Prof.înv.preşc.CIOBANU CAMELIA
Şcoala Gimnazială Nr.1 Săveni/
Grădiniţa cu P.P.Nr.4
Săveni,Botoşani
Prof.itinerant
Achilăriţei Maria
Liceul
Tehnologic Special “Sf. Stelian”
Botoşani
“Eu cred că veşnicia s-a născut la sat.”
Lucian Blaga
Ca
manifestări spirituale , datinile , credinţele şi obiceiurile şi-au pierdut , în
evoluţia lor , sensul originar mitologic sau mistico-religios, ele devenind astăzi
mărturii ale unei continuităţi de trăire , venerabile tradiţii păstrate pentru
parfumul lor arhaic.
Consemnăm
în cele ce urmează câteva dintre aceste manifestări identificabile la Drăguşeni , fără
orgoliul realizării unei culegeri folclorice exhaustive.
Anul Nou , “festum incipium” la
strămoşii noştri romani sărbătoare cu
belşug de bucate, petrecere şi urări de sănătate şi prosperitate pentru anul ce
urmează. Obiceiurile , ceremoniile şi ritualurile ce se desfăşoară cu acest prilej
îşi au originea în ceea ce la români se numea duodicessimo , cu serbări închinate
zeilor Saturn(Saturnaliile) şi Ianus (Calendele lui Ianuarie). Aşa au ajuns pe
meleagurile noastre obiceiurile din sărbatorile de iarnă , pluguşorul şi
jocurile cu măşti , îmbogăţite cu creaţii folclorice româneşti , dăinuind de
veacuri şi aşteptate an de an cu multă bucurie şi la Drăguşeni.
Cu
săptămâni înainte , începe agitaţia de pregătire : alcătuirea formaţiilor ,
confectionarea măştilor şi costumelor , distribuirea rolurilor şi a
strigăturilor ce se vor rosti în timpul jocului , desemnarea urătorului şi a
muzicantului. Toate amănuntele de recuzită şi regie sunt anticipate şi
pregătite pentru ca spectacolul să fie cât mai reuşit şi mai antrenant pentru
gazdele care aşteaptă cu nerăbdare. Se fac repetiţii , se învată jocul măştilor
după cantec, însoţit de ţignal şi talgere. Căndva flacăii îşî alegeau „calfele”
– doi-trei tineri liberaţi de armată – care organizau „giocul” (hora) din
timpul sărbaăorilor şi „plugul cel mare” din seara Anului Nou. Astăzi , cand au
mai rămas puţini tineri în sat , frumosul obicei cu hora a dispărut.
„Uratul”
incepe din ajunul Anului Nou foarte devreme . Se pornesc mai intai cei mici,
inca inainte de amiază ; altădată erau întovăraşiţi câte doi şi mai mulţi ,
formând un „pluguşor” cu un urător , iar darurile primite (colăcei,nuci,mere
sau bănuţi) se împărţeau între componenţii grupului , acum umblă în cete, ura
fiecare şi-şi primesc darul (în bani, colăcei nu se mai fac).
Cum
se înserează apar uratorii mai mărişori în cete sau „benzi” cu căiuţi,
capre,nunta etc., mascaţi care mai de care de nerecunoscut.
Mai
pe înnoptate se porneşte şi plugul cel mare al flăcăilor , aşteptat mai ales pe
la casele cu fete de măritat, la rude şi la oamenii de vază ai satului.Intrucât
zăbovesc mai mult pe la case, feciorii nu reuşesc să termine traseul decât a
doua zi după amiază. Intr-un târziu se iau cu uratul pe la rubedenii şi gospodarii
mai tineri , unii mascaţi spre a nu fi recunoscuţi imediat. Sunt poftiţi în
casă şi îndemnaţi la masa plină de gustări şi băuturi anume pregătite.
Incepând
din preajma miezului de noapte , întreg satul este cuprins de o veritabilă
euforie sonoră, cu voci de toate nuanţele însoţite de clopote , ţignale , tălăngi
, pocnete de bici , muget de „buhai” si muzici.
Aproape
toate urăturile rostite la fereastră de cei mici si de cei mari , evocă muncile
agricole – reminiscenţe ale unor străvechi rituri agrare – ori povestesc în
versuri fapte de vitejie din istoria neamului sau unele alcătuiri spirituale ,
pline de haz.
În
mod obişnuit urăturile încep printr-o oprire imaginară a plugului tras de 2 , 4
sau „12 boi bouleni , /în frunte tintatei ,/ cu coarnele răsucite / şi cu aur
poleite”. Urătura îşi urmează şi astăzi firul tradiţional cu aluzii istorice .
„Aho,aho,aho … Copii si fraţi/ Staţi puţin şi nu mânaţi / lângă boi v-alaturaţi
/ Şi cuvântu-mi ascultaţi: / S-a sculat mai an/ Bădica Traian / Pe ochi negri
s-a spălat / Părul şi la pieptănat / Şi-a-ncălecat pe un cal / Cu numele de
Graur / Cu şeaua de aur/ Cu frâul de mătasă , / Cât viţa de groasă. / El în
scări s-a ridicat , / Peste câmpuri s-a uitat , / Ca s-aleagă un loc curat , /
De arat , de sămănat…”. Se înşiruie etapele lucrărilor agricole pana la coptul
colacilor şi împărţirea lor la pluguri . Textul este tipic , cunoscut în toată
Moldova sub mai multe variante .
Alte
urături încep cu : „Bună seara gospodari ca dumneavoastră! / Hodiniţi şi
de-afară nu gândiţi / Că suntem şi noi osteniţi / Ca de când a înserat, / Multe
case am colindat ,/ Da nu-aşa mândre şi frumoase / Cum sunt ale dumneavoastră ”
dupa care urmează : „Puneţi capul la perdele/ Ş-ascultaţi vorbele mele…” se
continuă cu textul urăturii însoţit de clopot şi pocnete de bici , uneori şi
din cântul unui acordeon. La casele cu fete urătorul poate începe şi sub forma
unui dialog(cu un coechipier aflat alături) : - „Bună seara doamnă gazdă!Ma-i
lasa sa trag o brazda ? ” – „Da de ce nu mai băiete ,/ Vino-n casa ca am fete!
/ Fetele-s de măritat / Şi băieţii de-nsurat…”.
Unele
urături includ referiri satirice la adresa unor tineri certaţi cu munca :
„Fetele din sat la noi / Nu prăşesc la păpuşoi ; / Lasă sapa pe ogor/ Şi pleacă
la televizor : Ba e muzică uşoară, / Ba un meci cu altă ţară , Ba le cântă
Dolănescu / Marcă gol Dudu Georgescu , / Şi aşa se face/ Ca la câmp nu le mai
place”. Altă variantă pune in evidenţă lenea : „Măi Marie , Mărioară/ Eşti
frumoasă domnişoară;/ Dar cum dracu să nu fii / Dacă tu la câmp nu vii. / Mama
pleacă la prăşit , / Tu rămâi în pat dormind / Şi când soarele-i sus pe deal ,
/ Tu scoţi capul din ogheal / Si te plimbi în papuci, / Dar la câmp nu te mai
duci.”
La
fel de vehement sunt satirizaţi tinerii cu o comportare şi o ţinută improprie
cadrului rural: „Fetele din sat la noi / Umblă după mode noi / - Fă-mi tăticule
şi mie / Poşetă şi pălărie ; / Vinde porcul din ocol , / Şi îmi i-a Alen Delon
! / Ce să facă bietul tată? / Pe Grivei de la ochit , / Ia pus pielea la dubit
/ Si şi-a pus în gând să facă / O poşetă pentru fata . / I-a pus şi-un buzunărel
/ Şi-o codiţă de purcel ; / Şi când s-a gătit copila / Era nalta cât camila /
Cu pantofii cu toc înalt; / Parcă-i capră pe asfalt ./ Şi-a mai dat şi cu
parfum , / De nu poţi merge pe drum”.
Nici
pe flăcăii satului contemporan nu-i cruţă urătura satirică : „Foaie verde trei
scaieţi ,/ Să vă spun şi de baieţi : / Că sunt mari şi sunt isteţi ; / Nu e
nuntă , nu e bal , / Să nu facă ei scandal./ După ce se bat ca dracii, / Vin cu
toţii să se-mpace./ Merg o luna , doua-n ţară, / Şi se-ntorc cu geanta goală. /
Şi îşi lasă nişte plete / De nu-i deosebeşti de fete/ Pantalonii evazaţi , /
Din vreo trei metri pătraţi , / Poartă toc italian / S-aibă mutră de golan”.
Urătorii
sunt aleşi dintre cei cu dicţiune clară şi cu glas puternic ; unii , cunoscuţi
in localitate , sunt mai dinainte angajaţi , cu plată aparte , de către
formaţiile mai mari. Toţi urătorii , mari şi mici , îşi leagă busuioc la clopot
, în credinţa că le aduce noroc.
Căiuţii
constituie formaţiunile cele mai numeroase , obiceiul atestând dragostea
ancestrală a românului pentru acest frumos şi inteligent animal. Masca este
confecţionată din lemn , îmbrăcată cu pânză albă şi împodobită cu oglinzi ,
panglici şi laneturi colorate. Gâtul caluţului este fixat la centura purtătorului
, iar la spatele lui o veşcă de sită formează crupa calului , de care atârnă
coada. Purtătorul caluţului este costumat cu o bluză sau pulover de culoarea
roşie şi o fustă albă (un cearşaf) ; pe cap poartă căciulă sau chipiu cu panpon
. Peste umeri şi la picioare pune zurgălăi , şi în gură un ţignal din care
fluieră tot timpul jocului. Formaţia cuprinde unul până la patru căiuţi , un
urător , unul care bate talgerele , unul-doi „ofiţeri” şi alte personaje
mascate precum şi un muzicant. Prin sat umblă şi formaţiuni mai mici cu un
caluţ şi un urător , ba chiar şi un singur purtător de caluţ , care dansează
după sunetul ţignalului , fără urător.
Jocul
cailor se desfăşoară după o melodie anume ; când sunt doi sau patru ei joacă in
rond şi fată in faţă , uneori însoţiţi de o comandă rostită de un jucător ori
de toţi în cor : „Foaie verde baraboi / Şi-nainte şi-napoi . / Foaie verde
minte creaţă , / joacă caii faţă-n faţă . / Foaie verde bob de linte , / Să
jucăm ca mai-nainte. / Foaie verde lemn sucit , / Calul meu a nebunit . / Foaie
verde iarba deasă , / Intră calul meu în casă . / Foaie verde iarbă rară , /
Iese calul meu afară; / Iese calul supărat , / N-a băut nici n-a mâncat”.
Capra
este , la Drăguşeni ,
o mască purtată de mai puţine formaţii şi nu prezintă interesul şi atracţia de
care se bucură căiuţii , cu care de obicei nu intră in bandă.
Masca
, confecţionată din lemn , îmbrăcată cu pânză ori cu blăniţă de ied , are
maxilarul inferior mobil încât , tras de sfoară , poate „clăpăni” in ritmul
jocului . In frunte i se fixează o oglindă si corniţele-i sunt împodobite cu
panglici colorate.
Capul
este montat pe un baţ şi mânuit de purtătorul , care stă aplecat sub un cearşaf
, simulând corpul caprei . Altădată , corpul era acoperit de un ţol pe care se
coseau spice de stuf închipuind asfel blana roşcată . Capra este însoţită de un
„bătrân” , stăpânul ei care bate şi talgerele , de un urător şi un
instrumentist , la fluier , vioara sau acordeon – ori măcar o muzicuţă – care
cântă o melodie specifică. Uneori , între mascaţi există şi un „negustor” care
se face a cumpăra capra ; dialogul lor este presărat cu glume care stârnesc
hazul . Jocul caprei are un ritm ţopăit , însoţit şi de strigături : „Capra
mea-i din Drăguşeni / Şi-i hrănită cu strujeni ./ Cu strujeni şi cu tărâtă,/ Are
lapte cât o maţă , / Vai săraca capra mea / Ce-ar mânca şi ce-ar mai bea /
Gospodaru-i om de treaba ,/ Nici cu una nu ne-ntreabă”.
Către
sfârşitul lunii decembrie şirul obiceiurilor noastre de peste an se încheie cu
cele legate de sărbătoarea Naşterii Domnului – Crăciunul , cu colinde cântate
la fereastra şi cu vestitoarea stea purtată de copii. In ultimele decenii ,
aceste frumoase şi creştineşti obiceiuri combătute furios de propaganda ateistă
, au fost înăbuşite dar nu uitate , ca dovadă că ele au reînviat imediat după
revoluţia din 16-22 decembrie 1989 , când peste tot in România s-a revenit la
libera sărbătorire a Crăciunului.
BIBLIOGRAFIE:
1.Drăguşeni-500,Editura „Glasul
Bucovinei,Ortansa şi Aristotel Crâşmaru,1992”;
2.Revista Învăţământul
Preşcolar 3-4/2006.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu