TRADIŢII ŞI OBICEIURI SPECIFICE SĂRBĂTORILOR

                                  DE IARNĂ ÎN ZONA ȘOLDĂNEȘTILOR

                                                                         Înv. Romaniuc Lazăr

                                                                                     Școala primară nr.3 Șoldănești

                                                                                     Comuna Blândești

                                                                                     Județul Botoșani

                                                           

             În tradiţiile sărbătorilor de iarnă, în sânul familiei este mult basm, poezie şi dragoste. Cine vrea să cunoască sufletul românului, să intre în casa lui, mai ales iarna! Va vedea atunci cum el se închină cu faţa la Răsărit, de unde vine lumina şi că îşi face semnul crucii înainte şi după mâncare. Acestea arată că românul este credincios. Credinţa şi-o manifestă cu mai multă tărie de sărbători. Printre ele Crăciunul, adică Naşterea Domnului Iisus Hristos şi Anul Nou reprezintă momente speciale din viaţa sa.

           Suntem un popor bogat spiritual. Aproape toate obiceiurile şi tradiţiile de iarnă se desfăşoară între 20 decembrie şi 8 ianuarie. Multe tradiţii şi obiceiuri de o rară frumuseţe şi de o deosebită valoare spirituală, sunt concentrate în jurul celor două mari sărbători amintite anterior. Am moştenit de la strămoşii noştri romani sărbătoarea Anului Nou împodobită cu multe datini.

            Cu mulţi ani înainte de Hristos, în apropierea Anului Nou, romanii sărbătoreau pe zeul lor Saturn, cu procesiuni, dansuri  şi scenete de teatru. Oameni mascaţi  şi cântăreţi umblau din casă în casă. Toate acestea ţineau zile în şir, iar ei vorbeau despre ocupaţiile sau despre credinţele lor. De aceea, Sfinţii Părinţi ai Bisericii, după anul 325, au mutat sărbătoarea Naşterii Domnului Hristos chiar în mijlocul Saturnalelor romane.

            Ţăranii zona șoldăneștilor păstrează cu sfinţenie tradiţiile şi obiceiurile moştenite de la înaintaşi, indiferent de sărbătoarea religioasă sau evenimentul din viaţa comunităţii cu care obiceiul respectiv are legătură.

            Ei îşi păstrează cu drag portul popular şi îndeletnicirile tradiţionale, pe care le împletesc cu civilizaţia şi progresul social şi cultural.

            Tăiatul porcului

            La 20 decembrie, în ziua Sfântului Ignatie, Episcopul Antiohiei, românii taie porcii. Şi înaintea venirii lui Hristos erau tăiaţi porcii, tot în acea zi, dar romanii aduceau acest sacrificiu zeului Saturn.

   Acum românii îi sacrifică pentru îndestularea gospodăriilor în zilele de sărbătoare care urmează.                      

            Țăranii păstrează acest obicei al tăierii porcului în  ziua de ,,Ignat’’, având argumente puternice în acest sens: carnea se păstrează mai bine şi grăsimea nu se râncezeşte. Cu ocazia tăierii porcului urmăresc anumite semne, care le indică felul cum va fi iarna. După grosimea splinei apreciază ,,greutatea’’ iernii. Dacă splina este uniformă, atunci iarna este la fel de blândă sau geroasă de la început până la sfârşit. În schimb, dacă splina este mai groasă la capătul dinainte se consideră că iarna este mai grea la început şi invers. De obicei, tăiatul porcului se încheie cu ,,pomana porcului’’, masă la care participă întreaga familie şi cei care i-au dat acesteia ajutor. Cei care postesc renunţă la acest festin.

            La români sărbătorile de iarnă în special Crăciunul sunt sărbătorile de suflet. Amintirea copilăriei ce ne revine puternic în suflet şi în minte ,zăpezile bogate şi prevestitoare de rod îmbelşugat, colindele şi clinchetele de clopoţei, mirosul proaspăt de brad dar şi de cozonaci, nerăbdarea aşteptării darurilor sub pomul de iarnă toate crează în sânul familiei o atmosferă de linişte si iubire. Decembrie este luna cadourilor şi a sărbătorilor de iarnă (Sfântul Nicolae, Crăciunul, Anul Nou) şi poate unul dintre cele mai aşteptate momente ale anului mai ales pentru cei mici care ard de nerăbdare să vadă ce primesc de la Mos Nicolae în ghetuţele pregătite de cu seară.

      De la Sfântul Nicolae până la  Sfântul Ion,  românii se simt în sărbători. Cel mai important este Crăciunul considerat ca sărbătoarea  naşterii Domnului nostru Iisus Hristos. Oamenii au adaptat-o creând tradiţii si obiceiuri conform culturii lor specifice . Acest obicei din seara Sfântului Nicolae a luat naştere la oraş şi s-a răspândit şi în mediul rural. Fiecare traieşte din plin sărbătorile, însă nu toată lumea cunoaşte adevaratele istorii şi semnificaţii ale datinilor de iarnă . Pentru a aprecia mai mult tradiţiile, vă oferim o mică istorie a Moşului Nicolae.

          Pe 6 decembrie, este ziua Sfantului Nicolae iar, după tradiția populară, aceasta este prima zi de iarnă. Credincios, Sfantul Nicolae este faptuitor de minuni și martir pentru credinţa în Iisus. La români, Sfantul Nicolae este închipuit ca un moş cu barba albă care poate aduce ninsoarea scuturându-şi bărbia. Datorită tradiţiei occidentale, Moş Nicolae este şi cel care face cadouri celor mici. În seara din Ajun (5 decembrie), parinţii pun în încălţămintea copiilor, pe care aceştia şi-o pregătesc cu mare grijă, multe dulciuri şi, uneori, jucării. În unele locuri există şi obiceiul de a pune alături de cadouri şi o nuieluşă care ar trebui să ii cumintească, măcar în principiu, pe copii care nu s-au purtat bine în timpul anului.”Copii cuminţi primesc dulciuri şi jucării iar cei obraznici nuieluşe “aşa auzeam în copilărie de la părinţii noștri . Acum la vremea maturității ne amintim cu bucurie de acele seri minunate când ne pregăteam cizmuliţele şi asteptam cu nerăbdare să vină Moş Nicolae să ne lase în dulciuri şi jucării. Sfântul Nicolae mosteneşte la moartea ambilor părinti, toată averea familiei pe care se hotărăşte să o folosească în scopuri umanitare, ajutându-i pe cei săraci. El este cunoscut ca protector al copiilor mici, al călătorilor, al comercianţilor, al celor acuzaţi pe nedrept, al fetelor nemăritate şi mireselor. Legenda istoriei lui Moş Nicolae vorbește despre un nobil sărac care avea 3 fete pe care nu le putea mărita din cauza situaţiei financiare precare. Se spune că Nicolae de Mira, înainte de a deveni Sfânt, a decis să-l ajute pe acest nobil lasând câte un saculeţ cu aur la uşa casei acestuia de fiecare dată când una dintre cele trei fete a ajuns la vârsta măritişului. Vrând să ştie cine îi face aceste cadouri, nobilul a urmărit la cea de-a treia fată uşa casei. Povestea spune că Nicolae s-a urcat pe acoperiş şi a dat drumul săculeţului prin hornul casei în nişte șosete puse la uscat. Astfel s-a născut ideea ciorapilor atârnaţi la gura sobelor şi a şemineelor în care se primeau cadourile.

          Crăciunul mai este numit şi sărbătoarea familiei, este sărbătoarea când toţi se reunesc părinţi, copiii, nepoţi îşi fac daruri, se bucură de momentele şi atmosfera din jurul mesei, cu credintă că prin cinstirea cum se cuvine a sărbătorii vom avea un am mai bun și mai bogat. La sate sunt păstrate mai bine tradiţiile si obiceiurile specifice acestei sărbători. Repertoriul tradiţional al obiceiurilor şi tradiţiilor româneşti cuprinde pe lângă colindele propriu-zise - cântece de stea, vicleimul, pluguşorul, sorcova, , jocuri cu măşti (teatrul popular, dansuri (căluţii, căluşerii) - şi o seamă de datini, practici, superstiţii, ziceri, sfaturi cu originea în credinţe şi mituri străvechi sau creştine. Dintre acestea, care exprimă înţelepciunea populară, realul sau fantasticul, esenţe ale bogăţiei noastre spirituale, redăm câteva specifice diferitelor zonei nostre. Pe 20 decembrie în calendarul ortodox se sărbătorește ziua Sfântului Ignat. În această zi datina rânduiește să fie tăiat porcul de Crăciun. Pentru că țăranii cred că un porc neînjunghiat în această zi nu se mai îngrașă pentru că își visează cutițul. Nerespectarea acestui obicei poate provoca, după unii, incidente neplăcute. În mod evident, și acest obicei păstrează elemente de ritual păgân (în Egiptul Antic și în Grecia Antică) porcul era sacrificat în cinstea unor zeități. La noi, în Ajunul Crăciunului se pun pe masă un colac şi un pahar de apă, deoarece se crede că sufletele celor răposaţi vin în această noapte pe la casele lor, gustă din colac şi-şi udă gura cu apă.

           Cu o săptămână înainte de Crăciun,  încep pregătirile pentru colindat, culminând în cele două zile anterioare sărbătorii, când se pregătesc mâncărurile şi se împodobesc interioarele locuinţelor: masa cu faţa brodată, feţe de perne ornamentate, pe pereţi se pun şterguri şi blide ornamentate, crengi de brad, baniţa, busuioc, . Aluatul frământat în noaptea de Crăciun e bun de deochi pentru vite.

       Se crede că la miezul nopţii, înspre Crăciun, apa se preface în vin, iar dobitoacele vorbesc.

La cele trei sărbători mari - Crăciun, Paşte şi Rusalii - să te speli cu apa în care au fost puşi bani de argint şi vei fi bănos.

            Nu e bine ca în Ajunul Crăciunului să fie pus pe masă mai intâi rachiul, pentru că nu el are întâietate în această seară, ci bucatele.

Dacă visezi grâu verde în postul Crăciunului e semn bun că anul care vine are să fie mănos în toate.

         

       În seara de 23 spre 24 decembrie, până după miezul nopţii şi în unele locuri până la ziuă, cete de copii merg din casă în casă cu colinda: Moş-Ajunul, Bună-dimineaţa, Colindişul sau Bună-dimineaţa la Moş-Ajun.. După credinţa populară, copiii sunt purtători de noroc şi fericire.

           Prin unele părţi, băieţii, dar mai cu seamă cântăreţii bisericeşti umbla cu icoana în ziua de Ajunul Crăciunului - o icoană pe care este zugrăvită naşterea lui Iisus Hristos în mijlocul staulului. Oamenii, când se dau la băut rachiu sau vin în sărbătorile Crăciunului, nu zic că beau, ci că se cinstesc.

           Începând cu întâia zi de Crăciun şi în următoarele zile ale acestei sărbători, copiii umblă cu Steaua, cântând colinde de stea prin care vestesc naşterea lui Iisus Hristos.

        "Vicliemul" sau "Irozii" este datina prin care tinerii reprezintă la Crăciun naşterea lui lisus Hristos, şiretenia lui Irod, care a poruncit uciderea pruncilor, de a afla Pruncul şi adesea înfruntarea necredinţei, personificate printr-un copil sau printr-un cioban. Capra, Turca, Brezaia fac parte dintre datinile de Crăciun şi Anul Nou. Dimitrie Cantemir spune în "Descrierea Moldovei" că "Ţurca este o joacă iscodită încă din vremurile bătrâne, din pricina ciudei şi scârbei ce o aveau moldovenii împotriva turcilor". Cu ţurca, capra sau brezaia umblă tinerii începând de la Ignat şi sfârşind cu zilele Crăciunului şi prin unele părţi în ziua de Sf. Vasile până seara. Numele de Ţurca, Capra sau Brezaia îl poartă unul dintre tinerii mascaţi.

Despre cei Trei Crai de la Răsărit sau Magii călători se spune că au venit să se închine lui lisus, după unii din Arabia, iar dupa alţii din Persia. Tradiţia ne arată că ei se numesc: Melchior, Gaspard si Balthazar.

          Datina împodobirii bradului de Crăciun pare a fi de obârşie germană, aşa cum este şi cântecul "O, brad frumos!". În Germania, această sărbătoare este cunoscută sub numele de Cristbaum.

          Împodobirea Pomului de Crăciun a pătruns din Alsacia în Franţa la sfârşitul secolului al XIX-lea, precum şi în Ţările de Jos, Spania, Italia, Elveţia. Tot pe la sfârşitul secolului al XIX-lea, această datină se întâlneşte în casele nemţilor din oraşele româneşti şi apoi se răspândeşte pe cuprinsul ţării, odată cu cântecul bradului "O, Tannenbaum!" (O, brad faimos!)

          Despre Moş Ajun se spune că a fost baciul aflat în slujba lui Moş Crăciun, stăpânul staulului unde Maica Domnului l-a născut pe lisus Hristos.

          Colinda a dobândit o destinaţie precisă ca formă de magie benefică, ea marcând rodnicia câmpurilor, sporul animalelor domestice, creşterea copiilor, împlinirea prin căsătorie a tinerilor, pacea si tihna bătrânilor, influenţarea, în sens pozitiv, a vieţii oamenilor şi a naturii.

          Vinul era în unele regiuni ale ţării şi simbol al comuniunii, al unirii a doi tineri. În momentul solemn al căsătoriei li se toarnă vin peste mâinile lor împreunate, simbolizând puterea vieţii, trăinicia şi fericirea noii familii. "Paharul de aur" este paharul ritual cu care se bea la zile mari, cum este sărbătoarea Crăciunului, din care s-a băut cândva în momente solemne, la botez , la cununie, şi care reprezenta un bun al familiei, transmiţându-se din generaţie în generaţie. La origine are un înţeles magic, proprietăţi curative, unele dintre astfel de pahare poartă inscripţii cu caracter misterios.

La miezul nopţii, de Anul Nou, fetele iau de pe masă colacul ornamentat care se ţine pe masă de sărbători, îl ţin pe vârful capului, se aşează pe tăietor şi aşteaptă să audă un sunet dintr-o direcţie oarecare şi din ce parte vine sunetul, în acea parte işi va găsi ursitul.

                      În tinda casei se pune un vas de grâu ca să treacă colindătorii peste el, apoi grâul se da la păsări şi la animale, "să fie cu spor ca şi colindătorii".

                     

                 Steaua

         Este un obicei care se practică din seara ajunului până în seara Crăciunului, de către copii de 6-14 ani și are conotații religioase referitoare la Nașterea Domnului. Steaua, purtată de copii este compusă din speteze de brad îmbrăcate cu staniol, cu hârtie creponată având în partea centrală o imagine cu Nașterea Domnului.

         Sărbătorile nu au farmec dacă nu sosește Moș Crăciun așteptat de toții copii. În seara de ajun acesta pleacă în lume cu daruri. Vine pe o sanie trasă de reni. Intră în case, pe furiș, când copii au adormit și lasă cadouri sub bradul împodobit. Nimeni nu știe cu siguranță cum ajunge Moș Crăciun în casele oamenilor, dar toate poveștile își păstrează nota de mister.

    Un obicei foarte răspândit și practicat în zona noastră în ajunul Anului Nou precum și în prima zi a acestuia este „ Plugușorul ” , una dintre datinile cele mai vechi ale românilor. Colindătorii urează de sănătate și belșug. În pocnet de bici, în sunet de clopoței colindătorii își spun urarea însoțită de refrenul : „ Ia mai mânați măi, / Hăi, hăi! ”

         Vorbind despre aratul pământului cu 12 boi, despre semănatul , seceratul și măcinatul grâului, plugușorul este datina românească care zugrăvește ocupația principală a poporului nostru – agricultura.

        Jocul ursului, o prezență la fel de agreată în obiceiurile de Anul Nou în întreg spațiul românesc , se practică și astăzi în majoritatea satelor. Cultul ursului este moștenit de la geto-daci, care îl considerau un animal sacru. Pregătirea maștii-costum de urs pentru carnavalul de Anul Nou se bucură de o mare atenție. La noi în sat, forma capului de urs se obține întinzând o piele de vițel sau de miel peste o găleată metalică, în așa fel încât reda fizionomia animalului. De la gât în jos, corpul celui care se maschează este acoperit cu o blană de oaie sau cu un cojoc lung, întors pe dos. Cândva, corpul mascatului era acoperit cu o blană veritabila de urs, aspect întâlnit foarte rar în zilele noastre. Ursii, constituiți în cete speciale de cate 7-8 personaje sau incluși în grupuri cu mai multe personaje, joacă la comanda ursarilor, tineri chipeși, îmbrăcati în veșminte colorate, care imprimă ritmul jocului cu ajutorul unor tobe (ciururi). După executarea numerelor din timpul dansului, urșii se miscă independent, simulând viața lor liberă în mijlocul naturii, se iau la trăntă, fac tumbe, simulează chiar atacul asupra persoanelor din asistență. Datorita popularității sale, în ultimii ani au inceput să apară la noi, alături de cete precis constituite, și grupuri mai mici de urși (3-4 personaje), care se bucură de multă admirație și contribuie la amplificarea obiceiul.

         Sorcovitul este un obicei mult îndrăgit de cei mici. Este un ritual practicat cu scopul de a invoca divinitatea vegetației pentru sănătatea și belșugul persoanelor sorcovite în dimineața Anului Nou. Copiii de până la 10 ani cu sorcova în mână recită un text augural: „ Sorcova, vesela,/ Să trăiți, să înfloriți, / Ca merii, ca perii.....”.

         Boboteaza

         Este serbată pe 6 ianuarie și încheie ciclul sărbătorilor de iarnă și este sărbătoarea cu semnificația purificării apelor de forțele răului, prin sfințire. Stropite cu apă sfințită, ființele și lucrurile devin ferite de forțele malefice.

         La Bobotează oamenii merg la biserică să ia aghiazmă ( apă sfințită ).

         Ce frumoase sunt tradițiile și obiceiurile sărbătorilor de iarnă!

BIBLIOGRAFIE

  1.Constantin Eretescu –“Folclorul literar al românilor”,editura Compania 2007.

  2.Narcisa  Alexandru Stiuca- Sărbătoarea noastră de toate zilele –sărbători în cinstea iernii, Editura Cartea de buzunar,2005