SĂRBĂTOAREA CRĂCIUNULUI.

                     TRADIȚII ȘI OBICEIURI

               ,,Căci nu e datorie românească mai vrednică de a fi îndeplinită și nu e osteneală mai de folos, decât ca să facem părtași pe cei mai tineri,pe cei ce vin după noi,de bunurile sufletești moștenite din vechime,să le predăm ca pe o zestre de mare preț.”   George Breazul

Pentru noi toţi, iarna nu este numai anotimpul zăpezii şi al frigului, ci şi acela al bucuriilor prilejuite de atâtea datini şi obiceiuri legate de sărbătorirea Naşterii Domnului-Sărbătoarea Crăciunului. Originea lor se pierde în vechimile istoriei poporului nostru. De-a lungul secolelor au devenit mai frumoase şi au căpătat o mare varietate pe întreg teritoriul ţării. Ele degajă atmosfera de sărbătoare şi buna dispoziţie cu care toţi românii întâmpină Sărbătoarea Naşterii Domnului şi Anul Nou. Evocând momentul când, la naşterea lui Iisus, steaua care i-a călăuzit pe cei trei magi s-a ivit pe cer, copiii merg din casă în casă cântând colinde.                              Crăciunul. În această zi, în tradiţia vechilor strămoşi ai românilor, geto-dacii, era celebrat un zeu solar, de origine indo-europeană, identificat cu zeul roman Saturn şi cu zeul iranian Mithra. Mai târziu, în primele secole ale creştinismului, Părinţii Bisericii au fixat în această zi Naşterea Mântuitorului Iisus Hristos, suprapunându-se peste cea a zeului solar amintit. În timpul Evului Mediu, în paralel cu sărbătoarea creştină, în spaţiul sud-est european, exista şi sărbătoarea solstiţială, când oamenii celebrau divinitatea solară cu numele de Crăciun. Determinativul de "moş" indică vârsta zeului adorat care trebuia să moară şi să renască cu timpul calendaristic la Anul Nou, care se celebra pe atunci la 25 decembrie. Astfel, divinitatea se năştea o dată cu timpul în această zi, trăia 365 de zile, îmbătrânea şi murea pentru a renaşte la începutul anului următor. Unii cercetători însă, dorind să dea o conotaţie spirituală creştină pentru "Moş Crăciun", considera că această denumire nu se referea la un zeu autohton, traducând cuvântul "Moş" prin "Dumnezeu Mântuitorul" sau după expresia Vechiului Testament - "Cel vechi de zile". De asemenea, cuvântul "Crăciun" îl deriva de la biblicul "cara" - a chema, a numi. Cu alte cuvinte, "Moş Crăciun" ar însemna "Dumnezeu Mântuitorul cheamă", traducere care face ca denumirea de Crăciun să fie mai recentă decât vechea denumire a zeului autohton. În traditia populară românească, Crăciun este un om bătrân, înrudit cu Moş Ajun, fratele său mai mic. Potrivit legendei, Moş Crăciun trăia într-un sat, având case mari şi multe grajduri. Pe neaşteptate, în acest sat vine o femeie necunoscută care, simţind că i-a venit vremea să nască, bate la poarta casei lui Moş Ajun, cerându-i adapost. Motivând că este om sărac, el o trimite la fratele său bogat, Crăciun. Acesta, neştiind că femeia este Maica Domnului, nu o primeşte să nască. Crăciuneasa însă, fiindu-i milă de ea, o ajută să nască, faptă pedepsită de Moş Crăciun cu tăierea mâinilor din coate. Când află că în grajdul său s-a născut Hristos, se căieşte amarnic şi îi cere iertare lui Dumnezeu, devenind astfel "primul creştin", "sfântul cel mai bătrân". Printr-o minune, Dumnezeu reface mâinile nevestei lui, care contribuise astfel la naşterea Mântuitorului. De Crăciun, au loc o serie de practici atestate în toate zonele ţării, care au în centrul lor colindele şi mesele rituale. Colindele reprezintă un scenariu compus din texte ceremoniale (colinde), formule magice, dansuri, gesturi, interpretate în casă, pe uliţe, de o ceată sacră. Colindele vestesc naşterea lui Hristos, transmit urări de sănătate, rod bogat, împlinirea dorinţelor în noul an. Colindatul este cea mai raspândită tradiţie a românilor. Când persoanele colindate nu primesc colindătorii, închid uşile sau nu oferă daruri, efectele magice sunt opuse, ei încălcând regulile acestui obicei. Tot de Crăciun abundă mesele rituale la care i-au parte familia, rudele, naşii, precum şi o serie de alte practici ca: observaţiile şi previziunile meteorologice, alungarea spiritelor morţilor, aprinderea focurilor, strigatul peste sat etc.Sărbătoarea Crăciunului este trăită ca o întoarcere la vechile tradiţii, la dorinţa de a reînvia momentul tainic al naşterii lui Iisus Hristos. Postul, rugăciunea, strădania de a manifesta mai multă iubire, omenie şi înţelegere faţă de ceilalţi, primirea colindatorilor arată că românii, încă din vechime, trăiau acest moment într-un mod profund spiritual.                                                                                                                                                                   CREDINȚA- Într-o lume în care ne ciocnim clipă de clipă de ostilitate, ignoranţă, suspiciune, rea-voinţă, gregaritate, în care interesele pentru confortul personal şi pentru dobândirea puterii sunt mai presus decât iubirea aproapelui, există o singură soluţie pentru a ne păstra sufletul curat şi pur. Credinţa. Fiecare individ caută prin diferite mijloace să îşi atingă ţelurile şi să îşi împlinească dorinţele. Doar credinţa nezdruncinată este calea pe care cineva poate ajunge la desăvârşire, este mijlocul prin care piedicile pot fi depăşite. Oricare ar fi acestea, dacă ai credinţă reuşita este asigurată.                                                       La poporul român, credinţa este rădăcina spiritualităţii, a legăturii tainice cu divinitatea. Simplitatea în gândire, iubirea de Dumnezeu, omenia stau la baza credinţei sănătoase, păstrată încă vie în sufletele noastre.Se ştie în popor că, înainte cu două săptămâni de Crăciun, oamenii se străduiau mai mult decât în restul anului să se înţeleagă şi să trăiască bine cu cei din preajma lor: „Cine caută sfadă, va fi ocărât din această pricină în toată curgerea anului. O altă credinţă a oamenilor este că în Ajunul Crăciunului, orice dorinţă îţi pui ea se va împlini: „Se poate cerca punând într-un pahar mai mare nouă păhăruţe de apă. A doua zi, apa se va măsura cu acelaşi păhăruţ şi dacă se va afla spor în apă, cele puse în gând se vor izbândi.”O altă credinţă, cunoscută prin satele româneşti este că „înspre Crăciun, cerurile se deschid, iar minunea asta n-o pot vedea decât cei buni la Dumnezeu: glasuri îngereşti se aud atunci în cer, dar iarăşi numai cei fără de păcate le pot auzi; „cei care vor, stau toată noaptea treji şi păzesc clipa când se deschide cerul. Atunci se aude o toacă de sus, iar cocoşii încep să cânte”. Unii cer sănătate ori bani, căci orişice ar cere cred că vor dobândi.Crăciunul rămâne o sărbătoare importantă pentru români. Însă îşi pierde de la an la an din tradiţie, din semnificaţiile tradiţionale, deoarece mentalitatea românilor s-a schimbat  mult.  Pentru noi românii,a vorbi de obiceiuri și tradiții astăzi, înseamnă a reflecta asupra vieții spiritual și morale ale poporului nostru și de a încerca o revigorare morală-spirituală a tinerii generații.   Noi adulții, ne aducem aminte cu plăcere de zilele copilăriei noastre, de rădăcinile neamului nostru românesc și pentru că ne dorim din suflet ca tot ce e frumos să nu moară, încercăm să reînviem în sufletele copiilor noștri dorința de a cunoaște trecutul strămoșesc precum și datinile și obiceiurile acestui popor.                                                                           Obiectivele urmărite sunt de a schimba mentalitatea noii generații spre cunoașterea obiceiurilor creștinești specifice sărbătorii Crăciunului la români,lărgirea orizontului de cunoaștere prin adunarea unor informații utile despre aceste tradiții și participarea la manifestările tradiționale ,cunoașterea unor elemente religioase care definesc spiritualitatea poporului român,cultivarea comportamentului moral-spiritual,,integrarea valorilor culturale și religioase ale României în contextul european.                                Sărbătoarea Crăciunului înseamnă, pentru mai toți locuitorii României, timp petrecut cu familia, petreceri, cadouri, bucurie, doar obiceiurile variind în functie de zonă .
Să nu uităm ce-am învățat atunci când eram de vârsta copiilor noștri ,să nu-i frustăm de trăirile și bucuriile acestor clipe ale frumoaselor sărbători ,pentru că noi românii suntem prin definiție un popor creștin care a rezistat și-a stat cu fruntea sus ,tocmai prin faptul că nu și-a negat trecutul.

Bibliografie:

·        Irina Moroianu Zlătescu,Libertatea religiei și a convingerilor-drept fundamental al omului,București ,2007

·        Învățătorul botoșănean,nr.7 ,2007

·        www.didactic.ro