Prof. Olga Lupu
Şcoala gimnazială „Ion Bojoi” Flămînzi
Judeţul Botoşani
Sărbătorile
de iarnă, în special Crăciunul, sunt sărbători de suflet. Acestea încep cu
Sfântul Nicolae şi se termină cu Sfântul Ioan Botezătorul. În această perioadă
trebuie să fim mai buni, mai iertători, să ne gândim mai mult la cei de lângă
noi.
Ne
aducem aminte cu drag de anii copilăriei, mai mult sau mai puţin îmbelşugaţi,
dar fericiţi, plini de iubire şi lipsiţi de griji, ani care nu se mai întorc
decât în amintirile noastre.
Prima
sărbătoare este pe 6 decembrie. Copiii, în ajun, îl aşteaptă pe darnicul Sfântul
Nicolae ca să le aducă daruri, iar la unii le aduce chiar câte o nuieluşă ca să-şi dea seama că nu au
fost cuminţişi ascultători. Din această zi încep să se cânte colindele,
nestematele poporului român.
Crăciunul
este o sărbătoare a bucuriei, a reîntregirii familie. După zile de osteneală
pentru a pregăti casa şi a face cele mai
bune mâncăruri tradiţionale, obosiţi fiind, aşteptăm cu nerăbdare să vedem ce
ne aduce Moş Crăciun. Nu a trecut nici un an fără să găsim ceva sub brăduţ.
Pentru cea mai
aşteptată sărbătoare din decembrie,creştinii se pregătesc sufleteşte printr-un
post care ţine patruzeci de zile. Dacă nu posteşti, se spune că bunătăţile pe
care le pregăteşti nu mai au acelaşi gust.
În
ajunul Crăciunului, preotul merge din
casă în casă pentru a–i anunţa pe toţi creştinii că se apropie ziua cea mare şi
pentru a-i binecuvânta. O dată cu venirea preotului, o lumină se revarsă parcă
în casele noastre.
Pentru
cinstirea acestei sărbători, românii au apelat în egală măsură la tradiţie,
ştiind să accepte şi obiceiuri mai recente: colindatul. Acest obicei
înglobează în el nu numai cântec şi gest
ritual, ci şi numeroase mesaje şi simboluri ale unei străvechi spiritualităţi
româneşti. El s-a păstrat asociindu-se cu celebrarea marelui eveniment creştin
care este Naşterea Domnului Iisus Hristos. În ajunul Crăciunului, pe înserat,
în toate satele din ţară, începe colindatul. Copiii vestesc Naşterea Fiului lui Dumnezeu şi sunt
primiţi cu bucurie de gazdele care îi răsplătesc cu fructe, dulciuri, colaci,
bani.
Sărbătorirea
primei zile de Crăciun începe cu participarea la Sfânta Liturghie. Acest obicei
este moştenit din familiei şi a rămas
neschimbat până astăzi.Ce frumos este la biserică când, asemenea
îngerilor, copiii aduc vestea cea mare în casa lui Dumnezeu!
Timp de
trei zile, copiii umblă cu „Steaua”. Obiceiul este îndrăgit de aceştia, ei
confecţionând o stea din lemn, pe care o împodobesc cu diferite ornamente, în
mijlocul căreia pun o iconiţă cu Naşterea Domnului sau cu Maica Domnului şi
pruncul Iisus.. Aceasta îşi are originea în legenda ce narează despre călătoria
celor trei magi, călăuziţi de o stea. „Iar ei ascultând pe împăratul, au plecat
şi iată că steaua, care o văzuseră în răsărit, mergea înaintea lor până ce a venit şi s-a oprit deasupra locului unde
era pruncul (Matei II,9). „După ce S-a născut Iisus în Betleemul din Iudeea, în
zilele împăratului Irod, iată că au venit niște
magi din Răsărit la Ierusalim și au
întrebat: „Unde este Împăratul de curând născut al Iudeilor? Fiindcă I-am văzut
steaua în Răsărit și am
venit să ne închinăm Lui.” (Evanghelia după Matei II,1-2)
Astăzi,
această sărbătoare şi-a schimbat semnificaţia, devenind mai mult o sărbătoare
comercială. Toţi sunt preocupaţi să pregătească cât mai multe mâncăruri, să-şi
ofere unul altuia cât mai multe daruri şi cât mai scumpe, încât uită cine este de
fapt cel sărbătorit: Mântuitorului Iisus Hristos. Dar câţi se mai gândesc la
acei copii, sau la acele familii care nu au poate un loc cald, nu au ce să pună
pe masă, care poate aşteptă şi ei un
cadou de la Moş Crăciun.
O
legendă spune că la casa unui bogat, a
bătut un sărac. Bogatul se distra, avea mesele încărcate, avea mulţi prieteni.
Fiecare îşi împărţea unul altuia cadouri.
Bogatul a deschis uşa, dar nu i-a oferit nimic săracului. Săracul era, de fapt
, Mântuitorul Iisus Hristos, care a plecat supărat, pentru că, El fiind sărbătoritul, nu a fost invitat la
aniversarea sa. Noi, adevăraţii creştini, trebuie să vedem în orice persoană cu
nevoi pe Iisus Hristos.
După
Crăciun, urmează Sfântul Vasile. Se spune că în această noapte toate animalele
vorbesc între ele ca şi oamenii, motiv pentru care se organizează diferite grupuri care se distrează,
care merg pe la casele oamenilor : dansul caprelor, al căluţilor, al urşilor.
Tot în noaptea de Anul Nou grupuri de
copii sau tineri interpretează mici piese teatrale cu caracter istoric,
tradiţional, cum ar fi : Banda lui Jianu, Banda lui Coroi, Pacea, Nunta.
Tradiţia
de bază rămâne însă cea a pământului, a agricultorului, care „ară” cu
tradiţionalul „Pluguşorul”, iar ziua „seamănă”.
Înainte,
tinerii,organizaţi în grupuri, compuneau
câte o urătură şi mergeau pe la fete pentru a le ura. Erau primiţi cu
mesele încărcate. Uneori se întorceau acasă noaptea târziu. La sfârşitul „turneului”
mergeau şi-i urau pe bunici şi pe părinţi.
Se spune
că în ajunul Crăciunului nu este bine să dai nimic din casă, iar în prima zi de
Crăciun nu trebuie să mănânci prima dată carne de porc pentru a nu obosi şi
pentru a nu te îngrăşa. Este bine să mănânci carne de vrabie pentru a fi uşor
tot anul.
Pe 1
ianuarie nu este bine să arunci grâul de la semănat, deoarece „arunci norocul”.
Când se
apropie miezul nopţii către noul an, ţăranii obişnuiesc să prevadă cum va fi
vremea în anul ce vine. Se folosesc de foile unei cepe mari pe care le desprind
şi le aşează în ordine, numindu-le după lunile anului. În fiecare din ele pun
puţină sare. A doua zi, de Sfântul Vasile, cel ce dezleagă vrăjile şi
făcăturile, ei vor verifica cât lichid a
lăsat sarea topită în fiecare foaie. Aşa vor şti (pentru că în mod misterios
cantităţile sunt diferite) dacă vor avea secetă sau ploaie şi în ce lună anume.
Cu mari regrete putem spune că
aceste frumoase obiceiuri şi tradiţii, care sunt oglinda sufletului românesc, se pierd treptat.Tinerii
nu mai sunt interesaţi de transmiterea acestora. Câţi se mai organizează în grupuri pentru a merge
cu uratul, cu ursul. Sunt mult prea preocupaţi de provocările lumii de astăzi.
Foarte multe familii, plecând în străinătate, intrând în contact cu oameni de
alte religii, uită de unde au plecat, se
ruşinează cu obiceiurile şi tradiţiile lor, nu le mai transmit copiilor.
Trebuie
să ne implicăm cu toţii în creșterea
unei tinere generații
care să fie mai implicată în cunoașterea,
păstrarea și
valorificarea patrimoniului cultural și spiritual românesc. Copiii noștri ar trebui să
fie familiarizați
încă de mici, cu noțiuni
legate de obiceiuri și
tradiții
românești,
spiritualitate, port popular, meșteșuguri tradiționale, elemente
de arhitectură tradițional
românească etc. Printre îndatoririle şi responsabilităţile dascălilor se numără şiocrotirea si
valorificarea moștenirii
culturale.
1.Biblia
sau Sfânta Scriptură
2. M.Mitroi,Obiceiuri şi tradiţii de Crăciun, Ed.
Autorul,2004
3. www.nicepps.ro
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu