VIRTUŢI  PEDAGOGICE ALE SĂRBĂTORILOR RELIGIOASE

PROF. PT  ÎNV. PREPRIMAR CONDURACHE DORINA

ŞCOALA GIMNAZIALĂ NR 12/GRĂDINIŢA NR 15 BOTOŞANI

        Realizarea în şcoală şi grădiniţă a unei  culturi sau a unei conduitereligioase a copiilor este posibilă şi necesară.Formarea  copiilor prin sistemul de învăţământ se cere a fi multidirecţională şi polivalentă.Cum şcoala şi grădiniţa pregătesc sistematic individul în perspectivă intelectuală,morală,civică,estetică,etc,componenta religioasă se adaugă acestora în mod firesc,urmărindu-se complementaritatea şi continuitatea de ordin instructiv şi educativ-formativ.

          Comuniunea omului cu Dumnezeu se realizează neîncetat, zi de zi, dar aceasta poate primi o densitate aparte în timpul ceremoniilor sacre şi al sărbătorilor. Săvârşirea slujbelor se face programat, în funcţie de marile evenimente creştine, statornicite şi reiterate simbolic prin marile sărbători ale anului liturgic,dar şi ocazional, neprogramat , în funcîie de nevoile şi cererile cultice ale enoriaşilor sau ale clerului.

           Prin intermediul Sfintei Tradiţii , esenţa sacrului capătă consistenţă, perenitate şi viaţă.Sacrul se distribuie între oameni atât în momente privilegiate , cât şi în momente pe care singuri ni le creem pentru adorarea şi trăirea întru Hristos.Din punctul de vedere al  fiinţei umane care suntem,noi trebuie să fim tot timpul orientaţi către Dumnezeu,dar,sub aspectul comportamentului expresiv -meditaţie,rugăciune, adorare, trăirea credinţei-ne supunem unor cadenţe calendaristice şi ritmuri temporale.

            Ceremoniile religioase adună oamenii la un loc , le creează sentimentul unei  apartenenţe îi solidarizează şi îi întăreşte într-un mod specific.Toţi oamenii devin egali şi se simt solidari.

            Raporturile de forţă –observă  Părintele Dumitru Stăniloaie-nu premit o adevărată spiritualizare , spiritualizarea  se  realizează prin delicateţea sensibilă a comuniunii,în care se deschid cu adevărat adâncurile umane .’’Pe celălalt îl simt ca pe egalul meu , mă sprijin pe el, ,îl aprob sau devin responsabil de el.Sentimentul  religios nu mai este o trăire personală, insulară, ci se difuzează înspre ceilalti.El se răspândeşte, trece de la un individ la altul, sprijinindu-se pe confidenţă, dar căutând şi martori.Nu mă simt pe deplin mulţumit dacă celălalt nu a ajuns la aceeaşi bucurie sufletească.

             Sărbătoarea religioasă este o modalitate de rememorare spirituală care conduce efectiv la un surplus de înduhovnicire , de purificare a spiritului.

              Legăturile se întăresc , facerile se refac, istoria se istoriceşte prin invocarea actului şi modelului iniţial.Există întotdeauna  un moment iniţial , un sistem de referinţă prim la care ne raportăm neîncetat.Divinitatea  se ‘’înomeneşte’’, iar omul se ‘’îndumnezeieşte’’în acest  transfer spiritual.Cinstim Sărbătorile Domneşti , raportându-ne la faptele Mântuitorului , pentru a fi mai atenţi la faptele noastre.Îi serbăm pe Marii Sfinţi, serbăm trăitorii, făptuitorii pentru a ne regăsi  în ei sau pentru a face la fel ca ei. Orice trăire întru ceva sau pentru cineva ne conduce către ieşirea din sine, către o reclădire a noastră în consens cu zările unei idealităţi generatoare de valori înalte .În timpul unei ceremonii religioase participantul  nu este simplu spectator,ci devine făuritor şi autor al actului sacru. El nu rămâne exterior ceremonialului ci se implică în el prin întregul său comportament;rosteşte rugăciuni, caută, dăruieşte.

           Individul inserat actului liturgic îşi părăseşte propria vremelnicie şi nimicnicie ,pentru  a îmbrăca parţial ‘’haina lui Hristos ‘’.Ceremonialul religios ,cu toate că se derulează cu elementele şi în mijlocul lumii  profane ,instaurează o nouă dimensiune, poate cea mai înaltă, care face legătura sau trimite direct la Dumnezeu. Există o pedagogie aparte a experimentării sacrului şi a administrării misterelor lui în practicile liturgice. Toate elementele cultice şi secvenţele liturgice au şi o valoare simbolică, ele au o esenţă care trimite la Dumnezeu.

          Ritualul sacru are o valoare iniţiatică, formativă.Persoana care participă la acest act dobândeşte un statut aparte;atributele Divinităţii se răspândesc în ea. Această  ‘’ îndumnezeire’’ a omului nu suprimă natura sa circumscrisă, ci maximizează acele disponibilităţi pe care fiinţa le are deja. Participanţii se împlinesc  din punct de vedere spiritual şi devin mai eficienţi în ceea ce urmează să intreprindă.

            Se derulează o educaţie implicită , cu reverberaţii  adânci ,nebănuite ,în persoana celor care iau parte la ritual.Sărbătoarea ,spunea Vasile Băncilă este sentimentul luminos.Ea ridică omul la un maxim de omenie şi îi dă acestuia să guste din licoarea raiului.Prin sărbătoare ‘’ partea’’ pământească din om este împinsă către zările perfecţiunii divine.

           Sărbătoarea ortodoxă rămâne autentică în măsura în care contaminarea cu elementele profane nu desfiinţează specificitatea acesteia. Este ştiut că în decursul istoriei unele aspecte’’ păgâne’’ au intrat sau au fost resemnificate la nivelul dreptei credinţe.

              Multe aspecte de tip folcloric au fost prelucrate sau s-auîngemănat cu riturile creştine. Sărbătorile noastre  creştine nu se pot transforma în prelungite festine,intervale vide de activitate, ci trebuie să se transforme în momente privilegiate de activism spiritual ,de formare duhovnicească.Desacralizarea  sărbătorilor este o primejdie ce nu trebuie neglijată.Nu poate şi nu trebuie ‘’sfinţit’’ orice butic sau cine ştie ce aşezământ al desfătărilor lumeşti.

               Actul sacru nu se poate săvârşi oricând şi oriunde. Sărbătoarea trebuie să devină o culme a trăirii spirituale,o ocazie de re-înduhovnicire, de ataşare mai puternică faţă de divinitate, de trăire autentică întru Hristos.

              Să nu uităm că Sărbătoarea Domnului [Duminica] presupune ‘’ să nu lucrezi în acele zile nimic, fără numai cele pentru suflet’’.

              Aşadar,sărbătoarea înseamnă activitate, este o lucrare a spiritului, devine un moment orientat către perfecţionarea sufletului nostru. Cei care se dedică unui ‘’cult’’ în mod ‘’ maşinal’’ ,în virtutea tradiţiei,pentru că ‘’ aşa se cade ‘’,se află doar la începutul drumului către credinţă,într-o fază cât se poate de ‘’ lumească’’ .Să avem grijă să nu alunecăm  în acest soi  de sărbătoare pervertită să cinstim cum se cuvine cele sfinte, să ne ‘’ însărbătorim’’ sufletele cât mai mult şi cât mai des.

BIBLIOGRAFIE

M.E.N.,Consiliul Naţional pentru Curriculum, Programa şcolară de religie clasa I ,Editura Educaţia religioasă, Bucureşti,2005

Ani Răducu,Îndrumător-elemente de educaţie religioasă pentru învăţământul preşcolar,Patriarhia Română-diac.Nicu D.Octavian,diac.Valentin Bădescu, pr.Sorin Filip ,Editura Grafika Print,Bucureşti,1999

Biblia,traducere Dumitru  Cornilescu