SĂ
PĂSTRĂM FĂCLIILE APRINSE!
“Va veni o zi în care voi francezi, voi ruşi, voi italieni,
voi englezi, voi germani, voi
toate naţiunile continentului,
fără să vă pierdeţi calităţile distincte şi glorioasa voastră
individualitate veţi fonda împreună o uniune superioară
şi veţi constitui fraternitatea europeană”
(Victor Hugo în 1849)
Iată
că vremea profeţiei lui Victor Hugo a sosit. Procesul
integraţionist a avansat foarte mult, în ultimii ani, fiind puternic legat de
fenomenul globalizării. Este adevărat că globalizarea nu poate fi definită ca
un element negativ al societătii moderne că toţi vrem să ne raportăm la
binefacerile fenomenului dar tot atât de adevărat este că aceasta ne-a adus în
faţa unei grele dileme.Îi rezistăm fără a ne copleşi? Îi rezistăm fără a ne
pierde identitatea naţională?
Nu putem accepta să plătim aceste binefaceri ale integrării
şi globalizării cu renunţarea la fundamentele spirituale, întrucât piaţa
globală şi sistemul informaţional mondial nu pot suplini pierderea identităţii.
Prin globalizare nu înseamnă să renunţăm la spiritul identitar,la valorile
perene, să ne uniformizăm. Fără identitate naţională, n-am mai fi ce suntem şi
nici nu am mai şti ce suntem. Veacuri de credinţă şi de istorie ar fi şterse definitiv
din memoria colectivă şi din sufletul românesc. Iar viitorul nostru ar fi
incert pentru că necunoaşterea istoriei, a tradiţiilor şi obiceiurilor
strămoşeşti poate determina ruperea individului de locul natal, de ţara mamă şi
ştim cu toţii vorba care spune că o naţiune care nu-şi cunoaşte şi respectă
istoria, e sortită pieirii.
Este o realitate faptul că vremurile
în care trăim, faptul că tinerii pleacă peste graniţe să câştige bani pentru
traiul de zi cu zi, că suntem mereu în criză de timp, că
în tot iureşul acesta nebunesc al vieţii nu mai dăm importanţă tradiţiilor şi
credinţelor populare şi vom ajunge să căutăm cu lumânarea sufletul românesc.
Misiunea noastră, a cadrelor
didactice, este să veghem, să facem tot ce ne stă în putinţă ca să sădim adânc
în sufletul copiilor sentimentul şi credinţa că tradiţiile
românilor sunt comori ce nu trebuie uitate sau părăsite şi nici schimbate prin
troc cu alte obiceiuri importate din alte ţări. Ele sunt ale noastre, ne
caracterizează şi ne definesc ca neam.
Cum
poporul român a fost întotdeauna un popor credincios,
în majoritate ortodox, majoritatea tradiţiilor si obiceiurilor
relaţionează cu sărbătorile religioase. Şi în satul nostru, Corlăteni,
sărbătorile care sunt însoţite de obiceiuri, datini şi anumite ritualuri sunt:
Crăciunul, Anul Nou, Boboteaza, Patruzeci de Sfinţi, Paştele, Înălţarea şi
Hramul Bisericii Sfântul Nicolae.
Faptul că Hramul este de Sfântul Nicolae şi cade pe 6
decembrie, la Corlăteni se poate spune că sărbătorile de iarnă încep deja la
această dată.Chiar dacă e Hramul Bisericii la noi se sărbătoreşte acasa, cu
multă mâncare, cu musafiri din alte localităţi.La Biserică se face slujbă şi se
fac pomeniri pentru cei care se numesc Nicolae.
Pregătirile pentru hram încep cu o curăţenie generală în
casă, în curţi, în drum, pe şanţuri, mulţi gospodari înnoindu-şi cu câte ceva
gospodăria.
În timpurile de demult hramul consta în mâncare specifică
locului şi anume borş şi găluşte, făcute de gospodine, cu crupe în loc de orez,
mai târziu, după război se făceau răcituri şi sarmale. Se folosea, la această
mâncare, mălai sau pâine. Ca dulciuri se făceau alivenci şi cozonaci.
În momentul de faţă, ca urmare a faptului că pe piaţă se
găsesc de toate, pretenţiile oamenilor au crescut.Astfel meniul pregătit este
diversificat şi majoritatea gospodinelor fac eforturi pentru un meniu căt mai
bogat, gustos şi aspectuos. Majoritatea au introdus aşa numitul aperitiv care
cuprinde mai multe feluri de mezeluri, brânzeturi, măsline, etc. Foarte multe
fac salata beuf, răcituri, sarmale, friptură. Dulciurile sunt: cozonac, multe
feluri de prăjituri, tort, etc.În ziua de azi nu există casă la care să nu se
servească cafea. Pe lângă asta se mai bea rachiu, vin, bere şi sucuri. Mai
trebuie specificat că modul de pregătire a unei mese de hram egalează meniurile
din localuri ca urmare a gradului de emancipare a locuitorilor satului şi a
experienţelor căpătate în străinătate, în ţările prin care au lucrat şi în care
mai lucrează încă dar se mai întorc de sărbători.
După Sfăntul Nicolae încep pregătirile pentru Crăciun, o
mare sărbătoare pentru întreaga creştinătate. Acesta este precedat de curăţenia
sufletească, prin post. Dacă srăbunii noştri respectau cu sfinţenie postul,
astăzi foarte, foarte puţină lume mai ţine post.
Preotul satului este aşteptat cu porţile şi uşile deschise.
Acesta intră cu icoana în fiecare casă şi anunţă Naşterea Domnului Isus. Întreaga
familie îl aşteaptă cu o lumânare aprinsă şi mai ales cu masa încărcată cu
colaci, fructe, mâncare, sare, zahăr, ulei. Este important ca masa să fie plină
pentru că tradiţia spune că aşa cum este încărcată masa în ajunul Crăciunului
aşa de îmbelşugat va fi anul pentru gospodăria în care intră preotul cu icoana.
Tot din aceleaşi considerente pe masă sau sub faţa de masă se mai pune: mălai
şi boabe de porumb, faină şi boabe de grâu, un mănunchi de fân, paie. Acestea
se duc în curte, la animale, după ce trece preotul. Preotul vine însoţit de dascăl
şi pălimar. Înainte umbla şi un grup de copii cu preotul dar acum, nu.
Toţi membrii
familiei fac semnul crucii şi sărută icoana. În unele zone acest serviciu nu se
plăteşte dar la noi, atât preotul cât şi dascălul şi pălimarul sunt răsplătiţi
cu bani.
În seara de Ajun copiii umblă cu colindul pe la fiecare
casă. Se cântă colinde învăţate la şcoală.
La majoritatea serbărilor şcolare sau a proiectelor
educative derulate cu ocazia sarbătorilor de iarnă scotocim prin lăzi,
împrumutăm sau improvizăm costume populare, bundiţe, trăistuţe pentru mere şi
colăcei, măşti, costumaţii pentru căiuţi, capre sau urşi şi încercam să
reînviem tradiţiile şi obiceiurile aşa cum ne- au fost lăsate de strămoşii
noştri. Constatăm însă cu amărăciune că la vremea colindelor, la fereastră nu
mai colindă copilul îmbrăcat in costum naţional, cu căciulă de miel şi cu
trăistuţă pentru colăcei ci copilul îmbujorat, cu borsetă la brâu, grăbit să-şi
spună urătura şi cu ochii nerăbdători să vadă câţi bani vor primi, ocolind cu
precizia unui veritabil manager casele la care bătrânii încă mai răsplătesc
colindătorii cu mere, nuci şi colăcei. Şi uite-aşa vedem cum aceste tradiţii şi
obiceiuri străbune care ne pot salva identitatea devin „mici afaceri”.
Anul Nou este de asemenea întâmpinat cu datini şi obiceiuri
care s- au păstrat din cele mai vechi timpuri chiar dacă unele au suferit unele
modificări.
Căiuţii, capra, ursul, steaua şi grupurile de urători pot
fi întălnite pe uliţele satului Corlăteni în seara Anului Nou. În ajun toate
formaţiile se adună la Primăria satului, unde se adună şi multă lume, şi îşi
prezintă programele, după care primesc autorizaţie pentru a umbla toată noaptea
pe la case. De la an la an sunt tot mai puţine formaţii de căiuţi, capre sau
urşi dar şi tot mai puţină lume care se adună la Primărie pentru acest moment.
Formaţia de căiuţi sunt în număr de patru. Capul căluţului
este cioplit din lemn de nuc, îmbrăcat cu pânză albă, cu coamă din păr de cal,
ochi din nasturi sau din piuneze, căpăstru din lână roşie sau neagră. Este
împodobit cu cordele scurte de diferite culori şi cu oglinzi pătrate.Căluţul se
ţine în mână de purtătorul care-l va juca. Purtătorul are pe cap chipiu alb
împodobit cu şnur (suitas). E îmbrăcat cu o flanelă albă pe care se prinde o
pânză albă împodobită cu panglici multicolore de 1,5 – 2m. Pe spate panglicile
sunt aranjate sub forma de şah iar în faţă panglicile sunt libere atârnând până
la glezne. Pe piept poartă o placă roşie din pânză pe care se prinde o oglindă
rotundă. În talie purtătorul are două veşci, nişte cercuri din lemn, prinse cu
un brâu peste care se pune o fustă albă. Între veşci se prinde o salbă de
zurgălăi. În picioare se purtau înainte opinci din piele de porc, dar acum se
poartă ghete sau cizme.Fiecare purtător de căluţ are în gură un fluier. Căluţii
sunt însoţiţi de un urător şi de fluieraş sau alt instrumentist.Ei joacă după o
melodie cântata la fluieraş şi fac flori(mişcări) la comandă.Iată câteva
comenzi de-ale căluţilor:
„Foaie verde merişor,
Haideţi roata-ncetişor!”
„Şi-am zis verde bob de linte,
Faceţi hora şi- nainte!”
………………………………
„Astă horă se găteşte!
Şi iar verde solz de peşte,
Fluieraşul se opreşte!”
Iată
şi câteva fragmente de urături:
„Foicică foi ca plopul,
Spuneţi drept: aţi tăiat porcul?
Ad-o oală cu friptură
Pentru gura care ură!”
……………………………….
„De urat am mai ura
Dar mă tem c-o însera
Că nu suntem de ici-colea
Noi suntem de la Mitoc
Unde-ngheaţă apa-n tioc
Şi găluştele pe foc!”
……………………………
„Mştuşică, mătuşică,
Ai o fată frumuşică
Şi ţi-aş ţine-o tare bine
Dac-ai da-o după mine!”
Am enumerat şi descris doar câteva tradiţii şi
obiceiuri care mai sunt prezente în satul nostru. Multe dintre ele au fost
uitate sau părăsite. Nu putem spune că suntem unul dintre cele mai bogate sate,
adevărate vetre de folclor, tradiţii sau obiceiuri dar ele încă mai dăinuie.
Recitind materialul pe care tocmai
l- am scris mă încearcă un sentiment de tristeţe şi de nostalgie. Nu asta am
vrut să se întâmple dar din păcate aceasta este realitatea şi trebuie să ne-o
asumăm şi mai mult decât atât trebuie să facem totul ca acest sentiment să nu
se transforme într-un sentiment de neputinţă.
Am senzaţia că toate aceste
obiceiuri, tradiţii şi datini sunt nişte făclii care pâlpâie gata, gata să se
stingă. De aceea în activităţile desfăşurate cu elevii sau cu tinerii din sat
încerc să le sădesc în suflete dorinţa de a fi mai curaţi, mai liniştiţi, mai
plini de speranţă şi mai hotărâţi să veghem şi să facem tot ce ne stă în
putinţă ca să nu stingem făcliile credinţei, a tradiţiilor şi datinilor care ne
definesc ca români.
Prof. înv. primar, Gavril Luminiţa
Şcoala
Gimnazială nr.1, Corlăteni
Jud. Botoşani
Bibliografie
1.Mică enciclopedie de tradiţii româneşti,Ion Ghinoiu, Ed.Enciclopedică,
2001
2. Sărbători şi obiceiuri ,
C.Brăiloiu,Ed. Enciclopedică, 2002
3.Monografia
satului Corlăteni, 1487-2007
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu