IMPORTANŢA
PĂSTRĂRII ŞI TRANSMITERII TRADIŢIILOR POPULARE ÎN ACTIVITĂŢILE CU COPIII DE
VÂRSTĂ ŞCOLARĂ ŞI PREŞCOLARĂ
Prof.înv.preșcolar Sofa Anica
Înv. Sofa Ioan
Școala
cu clasele I – VIII„Octav Băncilă”
Corni /
Botoșani
„Creaţiile folclorice
sunt „pietre scumpe” în sânul poporului” V.Alecsandri
Cultura
este un sistem-instrument prin care o persoană este pusă într-o situaţie
favorabilă pentru a confrunta problemele specifice implicate de satisfacerea
nevoilor.
Sistemul socio-cultural al organizaţiilor va reflecta
sau va trebui să reflecte aspiraţia membrilor pentru satisfacerea nevoilor prin
muncă şi participarea la viaţa organizaţională.
Nici
un popor nu poate exista fără comunicare,fără schimb de valori.Valorile
fiecărui neam vin din vechime,îl individualizează şi îl caracterizează.
Pentru
a şti cine este,copilul trebuie să înveţe cine au fost strămoşii lui,căpătând
astfel sentimentul de apartenenţă la colectivitatea naţională.
Satul
românesc este izvorul sensibilităţii şi spiritualităţii româneşti,de aceea el
nu trebuie să fie uitat.El trebuie să trăiască cu obiceiurile şi datinile
sale,cu ocupaţiile şi portul oamenilor săi.
Arta
noastră populară,manifestată sub toate aspectele ei,prezintă o bogăţie
nepreţuită de comori pentru toţi cei care-şi iubesc patria şi neamul.Începând
cu obiceiurile prilejuite de fiecare eveniment important în viaţa
poporului,continuând cu frumoasele costume pe care le îmbracă în aceste
împrejurări şi terminând cu dansurile,cântecele şi strigăturile nelipsite la
aceste datini,izvorul lor este nesecat pentru acela care încearcă să le
cunoască şi să le adune pentru a le dărui din nou,după cum spune şi Anton Pann:
„De la lume adunate ,
Şi-napoi la lume date.”
Zona
Moldovei se înfăţişează ca un areal unitar de manifestări tradiţionale,unele
dintre ele fiind caracteristice tuturor regiunilor locuite de români.Copiii
trebuie educaţi pentru a deveni păstrători ai acestor nestemate,eventual chiar
descoperitori de tradiţii noi.
Baladele,cântecele,doinele,şezătorile,arta
ceramică,tesăturile populare,împletiturile din nuiele,portul popular şi nu în
ultimul rând dansurile populare alcătuiesc un inestimabil patrimoniu spiritual
al Bucovinei.
În
folclorul nostru trebuie să ţinem seama de fondul cultural-istoric pe care
aceste obiceiuri s-au dezvoltat devenind obiceiuri româneşti.
Una
dintre caracteristicile importante ale obiceiurilor populare este ambiguitatea
lor,pendularea în ceea ce am putea numi serios şi ceea ce am putea numi
săgalnic.
Ambiguităţii
obiceiurilor i se adaugă un alt element important şi anume pluralitatea de
limbaje prin care se realizează.La realizarea unui scenariu contribuie limbajul
verbal,muzical,coregrafic,gestic.etc.Dar şi sub aspect estetic,diferenţele
esenţiale apar între posibilitîţile de expresie a obiceiurilor şi cele ale
spectacolului.
Copiii
trebuie îndrumaţi să-şi îndrepte atenţia spre fondul străbun de valori
artistice şi documentare pentru a-l iubi,a-l aprofunda şi a-l răsplăti.Noi
cadrele didactice trebuie să-i îndrumăm în acest sens,să trezim în sufletul copiilor
sentimente de adâncă dragoste,de admiraţie şi de mândrie faţă de zona
geografică în care s-a născut.
Dansurile
populare,constituie un mijloc complex de educare a copiilor în spiritul
dragostei faţă comorile populare,de valorile artistice ale poporului .
HORA-este
cunoscută pe tot teritoriul ţării noastre,fiind un joc specific românesc.Are
însă particularităţile ei în diferite zone ale ţării.
În
Moldova,hora este lentă,uneori apăsată şi se desfăşoară pe baza unui dialog ce
se poartă printre strigături între flăcăii de pe marginea horei şi cel ce este
cu perechea sa la mijloc.Strigăturile sunt rostite în ritmul dansului şi dau
mai multă vioiciune,tinereţe şi frumuseţe horei.Din horă,în Moldova se trece în
jocul de doi.Dacă hora este domoală,jocul de doi,specific moldovenilor este
vioi,apăsat,simbolizând freamătul codrilor.Zbuciumate şi apăsate sunt şi
jocurile de mână în grupe:Brâul,Bătuta,dar şi cei de doi:Coasa,Ciobanşul,etc.
Este
momentul să specificăm faptul că sărbătorile de iarnă au constituit şi vor
constitui prilej de adâncă trăire sufletească pentru toată populaţia acestui
ţinut binecuvântat din totdeauna.
Emoţiile
copiilor îşi spun cuvântul încă de la sărbătoarea Sfântului Nicolai-Moşul
cerându-le copiilor cuminţenie,ascultare,înţelepciune pentru a le pune în
ghetuţe curate,îngrijite de ei,daruri.
În
întreg judeţul Botoşani,în învăţământul primar și preprimar există
tradiţia ca în fiecare an să se organizeze serbarea pomului de iarnă.
Împodobirea
pomului este un prilej de lucruri pentru micuții şi părinţii acestora .Podoabele
sunt lucrate de către copii împreună cu
educatoarea/învățătorul în cadrul activităţilor practice şi a
centrului de interes-artă.Împodobirea bradului dezvoltă la copii gustul
estetic,astfel că fiecare doreşte ca podoabele sale să fie cât mai frumos
aranjate.Bradul simbolizează viaţă lungă,tânără,sănătoasă,iar podoabele lui
dorinţa omului pentru bunăstare şi frumuseţe.Faza pregătitoare pentru serbarea
pomului de iarnă şi venirea lui Moş Crăciun cu daruri este la fel de
emoţionantă ca şi desfăşurarea în sine.Interesul copiilor pentru
repertorii,pentru vestimentaţia adecvată,pentru obiectele pe care le vor folosi
este mare.
Obiceiurile
pe care le folosim în învăţământul preşcolar/școlar botoşnean,sunt:”Colindatul”,”pluguşorul”,”sorcova”,”steaua”,”jocul
caprei”,”jocul ursului”,”jocul căluţilor” şi nelipsitele dansuri populare.
La
colindă participă toţi copiii din
grupă,acestea sunt creaţii ale poporului,păstrate de secole şi milenii,aduc din
adâncul vremurilor-mărturia de credinţă a unui neam creştin.
La „jocul caprei” este mascat un copil în
capră-îmbrăcat într-un cojoc întors pe dos,împodobit cu fel de fel panglici
colorate şi mărgele,iar masca este din lemn sau hârtie.Copilul mascat execută
diferite mişcări,pe cântec,iar ceilalţi copii din grupă recită versuri specifice
obiceiului.La fel ca „jocul cu capra” se desfăşoară şi „jocul ursului”,numai că
aici pot participa mai mulţi copii mascaţi.
„Pluguşorul”-obicei
foarte iubit de cei mici,este însuşit cu uşurinţă.Un copil spune textul vestind
sosirea Anului Nou cu clopoţelul,iar la îndemnul:”Ia mai mânaţi,măi!”,toţi
strigă:”Hăi-hăi!”,se urează belşug,sănătate,etc.
La
jocul „căluţilor participă numai băieţi,toţi îmbrăcaţi în costume
naţionale,care dansează „pe cântec”,căluţul confecţionat şi împodobit după
specificul zonei (motocei,cordele,clopoţei).
Sorcova
şi steaua este specifică atât băieţilor cât şi fetelor,care recită textele
specifice acestor obiceiuri,însoţiţi de sorcovă (floare,crenguţă de brad,o
împletitură de flori din hârtie) şi stea.
Aceste
obiceiuri le desfăşurăm la serbările pomului de iarnă în prezenţa lui Moş
Crăciun,al părinţilor şi invitaţilor,dar unele dintre ele sunt desfăşurate şi
individual,deoarece sunt cunoscute şi nu lipsesc din nici o familie din
Moldova.
Printre
serbările desfăşurate –educatorul îl învaţă pe copil rostul intonaţiei,al
vestimentaţiei,al mişcărilor cerute de text,îl ajută să desprindă mesajul,fapt
ce le trezeşte copiilor atât mândria de a fi purtătorii mesajelor
străbunilor,cât şi responsabilitatea că ei trebuie să transmită mai departe
aceste tradiţii.
Noi,educatorii
trebuie să „sădim” încă din fragedă copilărie,în sufletele copiilor dragostea
pentru folclor,dans popular,cântec popular,pentru tot ceea ce au creat
strămoşii noştri.
BIBLIOGRAFIE:
·
„Educaţia
pentru gândirea creatoare”-Editura Alfa,Piatra Neamţ,2003
·
Artur
Gorovei „Literatura populară”-Editura Minerva,Bucureşti,1985
·
Virginia
Bârleanu-„Culegere de folclor”-Editura Geea,Botoşani,2001
·
„Valori
şi tradiţii româneşti”-Editura Pim,Iaşi,2006
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu