Prof.Obroceanu
Constantin
Înv.
Nechita Gheorghe - Radu
Şcoala
gimnazială "Octav Băncilă"
Com. Corni, Jud. Botoşani
Moto:
„ Moştenim din bătrâni atâtea comori
Şi-i păcat să le pierdem sub zare
Că-s eterne
acestea prin ani trecători
Cum eternă-i
prin valuri o mare .”
Mircea
Juncănaru ( poet botoşănean)
Satul Corni, reşedinţă a comunei Corni,
este aşezat în extremitatea vestică a judeţului Botoşani, pe partea stângă a râului
Siret, în cursul său mijlociu, la o distanţă de 20 km . sud- vest de
municipiul Botoşani, într-un ţinut deluros cu altitudine redusă, în cea mai
mare parte în jur de300 m .
Iată cum
începe „Monografia satului Corni”, întocmită în anul 1957 de către învăţătorii
Petru Babii şi Ilie Daniliuc:
„Călătorului
care merge cu trenul de la Botoşani la Vereşti, după ce trece podul peste Siret
în apropierea satului Huţani i se desfăşoară în stânga, adică spre sud-est ,
culmile dealurilor care se ţin lanţ spre târgul Fălticenilor, iar în faţă şesul
larg al Siretului cu satele Corocăieşti, Bursuceni şi hăt în zare, spre
răsărit, un sat mare asemănător unei uriaşe livezi de pomi răsfrântă sus, pe
povârnişul unui platou. Acesta este satul Corni.”
Toponimul
„Corni” vine de la arbustul „corn” (cornus mas) care predomina printre esenţele
ce alcătuiau pădurea de pe actualul teritoriu al satului. Conform legendei
satului Silişte, locuitorii care au scăpat atacului şi incendiului provocat de
tătari s-au refugiat după Dealul Crucii, într-o poiană din pădurea de corni,
unde exista un schit care mai târziu s-a transformat într-o mănăstire de
călugări. Noul sat şi-a luat numele de Corni şi şi-a extins vatra de locuire
prin defrişarea pădurii de corni.
Cel mai vechi document (cunoscut) despre satul
Corni, actul de atestare documentară este cartea dată de Ştefan cel Mare şi
Sfânt, domn al Moldovei (1457-1504) care reprezintă un act de vânzare a satului
de pe Siret - Vlădeni cu mori cu tot, pentru
350 zloţi tătăreşti din 1489 (6997), martie, 14, Suceava. Am prezentat aceste
date privind istoricul satului nostru pentru a putea percepe mai bine zona
etnografică în care ne aflăm - microzona Corni - Vorona - Tudora, aflată în
sud-vestul zonei etnografice a Botoşaniului, la interferenţa dintre specificul
bucovinean şi cel al văii Siretului şi Moldovei.
Ţinutul
Botoşanilor, considerat mult timp o pată albă pe harta etnografică a României,
dezvăluie cercetătorului atent şi tenace o cu totul altă realitate: aceea a
existenţei unor coordonate ce creionează o interesantă zonă etnografică în nord
estul ţării între Siret şi Prut. Aceasta este zona etnografică a Botoşanilor cu
un specific bine definit în toate genurile creaţiei populare tradiţionale
(arhitectură, port popular, ceramică, interior popular, obiceiuri). O
cunoaştere amănunţită a zonei evidenţiază în mod firesc delimitarea unor
microzone în care pot fi sesizate cu mai multă uşurinţă anumite realităţi
aparţinând civilizaţiei tradiţionale româneşti. Aşa este cazul microzonei Corni
– Vorona – Tudora, aflată în nord-vestul
zonei etnografice a Botoşanilor.
Ca majoritatea aşezărilor botoşănene şi
satul Corni se înscrie cu o bogată creaţie folclorică, purtând amprentele
tradiţiei în cultura materială şi spirituală ce s-a născut şi s-a dezvoltat
aici.
Satul
Corni se înscrie cu o bogată creaţie folclorică în care se oglindesc toate
momentele vieţii, cu bucuriile şi tristeţile acesteia, completată de
manifestările şi obiceiurile de Crăciun şi Anul Nou, de căsătorie, de botez şi
de moarte.
La Corni,
instituţia culturală se organizează în anul1927, când a luat fiinţă Căminul
Cultural, care a supravieţuit, cu mici întreruperi, până în zilele noastre.
Atât la
nivelul Căminului Cultural cât şi la nivelul Şcolii Corni, au funcţionat şi
funcţionează formaţii artistice care au dus renumele satului nostru pe plan
naţional şi chiar internaţional, prin participări la diferite festivaluri şi
concursuri, de folclor la care au fost invitate.
Creatorii acestei interesante culturi
spirituale au zămislit şi transmis din generaţie în generaţie aceste obiceiuri
de o mare frumuseţe, autenticitate şi varietate printr-un repertoriu original,
care nu a suferit nici o influenţă străină. Acest lucru s-a întâmplat datorită
unor dascăli inimoşi cu mare dragoste faţă de aceste valori inestimabile, care
au ştiut să conserve şi să păstreze aceste obiceiuri nealterate. Învăţătorii Nechita Radu, Nechita Adriana şi Vasiliu
Alexandru organizează în cadrul şcolii
ansambluri folclorice şi ansambluri de
datini şi obiceiuri de iarnă. Aceste formaţii au participat şi obţinut diplome
şi premii la toate festivalurile
folclorice organizate în judeţ şi în afara judeţului.
Cele mai frumoase obiceiuri ale
locului, cu o mare încărcătură emoţională, rămân totuși obiceiurile de Crăciun
şi de Anul Nou. Atmosfera specifică acestor sărbători începe cu peste trei
săptămâni înainte, de Ziua Sfântului Andrei, la 30 noiembrie cu şezătorile, organizate la nivelul şcolii şi la
nivelul Căminului Cultural. Aici” se pun la cale” acțiunile
care se vor desfășura de Crăciun și Anul Nou. S-au organizat şi se organizează astfel
de şezători care aduc în contemporaneitate pentru a nu fi pierdute, anumite
activităţi legate de tradiţiile locului cum ar fi: ţesutul, torsul, împletitul,
cusutul cu motive populare, cunoaşterea obiectelor din vechime: furca, războiul
de ţesut, suveica, vârtelniţa etc. Toate acestea îmbinate cu cântecele locului,
cu povestiri, snoave, ghicitori, fac din acest gen de activitate inseparabilă a
educaţiei pentru valorile înaintaşilor noştri. (unele dintre ele au fost
filmate pentru diferite documentare și difuzate pe posturi de televiziune ,iar
despre altele s-au scris numai cuvinte de laudă in presa vremii)
Încă de la începutul Postului Crăciunului,
tinerii şi copii din sat, potrivit tradiţiei, împacă lăutarii, stabilesc
rolurile pe care le vor avea în cadrul alaiului ce va colinda casele
gospodarilor în perioada sărbătorilor şi încep repetiţiile.
În Ajunul
Crăciunului începe „colindatul”, obicei din vremuri îndepărtate. Cu
colinda umblă copiii, tinerii, adulţii. 
În prima seară
de Crăciun se umblă cu „Hoiranul”, un colind de origine slavă, colind care este
cântat de tinerii care vor forma alaiul la Jocurile de Crăciun şi Anul Nou.
Alt obicei în a
doua zi a Crăciunului este „Colindatul cu Steaua”, când copii umblă din casă în
casă îmbrăcaţi în costume naţionale , cântând cântecul Stelei care vesteşte
Naşterea Domnului Iisus Hristos.
Urmează apoi
Ajunul Anului Nou, când, în centru satului se strâng toţi tinerii care
participă la joc: mascaţi, „turci, urşi”.
Specifice locului sunt „Jocul urşilor” şi
„Alinierea” . Evoluţia urşilor aminteşte oamenilor faptul că aceştia au
reuşit să îmblânzească natura, că au devenit atotputernici, reuşind să-l supună
şi pe stăpânul de temut al pădurilor – ursul. Costumul urşilor şi ursarilor
este confecţionat din floare de stuf, împodobit cu mărgele, panglici colorate
şi oglinzi. Acestea sunt confecţionate de
meşteri locali şi după părerea noastră sunt unele dintre cele mai
frumoase din zona Moldovei şi chiar din ţară. Jocul urşilor este dinamic,
antrenant, ursarul conducându-l cu multă energie. Strigăturile acestuia sunt
marcate de bătăi de tobă. Punctul culminant al jocului îl constituie moartea
acestuia. Acesta reprezintă de fapt momentul în care omul învinge natura. În
final, „ţiganca” rosteşte descântece şi reuşeşte să-l aducă la viaţă pe urs. El
poate evolua în continuare liniştit ascultând îndemnurile ursarului. Acest moment
evidenţiază faptul că ideea morţii şi învierii a stat la originea măştilor de
An Nou la români.
Jocul
„Alinierea”
este jucat de tineri îmbrăcaţi în costume formate din nasturi metalici cusuţi
pe curele, bluze roşii, iar pe cap – chipiuri împodobite cu mărgele, oglinzi ,
papioane. Jocul este „viguros”, executând diferite figuri care ilustrează
finalul anului şi începutul unui nou an.
După prezentarea
spectacolului în centrul comunei, jocul începe să umble pe uliţele satului până
în seara zilei de 1 Ianuarie, când în una din intersecţiile principale ale
satului se organizează ceremonialul de încheiere, pe care localnicii îl numesc
„tăierea spinului”.
Datorită
unicităţii lor, urşii din satul nostru au fost filmaţi şi prezentaţi pe
posturile naţionale TV. În nenumărate rânduri.
În cadrul
comunei noastre se organizează o dată la doi ani Festivalul de Datini şi
Obiceiuri de iarnă „Vremea Colindelor”, cu participarea formaţiilor din
întreaga ţară. Acest eveniment cultural are loc a treia zi de Crăciun.
Nu întâmplător
am ales ca disciplină opţională „Datini şi obiceiuri locale”, ci din
considerentul ca aceste frumoase obiceiuri să fie transmise din generaţie în
generaţie, deoarece ele reprezintă ceea ce are poporul român mai frumos.
Fotografii cu
aspecte din datinile şi obiceiurile de Crăciun şi Anul Nou din satul nostru, au fost prinse şi în
albumul fotografului Ozolin Duşa - „Botoşanii din inimă”, album care a
participat la expoziţii din ţară şi din străinătate.
Tradiţia nu are
numai latura statică ci şi una dinamică care duce, prin prefacere şi înnoire la
purificare şi perfecţionare.
Multe din
datinile strămoşeşti de Crăciun şi de Anul Nou s-au pierdut ori sunt pe cale de
a se pierde. Din fericire, în comuna noastră, datorită implicării şcolii şi
căminului cultural, ele se păstrează încă vii şi bogate, vorbindu-ne în
limbajul minunat al poeziei şi spectacolului feeric de o civilizaţie străveche,
mitică, a neamului nostru.
Din dragoste
pentru trecutul nostru, pentru originea noastră daco-romană, dintr-un profund
sentiment de îndatorire faţă de tradiţia noastră creştină, trebuie să păstrăm
cu sfinţenie aceste datini şi obiceiuri pentru a dovedi că suntem buni români,
ştiut fiind că, aşa cum spunea Alecu
Russo, „datinile, povestirile, muzica şi poezia sunt arhivele popoarelor, iar
cu ele se poate reconstitui trecutul lor îndepărtat” .
Nu poate fi datorie românească mai
vrednică de a fi îndeplinită şi nu e osteneală mai de folos decât să atragem
cât mai mulţi tineri la cunoaşterea şi practicarea acestor creaţii spirituale
de adâncă simţire românească, pentru a le duce mai departe ca pe o zestre de
mare preţ a neamului nostru.
Bibliografie:
Dr.
etnografie şi folclor Paveliuc – Olaru
Angela : „Zona etnografică Botoşani”
Editura Sport – turism, 1983
Prof.
Cojocariu Constantin: „Comuna Corni – Elemente de istorie şi geografie locală”
Editura „Axa” Botoşani - 2000
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu