Înv.gradul I ŢICALO MARIA
Şcoala
Gimnazială Nr. 11
Botoşani
“Fără obiceiurile şi
tradiţiile noastre, fără portul şi limba noastră, nu am putea să ne numim
români.”
La cumpăna dintre ani, în Moldova, te întâmpină
o atmosfera unică, de intensă trăire emoţională care, de cele mai multe ori,
reflectă o realitate cotidiană, legând punţi nevăzute între om şi semenii săi.
În acest mirific colţ de ţară , Anul Nou este sărbătorit pe mai multe planuri,
datinile şi obiceiurile
şi cosmosul, stabilindu-se legături între om şi mediul înconjurător,
specifice momentului derulându-se atât în intimitatea casei cât şi în spaţii
deschise. În nici o alta parte a ţării repertoriul, Anului Nou
nu cunoaşte o atât de mare varietate şi bogatie de manifestari folclorice ca în
Moldova
Transmise pe cale orală din generatie
în generatie, într-o permanenţă schimbare şi înnoire atât ca funcţie cât şi ca
mod de realizare artistică, obiceiurile tradiţionale moldoveneşti legate
de Anul Nou au ajuns până în zilele noastre ca nişte spectacole grandioase care
concentrează, ca şi în trecut,atenţia întregii colectivităţi.
Obiceiurile
calendaristice şi cele legate de viaţa de familie sunt o componentă perenă a
culturii noastre tradiţionale. Perioada sărbătorilor de iarnă începe de Sfântul
Nicolae, sărbătorit de credincioşii ortodoxi pe 6 decembrie şi se termină de
Bobotează pe 6 ianuarie. Aşadar, o lună plină în
care tradiţia este la loc de cinste. Cele mai răspândite şi mai fastuoase s-au
dovedit a fi cele legate de marele Praznic al Crăciunului, sărbătorirea Anului
Nou (Revelionul) şi a Bobotezei.
Cel mai important este Crăciunul, considerat ca sărbătoarea naşterii Domnului
nostru Iisus Hristos.
Vechile datini româneşti ne ajută în fiecare an să simţim
şi să trăim atmosfera plină de căldură şi veselie a sărbătorilor de iarnă.
Colindatul este un obicei străvechi. Cei dintâi colindători
au fost păstorii care au venit la peştera luminată unde S-a născut Pruncul
Iisus şi bucurându-se de acest semn ceresc şi de glasul îngerilor au vestit
degrabă în cetatea Betleemului minunea la care au fost martori.
Colindul este o nepreţuită zestre spirituală pe care o
moştenim din moşi-strămoşi. El este sfânt pentru că
transmite un mesaj ceresc, o veste de la Dumnezeu. Dar
colindul este şi bun pentru că această veste are menirea să slujească vieţii,
să aducă atâta bine în lume şi între oameni. Din vremuri vechi, colindele,
datinile şi obiceiurile noastre de Crăciun au fost o adevărată şcoală de
virtuţi morale, întărind simţămintele de bună întelegere. În colinde,
simplitatea, uşurinţa şi cursivitatea versului popular exprimă o mare bogăţie
de idei, într-o formă plină de frumuseţi artistice, în care figurile de stil
abundă, comparaţiile se întrec una pe alta, iar epitetele şi mai ales
diminutivele nu lipsesc aproape din nici un vers. Este, de altfel, tot ceea ce
dă gingăşie, frumuseţe, farmec şi duioşie colindelor.
Colindele sunt de două feluri: colinde religioase şi
colinde laice. Colindele religioase au o origine literară şi se referă la Iisus. Colindele
lumeşti au caracter liric şi sunt adaptate de colindători la situaţia celor
care le cântă.
Majoritatea colindelor au în centrul lor persoana
Mântuitorului nostru Iisus Hristos, descriind mai ales întruparea şi naşterea
Lui cea mai presus de fire. Maica Domnului este şi ea prezentă în versurile
colindelor româneşti alături de Fiul Său iubit:
“Că astăzi curata,
Prea nevinovata,
Fecioara Maria
Naşte pe Mesia.”
Cetele de colindători pornesc de obicei de la o margine de
sat la alta, luând casele la rândul. Doi dintre feciori merg înainte şi întrebă
gazdele dacă îi primesc. Satul de obicei îi aşteaptă toată noaptea, cu porţile
deschise, cu câinii legaţi şi lămpile aprinse. Colindătorii intră în case cu
numele Domnului, menit sa risipească mâhnirile şi să aducă vestea cea bună.
Colindele sunt interpretate prin cântarea în grup, la
unison, ori în două grupe, antifonic. Uneori, ceata se acompaniază cu
instrumente.
Cel mai de frunte dintre colindători ia darul şi mulţumeşte
gazdei urându-i sănătate, prosperitate şi belsug.
Fiecare gospodar din sat trebuia să primească ceata colindătorilor. Nici
o casă nu trebuie să rămână necolindată, oricât de rea ar fi fost vremea.
Crăciunul este
sărbatoarea cea mai încărcată de obiceiuri, tradiţii, rituri, practici,
credinte.
Dar ceea ce aduce o notă
distinctivă botoşaniului, faţă de alte ţinuturi româneşti, la pragul de trecere
dintre ani, sunt urăturile, jocurile cu măsti, urşii, căiuţii, concentrate în
obiceiuri care şi-au păstrat farmecul şi prospeţimea de-a lungul anilor ,Cu
întreg alaiul de ,,Şatari” care prin jocul său aduce buna dispoziţie printre
oameni, celebrii ,,căldărari şi ursari “ vin cu jocul ursului împreună cu urări
de Anul Nou. Subiectul de bază se păstrează însă de la sat la sat se adaugă
jocuri specifice.
Pluguşorul este un
obicei general, practicat de romani cu prilejul Anului Nou. Obicei agrar, cu
adânci rădăcini în spiritualitatea românească, plugusorul este o colindă agrară
declamată, cu elemente teatrale, având ca subiect munca depusă pentru obţinerea
pâinii. Plugul, ornat cu hârtie colorată, panglici, servete, flori, pe care se
punea, eventual, şi un brad, era o prezenţă nelipsită în cadrul acestei
colinde. Acum este, mai mult, o prezenţă simbolică în cadrul urăturilor care li
se adresează oficialităţilor.
Pluguşorul
se recită din casă-n casă în Ajunul Anului nou, seara, sau până în dimineaţa
Anului Nou. Era practicat de copii sau adolescenţi, ca şi acum. Dar se spune
ca, mai demult, îl practicau numai bărbaţii în puterea vârstei. Izolat (în judeţele
Botoşani şi Galaţi la Sorcova , prezentă, iniţial, în centrul Moldovei:
"Să trăiţi/ Să-nfloriţi/ ca merii, / ca perii, / În mijlocul verii, / ca
toamna cea bogată / De toate-ndestulată!".Se aruncă şi seminţe de de grâu, porumb sau orez.
Sărbătorile de iarnă
având ca punct central Crăciunul, încep cu sărbătorile Sfinţilor Andrei şi
Nicolae după care starea de spirit dominantă a oamenilor de altădată dar şi de
astazi era/ este bucuria, continuată cu Crăciunul şi Anul Nou, care la noi, la
români, este primit cu mai multă bucurie şi fast decât în alte părţi ale lumi,
apoi se încheie cu Boboteaza şi Sfântul Ion.
Începând cu primele zile ale anului civil,
slujitorii sfintelor altare merg şi sfintesc casele oamenilor prin stropire cu
apa sfinţită şi vestesc Botezul lui Hristos. Sfinţirea
caselor credincioşilor se face prin stropirea cu aghiasmă mare în ajunul
Bobotezei şi prin slujba sfeştaniei ce se săvârşeşte şi la mutarea în casă nouă
şi care se repetă în fiecare an sau chiar mai des, atunci când lucrarea răului
se face simţită în vreun fel .
În asteptarea Craciunului şi Anului Nou,
oamenii devin mai buni, mai generoşi şi mai optimişti.“,sperând ca Naşterea Domnului
şi Anul Nou vor veni cu sănătate, bunătate şi pace. Marele Mircea Eliade spunea:
“Universul mental al lumilor arhaice a ajuns până în zilele noastre, păstrat nu
în chip dialectic în credinţele explicite ale oamenilor, ci conservat în mituri,
simboluri, obiceiuri care, oricâte degradări ar fi suferit, au încă sensuri
originare transparente.“
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu