DEZVOLTAREA MORALEI CREŞTINE LA ŞCOLARI CU AJUTORUL TRADIŢIILOR ŞI OBICEIURILOR DE IARNĂ

                                    Înv. Buldum Gheorghe

                                                  Şcoala gimnazială nr.2 Vînători

                                Comuna Gorbăneşti

                                  ,,Sărbătorile de iarnă,din străbuni

Bat cu toiagu-n poartă,la noi,la români!

De sfinte şi mândre sărbători,

Acum în astă seară sfântă

Iisus coboară printre noi

Chiar când colindele se cântă

Şi vin în casa dumneavoastră

De mult,uitate obiceiuri!

 Primiţi colinda noastră?’’

        “Nimic nu-i mai frumos, mai nobil,decât meseria de educator, de grădinar de suflete umane, de călăuză a celor mai curate si mai pline de energie mlădiţe”(D. Almaş). Să-i învăţăm pe copii să preţuiască și să respecte obiceiurile și tradiţiile în care s-au născut, să-i învăţăm să iubească meleagurile natale, portul românesc şi pe români. Să le sădim în suflet aceste elemente definitorii ale identităţii neamului românesc fără de care nu am mai putea şti de unde venim și cine suntem de fapt noi, românii , pe acest pământ. Să-i ajutăm pe copii să înţeleagă imensitatea tezaurului nostru folcloric în care arta populară românească este o minunată oglindă în care se reflectă cu cea mai mare intensitate frumuseţea României, istoria si mai ales sufletul neamului.

       Când poposesc  la porţile sufletului Sfintele Sărbători, ne bucurăm împreună cu toţii de neasemuita frumuseţe a datinilor strămoşeşti si scoatem din comoara inimii si din lada de zestre a neamului, tezaurul folcloric românesc: cântecul, jocul si costumul popular specific sărbătorilor.

      Dintotdeauna, poporul român a ştiut să-şi păstreze datinile şi obiceiurile, poveştile, muzica şi poezia, ca apoi să le transmită cu mândrie, din generaţie în generaţie, urmaşilor dornici să le cunoască.

      Un rol important în menţinerea şi păstrarea acestor tradiţii şi obiceiuri revine în primul rând şcolii. Educatorii, învăţătorii sau profesorii au obligaţia morală să organizeze activităţi educative, serbări în care aceste obiceiuri să fie folosite şi valorificate. Tradiţiile şi obiceiurile de iarnă sunt un prilej de bucurie şi mândrie pentru copiii şi oamenii de toate vârstele.

   Ca în fiecare an, în cinstea sărbătorilor de iarnă,elevii Şcolii gimnaziale nr.2 Vînători, comuna Gorbănești şi-au exprimat bucuria venirii iernii şi Sfintelor Sărbători ale Naşterii Domnului, printr-o serie de activităţi, care de care mai deosebite ,prin ineditul lor.

     “Fără obiceiurile şi tradiţiile noastre, fără portul şi limba noastră, nu am putea să ne  numim români.”

      Vechi datini româneşti te ajută în fiecare an să simţi şi să trăieşti atmosfera plină de căldură şi veselie a Sărbătorilor de iarnă. Nu ştii întotdeauna cu exactitate care este semnificaţia sau originea lor şi te gândeşti că, în fond, nu este aşa de important. Vă dezvălui însă câteva dintre aceste tradiţii, pentru ca tu ”omule” să le poţi gusta din plin şi să le simţi mai aproape de suflet...

      Perioada Sărbătorile de iarnă începe de la Sfântul Nicolae, sărbătorit de credincioşii ortodocşi pe 6 decembrie, şi se termină de Bobotează, pe 6 ianuarie. Aşadar, o lună plină în care tradiţia este la loc de cinste.

      Cu ocazia sărbătorilor de iarnă, în fiecare colţ din ţară reînvie datini şi obiceiuri frumoase care-i unesc pe oameni. Cu această ocazie se fac urări de belşug, sănătate, bucurie, hărnicie. Sărbătorile de iarnă au începuturi străvechi, diferite. Ele reînvie după mulţi ani de uitare, în forme nepătate de modernism, vremea când, case care respectau datina îşi făceau o plăcere şi o petrecere din primirea colindătorilor.

        Moş Nicolae. Decembrie vine cu sărbătoarea, atât de aşteptată de copii, a Sfântului Nicolae. Câţi dintre noi nu au aşteptat cu înfrigurare dimineaţa de 6 decembrie pentru a se uita dacă Moşul a lăsat ceva în ghetele pregătite de cu seară? Acest obicei al darurilor aduse de Moş Nicolae, s-a împământenit mai mult la oraş. Este posibil să fie un împrumut din ţările catolice, unde Moş Crăciun este cel care pune daruri în ghete sau ciorapi anume pregătiţi. Copiilor din România li se poate întâmpla ca Moş Nicolae să aducă si câte o vărguţa (pentru cei obraznici). Rolul de ocrotitor al familiei cu care a fost investit de religia ortodoxă Sfântul Nicolae îi dă dreptul să intervină în acest fel în educaţia copiilor.

 Acesta a fost un episcop care, după moarte devine un sfânt. El este protectorul pompierilor, marinarilor, tinerilor, copiilor, recoltelor. Se povesteşte că odată un tată necăjit era nevoit să-şi vândă copiii ca să-şi salveze familia. Sfântul Nicolae l-a ajutat aruncându-i trei pungi cu galbeni, pe geam, în casă. Una din pungi s-a oprit într-o gheată. Astfel s-a născut obiceiul de a se pune ghete la uşă de Moş Nicolae. Se spune că sfântul călătoreşte pe un măgăruş încărcat cu doi saci mari: unul cu dulciuri şi jucării, altul cu nuiele. Darurile sunt pentru copiii care se roagă, învaţă bine şi sunt cuminţi, iar nuielele pentru copiii răi, neascultători şi leneşi.

       Moş Ajunul, 23-24 decembrie, este o sărbătoare îndrăgită de copii. Aceştia merg din casă în casă cu un săculeţ şi un beţişor numit colindă şi capătă  mere, nuci, colaci, covrigi, bani, după ce au cântat „Bună dimineaţa la Moş Ajun”.

         Pentru cea mai aşteptată sărbătoare din decembrie, Crăciunul, românii au apelat în egală măsură la tradiţie, ştiind să accepte şi obiceiuri mai recente. Întâmpinată cu bucurie, Naşterea Mântuitorului aduce cu ea şi o sumă de practici foarte vechi prin care se celebra Echinocţiul de Iarnă, momentul în care natura dă speranţe că va renaşte. Obiceiul colindatului a înglobat în el nu numai cântec şi gest ritual, ci şi numeroase mesaje şi simboluri ale unei străvechi spiritualităţi româneşti. El s-a păstrat asociindu-se cu celebrarea marelui eveniment creştin care este Naşterea Domnului Iisus Hristos. În ajunul Crăciunului, pe înserat, în toate satele din ţară, începe colindatul.

        Colindele copiilor sunt scurte, vestesc sărbătoarea Crăciunului, urează belşug, sănătate şi daruri cuvenite ca răsplată pentru urare. Colindele de ceată vorbesc despre înţelepciunea gospodarului, bogăţia gospodăriei, despre viaţa de la ţară, despre vitejia flăcăilor, frumuseţea fetelor, dar şi despre naştere lui Iisus, întâmpinarea noului an. Colindele sunt străbătute de optimism şi exprimă dorinţele şi speranţele oamenilor.

        Crăciunul este o sărbătoare foarte importantă pentru creştini: este sărbătoarea Naşterii Domnului, timp al bucuriilor, al păcii şi al liniştii sufleteşti. Este o perioadă în care primim şi dăruim multă iubire şi căldură sufletească. Acest lucru se remarcă şi în entuziasmul cu care se fac pregătirile pentru   această sărbătoare. Timp de 40 de zile înainte de această sărbătoare creştinii respectă Postul Crăciunului când nu mănâncă carne sau produse lactate pregătindu-se astfel pentru a sărbători.

         Tăierea porcului este un moment deosebit de important ce anticipă Crăciunul. Apoi, pregătirea mâncărurilor capătă dimensiunile unui ritual străvechi. Mâncărurile tradiţionale: cârnaţii, toba, răciturile, sarmalele, friptura de porc şi nelipsitul cozonac vor trona pe masa de Crăciun, fiind la loc de cinste alături de vinul roşu cinstit de toată lumea.

          Unul din momentele cele mai importante ale serii de 24 decembrie este împodobirea bradului de Crăciun, la care se obişnuieşte să participe toţi membrii familiei. În timpul nopţii, Moş Crăciun va aluneca prin horn şi va lăsa cadouri pentru toată lumea în ciorapi sau sub brad. Dacă ne uităm pe cer s-ar putea să-l vedem pe Moş Crăciun trecând cu sania sa trasă de opt reni.

         Colindul este una din cele mai cunoscute datini de iarnă. Colindele de iarnă sunt texte rituale cântate la sărbători creştineşti, închinate Crăciunului şi Anului Nou. Originea lor se pierde în vechimea istoriei poporului nostru. De-a lungul secolelor au devenit mai frumoase şi au căpătat o mare varietate pe întreg teritoriul ţării. Ele degajă atmosfera de sărbătoare şi buna dispoziţie cu care toţi românii întâmpină Sărbătoarea Naşterii Domnului şi Anul Nou. Evocând momentul când, la naşterea lui Iisus, steaua care i-a călăuzit pe cei trei magi s-a ivit pe cer, copiii merg din casă în casă cântând colinde şi purtând cu ei o stea.

        Cu Steaua merg copiii din prima zi de Crăciun şi până la Sfântul Vasile. Este un obicei cu caracter religios, curat creştinesc. Ea simbolizează steaua care a condus pe cei trei magi la Bethleem, în satul unde s-a născut Iisus Hristos. Copiii care merg cu Steaua se numesc stelari, colindători sau crai.

         Este un obicei care se practică din seara ajunului până în seara Crăciunului, de către copii de 6-14 ani și are conotații religioase referitoare la Nașterea Domnului. Steaua, purtată de copii este compusă din speteze de brad îmbrăcate cu staniol, cu hârtie creponată având în partea centrală o imagine cu Nașterea Domnului.

         Sărbătorile nu au farmec dacă nu sosește Moș Crăciun așteptat de toții copii. În seara de ajun acesta pleacă în lume cu daruri. Vine pe o sanie trasă de reni. Intră în case, pe furiș, când copii au adormit și lasă cadouri sub bradul împodobit. Nimeni nu știe cu siguranță cum ajunge Moș Crăciun în casele oamenilor, dar toate poveștile își păstrează nota de mister.

         Pluguşorul este un colind vechi de mii de ani. Îşi are originea în datele legate de începerea noului an agricol. Pe vremuri, Anul Nou venea primăvara, odată cu renaşterea naturii. Atunci se mergea prin sate cu pluguri trase de boi, împodobite cu brazi; de aici şi numele de pluguşor. Cu pluguşorul se merge în ajunul Anului Nou sau chiar în ziua de Sfântul Vasile şi se fac urări pentru noul an de sănătate , de bunăstare , de bucurie şi fericire, se descriu muncile agricole. Se folosesc obiecte : plugul, buhaiul ce imită mugetul taurului, bici, clopote, tălăngi, brad împodobit. În funcţie de vârsta participanţilor colindători se poate vorbi de pluguşorul copiilor sau plugul flăcăilor.

        Anul Nou a fost din timpuri vechi şi a rămas mare sărbătoare după Crăciun. Obiceiurile mai cunoscute şi practicate de Anul Nou pe la noi sunt acelea de a face daruri, felicitări, slujbe la biserică, colaci, aprinsul candelei, pluguşorul, sorcova, jocurile cu măşti.

     În ziua de Anul Nou auzim uratul  cunoscut sub numele „Sorcova”

    Aparţinând obiceiurilor de Anul Nou, umblatul cu sorcova e mai cu seamă bucuria copiilor .Aceştia poartă o crenguţă înmugurită de copac sau o sorcovă confecţionată dintr-un băţ în jurul căruia s-au împletit flori de hârtie colorată.
         Înclinată de mai multe ori în direcţia unei anumite persoane, sorcova joacă întrucâtva rolul unei baghete magice, înzestrate cu capacitatea de a transmite vigoare şi tinereţe celui vizat. Textul urării, care aminteşte de o vrajă, nu face decât să întărească efectul mişcării sorcovei. Obicei augural din ciclul manifestărilor închinate întâmpinării Anului Nou. Însemnul ritual este alcătuit dintr-un băţ sau o ramură verde, împodobită. Obiceiul se practică de către un băiat, iar gazdelor li se adresează urări de bun augur, invocându-se sănătatea, belşugul şi prosperitatea

      Capra. Acest obicei ţine, de regulă, în ajun de  Anul Nou. Măştile care evocă la Viflaim personaje biblice sunt înlocuite aici de masca unui singur animal, al cărui nume variază de la o regiune la alta.  Capra se alcătuieşte dintr-un lemn scurt, cioplit în formă de cap de capră, care se înveleşte cu hârtie roşie. Peste această hârtie se pune o altă hârtie neagră, mărunt tăiată şi încreţită în forma părului. În loc de aceasta se poate lipi şi o piele subţire cu păr pe ea.
  În dreptul ochilor se fac în lemn două scobituri unde se pun două boabe de fasole mari,  cu pete negre, peste care se lipeşte hârtia neagră cu încreţituri sau pielea cu păr. Are două corniţe, frumos împodobite cu hârtie colorată, pe care se află înşirate  mărgele . În dosul coarnelor se află o oglindă care răsfrânge foarte mândru lumina de pe la casele unde intră capra noaptea.
     În partea de jos a capului, se pune falca de jos, care se mişcă în jurul unui cui care nu se vede. Această falcă este îmbrăcată la fel ca şi capul. Sub ceafă este o gaură în care se pune un băţ lung de un cot, de care se ţine capra. De partea de dinaintea fălcii de jos se află atârnat un clopoţel, iar de partea de dinapoi se află legată o sârmă. Dacă această sârmă se lasă slobodă, partea de dinaintea fălcii de jos atârnă şi astfel gura caprei se deschide.
Dacă s-ar trage scurt de sârmă, gura caprei s-ar închide printr-o clampăneală seacă, de lemn. Fireşte clopoţelul sună. Atât băţul, cât şi sârma sunt acoperite cu un ţol cu motive populare, care  acoperă astfel pe cel ce va ţine capra de băţ, va clămpăni-o şi va juca-o, are legate pe dinăuntru nişte cercuri de sârmă sau de lemn.
      Masca este însoţită de o ceată zgomotoasă, cu nelipsiţii lăutari ce acompaniază dansul caprei. Capra saltă şi se smuceşte, se roteşte şi se apleacă, clămpănind ritmic din fălcile de lemn.
     Un spectacol autentic trezeşte în asistenţă fiori de spaimă. Mult atenuat în forma sa citadină actuală, spectacolul se remarcă mai ales prin originalitatea costumului şi a coregrafiei.
       Cercetătorii presupun că dansul caprei, precum şi alte manifestări ale măştilor (căiuţii-feciori travestiți în crai, ţurca-mască de taur ..), întâlnite în satele româneşti la vremea Crăciunului provin din ceremoniile sacre arhaice închinate morţii şi renaşterii divinităţii.

       Obiceiurile si superstițiile de Anul Nou sunt respectate cu strictețe pentru noroc, roade bogate și sănătate.
       În ajunul Anului Nou, începând chiar de dimineață, se merge cu Plugușorul și jocurile cu măști - capra, ursul, căluțul - obicei legat de speranța fertilității, versurile făcând referire la practicile agricole și urări de recolte bogate pentru anul care sta sa vina.
       În ajun de Anul Nou, locuința nu se matură, ca să nu-ți arunci belșugul. De asemenea, nu se da nimic afara din casa, nici măcar gunoiul, pentru că riști să-ți rămână casa goală tot anul. Dacă nu ai dus gunoiul în seara de dinainte de ajun, atunci amână-l pentru 2 ianuarie, că nici pe 1 ianuarie nu se dă nimic din casă.
     E bine ca până în ajun de An Nou să-ți plătești toate datoriile, ca să nu fii nevoit să dai bani tot anul. Tot in această zi, nu se dau bani cu împrumut, ca să nu fii sărac tot anul.
      Să nu speli rufe în Ajun de Anul Nou. Unii oameni, foarte superstițioși, spun că nu e bine să speli rufe până la Bobotează, când se sfințesc apele. Nu folosi foarfeca și nu tăia nimic în această zi, deoarece se spune că-ăi tai norocul.
     Ca să ai liniște în suflet, dar și în casă, în această zi nu plânge și nu te certa. Gurile rele spun că tot anul vei avea parte de lacrimi si de ceartă, dacă te abați de la aceste reguli.
     Toată lumea își dorește bani, prea puțini se gândesc la sănătate când le merge bine și au masa plină cu de toate. Ca să-ți meargă bine și să ai bani tot anul, la miezul nopții trebuie să ai cât mai mulți bani în buzunare.
       Pentru noroc trebuie să ai haine noi și, dacă se poate, ceva de culoare roșie, o culoare vesela care atrage energiile pozitive.
      Trebuie să știi ca zgomotul care însoțește trecerea de la anul vechi la cel nou nu este deloc întâmplător. Strigătele de bucurie, chiotele, biciul, artificiile, aplauzele, tobele, hăhăielile nu sunt numai un mod de a manifestare a bucuriei, ci si metode, moștenite din moși strămoși, de a speria și alunga spiritele rele.
      La miezul nopții, ușile se deschid larg ca să iasă anul vechi și să intre, cu bine si bune, anul cel nou. La Anul Nou, deasupra ușii de la intrare trebuie pus vâsc, o planta parazit, veșnic verde, pentru că aduce noroc, spor în casă, sănătate, atrage îngerii și pune bolile pe fugă și asta se întâmplă cu cat are mai multe bobite care se coc in decembrie.

Bibliografie:

 1. „Datini de Crăciun şi Anul Nou”, editura „Regina”, Iaşi 1996    

 2. Constantin Eretescu –“Folclorul literar al românilor”,Editura Compania,2007.

 3. Narcisa  Alexandru Stiuca-,,Sărbătoarea noastră de toate zilele –sărbători în cinstea iernii”,Editura  Cartea de buzunar, 2005