TRADIŢII, OBICEIURI ŞI SUPERSTIŢII LEGATE DE CRĂCIUN ŞI ANUL NOU

DIN ZONA JUDEŢULUI BOTOŞANI

               

Învăţătoare: ROŞCA ANA

ŞCOALA GIMNAZIALĂ NR. 10 BOTOŞANI

          Sărbătorile de iarnă sunt poate cele mai aşteptate momente ale anului şi cuprind datini şi obiceiuri păstrate din moşi – strămoşi.

          Obiceiurile şi tradiţiile specifice sărbătorilor de iarnă sunt păstrate în satele judeţului Botoşani, începând cu primenirea caselor pentru sărbători, repetiţia colindelor, pregătirea costumelor populare, ritualul sacrificării porcului de Ignat, prepararea mâncărurilor tradiţionale, colindatul cetelor de copii, tineri şi vârstnici, mersul cu steaua în zilele de Crăciun, petrecerile din noaptea dintre ani, până la urăturile din Ajunul Anului Nou şi sorcova din prima zi a anului.

          În unele sate, sau chiar şi în oraş, oamenii ( mai ales cei în vârstă) postesc până în seara din ajunul Crăciunului când preotul ajunge cu icoana în casele gospodarilor şi vesteşte Naşterea Domnului. În zilele premergătoare Ajunului Crăciunului, odinioară, femeile "scoborau din pod" oalele pentru gătit mâncarea de "frupt", pe bază de carne. Printre mâncărurile gătite pentru mesele festive din zilele de Crăciun nelipsite sunt preparatele din carne de porc: cârnaţi afumaţi, tobă sau "burdahan" sau chişcă.

           Ritualul sacrificării porcului

          Şi în trecut, dar şi în prezent, ritualul sacrificării porcului are loc în 20 decembrie (de Ignat), oamenii pregătind preparatele din carne pentru a fi apoi afumate.

           Împodobirea caselor

           Apropierea Sărbătorii Naşterii Domnului este un nou prilej pentru gospodine de a-şi primeni şi împodobi casele, de a agăţa de grindă sau de streaşină crenguţe de busuioc, levănţică sau mentă ca să poarte noroc celor din casă, dar şi ca să parfumeze aerul încăperilor sau să alunge moliile. Totodată, femeile de la sat obişnuiesc ca înainte de Crăciun să-şi adune din vecini obiectele împrumutate peste an. Copiii şi tinerii se pregătesc din timp pentru această sărbătoare repetând colindele fie în cadrul şezătorilor, fie în casele unora dintre ei, alegându-şi cu grijă şefii cetelor din rândul celor ce cunosc datinile locului şi se bucură de o anumită notorietate şi autoritate în comunitate.

           Colindatul

           Şi în zilele noastre, în satele botoşănene, cetele de copii mici, uneori costumaţi în portul popular tradiţional pornesc încă din timpul amiezii din Ajunul Crăciunului cu colinda, mergând din casă în casă. În această zi, copiii, în special, băieţii, merg cu steaua, simbol al astrului care i-a călăuzit pe cei trei crai de la Răsărit către ieslea în care s-a născut Iisus. Steaua este confecţionată dintr-un contur de sită pe care se fixează beţe din lemn dispuse sub forma unor raze, este împodobită cu beteală şi hârtie colorată, are uneori un clopoţel şi este aşezată pe un băţ de lemn.

          Spre înserat, cei mici se întorc acasă, iar colindatul este continuat de cetele de tineri care se adună în vatra satului şi îşi stabilesc traseul pe care fiecare îl urmează pe parcursul nopţii. Mai întâi sunt colindaţi oamenii de vază ai comunităţii, preoţi, dascăli, învăţători sau primari, doctori, cei mai destoinici gospodari, apoi merg să colinde fetele de măritat.

          Dacă în perioada Crăciunului colindele au un caracter oarecum laudativ la adresa gazdelor, a fetelor de măritat, conţinând urări de sănătate şi belşug, în schimb, în ajunul Anului Nou, în cadrul jocurilor teatrale populare apar satirele, anecdotele, ironiile care scot în evidenţă anumite trăsături de caracter negative ale gazdelor.

           Din prima zi de Crăciun şi până la Bobotează, cei ce continuă colindatul sunt tinerii gospodari căsătoriţi, dar şi persoanele vârstnice care merg în casele rudelor sau vecinilor pentru a celebra Naşterea lui Iisus, colindele celor din urmă având un caracter mai mult religios.

           În Ajunul Anului Nou, urătorii merg cu "Pluguşorul" din casă în casă, cei mai mici acompaniindu-şi urăturile cu clinchetul clopoţeilor, iar cetele de tineri folosind buhaiul, biciul şi un plug simbolic.

           În trecut, în satele noastre, cetele de urători ale oamenilor vârstnici erau însoţite de un plug tras de boi, iar în curţile gazdelor se trăgea prima brazdă şi se transmiteau urări de belşug pentru noul an, apoi în prima zi a noului an copiii veneau cu semănatul şi aruncau cu boabe de grâu în brazda simbolică.

          Superstiţii

           Este bine ştiut că de felul în care păşeşti în noul an depinde cum îţi merge pe parcursul acestuia. Pentru a ocoli necazurile, bătrânii s-au înconjurat de tot felul de superstiţii pe care le-au transmis cu grijă urmaşilor. Se spune că, la sfârşitul anului, este bine ca tot omul să aibă datoriile plătite, pentru ca în anul care vine să nu fie nevoit să scoată mulţi bani din buzunare. Se mai spune, de asemenea, că în prag de an nou casa trebuie să fie curată, oricând gata să primească oaspeţi. Nici rufele murdare nu este bine să fie lăsate pentru după Anul Nou. Spălându-le înainte de intrarea în noul an, te fereşti de sărăcie şi de mizerie.

          Pregătirea bucatelor pentru seara dintre ani este învăluită şi ea în umbra superstiţiilor. Astfel, pentru noaptea dintre ani nu se găteşte mâncare din carne de pasăre, deoarece aşa cum găina scormoneşte în pământ şi-l împrăştie, tot aşa se risipeşte norocul şi bunăstarea casei.

         O tradiţie mai nouă cere ca miezul nopţii de Revelion să-i surprindă pe îndrăgostiţi sărutându-se sub crenguţa de vâsc atârnată la uşă. Se spune că dacă noul an te "prinde" astfel, atunci dragostea va intra tot anul în gospodărie, iar cei ai casei vor trăi în armonie.

        O altă superstiţie este şi aceea ca prima persoană care intră în casă în noul an să fie bărbat. Asta pentru ca el reprezintă stâlpul casei, iar dacă intră primul, atunci fericirea casei nu va fi clintită de greutăţile cotidiene. Pe 1 ianuarie este bine ca în case să intre "semănătorii". Aceştia aruncă cu grâu sau, mai nou, cu orez în toate încăperile pentru ca cei ai casei să aibă parte de un an prosper. La ţară se mai spune că dacă primul urător este băiat, atunci vaca va făta un viţel, şi dacă e fată, atunci vaca va aduce pe lume o viţică.

         În prima zi din noul an nu se mătură şi nici nu se adună grâul sau orezul pentru a nu atrage sărăcirea casei în anul cel nou. Se mai spune că acel care va dormi în ziua de Sfântul Vasile va fi tot anul somnoros.

        Dacă în ajunul lui Sfântul Vasile, seara, fetele pun într-un vas cu apă un fir de busuioc şi o ramură de măr, apoi un ban ca punte, lăsându-le astfel în noaptea Anului Nou până dimineaţa, îl vor visa pe tânărul care le va cere în căsătorie.

        Legat de Crăciun, o frumoasă legendă pe care am auzit – o pe când eram copil, spunea că în noaptea dinspre Ajun spre Crăciun, vitele pot vorbi cu grai omenesc şi pot prooroci ce întâmplări vor avea de trecut stăpânii lor în viitorul an, dar nimeni nu le poate asculta, deoarece cel care va face acest lucru, va fi pedepsit de Maica Domnului, luându – i – se graiul sau chiar viaţa.

          Semnele

 • Când la masă se varsă piper, e semn de ceartă;

 • Dacă la masă sunt puse din întâmplare mai multe tacâmuri decât numărul persoanelor, e semn că vor veni musafiri pe neaşteptate;

 • Când la masă se varsă vinul din pahar, e semn de veselie;

 • Pentru cel care strănută e semn că va face chef;

 • Când se varsă cafea, e semn că respectiva persoană va primi bani.