TRADITII SI OBICEIURI DE IARNA

                              

Educatoare-BERARU MARIA

Gradinita nr 1 Leorda -Botosani

        Pastrarea identitatii nationale a poporului roman se impune a fi una dintre prioritati, in contextul transformarilor sociale viitoare europene /internationale.

         Odata cu integrarea europeana exista,din pacate, tendinte de a o copia sau implementa prea mult de la altii si de a minimaliza,panala a dispretui ceea ce inca mai este autentic,traditional romanesc.

     Satul romanesc inca mai ofera suficiente posibilitati de documentare si de perpetuare a unor traditii cat mai autenice.

          Poporul român a păstrat cu sfinţenie,din cele mai vechi timpuri, forma originală a obiceiurilor,datinilor,creaţiilor materiale şi cultural -artistice.Acestea,strâns legate de viaţa socială a ţăranului,l-au însoţit de la naştere până la  ultima suflare.

Odată cu primele zile ale lui Decembrie atmosfera din satele şi oraşele României capătă o nouă nuanţă şi încărcătură emoţională . Oricât de greu le-ar fi, românii îşi aşteaptă cu pioşenie dar şi cu bucurie sărbătorile de iarnă  ,sărbători care vin parcă să răsplătească sârguinţa cu care ei au lucrat în restul anului. Ele debutează cu Sf. Nicolae şi se sfârşesc cu Sf. Ioan.

Sunt educatoare in comuna Leorda si discutand cu unii batrani am aflat cate ceva despre cum se pregatesc oamenii din sat pentru aceste  aceste mirifice sărbători.

În fiecare an, în seara zilei de 5 Decembrie, adică în ajun de  Sf. Nicolae, toţi copiii, cu mic cu mare, au obiceiul de a- şi lustrui ghetuţele sau pantofiorii şi de a-i lăsa la fereastră sau la sobă , în nădejdea că Sf. Nicolae nu îi va uita şi le va lăsa un dar pentru ei.

La culcare ,ei rostesc înspre icoană , ajutaţi de părinţi sau de fraţii mai mari ,  rugăciunea către Sf. Nicolae.  ,, Sfinte părinte Nicolae, ocroteşte-ne pe noi, pe fraţii şi părinţii noştri, dăruieşte-ne sănătate şi luminează-ne mintea ca să putem învăţa toate lucrurile frumoase şi folositoare, ajută -ne să creştem mari şi să fim prin credinţă şi bunătate, bucuria părinţilor noştri.      

                E seara în care ei se culcă parcă mai devreme, fără să fie rugaţi de părinţi, aşteptând cu nerăbdare darurile bunului Moş Nicolae .A doua zi, sunt fericiţi, chiar dacă moşul nu le-a adus prea multe daruri, sau , pe lângă ele, au găsit şi vărguţa (nuieluşa), semnul că nu au fost tocmai cuminţi.

 Un alt obicei de iarnă  este Ignatul sau tăiatul porcului . El are  loc înainte de Crăciun cu circa o săptămâna şi jumătate si atunci se sacrifica porcii. După sacrificare, porcii sunt pârliţi (adică puşi pe paie ,acestora l-i se dau foc ,făcând  să ardă părul porcului),pentru ca şoricul (pielea) porcului să se frăgezească şi să fie mai gustos. În trecut porcii erau jupuiţi şi din pielea lor se făceau opinci pe care le purtau tot timpul anului.

O sărbătoare aşteptată cu nerăbdare este Crăciunul sau Naşterea Domnului.

     Copiii il asteapta cu nerabdare pe Mos Craciun . Ei stiu ca Mosul este iertator si le aduce daruri mai ales daca spun o poezie sau canta o colinda.
     Mos Craciun aduce cadouri mai multe copiilor care au fost foarte cuminti. Acesta este si astazi un argument foarte serios si este o motivatie puternica pentru copii care se straduiesc sa devina mai cuminti, mai harnici si mai ascultatori pentru ca anul viitor sa primeasca mai multe daruri.
       Sarbatorile de Craciun sunt minunate mai ales in sate unde se respecta traditiile stravechi. Peisajul de iarna este emotionant: casutele sunt luminate, prin geamuri licaresc lumanari si globuri colorate; bradul impodobit si  mesele incarcate cu bunatati traditionale; mireasma de cetina si cozonac; Colinde...

     Să intrăm în magia sărbătorilor şi să transmitem din frumuseţea acestora,  zugrăvind şi descriind ce impresionează sufletul: iarna, obiceiuri din zonă, port popular.

       În ajun de Crăciun, preotul însoţit de dascăl, ţârcovnic şi de copii, merge din casă în casă, vestind venirea marii sărbători. Înaintea preotului copii vestesc sosirea acestuia strigă „O-NI-HO-HO!”

Preotul si dascălul cântă troparul  Naşterii Domnului şi binecuvântează  masa.

În AJUNUL CRĂCIUNULUI,pe înserat, în toate satele şi oraşele din ţară începe colindatul .

            Din ziua Naşterii Domnului şi până la Sfântul Ioan , copiii colindă cu steaua .

Cântecul de stea reaminteşte povestea Naşterii lui Iisus şi poartă simbolul steluţei care i-a călăuzit pe cei trei magi .

Acest obicei a înglobat  în el nu numai cântec şi gest ritual ci şi  numeroase mesaje şi simboluri ale unei străvechi spiritualităţi româneşti .El s-a păstrat asociindu-se  cu celebrarea marelui eveniment creştin care este  NAŞTEREA DOMNULUI IISUS HRISTOS .Colindătorii ,copii şi adulţi , merg din casă în casă vestind prin cântec naşterea pruncului Iisus .Gazdele oferă colindătorilor covrigi ,fructe şi crăciunei ( colăceii de CRĂCIUN ) .De pregătirea colăceilor se ocupă gospodinele şi fetele acestora  . Aluatul din care se prepară colăceii este pregătit cu drojdie , după reţeta pâinii . Pentru colindători se prepară colăci ce se dăruiesc oaspeţilor de seamă prezenţi la masa festivă de Crăciun .

  Pentru cel mai important moment trecerea în noul an , pregătirile se reiau .În săptămâna dintre CRĂCIUN şi ANUL NOU , în toate satele cetele de flăcăi se pregătesc pentru „urat” , sistem complex de datini şi obiceiuri . Pe înserat în ajunul ANULUI NOU sunt aşteptaţi să apară „Ursul” , „Capra”  , „Căiuţii”. . Există şi un cuvânt generic pentru aceste obiceiuri : „mascaţii” .Recuzita , măştile sunt cele care vorbesc cel mai mult despre imaginaţia şi umorul săteanului român . Anume meşteri s-au specializat în confecţionarea lor , ele devenind cu timpul adevărate podoabe de artă populară . Benzile interpretează mici piese de teatru popular, iar mascaţii pe lângă faptul că au costumaţia nostimă ,dar şi au strigături satirice.

„PLUGUŞORUL” , alt obicei , este strâns legat de mitul fertilităţii . Vorbe frumoase de prosperitate şi belşug sunt adresate de cetele care vin cu „Pluguşorul” , fiecărei gospodării .Ca o incantaţie magică , textul urării se transmite  din tată în fiu şi nu este român care să nu-l cunoască ..         

         În dimineaţa zilei de Sfântul Vasile grupuri de fete şi băieţi merg pe la rude şi vecini cu SORCOVA şi SEMĂNATUL pentru a le ura sănătate şi belşug în anul care începe . Copiii poartă în mâini simbolul obiceiului: SORCOVA ,confecţionată  din ramuri înflorite de pom roditor (cele puse la înmugurit de Sfântul Andrei ) şi împodobite cu ciucuri roşii . În zilele noastre SORCOVA este confecţionată din flori artificiale puse pe o nuia .

În ajun de Bobotează  preotul însoţit de dascăl, ţârcovnic şi de copii, merge din casă în casă, vestind venirea marii sărbători. Înaintea preotului copii vestesc sosirea acestuia strigă „O-CHIROLESA!”

Preotul duce în mână Sfânta Cruce si un mănunchi de busuioc. Stăpâna casei iese înaintea alaiului, în prag ,cu o lumânare şi cu un fuior de cânepă sau cu un scul de aţă. Preotul cântă Troparul Bobotezei, stropind cu agheasmă casa, masa încărcată cu aceleaşi bucate de post,  credincioşii ,care sărută crucea cu evlavie.

             Botezul Domnului sau Boboteaza se sărbătoreşte în fiecare an pe 6 Ianuarie .În această zi se face şi sfinţirea cea mare a apei. Slujba aceasta se face ,de obicei, în curtea bisericii. Pe o masă special pregătită se aşează mai multe vase cu apă. Preotul, venind cu credincioşii ,se roagă Lui Dumnezeu ca să trimită pe Duhul Său Cel Sfânt şi să sfinţească şi apa aceea , precum a sfinţit apa Iordanului în ziua când S-a botezat Domnul Nostru Iisus Hristos.

Agheasma  de la Bobotează se păstrează  la loc de cinste, deoarece se spune că ea are puteri magice.

Ultima sărbătoare  este Sf. Ioan, când biserica îl prăznuieşte pe Ioan Botezătorul. El încheie şirul profeţilor Vechiului Testament şi i se mai spune „Îngerul pustiei”.

Să nu uităm niciodată să fim creştini şi să ne cinstim sărbătorile.

             BIBLIOGRAFIE

  1. „Cele mai frumoase rugăciuni ale ortodoxiei” Editura Anastasia

  2.  S.FL.MARIAN , „Sărbătorile la români” ,Ed. Fundaţiei Culturale Române ,Bucureşti 1994 .

  3. Tudor Pamfile , „Sărbătorile la români” ,Ed. Saeculum I. O . ,Bucureşti , 1997 .