OBICEIURILE ŞI TRADIŢIILE POPULARE ÎN SERBĂRILE ŞCOLARE

Prof. Anişoara-Doiniţa Dupu – Grădiniţa cu Program Prelungit „Ştefan cel Mare şi Sfânt” Dorohoi

Prof. Corneliu Drescanu – Şcoala Gimnazială „Mihail Sadoveanu” Dumbrăviţa

Motto: "... nu e datorie românească mai vrednică de a fi îndeplinită şi nu e osteneală mai de folos, decât ca să facem părtaşi pe cei mai tineri, pe cei ce vin după noi, de bunurile sufleteşti moştenite din vechime, să predăm lor ca pe o zestre mai de preţ. Iar zestrea mai de preţ nu e alta, ca averea de cuget şi simţire, închisă şi păstrată cu sfântă grijă de-a lungul vremurilor, în adâncul sufletului românesc şi creştinesc al moşilor şi strămoşilor noştri !”

                        (G.BREAZUL - Culegerea « Colinde »)

Să-i învăţăm pe copii să preţuiască şi să respecte obiceiurile şi tradiţiile în care s-au născut, să-i învăţăm să iubească meleagurile natale, portul românesc şi pe români. Să le sădim în suflet aceste elemente definitorii ale identităţii neamului românesc fară de care nu am mai putea şti de unde venim şi cine suntem de fapt noi românii pe acest pământ. Să-i ajutăm pe copii să înţeleagă imensitatea tezaurului nostru folcloric în care arta populară românească este o minunată oglindă în care se reflectă cu cea mai mare intensitate frumuseţea României, istoria şi mai ales sufletul neamului.

în calitate de educatori suntem obligaţi să facem din creaţia noastră populară o carte de vizită cu care să batem la porţile cunoaşterii şi cu care vom fi primiţi şi apreciaţi fara îndoială oriunde în lume. Copiii se lasă îndrumaţi şi pot fi modelaţi în aşa fel încât pe fondul lor afectiv să se aşeze elementele cunoaşterii artistice care vor imprima gândirii lor anumite nuanţe, ce vor îmbogăţi substanţa viitoarei activităţi individuale şi sociale. începând cu obiceiurile prilejuite de fiecare eveniment important din viaţa poporului, continuând cu frumoasele costume pe care le îmbracă în aceste împrejurări şi terminând cu cântecele, dansurile şi strigăturile nelipsite de la aceste datini, izvorul lor este nesecat pentru cel ce vrea să le cunoască şi să le adune în mănunchi pentru a le dărui din nou.

Valorificând frumuseţea tradiţiilor şi obiceiurilor populare în cadrul serbărilor cu preşcolarii reuşim să înfrumuseţăm viaţa copiilor, îi ajutăm să cunoască tradiţiile româneşti şi rolul important pe carc-1 au în viaţa oamenilor din cele mai vechi timpuri, modul cum aceste tradiţii aii dăinuit peste timp. Prin conţinutul serbărilor îi ajutăm pe copii să înţeleagă mesajul şi conţinutul acestor obiceiuri populare, adaptându-le particularităţilor de vârstă şi aptitudinilor artistice individuale. Cu acest prilej introducem copiii într-o lume frumoasă a cântecului, dansului, poeziei, poveştilor, glumelor, proverbelor, zicătorilor şi strigăturilor a unor evenimente tradiţionale - Crăciunul, Paştele, Moş Nicolae, etc copiii având posibilitatea să cunoască frunuseţea şi bogăţia folclorului, diversitatea tradiţiilor şi obiceiurilor româneşti, armonia limbii române. Cu aceste ocazii copiii îşi îmbogăţesc vocabularul cu expresii populare, proverbe, zicători, strigături, pătrund în tainele limbii materne şi în comorile înţelepciunii populare.

La vârsta preşcolară şi şcolară mică, sunt greu de înţeles evenimentele petrecute de Crăciun. Noi, educatoarele şi învăţătorii încercăm să transmitem din generaţie în generaţie, portul, graiul, obiceiurile şi datinile aşa cum le-am moştenit de la străbuni. O ocazie eficientă de valorificare a tradiţiilor populare şi a obiceiurilor româneşti o constituie serbările. Ele sunt un izvor de bucurii şi satisfacţii care creează copiilor o stare de bună dispoziţie favorabilă atât dezvoltării psihice, fizice cât şi estetice. Copiii trebuie să interpreteze diferite roluri; cântăreţ, dansator, povestitor, creator de obiecte artizanale, formându-şi sau perfecţionându-şi o serie de abilităţi artistice.

Serbările au o importanţă deosebită în educarea copiilor, în primul rând prin conţinutul lor, transmit un anumit mesaj, apoi copiii se pregătesc împreună şi depun eforturi susţinute pentru realizarea unui scop comun, reuşita serbării. Pregătirea şi participarea la serbări este acţiunea în care copilul se obişnuieşte să trăiască în colectiv, să se debaraseze de timiditate.

Serbările aduc lumina în sufletul copiilor, dau aripi imaginaţiei, creează o atmosferă plină de plăcere, bucurie. Pentru copii ele reprezintă n distracţie veselă, plăcută, iar pentru educator constituie prilejul de a oferi mănunchiul bucuriei de-a lungul unui şir întreg de repetiţii. învăţând copiii să desfăşoare “Serbarea pomului de iarnă” , îi implicăm în interpretarea unor roluri pe care le joacă cu plăcerexapra, ursul, sorcova, uratul, colindatul.

Prin interpretarea rolurilor şi pregătirea decorurilor pentru diversele “spectacole” urmărim atât un efect artistic cât şi pedagogic, căutând un imbold pentru a trezi la copii dorinţa de a cunoaşte şi păstra tradiţiile şi obiceiurile strămoşeşti.

Pentru a avea o influenţă pozitivă asupra copilului, serbările trebuie să fie înţelese de acesta şi să-l afecteze psihologic. Sensul unui spectacol va depinde de:calitatea lui, de folosirea adecvată a costumaţiilor şi decorurilor,de participare afectivă a copilului.

Când bat la porţile sufletului Sfintele Sărbători, ne bucurăm împreună cu copiii de neasemuita frumuseţe a datinilor strămoşeşti şi scoatem din comoara inimii şi din iada de zestre a neamului, tezaurul folcloric românesc: cântecul, jocul şi costumul popular specific sărbătorilor.

Dansurile populare prin frumuseţea costumelor, a melodiilor sunt îndrăgite de copii şi interpretate cu multă pasiune aproape la toate serbările.

Cântecele populare întâlnite la toate serbările antrenează .tonifică şi energizează gândirea, memoria, atenţia, imaginaţia, creativitatea , spiritul de disciplină, prietenia. Dacă jocul şi cântecul nu este trăit, nu poate pune în rezonanţă corzile sufleteşti ale fiinţei umane.

Deci, muzica,mişcarea îi impresionează de timpuriu pe copii, cântecele le produc emoţii puternice şi plăcute,le întovărăşesc jocurile şi plimbările,fac parte din distracţiile lor şi le “leagănă” copilăria.

Când priviţi o serbare cu obiceiuri străvechi ale românilor, cu cântece şi dansuri populare, gândiţi-vă că priviţi un moment, oglinda şi sufletul acestui popor ce a considerat păstrarea tradiţiei o datorie şi o onoare.

Abordăm, mai jos, câteva aspecte practice referitoare la şezătoarea literară şi la un festival de profil, care concretizează itinerariile teoretice enunţate.

OBICEIURI ŞI TRADIŢII LA ROMÂNI ŞEZĂTOAREA LITERARĂ

Adunarea unui grup restrâns, care are loc la ţară în serile de iarnă şi la care participanţii lucrează şi totodată petrec, spunând glume, poveşti, ghicitori poartă denumirea de şezătoare.

O vorbă din bătrâni spune că cine-şi uită trecutul nu poate avea nici prezent, nici viitor. Pentru a cunoaşte trecutul, cea mai bună cale este folclorul care este cel mai bun păstor al tradiţiilor şi obiceiurilor din bătrâni.

Şezătoarea înlesneşte împărtăşirea experienţei vârstnicilor către tineri pregătindu-i pentru următorii paşi în viaţă: prima dragoste, plecarea la armată a feciorilor, însuşirea unei meserii, cununia şi nunta, cerinţele unei căsătorii creştine.

în şezători se leagă prietenii între fete şi băieţi pe baza afinităţilor, frumuseţii fizice şi morale, pe baza verificării în timp a compatibilităţilor.

Sunt şezători de fete, de fecioare de măritat la care se aşteaptă feciorii.

O şezătoare se desfăşoară în casa mare a unei gazde, cu fete care învaţă să coase, să lucreze la războiul de ţesut, să toarcă, să tricoteze.

După o vară bogată, gospodarii se adună iama în jurul focului şi lucrează lână cu ajutorul sătenilor, pentru că, în grup, munca poate fi o activitate plăcută.

Se cântă, se dansează se spun snoave şi pilde cu tâlc, dar mai ales se lucrează. Se toarce lâna din caier, se ţes covoare la război, se fac gheme din lână, se tricotează, se împletesc coşuri şi ştergători coşuri. Munca este mai spornică dacă este îmbinată cu cântecul.

Câte şi câte jocuri şi năzdrăvănii s-au văzut şi auzit făcându-se la şezători sub ochii surorilor mai mari şi ai mătuşilor? Nimeni nu le poate da de capăt. Cine poate şti câte s-au desfăcut şi mai ales s-au legat acolo, prin voia curată a oamenilor?!

La şezători mai spune şi îndărătnicul câte o gogomănie. Vorba aceea: “Mai bine să râdem şi să ne lecuim, decât să râdă de noi cei străini.

în locul obişnuitelor serbări cu poezii de iarnă şi/sau colinde, învăţătorul poate organiza o şezătoare tradiţională cu clasa pe care o conduce.

Tema poate fi “Tradiţii şi obiceiuri româneşti” şi poate fi pregătită încă de la începutul anului şcolar.

Locul desfăşurării poate fi:

- sala de festivităţi a şcolii, cabinetul de literatură, sala de clasă, sau în aer liber.

Materiale necesare:

Pentru amenajarea sălii: măşti ale unor personaje, costume naţionale, covoare, velinţe, imagini din lumea poveştilor, instrumente folosite în gospodăriile ţărăneşti;

Pentru amenajarea unei expoziţii de carte cu aspecte specifice temei pe care o are şezătoarea: dulap vitrină, cărţi, coperte ale unor publicaţii;

Pentru audiţii sau vizionări: radio-casetofon, casete audio, video, casete video.

Pregătirea învăţătorului în vederea desfăşurării şezătorii constă în:

Studierea materialului;

Pregătirea unei schiţe de “scenariu”;

Distribuirea din vreme a materialului de studiat cu repartizarea sarcinilor;

Controlul - periodic - al modului în care elevii se pregătesc;

Distribuirea sarcinilor privind organizarea sălii în care se desfăşoară activitatea.

Pregătirea elevilor în vederea desfăşurării şezătorii:

îşi notează sarcinile (ce au de studiat şi citit);

Contribuie la pregătirea sălii în care se desfăşoară activitatea;

Citirea materialelor recomandate de învăţător pentru a putea participa la dialog (cu întrebări, dar şi cu răspunsuri);

Pentru a evita orice situaţii neplăcută este bine ca elevii să fie dublaţi.

“Scenariul” învăţătorului va fi întocmit în cele mai mici amănunte, iar în distribuirea rolurilor este necesar să se aibă în vedere potenţialul artistic al fiecărui elev.

Pregătirea    sălii   în care se va desfăşura activitatea se va      face de către elevii clasei ajutaţi         de părinţi    sau    de elevii din clasele

mai mari, sub îndrumarea învăţătorului. Se va urmări să se realizeze o ambianţă plăcută, în care   elevii să se simtă bine.

Deschiderea şezătorii se face de către învăţător care anunţă tema, precizează scopul, anunţă obiectivele — totul într-o formă atrăgătoare, mobilizatoare, anunţă regulile după care se desfăşoară şezătoarea şi în linii foarte generale se anunţă “scenariul”.

Elevii intră în rol - în ordinea scenariului şi conform regiei făcută de învăţător.

Scenariul propus conţine: recitări, cântece, dansuri, lecturi, proverbe, ghicitori, poveşti, replici rostite de unele personaje din basme sau poveşti cunoscute pentru a fi uşor recunoscute de elevi, jetoane cu întrebări sau sarcini de rezolvat, încheierea şezătorii.

FESTIVALUL DE DATINI ŞI OBICEIURI DE IARNĂ "MOŞTENITORII"

Ediţia a VIII-a - decembrie 2012

MOŞTENITORII DE TRADIŢII...

“Marama ţesută din fire de borangic,

O pereche de opinci Brodată măiestru, cu galbenul spic,

Le privesc... parcă văd hora Aminte ne-aduce de dacii strămoşii Sprinţară cu pasul săltat De holdele lor, smălţuite cu macii cei roşii,

Joc din bătrâni, ce prin vremi l-au păstrat.

Le e cusută cu frunze de stejar

Toate acestea ca şi muşcata,

Ne spune că strămoşii n-au luptat în zadar Pe care bunica o ţine în fereastră,

Şi-aşa cum stejarul stă drept în vijelii Sunt un strop din istoria noastră.

Rezistă românii de ani - 2000 Lucrurile acestea, ştiţi voi oare ce spun?

Mai are bunica, păstrată demult Izvorul neamului meu, e ţăranul român. ”

Cunoaşterea obiceiurilor şi tradiţiilor strămoşeşti ale poporului român constituie unul dintre obiectivele Grădiniţei Nr.9 cu Program Prelungit “Ştefan cel Mare şi Sfânt” Dorohoi, Judeţul Botoşani, micii preşcolari putând înţelege astfel mai bine moştenirea istorică a neamului nostru. începând cu anul 2005, unitatea noastră de învăţământ organizează şi desfaşoară FESTIVALUL DE DATINI ŞI OBICEIURI DE IARNĂ “MOŞTENITORII” – Ediţia a VIII-a 2012.

 La români, sărbătorile de iarnă sunt adevărate “sărbători de suflet”, prin ele revenind amintirile copilăriei, cu zăpezile ca-n poveste, bogate şi prevestitoare de rod îmbelşugat, colindele şi clinchetele de clopoţei, cu mirosul proaspăt de brad, dar şi de colăcei şi cozonaci, toate sub amprenta nerăbdării şi emoţiei inerente aşteptării darurilor, sub pomul de iarnă, sub aura obiceiurilor de anul nou, toate conturând o atmosferă de basm, de linişte sufletească şi de pace universală.

A intrat în tradiţie, ca în pragul sărbătorilor de iarnă, Grădiniţa Nr. 9 cu Program Prelungit “Ştefan cel Mare şi Sfânt” Dorohoi, Judeţul Botoşani, să fie gazda grădiniţelor din municipiul Dorohoi şi a celor din localităţile şi comunele învecinate, într-o activitate de amploare destinată păstrării tradiţiilor de iarnă. Datinile şi obiceiurile prezentate în fiecare an fac din grădiniţa noastră “o scenă” pe care se desfăşoară un spectacol unic, în care elementele mitice şi cele cotidiene sunt prezentate într-un recital de culori şi de imaginaţie. Colindele, urările de belşug, pluguşorul, sorcova, jocurile cu măşti (capra, ursul, căiuţii), teatru folcloric, dansul mascaţilor, cântecele de stea, fac din sărbătorile de iarnă unele din cele mai spectaculoase manifestări... Argumentul pentru care săptămânile lunii decembrie ale fiecărui an sunt trăite şi retrăite cu atâta intensitate de copiii, bunicii şi părinţii din zona Dorohoiului. Plecând de la aceste argumente, festivalul "Moştenitorii” este un prilej minunat pentru a-i determina pe copiii noştri să fie înfăptuitori ai transmiterii datinilor şi obiceiurilor strămoşeşti, fără de care nu ne-am păstra identitatea naţională.

Desfăşurarea Festivalului “Moştenitorii” în preajma sărbătorilor de iarnă, completează viaţa socială şi culturală a comunităţii dorohoiene, fiind şi o motivaţie pentru adulţii de azi, tot mai tumultuoşi, tot mai antrenaţi în preocupări cotidiene, care de multe ori îi îndepărtează de ideea conservării şi transmiterii unor tradiţii.

Un leitmotiv al festivalului este acela de a « imprima » micilor colindători, transmiterea peste timp a simbolurilor creştine, chemarea la o trăire spirituală adecvată, cu reverberaţii în viaţa familiei, iar în realizarea documentării premergătoare desfăşurării manifestării, am consultat cadre didactice şi locuitori din zonele etnografice Dumbrăviţa, Cristineşti, Pomârla, George Enescu, Cordăreni şi Dorohoi. Intenţia organizatorilor a fost aceea de a nu transforma Festivalul « Moştenitorii » într-un concurs de datini şi obiceiuri, argumentând astfel: participanţii sunt în felul acesta antrenaţi   într-o evoluţie       artistică dezinvoltă,        purtând costumele şi intrând în atmosfera decorurilor,     fără emoţii, manifestându-se   liber;  tradiţiile          şi obiceiurile şi-ar pierde din naturaleţe în condiţiile unei atmosfere de concurs ; obiectivul prioritar al festivalului este transmiterea obiceiurilor şi a tradiţiilor strămoşeşti şi nu crearea unui spirit de competiţie. Dintre celelalte obiective ale festivalului, enumerăm : promovarea creaţiilor folclorice autentice specifice zonei şi educarea         copiilor în   spiritul cunoaşterii, respectării, păstrării şi transmiterii tradiţiilor şi   a obiceiurilor de iarnă locale ; depistarea aptitudinilor interpretative        şi punerea în valoare a autenticităţii şi a frumuseţii          costumelor şi măştilor tradiţionale. Precizăm şi faptul că acest festival se desfăşoară în baza unui regulament aprobat de Inspectoratul Şcolar Judeţean Botoşani, toţi copiii sunt răsplătiţi în mod tradiţional, primesc diplome de participare... Pentru colectivele grădiniţelor participante, sfârşitul anului 2009 reprezintă a V-a ediţie de festival, în care săptămânile lunii decembrie sunt un prilej pentru a fi împreună, într-o manifestare de proporţii, în orientarea de a mobiliza copiii şi dascălii, părinţii şi bunicii, în scopul realizării unei sărbători         cu adevărat creştine, o sărbătoare prin care se încearcă depăşirea limitelor serbării de Crăciun, de          la grupă, aducându-i astfel pe copii, mai aproape de rădăcinile,       sufletul şi spiritualitatea poporului         român, creând astfel premisele          unei   sărbători prin care încercăm să-i determinăm pe copii să fie nu numai martori, ci şi cei care transmit datinile şi obiceiurile strămoşeşti.

Bibliografie:

1.     Nicola, Ioan, Pedagogie Şcolară, Editura Aramis, Bucureşti, 2000

2.     Faure, Edgar, A învăţa să fii, Editura Didactică şi Pedagogică Bucureşti, 1974

3.     Mitrofan, N., Aptitudinea pedagogică, Editura Didactică şi Pedagogică, Bucureşti , 1988