PREŞCOLARII ŞI DATINILE ŞI OBICEIURILE POPULARE DE IARNĂ

PROFESOR  ÎNVĂŢĂMÂNT PREŞCOLAR  COJOCARU MONICA

GRĂDINIŢA  CU PROGRAM  PRELUNGIT NR.23 BOTOŞANI

            Folclorul este o sursă  inepuizabilă de trăiri, de îmbogăţire sufletească, iar în grădiniţă trebuie cultivat mai ales folclorul local, pentru a-l păstra şi a-l transmite mai departe.

Obiceiurile şi datinile de iarnă îi familiarizează pe copii cu elemente de folclor contribuind astfel la dezvoltarea dragostei pentru arta populară, le educă gustul pentru frumos şi armonie. Obiceiurile de iarnă au valenţe artistice şi sensuri umane, dar şi  religioase fiind străbătute de optimism. Copiii învaţă şi înţeleg  universul satului românesc, reuşind să aprecieze aşa cum se cuvine şi să preţuiască profunzimea obiceiurilor practicate.

Între comorile neamului românesc, datinile şi obiceiurile populare de iarnă sunt îndrăgite şi practicate şi de preşcolari: colindă, pluguşor, sorcovă, semănat, steaua,dansul căiuţilor,  teatru etnofolcloric (jocul caprei, jocul ursului) etc.

Obiceiul Steaua se întâlneşte la toate popoarele creştine. Acest obicei vrea să amintească steaua care a vestit naşterea lui Iisus şi i-a călăuzit pe cei trei magi. Copiii învaţă şi cântă cu multă plăcere versuri laice sau  versuri religioase : „Steaua sus rasare”; „În oraşul Viflaim”; „Trei crai de la răsărit”.

În Ajunul Anului Nou, în Moldova, se merge cu pluguşorul. Urarea de pluguşor este defapt un adevărat poem care descrie practicile agrare,  muncile agricole, dar recurgând la elemente fantastice, fabuloase. Copiii, îmbrăcaţi în costume populare, cu clopoţel şi traistă,  fac urări de bine, sănătate şi belşug Urătorii sunt răsplătiţi de păriţi cu colaci, mere sau nuci.

            Cel mai îndrăgit moment al serbării este Dansul căiuţilor. Este un dans jucat de 8 băieţi, în perechi, un dans frumos, spectaculos, cu o muzică ritmată şi cu costume şi măşti deosebite.Căluţul este confecţionat din lemn îmbrăcat în pânză albă, cu căpăstru de piele, ornat cu clopoţei şi mărgele. Deasupra capului este o coroană din trei rânduri de  motocei coloraţi.Băieţii care interpretează dansul căiuţilor sunt îmbrăcaţi cu tunici, iţari, fustă albă, iar în picioare au cizme negre.

Jocul caprei (omorârea, bocirea, înmormantarea, învierea) este un ritual menit să aducă rodnicie anului care urmează, succesul recoltelor şi sporîn casă.

Jocul caprei este un pretext pentru una din tradiţionalele manifestări artistice, prilej de etalare a unor frumoase podoabe, covoare, prosoape, în culori vii, stridente, pentru înveselirea părinţilor şi pentru urări bune cu prilejul anului nou. Celelalte personaje (căpitanul, ciobanul, ţiganul, baba, moşul) prin strigăte, chiote, mişcări caraghioase măresc nota de umor şi veselie. Capra joacă după fluier, versurile sunt satirice, muzica antrenantă.

Jocul ursului este sprinten, energic, animat de intervenţia ţigăncii care îl provoacă pe urs şi-i face pe părinţii spectatori să râdă.

Pentru buna desfăşurare şi practicare a acestor obiceiuri, rolurile sunt stabilite cu mult timp înainte.Se fac repetiţii cam 3 săptămîni, într-o atmosferă de sărbătoare şi de veselie care precede serbarea propriu-zisă.

Costumele, măştile sunt confecţionate/recondiţionate cu ajutorul copiilor şi chiar al părinţilor care se oferă voluntari. In cadrul sărbătorilor de iarnă sunt folosite pentru confecţionarea recuzitei materiale diverse: bucăţi de stofă strident colorată, bumbac, lână, ciucuri, clopoţei, insigne, mărgele, blană de urs, iepure, păr de capră, piele, hârtie colorată, conuri de brad, fasole, pene, fulgi, pănuşi de porumb.

Datinile şi obiceiurile populare de iarnă dispun de valenţe formative multiple vizând memoria, imaginaţia, gândirea, spiritul de observaţie, dar şi deprinderile psiho-motorii.

            Grădiniţa trebuie să fie primul element care să conştientizeze copilul despre valorile creaţiilor populare ce depozitează tradiţie, obiceiuri  şi artă. Pentru a ne păstra identitatea şi valorile autentice copiii trebuie, de la cea mai fragedă vârstă, să cunoască nemijlocit şi să practice cu plăcere şi bucurie datini şi obiceiuri româneşti.

Bibliografie

Andriescu, Silvia- „Teatru folcloric şi jocuri de căiuţi în judeţul Botoşani”, Editura Axa,       Botoşani, 1997;

Agrigoroaiei, E., - „Din legendele Botoşanilor”, Editura Sport-Turism, Bucureşti, 1991.