Prof. înv. Preşcolar Chirilă Andreea
Şc. “Sf. Maria
structura” Grădiniţa cu pp nr 24 Botoşani
Capra
Jocul caprei se integrează în mod armonios în cortegiul amplu al obiceiurilor legate de sărbătorile de peste an. Acest animal a intruchipat în societățile ancestrale personificarea prolificității zoologice și fertilității telurice. Capra, ca personaj mito-zoomorf, cunoscută în toate așezările bucovinene, își subordonează de cele mai multe ori, în timpul desfășurării jocului, toate celelalte personaje. În unele sate, jocul acestui animal apare sub forma unor cete de mai multe capre (Ostra) iar în altele animalul este singur, însoțit doar de cioban, moș și babă. Masca costumului de capră este constituită dintr-un cap de capră, sculptat în lemn, având maxilarul inferior mobil pentru a fi tras cu o sfoară și a clămpăni în timpul dansului. Capul este încadrat de două cornițe împodobite cu oglinzi, panglici multicolore, hurmuz și flori și este fixat într-un băț-suport care se sprijină pe pământ. Persoana care joacă capra este acoperită cu o țesătură (scoarță sau laicer) peste care sunt cusute năframe sau panglici de mătase, puse în diagonal, tradițional, capra era îmbrăcată în stuf, aspect întâlnit și astăzi în unele sate (Verești, Siminicea, Șerbăuți, Siret).
Colindatul
cu steaua
,,Mersul cu steaua’’ la
Crăciun, cum este denumit în satele de ţărani din estul Văii Jiului, este un
vechi obicei la îndemâna copiilor, obicei parcă anume creat pentru vârsta lor
fragedă, iar colindele sunt pe măsura vocilor lor cristaline. Odată ce se lasă
Postul Crăciunului, copiii încep a se vânzoli în dreapta şi în stânga,
căutându-şi tovarăşi de ceată pentru umblatul cu steaua. De obicei o ceată este
alcătuită din trei copii. Pe toată durata postului învaţă colindele, fac
repetiţii, pregătindu-şi totodată recuzita necesară colindatului. Steaua, după
ce a fost confecţionată, este bogat împodobită cu hârtii colorate, de mai multe
nuanţe. Pe partea interioară se fixează un mic clopoţel, care va suna la cea
mai mică mişcare a stelei. Stelei i se ataşează un băţ de sprijin, bogat
ornamentat. Pe cele două feţe centrale ale corpului propriu-zis al stelei se
aplică iconiţe cu teme religioase,
nelipsind iconiţele specifice sărbătorii Naşterii Mântuitorului. Cel de-al
doilea copil din ceată poartă un topor din lemn, având în loc de muchie o coadă
încovoiată ce se termină cu un vârf ascuţit cu concavitatea spre partea
inferioară. Acest toporaş este prevăzut cu o coadă mai lungă din lemn, care
face ca toporul să ajungă aproape la înălţimea colindătorului. Pe toată
suprafaţa toporului şi a cozii este aplicată de asemenea hârtie colorată. De
bărbia toporului, printr-un orificiu, este legat un mic clopoţel. Din loc în
loc, pe băţ sunt aplicaţi franjuri din hârtie colorată, în nuanţe diferite.
Cel de-al treilea copil
poartă un băţ de înălţimea lui,
împodobit în acelaşi mod ca toate beţele folosite la colindat. Mai are
şi un clopoţel ce vesteşte sosirea colindătorilor.
În timpul colindatului se
loveşte duşumeaua cu beţele, clopoţeii transmiţând în jur clinchetul lor.
Colindatul începe în seara de Ajun a Crăciunului, de obicei, după ce piţărăii
încep să se risipească după ce ajung în punctul terminus al satului. Seara se
colindă la casele mai apropiate, urmând
ca la restul caselor să se colinde în
ziua de Crăciun. Strădania copiilor este răsplătită cu mere, cozonaci, chiar şi
cu sume de bani, spre bucuria lor.
Fiind vorba de evocarea
Naşterii Mântuitorului, în colindele de Crăciun nu poate lipsi Troparul
Naşterii, colindă de început a copiilor, cunoscută sub numele de ,,Naşterea’’.
Este o colindă înălţătoare, după care urmează alte colinde dragi creştinilor:
,,Astăzi s-a născut Hristos’’, ,,Trei păstori’’, ,,O, ce veste minunată!’’etc.
Mersul cu craii
Prin sceneta interpretată,
craii ne evocă momente cu o vechime de 2 000 de peste ani, momente care rezumă
Naşterea lui Iisus. Obiceiul mersului cu craii s-a transmis şi s-a îmbogăţit
calitativ din generaţie în generaţie, ajungând până în zilele noastre.
De obicei, fiecare sat îşi are
propria trupă de crai. Pentru a se putea organiza echipa, trebuie ca în
satul respectiv să existe tineri apţi şi doritori să facă parte din trupă. Când
acest lucru nu se poate realiza, trupa reuneşte tineri din două sau mai multe
sate. Ceata crailor era alcătuită din tineri în pragul plecării în armată sau
chiar cu stagiul militar efectuat. În prezent, deoarece stagiul militar nu mai
este obligatoriu, nu există restricţii de vârstă. Repetiţiile trupei de crai
încep odată cu lăsarea postului de Crăciun, la 15 noiembrie. Acestea sunt
tratate cu maximă seriozitate. Instructorii sunt aleşi dintre persoanele în
vârstă, cunoscători ai obiceiului datorită participării lor în trupele de crai.
Tot acum fiecare participant al trupei îşi confecţionează costumul propriu pe
care îl va purta la colindat. Pe cap poartă coifuri confecţionate după model
roman, împodobite cu mărgele, bijuterii şi alte podoabe, ajungând să
cântărească şi 3–4 kilograme. Personajul principal al trupei de crai este Irod,
considerat şi şeful trupei, fiind ca atare şi cel mai important. Este îmbrăcat
cu o tunică de un roşu aprins cu epoleţi aurii. Aurie este şi diagonala de
peste piept care susţine teaca în care este introdusă o sabie lucitoare, dar
neascuţită. Pantalonii sunt negri, bufanţi, introduşi în cizme de piele. Coiful
este cel mai arătos dintre toate, dându-i personajului măreţie, sobrietate,
chiar rigiditatea caracteristică lui Irod Împăratul.
În ordinea importanţei rolurilor, urmează cei trei Crai de la Răsărit
(magii): Balthazar, îmbrăcat în roşu deschis, Melchior în albastru şi Gaşpar în
galben. Spre deosebire de Irod, cei trei crai au pantalonii şi tunicile de
aceeaşi culoare. Pantalonii lor pot fi bufanţi sau largi, traşi peste cizme sau
bocanci. Tinerii, astăzi, intervin cu modificări în costumaţie, schimbând
aspecte privind culorile tunicilor şi ale pantalonilor, în funcţie de
preferinţele vestimentare, păstrând însă ideile de bază.
Îngerul este îmbrăcat în alb, cu o panglică tricoloră aşezată pe diagonală
peste îmbrăcăminte. El are un băţ înflorat cu panglici tricolore sub formă
şerpuitoare. Atârnat de băţ, care poate avea la capăt aspectul unui mic topor,
se află un clopoţel cu care îngerul dă de ştire (fiind înger întrebător) că
trupa crailor este bine venită la gazda abordată.
Cei trei păstori, cărora la sate li se spune ,,brondoşi’’, sunt îmbrăcaţi
în costume naţionale cu nelipsitele cojoace (sau bituşti) din piele de oaie. Pe
cap poartă căciuli de miel, cu blana în afară, iar în mână au câte o boată
ciobănească din lemn de corn, cu măciulie la partea superioară încrustată cu
diverse motive geometrice pe o porţiune de 15 – 20 cm sub măciulie.
Înainte vreme, păstorii aveau puse pe spate peste cojoc, cu ajutorul unei
curele, o mulţime de clopote (tălăngi) de mărimi diferite, care simbolizau
mulţimea tălăngilor turmelor de oi pe care le reprezentau. Faţa le era
acoperită cu măşti, care de care mai hidoase, speriind copiii şi femeile ,,mai
slabe de înger’’, pe care le mai şi fugăreau. În loc de boate, aveau nişte
bucăţi de lemn (trunchiuri) care la partea inferioară aveau un diametru de 10 –
15 cm ,
iar la partea superioară o curea, trecută printr-un orificiu, de care acest
ciomag era târât prin zăpadă, în
acompaniamentul clopotelor.
Soldatul, un fel de aghiotant al lui Irod, poartă de obicei un costum
militar autentic de subofiţer.
Popa, de obicei încheietor de pluton, este mai mult pe post de bufon,
neavând mare rol în desfăşurarea scenetei, fiind un personaj comic, îmbrăcat ca
atare.
Sceneta interpretată de crai cuprinde colinde şi versuri bine meşteşugite,
tratând mersul celor trei crai după steaua care li s-a arătat, vestind Naşterea
Mântuitorului, folosind diverse şiretlicuri spre a-l salva pe acesta de
răzbunarea lui Irod.
După Anul Nou, în fiecare sat unde au existat trupe de crai, aceştia
organizează ,,Petrecerea crailor’’. La ora 12 noaptea, în prezenţa invitaţilor,
craii dau ultima reprezentaţie. Este un fel de ,,spargere’’, de desfiinţare a
trupei, constând într-o petrecere pe cinste, la care participă majoritatea
locuitorilor din sat.
Bibliografie:
Prof. Ioan Dan Bălan, Craii –
tradiţie folclorică, Editura Confluenţe, Petrila, 2006
Conf. univ. dr. Ioan Lascu,
Tradiţii care dispar. Comunitatea momârlanilor din zona
Petroşani, Editura M.J.M.,
Craiova, 2004
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu