Cei șapte ani de acasă

Prof Maria Burlacu

Școala Gimnazială nr 2 Bobulești, jud Botoșani

Înainte de a învăța să scrie, să citească sau să socotească, înainte de a avea diplome și certificate care să ateste „ educația” (pregătirea) lumea așteaptă de la omul în miniatură - și nu numai- la anumite comportamente care trimit la...cei șapte ani de acasă, la educație, iar viața ne oferă zilnic posibitatea de a demonstra cât de mult am folosit sau dimpotrivă anii premergători școlii.

Dar la ce se gândesc ceilalți când afirmă că cineva are sau nu cei șapte ani de acasă? Ce conotații ascunde sintagma?

Adesea, expresia „ cei șapte ani de acasă” vizează copiii, adolescenții și este replica celor maturi vis-a vis de anumite comportamente. A nu avea „cei șapte ani de acasă” înseamnă a nu fi educat. Oricine știe că „cei șapte ani de acasă ” înseamnă să folosești cu încredere „ bună ziua ”, „ te rog ” și „ mulțumesc”, să cedezi locul în autobuz, să arunci hârtiile la coș, etc. Numai că expresia vizată nu cuprinde doar norme de politețe ci cuprinde și stăpânirea și gestionarea emoțiilor, învățarea unei limbi străine, capacitatea de a împărți lucrurile fără a aștepta ceva în schimb,rezolvarea conflictelor fără răzbunare și defineste tot bagajul de cunoștințe, deprinderi, comportamente și atitudini acumultate în primii șapte ani de viață. Această perioadă de timp este considerată "culmea achizițiilor", fiind una din perioadele de intensă dezvoltare psihică, deoarece copilul are o capacitate foarte mare de acumulare de informații, de memorare și de însușire a diverselor comportamente, atitudini, limbaj. Deci, până să ajungă pe băncile școlii, copilul trebuie să-și însușească anumite deprinderi, de unde concluzionăm că cei „ șapte ani” fac referire la o bază, o temelie , un set de valori și aptitudini, de abilități sociale și emoționale pe care se va putea clădi mai târziu în vederea definirii copilului ca om deplin, adaptat și adaptabil societății în care trăiește. 

Baza este, sau, având în vedere societatea în care trăim, poate ar trebui să spunem „era”, pusă de părinți deoarece ei sunt principalii actanți din jurul copiilor până la această vârstă. Copii sunt oglinda celor de care sunt crescuți: părinți, bunici, bonă, deoarece ei învață prin imitație, abia apoi putând fi modelați deoarece procesul de educație nu se oprește la o anumită vârstă. 

Vedem astfel că primii șapte ani din viața unui copil sunt cei mai importanți, cea mai importantă perioadă a vieții lor în care se dezvoltă și se trasează caracterul.