CAPRA obicei popular din satul Vlădeni, comuna Corlăteni

CAPRA  

obicei popular din satul Vlădeni, comuna Corlăteni        

Profesor : Vasile Husac

Şcoala Gimnazială nr. 1 Corlăteni

            Pentru noi toţi, iarna nu este numai anotimpul zăpezii şi al frigului, ci şi acela al bucuriilor prilejuite de atâtea datini şi obiceiuri legate de sărbătorirea Naşterii Domnului.

Obiceiurile legate de sărbători fac parte din cultura tradiţională a neamului nostru. Este o mare bucurie că încă se mai păstrează în unele zone ale ţării aceste datini care ne ajută să înţelegem sărbătoarea respectivă precum şi să ne bucurăm împreună de Marele Praznic. Păstrarea acestor datini este o mărturie vie a faptului că avem o conştiinţă a neamului din care facem parte.

            Obiceiurile ţin de conştiinţa poporului român pentru că exprimă înţelepciunea populară a acestui neam, sunt esenţe ale bogăţiei noastre spirituale. Cele mai răspândite şi mai fastuoase s-au dovedit a fi cele legate de marele Praznic al Crăciunului şi de sărbătorirea Anului Nou. Repertoriul tradiţional al obiceiurilor şi tradiţiilor româneşti cuprinde pe lângă colindele propriu-zise - cântece de stea, vifleemul, pluguşorul, sorcova, jocuri cu măşti, teatrul popular, dansuri (căluţii, căluşerii, capra) - şi o seamă de datini, practici, superstiţii, ziceri, sfaturi cu originea în credinţe şi mituri străvechi sau creştine

                Primele semne ale Sarbatorii Naşterii Domnului le dădeau grupurile de colindători, care porneau din casă în casă, cu o traistă încăpătoare pe umăr, pentru a le ura gazdelor fericire, sănătate şi prosperitate. De ce spun porneau: pentru că demult copii erau mânați de dorința de a colinda sau ura cât mai multe case, pentru că era acea întrecere, “cine adună mai mulţi colaci”. Azi copii şi tinerii nu ştiu să păstreze tradiţia, scopul lor e să adune câţi mai mulţi bani.  Aceste colinde sunt creaţii populare cu text şi melodie, care conţin mesaje speciale (religioase sau satirice la adresa celor uraţi). Colindătorii vestesc naşterea Domnului, urează gazdelor sănătate şi bucurii, primind pentru aceste urări cozonac, prăjiturele, covrigi, nuci, mere şi chiar colăcei, (dar cei mai mulţi dau bani) - pe care gospodinele care respectă tradiţia le-au pregătit cu mult timp înainte. Colindele  religioase sunt foarte asemănătoare în toate zonele ţării, dar în comuna noastră, cele mai cunoscute şi apreciate fiind: “O, ce veste minunată”, “Steaua”, “Trei păstori”, “La Vifleim colo-n jos”, “Cântec de Crăciun”, “Aseară pe înserate”.

            ANUL NOU a fost dintotdeauna întâmpinat cu datini, obiceiuri care s+ au păstrat din cele mai vechi timpuri.  Cele mai multe obiceiuri de iarnă se referă, fireşte, la Pluguşor. Cetele de urători merg la casele oamenilor pentru a le ura sănătate, rodnicie şi belşug  semănăturilor, spor şi noroc în viaţa personală, acompaniindu-şi toate aceste mesaje de bice, clopoţei, buhaiuri, mânaţi de liderul alaiului, denumit vătaf. În satele din comuna Corlăteni, tot mai mulţi urătorii încercă să se costumeze cu iţari, cămăşi brodate, brâie şi chimire, sumane, cojoace ornamentate, însoţiţi de muzicanţi populari.

                Capra este o manifestare arhaică legată de fecunditate şi fertilitate. Denumită simplu „Capră”, este o mască al cărei cap se confecţionează din lemn, cu maxilarul de jos mobil pentru a clămpăni. In partea de sus a capului se fixează coarnele între care există o oglindă, alteori simple imitatii de lemn, capul fiind apoi completat cu urechi, ochi de margele, tinte de alamă, totul pentru a reda veridic simbolul pe care îl reprezintă. Capul astfel construit se fixează într-un suport alcătuit dintr-un băţ de lungime variabilă în funcție de înălţimea interpretului. Specific  satului Vlădeni din comuna Corlăteni este capra îmbrăcată în stuf. Tinerii adună sute de spice din vârful stufului şi le coase pe o manta ușoară cu care cel ales va dansa în noaptea dintre ani. Capra este însoţită de un ţigan,, un toboşar, un doctor îmbrăcat în alb şi un căpitan (unele grupuri au în loc de căpitan un cioban) care este şi cele ce ură. Nu lipseşte persoana cu acordeonul sau un fluieraş. Fiecare personaj are rolul său de interpretat.

Mai nou, capra este însoţită de:

Moșneag îmbrăcat în haine bătrânești, cu un cojoc pe el. În mână duce un băţ mare;
Baba care este îmbrăcată cu haine femeiești bătrânești. Rolul acesteia este interpretat in travesti);

Negustorul care poartă pelerină, şapcă. Are cârjă şi coş;

Doctorul îmbrăcat în  halat alb, poartă în mână o trusă de prim ajutor sau seringă;

Vânătorul ca tot vânătorul are haine verzi, de pădurar. Are puşcă.
Fluierașul sau e înlocuit de acordeonist, care  se  îmbrăcă în haine comune. Are un fluier cu  care cântă melodii populare în ritm vioi.

Iată câteva  comenzi:

“-Ţa, ta, ta, carpita ta

Nu te da nu te lasa
Ţa, ta, ta, carpita ta”

“- Vine capra de la munte
Cu steluţă albă-n frunte
Are-n coarne ramuri multe
Si mai mari şi mai mărunte!”

„- Ţa, ţa, ţa, căprițo, ţa,
Sai în sus şi nu mai sta!”

„- Stirijie, stirijie,

Pupă capra ca să-nvie”.

„Domnu’ doctor, medic mare
Să-mi pui capra pe picioare
Şi ce-i dai, să-mi spui îndată,
Că eu nu sunt rău de plată.”

Strigăturile la acest joc variază şi în funcție de interpret. Nu lipseşte dialogul  dintre cioban şi negustor în legătură cu vinderea caprei.

Cumpărătorul:
                        - De vânzare-i capra bade?
            Ciobanul:
                        - De vânzare!
            Cumpărătorul:
                        - Şi cât vrei pe ea?
            Ciobanul:
                        - 800 de lei!
            Cumpărătorul:
                        - E blândă, nu împunge?
            Ciobanul:
                        - E blândă, nu împunge. (capra îl împunge pe cumpărător)
            Cumpărătorul:
                        - Eu îţi dau 400 de lei pe ea pentru că împunge.
            Ciobanul:
            - De cât să-mi dai 400 de lei pe ea, mai bine îi dau un par în cap. (o loveşte cu băţul, capra cade şi nu mai mişcă).

Capra a fost socotită de români ca animalul care dă semne dacă vremea va fi bună sau rea. Jocul "caprei" (omorârea, bocirea , înmormântarea, învierea) la origine a fost, desigur, un ceremonial grav, un element de cult. În cadrul sărbătorilor agrare jocul a devenit un ritual menit să aducă rodnicie anului care urmează, spor de animale în turmele păstorilor, succesul recoltelor - invocat şi evocat de boabele care se aruncau de gazdă peste cortegiul „caprei".

Deși generațiile tinere nu dau o importanță prea mare celor mai frumoase tradiții românești, mersul cu capra este o experiență unică, o experiență ce cred ca ar trebui să o trăiască fiecare copil pentru a-și învinge anumite temeri, pentru a socializa cu alți copii, pentru a urma tradiții vechi de sute de ani și pentru a simți cu adevărat spiritul sărbătorilor de iarna.