SĂRBĂTORILE BUCURIEI

Prof. Olga Lupu

Şcoala gimnazială „Ion Bojoi” Flămînzi

Judeţul Botoşani

Sărbătorile de iarnă, în special Crăciunul, sunt sărbători de suflet. Acestea încep cu Sfântul Nicolae şi se termină cu Sfântul Ioan Botezătorul. În această perioadă trebuie să fim mai buni, mai iertători, să ne gândim mai mult la cei de lângă noi.

Ne aducem aminte cu drag de anii copilăriei, mai mult sau mai puţin îmbelşugaţi, dar fericiţi, plini de iubire şi lipsiţi de griji, ani care nu se mai întorc decât în amintirile noastre.

Prima sărbătoare este pe 6 decembrie. Copiii, în ajun, îl aşteaptă pe darnicul Sfântul Nicolae ca să le aducă daruri, iar la unii le aduce chiar  câte o nuieluşă ca să-şi dea seama că nu au fost cuminţişi ascultători. Din această zi încep să se cânte colindele, nestematele  poporului român.

Crăciunul este o sărbătoare a bucuriei, a reîntregirii familie. După zile de osteneală pentru a pregăti casa şi  a face cele mai bune mâncăruri tradiţionale, obosiţi fiind, aşteptăm cu nerăbdare să vedem ce ne aduce Moş Crăciun. Nu a trecut nici un an fără să găsim ceva sub brăduţ.

Pentru cea mai aşteptată sărbătoare din decembrie,creştinii se pregătesc sufleteşte printr-un post care ţine patruzeci de zile. Dacă nu posteşti, se spune că bunătăţile pe care le pregăteşti nu mai au acelaşi gust.

În ajunul Crăciunului,  preotul merge din casă în casă pentru a–i anunţa pe toţi creştinii că se apropie ziua cea mare şi pentru a-i binecuvânta. O dată cu venirea preotului, o lumină se revarsă parcă în casele noastre.

Pentru cinstirea acestei sărbători, românii au apelat în egală măsură la tradiţie, ştiind să accepte şi obiceiuri mai recente: colindatul. Acest obicei înglobează  în el nu numai cântec şi gest ritual, ci şi numeroase mesaje şi simboluri ale unei străvechi spiritualităţi româneşti. El s-a păstrat asociindu-se cu celebrarea marelui eveniment creştin care este Naşterea Domnului Iisus Hristos. În ajunul Crăciunului, pe înserat, în toate satele din ţară, începe colindatul. Copiii  vestesc Naşterea Fiului lui Dumnezeu şi sunt primiţi cu bucurie de gazdele care îi răsplătesc cu fructe, dulciuri, colaci, bani.

Sărbătorirea primei zile de Crăciun începe cu participarea la Sfânta Liturghie. Acest obicei este moştenit din familiei şi a rămas  neschimbat până astăzi.Ce frumos este la biserică când, asemenea îngerilor, copiii aduc vestea cea mare în casa lui Dumnezeu!

Timp de trei zile, copiii umblă cu „Steaua”. Obiceiul este îndrăgit de aceştia, ei confecţionând o stea din lemn, pe care o împodobesc cu diferite ornamente, în mijlocul căreia pun o iconiţă cu Naşterea Domnului sau cu Maica Domnului şi pruncul Iisus.. Aceasta îşi are originea în legenda ce narează despre călătoria celor trei magi, călăuziţi de o stea. „Iar ei ascultând pe împăratul, au plecat şi iată că steaua, care o văzuseră în răsărit, mergea înaintea lor până  ce a venit şi s-a oprit deasupra locului unde era pruncul (Matei II,9). „După ce S-a născut Iisus în Betleemul din Iudeea, în zilele împăratului Irod, iată că au venit niște magi din Răsărit la Ierusalim și au întrebat: „Unde este Împăratul de curând născut al Iudeilor? Fiindcă I-am văzut steaua în Răsărit și am venit să ne închinăm Lui.” (Evanghelia după Matei II,1-2)

Astăzi, această sărbătoare şi-a schimbat semnificaţia, devenind mai mult o sărbătoare comercială. Toţi sunt preocupaţi să pregătească cât mai multe mâncăruri, să-şi ofere unul altuia cât mai multe daruri şi cât mai scumpe, încât uită cine este de fapt cel sărbătorit: Mântuitorului Iisus Hristos. Dar câţi se mai gândesc la acei copii, sau la acele familii care nu au poate un loc cald, nu au ce să pună pe masă, care poate  aşteptă şi ei un cadou de la Moş Crăciun.

O legendă spune că la casa unui bogat,  a bătut un sărac. Bogatul se distra, avea mesele încărcate, avea mulţi prieteni. Fiecare îşi împărţea  unul altuia cadouri. Bogatul a deschis uşa, dar nu i-a oferit nimic săracului. Săracul era, de fapt , Mântuitorul Iisus Hristos, care a plecat supărat, pentru că, El fiind  sărbătoritul, nu a fost invitat la aniversarea sa. Noi, adevăraţii creştini, trebuie să vedem în orice persoană cu nevoi pe Iisus Hristos.

După Crăciun, urmează Sfântul Vasile. Se spune că în această noapte toate animalele vorbesc între ele ca şi oamenii, motiv pentru care  se organizează diferite grupuri care se distrează, care merg pe la casele oamenilor : dansul caprelor, al căluţilor, al urşilor. Tot în noaptea de Anul Nou  grupuri de copii sau tineri interpretează mici piese teatrale cu caracter istoric, tradiţional, cum ar fi : Banda lui Jianu, Banda lui Coroi, Pacea, Nunta.

Tradiţia de bază rămâne însă cea a pământului, a agricultorului, care „ară” cu tradiţionalul „Pluguşorul”, iar ziua „seamănă”.

Înainte, tinerii,organizaţi în grupuri, compuneau  câte o urătură şi mergeau pe la fete pentru a le ura. Erau primiţi cu mesele încărcate. Uneori se întorceau acasă noaptea târziu. La sfârşitul „turneului” mergeau şi-i urau pe bunici şi pe părinţi.

Se spune că în ajunul Crăciunului nu este bine să dai nimic din casă, iar în prima zi de Crăciun nu trebuie să mănânci prima dată carne de porc pentru a nu obosi şi pentru a nu te îngrăşa. Este bine să mănânci carne de vrabie pentru a fi uşor tot anul.

Pe 1 ianuarie nu este bine să arunci grâul de la semănat, deoarece „arunci norocul”.

Când se apropie miezul nopţii către noul an, ţăranii obişnuiesc să prevadă cum va fi vremea în anul ce vine. Se folosesc de foile unei cepe mari pe care le desprind şi le aşează în ordine, numindu-le după lunile anului. În fiecare din ele pun puţină sare. A doua zi, de Sfântul Vasile, cel ce dezleagă vrăjile şi făcăturile, ei vor verifica cât  lichid a lăsat sarea topită în fiecare foaie. Aşa vor şti (pentru că în mod misterios cantităţile sunt diferite) dacă vor avea secetă sau ploaie şi în ce lună anume.

            Cu mari regrete putem spune că aceste frumoase obiceiuri şi tradiţii, care sunt oglinda  sufletului românesc, se pierd treptat.Tinerii nu mai sunt interesaţi de transmiterea acestora. Câţi  se mai organizează în grupuri pentru a merge cu uratul, cu ursul. Sunt mult prea preocupaţi de provocările lumii de astăzi. Foarte multe familii, plecând în străinătate, intrând în contact cu oameni de alte religii,  uită de unde au plecat, se ruşinează cu obiceiurile şi tradiţiile lor, nu le mai transmit copiilor.

Trebuie să ne implicăm cu toţii în creșterea unei tinere generații care să fie mai implicată în cunoașterea, păstrarea și valorificarea patrimoniului cultural și spiritual românesc. Copiii noștri ar trebui să fie familiarizați încă de mici, cu noțiuni legate de obiceiuri și tradiții românești, spiritualitate, port popular, meșteșuguri tradiționale, elemente de arhitectură tradițional românească etc.  Printre  îndatoririle şi responsabilităţile  dascălilor se numără şiocrotirea si valorificarea moștenirii culturale.

Bibliografie:

1.Biblia sau Sfânta Scriptură

2. M.Mitroi,Obiceiuri şi tradiţii de Crăciun, Ed. Autorul,2004

3. www.nicepps.ro