Prof inv
preprimar Fodor Doina
Ed.
Elezău Adriana
Şcoala Gimnazială Nr 10 Botoşani
În zilele noastre
când generaţii întregi de copii iau parte la aventura de a cuceri titlul de om,
,,meseria” de copil este una din cele mai grele. De ce? Pentru că la fel ca
picătura de rouă în care străluceşte tot cerul, fiecare clipă a copilăriei
reflectă universul; cu bucurie şi tristeţe, cu joc şi lacrimi. În faţa lor ştim
că apar culmile greu accesibile ale cunoaşterii, că trebuie să înfrunte
deşertul neştiinţei, că uneori se lovesc de vântul năprasnic al confruntărilor,
dar până la urmă se dovedeşte a fi un participant activ la uluitoarea expediţie
pe care o face, spre afirmarea sa ca om în societatea în care trăieşte.
În cadrul procesului
instructiv-educativ complex şi îndelungat de formare a personalităţii
copilului, cunoaşterea obiceiurilor şi tradiţiilor populare locale are o
importanţă deosebită datorită conţinutului de idei şi sentimente a faptelor,
care oglindesc trecutul bogat şi plin de speranţă ale poporului nostru.
Izvorând din viaţă şi fiind reflectarea acestuia, folclorul este prin excelenţă
o artă realistă exprimată în cele mai diverse forme; arhitectură populară,
port, ţesut, olărit, prelucrarea lemnului, pictura icoanelor, încondeierea
ouălor etc. Prin folclor copiii preşcolari pot cunoaşte mai bine să preţuiască
lupta poporului pentru libertate socială şi naţională, frumuseţea limbii, a
ţării noastre, gândurile, sentimentele şi năzuinţele generaţiilor de ieri şi de
azi.
Varietatea folclorului nostru,
dezvăluie în mod treptat frumuseţile artei populare în al cărui conţinut sunt
înmănunchiate sentimentele poporului nostru, aşa cum le-am simţit prima dată,
când îmi ascultam bunica cum depăna firul unui basm sau al unei legende, în
care eroii erau înzestraţi cu calităţi ale ţăranului nostru, îmbrăcat în
frumosul costum popular, care-l păstrau cu sfinţenie pentru ocazii importante.
Azi când aceşti copii pe care-i educăm nu ştiu prea multe despre acestea încerc
să mă transform în bunicuţa de altă dată făcându-i să înţeleagă, să cunoască şi
să iubească tradiţia noastră populară ce pierde teren pe zi ce trece. Dezvoltarea
dragostei faţă de arta populară poate fi realizată prin activităţile de muzică,
educaţie fizică, desen, activităţi manuale şi la liberă alegere. Întrucât am
considerat că pentru înţelegerea unor aspecte ale frumuseţii creaţiei populare
ar fi de prisos nu doar să le vorbesc copiilor despre aceste tradiţii, am
organizat o şezătoare ce a avut în program numai teme populare. Fiecare copil a
avut câte un sol-recitator, dansator, cântăreţ individual sau în grup. Pentru a
le trezi sentimentul de respect pentru aceste creaţii populare am început să
observăm (să cunoaştem) costumul popular (la activitate au luat parte şi unii
părinţi îmbrăcaţi în costume populare din zona Botoşaniului şi din diferite
părţi ale ţării). În observarea acestor costume am început prin menţionarea
regiunii din care face parte, iar la prezentarea lor am ţinut seama de
elementele componente începând cu podoaba capului şi terminând cu
încălţămintea. Le-am explicat care este diferenţa dintre un costum popular
bărbătesc şi cel femeiesc. Le-am mai spus că trebuie să fie mândrii a purta
aceste costume deoarece în trecut ele erau atât haine de lucru cât şi de
sărbătoare, diferenţa constă în motivele cusăturii şi în fineţea materialului
.Hainele de lucru erau mai groase şi cu mai puţine modele-nu prea complicate
iar hainele de sărbătoare erau dint-un material mai fin şi cu multe modele in
diferite culori. Le-am mai spus că aceste costume se mai îmbracă şi astăzi în
unele zone ale ţării dar şi în diferite comune ale judeţului nostru -Vorona,
Tudora etc. Pentru consolidarea acestor noţiuni şi ca sentimentele de respect
faţă de aceste creaţii să nu li se risipească repede am fost în vizită la
Muzeul de Etnografie şi Folclor din Botoşani. Copiii au fost încântaţi de ceea
ce au văzut şi şi-au exprimat dorinţa de a reveni la acest muzeu.
Pentru a le face cunoscut aceste
tradiţii populare am desfăşurat un schimb de experienţă cu Grădiniţa de copii
din satul Vorona judeţul Botoşani acolo unde tradiţiile şi obiceiurile populare
sunt păstrate şi transmise din generaţie în generaţie de educatoarea
Andronache Niculina. Tema acestei
acţiuni a fost bine aleasă şi de comun acord : ,,Tradiţiile şi obiceiurile
locale”. Copii au luat contact direct cu războiul de ţesut -,,acela care face
covorul din casa bunicii de la ţară? ”- a întrebat Anduţa şi discuţile au continuat.
Tot la această acţiune
copii au văzut şi au participat la confecţionarea de măşti populare-măşti ce
sunt purtate la obiceiurile de Crăciun şi Anu Nou.Au fost apoi în vizită la un
mic atelier unde au văzut cum se confecţionează costumele populare- cele pe
care le port la serbările din grădiniţă şi la concursurile la care au
participat.Tot aici au învăţat să facă acei motosei cu care sunt impodobiţi căiuţii din dansul cu
acelaş nume.În încheierea acţiunii copiii au văzut un film care le-a arătat că
aceste tradiţii şi obiceiuri sunt păstrate din generaţie în generaţie de
oamenii din acest sat.Copiii imită mult dar în jocul lor creează adăugând un
plus de culoare ,un vis din visul lor.De pildă Anduţa în jocul ei de liberă
alegere a cerut să-i dau voie să se joace ,,de-a ţesutul” că vrea să facă un
covor cu motive naţionale văzute la copii din Vorona.Ei i s-au alăturat şi alte
fetiţe. Şi jocul a continuat cu rezultate frumoase.Văzând că le-au plăcut
şi că vor să lucreze şi ei ca cei din Vorona am făcut o mică expoziţie în
interioru grădiniţei cu lucrările lor.
În cadrul activităţilor
practice am dat copiilor să decupeze din reviste costume naţionale sau grupuri
de dansatori îmbrăcaţi în costum popular cu scopul de a realiza un album.Spre
surprinderea mea copiii au recunoscut unele elemente ale costumelor numindu-le,
manifestându-şi bucuria şi admiraţia pentru frumuseţea lor.De asemenea la
activităţile de dimineaţă la sectoru artă am dat copiilor posibilitatea sa-şi exprime creativitatea
prin decorarea unor elemente ale portului popular-fusta, brâul, iia.
În legătură cu formarea sentimentelor de preţuire e obiceiurilor populare legate
de sărbătorirea Crăciunului şi a Anului Nou există în fiecare an tradiţia de a
face serbarea pomului de iarnă. Împodobirea bradului este un prilej de mare
bucurie pentru copii. Podoabele sunt lucrate de ei cu mare grijă şi migală.
Aranjare bradului dezvoltă la copii
gustul estetic, astfel că fiecare doreşte să fie cât mai frumos
aranjate. Le-am explicat copiilor că bradul simbolizează viaţa lungă, veşnic
tânără şi frumoasă, că această tradiţie de Anul Nou nu lipseşte din nici o
familie, de aceea este cunoscută de ei.
La sectoarele artă, ştiinţă şi
bibliotecă am organizat acţiuni cu teme populare unde copii au învăţat textul
pluguşorului, arătându-le că în noaptea de Anul Nou atât copii cât şi oamenii
mari pleacă cu acest obicei pentru ai ura pe gospodarii de la case sau de la
bloc, urându-le sănătate şi un an mai bogat. Tot Anduţa ne-a spus că la bunica
ei la ţară sunt obiceiuri mai frumoase decât aici în oraş. Le-am explicat că
tradiţia pluguşorului a apărut la români din vremuri foarte îndepărtate,
arătând semnificaţia ocupaţiei tradiţionale a poporului nostru de harnici
lucrători ai pământului şi de creşterea
de vite ce s-a transmis din generaţie în generaţie în special la ţară.
Pentru
serbarea pomului de iarnă am căutat să le fac cunoscut jocul ,,Caprei” care
face parte tot din rândul reprezentărilor festive închinate Anului Nou. Le-am
prezentat copiilor capul caprei făcut din lemn, cu limba de scândură. Acestea
se împodobesc cu panglici colorate iar în loc de trunchi oamenii pun o pătură
pe care o împodobesc cu panglici cât mai colorate. În timp ce zgomotul scandat
de limbi de lemn se aude, se spune un text ritmat de către un grup de
colindători ca:
,,Ţa,
ţa, ţa căpriţă ţa
Nu te da nu te lăsa
Ţa, ţa, ţa căpriţă ţa
Că numai zahăr ţi-oi da ”
Copiii s-au întrecut pe
sine în a bate sacadat mişcările limbii de lemn.Foarte plăcut şi foarte
atractiv este şi obiceiul cu ,,Ursul”.Le-am povestit copiilor cum este acest
obicei :un om se îmbracă în costum de urs, care este format dintr-un cojoc de
blană iar pe cap se pune tot un fel de mască făcută din blană. El este purtat
de încă doi mascaţi care atunci când
joacă ursul folosesc instrumente populare de bătut şi rosteştesc versuri
specifice zonei în care se joacă.
,,Joacă joacă Moş Martine
Că-ţi dau pâine cu măsline…”
Le-am mai explicat că
apariţia obiceiurilor (,,Capra”
şi ,,Ursul”), aceste mici
dramatizări în versuri populare s-au născut ca mijloace de distracţie în vederea obţinerii unei bune dispoziţii în
perioada sărbătorilor de iarnă, scop în care sunt folosite şi astăzi.
Tot acum se joacă şi ,,Dansul căiuţilor” este un
dans jucat de copiii îmbrăcaţi în
costume populare având in faţă un cap de cal portabil şi frumos împodobit.
Copilul joacă acest căluţ sărind în ritmul sunetului unui fluier.
Serbarea ,,Pomului de
iarnă” a avut în repertoriu şi aceste obiceiuri –costumaţia a fost făcută după
posibilităţi- aproape de real, fiecare copil interpretând un rol şi astfel i-am
făcut să respecte şi să admire şi mai mult pe făuritorii aninimi de artă
populară.
Pe lângă celelalte creaţii
folclorice, dansurile populare îi familiarizează pe copii cu un nou element al
folclorului, contribuind şi prin aceasta la dezvoltarea dragostei pentru arta
poporului nostru, la dezvoltarea simţului, ritmului, a capacităţii de coordonare
a mişcărilor, le educă gustul pentru frumos şi armonie.Cunoscând inportanţa
dansurilorpopulare în educarea dragostei pentru folcloru nostru autohton, am
urmărit ca ele să le placă copiilor, să le înveţe fără a depune un efort prea
mare –am pornit de la paşi simpli continuând cu paşi mai complicaţi. Astfel cu
copiii am învăţat jocuri populare ca:,,Alunelu”, ,,Coasa”, ,,Hora”, ,,Hora Moldovenilor”, ,,Hora fetelor din Moldova”etc.
Aceste jocuri populare
prin frumuseţea costumelor şi a melodiei, prin supleţea şi expresivitatea
mişcărilor, prin voiciunea care le-o exprimă copiilor, contribuie în mare
măsură la realizarea educaţiei estetice a preşcolarilor.
În cadrul şezătorilor care
organizate am folosit proverbele, zicătorile, ghicitorilor, care au dat naştere
unei atmosfere recreative şi antrenante.Zicătorile şi proverbele au fost
preţuite întotdeauna de poporul nostru pentru conţinutul valoros şi pentru
realizarea lor artistică. Ele au fost păstrate ca tradiţii populare şi sunt o
dovadă a înţelepciunii poporului având o latură morală, satirizând lenea,
lăcomia urâţenia şi lăudând frumuseţea, hărnicia şi bunătatea omului.
Ghicitorile spuse la şezători au un caracter instructiv-educativ, dezvoltând la
copii gândirea.
Tradiţiile şi obiceiurile
populare mai sunt păstrate şi în frumoasele cântece populare îndrăgite de
copiii cu talent dar şi de cei cărora le place muzica populară.
În săptămâna mare a
postului am deschi o expoziţie ,,Sărbători pascale la români” unde printre
lucrările expuse lucrate cu migală s-au aflat ouăle încondeiate, pe coaja
cărora au fost prezente şi modele
naţionale văzute pe iile fetiţelor.
Aceste obiceiuri şi
tradiţii au o importanţă educativă deosebită deoarece prin ele copii îşi
îmbogăţesc vocabularul cu unele expresii populare,îi face să patrundă în
tainele limbii materne şi în comorile înţelepciunii populare, deoarece folcloru
este o carte a vieţii, un îndrumător pentru demnitate, muncă, luptă, cinste
omenie.
Marele nostru poet Vasile
Alecsandri spunea că diferitele creaţii folclorice sunt ,, pietre scumpe în
sânul poporului” şi ,,prin urmare e sfântă datoria de a le căuta şi a le feri
de noianu timpului şi al uitării”.
Noi educatoarele nu suntem
creatori de folclor, dar avem la îndemână aceste nestemate şi suntem datoare să
sădim în sufletul copiilor o stare de spirit pozitivă faţă de creaţiile şi
obiceiurile populare şi să-i învăţăm să aprecieze valoarea şi frumosul a căror
,,viaţă” se pierde în eternitate.
Începând cu obiceiurile
prilejuite de fiecare eveniment important din viaţa poporului continuând cu
frumoasele costume pe care le îmbracă la anumite împrejurări şi terminând cu
cântecele, dansurile şi strigăturile nelipsite la aceste datini, izvoru lor e
nesecat pentru cel ce vrea să le cunoască şi să le adune în mănunchi pentru a
le dărui din nou cum spune Anton Pann:
,,De la lume adunate
Şi
apoi la lume date…”
BIBLIOGRAFIE
-
,,Vorona
–vatră folclorică”-Editura Polirom, Bucureşti
-
,,Învăţămâmtul preşcolar”- Nr.3,2007
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu