În ajunul sarbatorilor    

                                                     

Înv. Iatcu Viorel şi înv. Iaţcu Florentina

Şcoala Gimnazială Brehuiesti, jud. Botoşani

  

                                                           

                 Este o iarnă fantastică. E frig. Fulgi albi se cern de sus, mereu, mereu, repezi şi mărunţi. Şi-n locul unde cade un fulg străluceşte o clipă o steluţă, care piere, ca să facă loc alteia.

     Un cer întreg de steluţe albe se coboară, joacă-n vazduh şi piere; apoi trâmba de pânză se lasă tot mai deasă, tot mai deasă, aşternându-se pe pământ, pe case, pe copaci, infăşurând totul în strălucitoare mantie de hermină. Valuri de lumină se revarsă printre ferestrele caselor.

     Când şi când o sanie trece în zbor în clinchete vesele de clopoţei.

     Uliţele sunt pline de lume. Bărbaţi, femei şi copii trec, unii grăbiţi, alţii încet. După toată agitaţia de pe uliţe este uşor de ghicit că în sfârşit e Ajunul Craciunului.

Satul este împodobit cu ghirlande de brad printre ramurile cărora se aprind beculeţe multicolore şi steluţe care dau un farmec deosebit. Ele luminează străzile de la un capăt la altul. Oamenii au colindat magazinele unde au găsit cele mai frumoase podoabe pentru casele lor care se îmbracă în straie de sărbătoare.

Nici copiii nu stau liniştiţi. Împreună cu familia împodobesc bradul care este o veche tradiţie românească.

Camera este luminată de sclipirea lumânărilor. Mirosul de cetină se răspândeşte în toată încăperea.

      Mama prepară tot felul de bunătăti cu care să-şi răsfeţe colindătorii.

      Alături de ea este bunica care face cei mai gustoşi cozonaci din lume.

      Cand mirosul cozonacilor a invadat casa, bradul e facut şi colindătorii il cântă pe Iisus la geam stiu că a venit Crăciunul.’

       Atmosfera tainică ce domneşte în această noapte deosebită se declanşează când la ferestre se aud colindele moştenite din străbuni însoţite de Steaua care vesteşte Naşterea Domnului.  Dar această veste este adusă şi de preotul care vine pe la credincioşi şi face rugăciunile cuvenite şi urările cunoscute la aceste sărbători. Colinda este cel mai vechi obicei la români care anunţă Nasterea lui Hristos.

Cine nu ştie: ,,Steaua sus răsare”, ,,O, ce veste minunată”,

      ,,Astăzi s-a nascut Hristos”, ,,Sus la poarta raiului”, ,,Am plecat să colindam”, colinde care vestesc Nasterea lui Hristos şi este vestită la casele românilor de sute de ani, semn al credinţei noastre pe acest

pământ.

       Cântecele răsună din toate piepturile, răspândindu-se departe, departe pe sub măreţele bolte iluminate feeric de lumina candelabrelor şi a făcliilor.

       La auzul acestor colinde simiţim bucurie şi sărbătoarea în suflet.

       Ca drept răsplată pentru colind copiii primesc colaci, covrigi, nuci, mere şi bani.

A înnoptat de mult. Sunetul îndepărtat al colindelor se aude din ce în ce mai palid.

       Într-un târziu, copiii obosiţi şi emoţionaţi merg la culcare cu speranţa că va veni şi la ei moşul.

      Luminile se sting una câte una. Moşul se pregăteşte şi el cu daruri pentru cei mici care au fost cuminţi şi au învăţat bine.

Unii sunt un pic neliniştiţi la gândul care nu le dă pace:

        - există Moş Crăciun sau nu exista?

        - oare va veni şi în acest an moşul?

         Visez, visez sau este realitate.

Alţi copii ar dori să fie în spiritul Crăciunului: să aducă daruri copiilor nevoiaşi pentru a le face o bucurie, să cânte o colindă bătrânilor uitaţi de ai lor şi să petreacă prima seara de Crăciun alături de ai săi.

În zorii primei zile de Crăciun, ninsoarea s-a oprit, liniştea s-a aşternut peste sat, iar sub bradul împodobit darurile îi aşteaptă pe toţi.

         A fost o seară de neuitat!

 

                                                                                      Bibliografie:

Vasile Andriescu - ,,Tradiţii şi folclor botoşănean” 1978

Costinel Leonte - ,,Traditii din Bucovina” 2001