirea capului de capră se observă
interesul ca aceasta să fie cât mai deosebită şi sugestivă În zona noastră capra
este jucată în mână.Purtătorul ţine cu stănga băţul care sprijină capul caprei
iar cu dreapta sfoara care mişcă falca mobilă izbind-o de partea lemnoasă
superioară,făcând-o să ,, clămpănească”.Purtătorul ei nu se împodobeşte ca în
alte părţi cu scoarţe, stuf sau cordele de pânză ci poartă o ţinută
obişnuită,singurul accesoriu fiind fluierul.Lemnul care simbolizează fruntea
căpriţei este împodobit cu cordele colorate,flori de hârtie ,mărgele, oglinzi
etc.Grupul este uneori insoţit de un
instrumentist(fluier)şi de un urător care spune strigăturile specifice şi face
la final urările pentru gazdă.
În
întreg ceremonialul desfăşurat pe uliţe căiuţii
sunt cei mai îndrăgiţi. Formaţia compusă
din 4, 6, 8, sau 12 membri intră în curte şi îşi desfăşoară programul ,de
obicei acelaşi la fiecare casă.În ritmul vioi al dansului ce sugerează galopul
dezlănţuit căiuţii susţin partea cea mai spectaculoasă şi mai atractivă a
reprezentaţiei.Dansurile sunt executate în pas de sârbă, horă ,sau bătută dar
la noi se repetă aceeaşi melodie specială numită ,,ca la căiuţi”.În sunetul
fluierului, viorii ,trompetei, clarinetului ,căiuţii se adună în cerc sau
semicerc , se aliniază căte două perechi faţă în faţă .Schimbările se fac prin
comenzi şi strigături adecvate.De exemplu:
,,Grâu
mărunt, grâu mărunt ;Cu bătaie la pământ
Trei
scaieţi, trei scaieţi ;Hai la stânga ,măi băieţi
Şi-o
lalea,şi-o lalea ;Şi la drepta tot aşa
Frunzuliţă
foaie lată ,Toţi căiuţii roată, roată
etc”.
De
asemenea stigătura poate fi iniţiată de conducător şi continuată de ceilalţi
dansatori:
Conducătorul:,,Tot
pe loc, pe loc, pe loc,,
Grupul
,, Să răsară busuioc”
Conducătorul,,
Busuiocul fetelor”
Grupul.
,,Dragostea flăcăilor”
Nuanţată şi apropiată reprezentării
dramatice propriu-zise este Nunta care
la noi purta denumirea de ,,Nunta mare” sau,, Nunta frumoasă”.Un grup de tineri
,care şi-au terminat stagiul militar îşi aleg un mire şi o mireasă care e tot
un tânăr costumat în haine femeieşti.Însoţiţi de lăutari merg pe la casele
oamenilor cu dare de mână sau cu fete mari,cântând şi jucând hora.Costumaţia
este adecvată evenimentului şi nu
lipsesc personajele cele mai importante
din nunta tradiţională. Vorniceii
chiuie,strigă şi flutură beţele împodobite cu flori ,cordele sau basmale
colorate.Pentru tinerele fete era momentul debutului în societate deoarece
cele care erau dansate în această noapte
puteau participa la hora satului, la şezători şi puteau fi curtate de tineri.
Când alaiul era compus din mai multe formaţii
sau cănd acestea se întâlneau era respectată o ordine a intrării în curtea
gospodarului.Prioritate avea ,,Nunta”, apoi benzile,ursul,caprele,
căiuţii,cerbii şi în final urătorii.
În dimineaţa Anului Nou ,alături de
cetele maturilor(nunţi, benzi,mascaţi sau urşi)care mai pot fi întâlnite înca
pe uliţi,pornesc şi grupurile copiilor care umblă acum cu semănatul.Aceştia în grupuri mici sau individual cu traista pe şold
plină cu grâu, orz, ovăz,grăunţe, seamănă în curtea sau în casa gazdei în timp
ce îi recită versurile:
,,Să trăiţi, să
înfloriţi,
Ca
merii, ca perii,
În
mijlocul primăverii
Ca
toamna cea bogată
De
toate îndestulată
La
anul şi la mulţi ani!”
Boabele răspândite prin
bătătura casei sunt ,,bune pentru sănătate la păsări şi animale”.Cu toate că
ceea ce se spune la semănat seamănă cu textul sorcovei , atât practica urării
cât şi lipsa sorcovei ca atare dovedesc că e vorba de două modalităţi de urare
diferite.
Anul Nou este momentul
când intenţiile şi dorinţele de viitor par mai aproape ca oricând de
împlinire.În nici un alt moment al anului sau al vieţii omului sentimentul unei
depline descătuşări , al optimismului şi încrederii în ziua de mâine nu mai
poate fi regăsit ca în această zi , a meselor întinse, a degustării roadelor,
hărniciei oamenilor şi dărniciei pământului.
De Anul Nou , localitatea Darabani este deschisă ca o largă fereastră spre lumea de demult dar şi
spre ziua prezentă şi viitoare.
Voi încheia cu versurile unui poet botoşănean( Mircea Juncănaru)
,,Moştenim
din bătrâni atâtea comori,
Şi-i păcat să le pierdem sub zare
Că-s eterne acestea prin ani trecători,
Cum eternă-i prin valuri o mare.”
Bibliografie
.,,Zona etnografică
Botoşani”-Angela Paveliuc –Olaru, Ed. Sport-Turism
1983
,,Tradiţii şi obiceiuri
româneşti”(Anul Nou în Moldova şi Bucovina)
N. Jula, V. Mănăstireanu, Editura Pentru Literatură,1968
,,Sărbători şi
obiceiuri”-C. Ibrăiloiu, Editura Enciclopedică, 2 002
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu